Un fragment din cartea mea! Va place? Ce ar mai trebui schimbat? Idei? Multumesc anticipat! Incepe asa:

Totul a inceput cand eu si cu el eram in liceu - intalnirea romantica propriu-zisa -, pentru ca, de fapt, cred cu tarie ca povestea noastra "este scrisa" inca din primii nostri ani de viata. Aveam doar cativa anisori cand l-am remarcat pe Alien la slujba de duminica, de la Biserica Sfantul Dumitru, la care mergeam mai mereu impreuna cu mamaia Viorica. In fiecare duminica dimineata, mamaia ma pieptana, sau imi impletea cu grija parul, ma imbraca frumos, cu "hainele de sarbatoare" si plecam cu liniste in suflet catre biserica.

De fiecare data cand il zaream pe Alien in biserica, printre multimea de oameni, un zambet ghidus putea cu usurinta sa mi se citeasca pe buze. Baietelul de atunci, alaturi de mama sa, Lela (cum i se spunea in sat), statea cuminte si parea foarte atent la ce spunea parintele Cristea, cand citea Evanghelia. Mama Lela avea grija sa il imbrace pe Alien cat mai frumos. Din ce imi aduc eu aminte, cand l-am observat prima data, era imbracat cu un sacouas bleumarin, camasa si purta un papion micut, la fel ca Harry Potter. Slujbele de duminica mi se pareau din ce in ce mai frumoase, acum si datorita prezentei lui Alien.

Timpul trecea, iar eu il observam pe baietelul Alien cum crestea, crescand si eu odata cu el, pentru ca trebuie sa spun ca eu eram doar cu an mai mica decat el. Crescand, am inceput sa am alte preocupari, iar slujba de duminica nu mai era pe primul loc printre activitatile mele. Am inceput sa merg la Clubul Copiilor din comuna, alegandu-mi ca tip de divertisment, dansurile moderne. Pe langa dansuri, faceam drumetii in padure cautand "vulpea" (un tip de joc de la acea vreme) si astfel ma dezvoltam frumos, cultivandu-mi abilitati de a relationa cu cei din cercul meu de prieteni.
- (liniuta de dialog, nu stiu cum sa o pun altfel aici) Kina, ne vedem luni, in sediul domnului Darie de la blocurile 32, a strigat la mine Ilie, de pe partea cealalta de strada. ILie era unul dintre colegii mei de gimnaziu, un foarte bun explorator si un partener bun de conversatii.
- Ne vedem intai la ore, ILie, i-am replicat eu. Pe luni! Nestiind ce aveam sa aflu in urmatoarea zi de luni la scoala, m-am despartit de Ilie si de colegii mei cu o liniste in suflet care nu parea a fi tulburata prea curand.

Acea zi de luni nu a fost ca oricare alta. Eram clasa a VII - a (B) deja, aproape capat de ciclu, un inceput al sfarsitului care era ireversibil. La capatul holului se afla clasa a VIII- a C, fix langa clasa in care invatam eu. In timpul pauzei mari, am iesit pe hol, ca de fiecare data; insa de data aceasta, surpriza avea sa fie de proportii. Printre ceilalti elevi de gimnaziu, il zaresc pe Alien, imbracat de aceasta data ca un sportiv veritabil. Tanarul era subtirel, cu parul lui blond-auriu, bine aranjat, se plimba increzator pe holurile scolii.
- Hei, Alien! se auzi o voce de fata strigandu-l. Tatal tau te asteapta afara. Am auzit fara sa vreau vestea pe care i-o dadea o colega de-a lui. In clipa urmatoare, fara ca Alien sa aiba timp sa reactioneze, vad un domn inalt, de varsta mijlocie, intrand pe holul scolii, oprindu-se chiar in fata clasei mele. Ori mi s-a parut atunci, ori chiar asa era, Alien era putin stingher fata de colegii lui, din cauza faptului ca tatal sau pare-mi-se ca era intr-o usoara stare de ebrietate. Nu vreau sa spun ca asa era cu singuranta, deoarece nu ma pricep sa citesc foarte bine oamenii in astfel de situatii. S-a sunat de intrare, iar cei doi au ramas pe hol... (va urma)

P.S : mai precizez ca povestea este inspirata din viata mea, de fapt cam asa s-a intamplat. Ce parere aveti?

Am reținut că e cu liniște în suflet. M-a impresionat de asemenea atenția cu care asculta predica acel copil. În rest, nu se prea înțelege nimic. Adică ce vrei.

Nu citesc de obicei, am citit și citesc enorm. Sunt scriitor și poet cu lucrare tipărită și 4 premii literare. Problema este că firul tău narativ nu duce nicăieri. Asta nu înțeleg, unde duce, ce vrei să comunici. Am înțeles, l-ai văzut la biserică cu liniște în suflet, apoi tot cu liniște în suflet l-ai revăzut la școală, iar taică-su era beat. Ei și? Deocamdată nimic să mă emoționeze și să mă facă să citesc mai departe. Dacă faci din asta un roman, și îl văd pe raft la librărie, citesc până aici și apoi îl las din mână. Dacă vrei să îți cumpăr cartea, emoționează-mă cu ceva.
Asta am vrut să spun.
Mai jos, alt user TPU spune la fel ca mine.
Din pacate nu prea am inteles mare lucru.

*deep breath*
Pe lângă cele deja zise, menționez:

1. Indiferent de destinația cărții, diacriticele sunt esențiale.
2. "la fel ca Harry Potter" poate eu nu știu cine este acest personaj, de unde să-mi imaginez cum arăta Alien?!
3. "astfel ma dezvoltam frumos, cultivandu-mi abilitati de a relationa cu cei din cercul meu de prieteni" partea asta mi se pare... nu știu, pe lângă inutilă... of am un lapsus.
4.1. Nu vad descrierea fizica a lui Alien.
4.2. Idem cu celelalte personaje, dar fiind doar un fragment, se scuză.
5. Spațiul temporal și cel fizic sau cum s-o numi, pe lângă ca sunt confuze, sunt complet anapoda.
6. "data; insa" ca semn de punctuație mi se pare potrivit virgula sau punct. Parere personală. Chiar și în cărți unde vad asta ma sâcâie vizual
7. "un inceput al sfarsitului care era ireversibil" parca era clasa a VII-a
8. Din ultimul paragraf, reiese ca Alien e coleg de clasa...și totuși cum de abia îl observi în pauza mare?! Ceva clar lipsește.

Nu știu pe cati ar interesa povestea de dragoste dintre doi copii... Bănuiesc ca la momentul prezent ei sunt la gimnaziu sau liceu. E posibil sa fie pe plăcul unor persoane, mai ales liceeni asa ca poți încerca. "Timpul trecea, iar eu il observam pe baietelul Alien cum crestea, crescand si eu odata cu el, pentru ca trebuie sa spun ca eu eram doar cu an mai mica decat el. Crescand, am inceput sa am alte preocupari, iar slujba de duminica nu mai era pe primul loc printre" aici trebuie sa schimbi, nu suna natural, nu poți observa pe cineva crescând decât ca părinte sau persoana mai mare de vârstă, nu ca persoana de aceeași vârsta, nu suna bine.

Interesant, cel mai important e sa te pasioneze ceea ce faci.
Si eu sunt un alien de pe alta planeta provin.

Abia aștept continuarea

Bravo

Cred ca mama lui Alien rip (

Din pacate nu prea am inteles mare lucru. E si din cauza formei in care e scrisa, ingreuneaza intelegerea.
De ce ai prenume cum ar fi ilie kina, alien, cristea in aceelasi context? Nu pare verosimil. Exista romani pe care sa i cheme asa?
Daca erai mai mica ca Alien ( btw cum se pronunta ), de ce i ziceai baietelul, nu cred ca asa percepe o fata mica pe un copil mai mare sau de seama ei.
E confuza si linia temporala, zici ca totul a inceput in liceu, dupa te intorci la primii ani de viata ( care mai exact?), dupa iar la clasa a 7 a. Sunt niste alineate care sugereaza ca se trece la alta parte a povestii, dar de fapt e continuarea...

Cati ani ai?
Care e subiectul povestii?
Sugerez sa o asezi in pagina mai bine si sa delimitezi actiunile si liniile temporale mai clar, nu stiu cand e amintire cand e timpul prezent. Si evita amintirile in amintire...

Am citit cam de 3 ori, dar daca trebuie sa citesc de mai multe ori un text doar ca sa inteleg ideea de baza, deja e un text care nu-mi place.

Nu reiese din text varsta de 7 ani, deci na...
Nu stiu cat de larrg e restul povestii, dar nu mi pot da inca cu parerea de calitatea fragmentului...
Ce parere cauti? La ce nivel vrei sa te incadrezi? Compunere de liceu, carte de publicat?

Pune te in pielea cititorului care nu stie nimic si trebuie sa si faca in cap filmul dupa textul pe care l citeste. Daca nu are anumite detalii, devine imposibil sa si facia filmul.

Copil micut pentru mine e si un bebe si unul de 8 ani...

Sau mai bine analizeaza te pe tine cand citesti un text ce elemente iti ofera ca sa l poti intelege si vezi care sunt necesare...
Putem discuta pana maine

Vorbesc in calitate de cititor.
Cititorii vor fi publicul acestui text ( asta daca nu cumva e un text exclusivist pentru scriitori ).

Dar am citit multe variante ale aceluiasi subiect, scrise de autori diferiti si intotdeauna observam cum fiecare puncteaza doar anumite detalii, si presupunea cunoscute altele. Imaginea completa venea dupa ce citeam 7, 8 autori, ceea ce e foarte frustrant; din acest motiv nu mi plac ambiguitatile.
Dar cum vezi, parerile sunt impartite. Asta ai cerut, asta ai obtinut.

Spor la scris!

Evident ca raspunsul castigator e unul care iti spune ce vrei sa auzi. Stai linstit/a nu e nimic personal, asa sunt oamenii.
Sunt oameni care iubesc sandra brown ( si multi ), sunt care nu.
Sunt oameni care iubesc aasimov, sunt care nu.

Cert e ca trebuie sa ai un public tinta.

Fabulos! Tine-o tot asa, e foarte interesant!