Vreau parerea voastra despre acest poem. Cum vi se pare si daca ar trebui sa ma gandesc la alte idei,daca asta nu e buna,fiindca am mai facut cateva tot de acest fel,sau daca ar fi cateva chestiuni de remediat in felul in care formez eu poeziile.
In luna plina
Cand astrul noptii se arata in a boltei intuneric
Se destrama mii de ganduri ce prin stele-s aruncate
Licarininzi zaresti-i ochii,plini de un abis puternic
Printul noptii se iveste,cu o spada ce are-n spate.
Are ochii-nflacarati,ei se vad arzand in zor
Si un cal maiastru,negru cu poctoave de jaratec,
Chipu-i foc,ii arde-ntr-una,sufletu-i se pierde-n dor
Si gonind urmeaza zorii,disperand,se pierde-n noapte.
In al sufletului negru,bate o inima-n amor
Care-i noima,de alearga prin a sa viata agale?
Doar luna il mai pazeste,caci atunci cand zorii mor
Ea-i sopteste incet,incet,luminandu-i-a sa cale.
De oprit nu se opreste,stie scopu-si ce-are-n viata
Si se-afunda-n adanci ganduri,ce raman in clipe eterne
Nu renunta niciodata,inima-i-ncrustata-n gheata
Dar el simte,nu durere,cand tacerea se asterne.
Cat se-apropie de-a sa muza,sufletul ii e mai cald
Iese din paduri imense,indrumat de-a lunei soapte
Sentimentele sunt multe si in dragoste se scald
Pleaca iar la drum,in zori si o ia pe cai desarte.
Dragostea si amitirile ce in sufletu-si nu-i mor
Isi aduce-aminte,tandru,de clipele ce ii uneau
Dezveliti de-a lor secrete,plini de dragoste si dor
Chiar si pentru a mia oara,iar si iar se-ndragosteau.
Intr-un sfarsit,usor opreste-si ostenitul negru murg
Plin de dor pune rapid calcaiul incins in pamant
Si o vede pe-a sa draga,la fereastra in amurg
Si isi jura pentru etern,iubire pana-n mormant.
Negre-s pletele-i,frumoase si atingerea de zana
El o simte in plin farmec si-i aude cugete
O saruta-ncet pe frunte,o apuca de-a sa mana
Si petrec intreaga noapte in saruturi dornice.
La venirea diminetii,aspre,cu o ceata densa
El se-nchina-n a sa cale,luand-o-n brate o saruta,
Varsa lacrimi mult si dor,dragostea lor e imensa,
Ea ii se ofera-n mreje si iubirea o viata-ntreaga.
Atunci pleaca,sa se-ascunda si pe murg suie calare
Si spre drumul diminetii,in iubire se ineaca,
Sufletul-si aprins arunca intr-o mare de iubire
Si lumina il alunga,spre paduri,unde se-ndreapta.
Sede cu dor,cu ochi visand si iubirea lui e mare
Ii e dor,e cald acum,inima-i in vapai calde
A ramas doar fermecat,de a sa infatisare?
Nu se stie un' se duce,prin ale sale vai inalte.
Si acum,in zi de azi,poate-n paduri el paseste
Cu al sau murg de-ntuneric,fast si plin de maretie
Cu spada sa inalta-n spate, niciodata nu greseste
Sa nu-si viziteze zana, in clar de luna pe vecie.
Ordonare:
După relevanţă
Fără nici o urmă de mișto îți spun că "poezia" ta mi-a produs o senzație de disconfort fizic. Rareori am avut ghinionul de a asista la o asemenea tortură groaznică a limbii române și a artei poetice în general.
Îmi imaginez că așa ar suna o poezie compusă de o clonă a lui Mihai Eminescu, dacă cineva ar fi scăpat antigel în eprubeta cu embrionul.
Și ca să nu o iei ca pe o jignire gratuită, îți citez câteva dintre expresiile asupra cărora ar fi trebuit să te apleci mai mult (mie unul știu sigur că mi s-a aplecat):
"Licarininzi zaresti-i ochii,plini de un abis puternic"
"Si un cal maiastru, negru cu poctoave de jaratec,
Chipu-i foc, ii arde-ntr-una, sufletu-i se pierde-n dor"
"Care-i noima, de alearga prin a sa viata agale?"
Dacă te-a încurajat cineva vreodată să scrii poezie, ți-a jucat o festă crudă. Singurul mod de a remedia lucrurile este să renunți complet la iluzia că ești poet.
Răspunde
''Si acum, in zi de azi, poate-n paduri el paseste
Cu al sau murg de-ntuneric, fast si plin de maretie
Cu spada sa inalta-n spate, niciodata nu greseste
Sa nu-si viziteze zana, in clar de luna pe vecie.''
Mai adaugam si asta.
)
Răspunde
Https://i.imgur.com/WTnIdCa.png sau asta, nu stiu cum a potrivit asa de bine cuvintele ''sentimente multe''
Dragă prietene, fără nicio o urmă de bășcălie, pot spune că m-a impresionat la modul deosebit acuitatatea și obiectivitatea răspunsului tău și a criticii ( corecte) asupra acestui text ( al acestui presupus poem).
Mi -a plăcut enorm expresia „ ar fi scăpat antigel în eprubeta cu embrionul"
Textul supus criticii abundă în încercări naive de a încropi un fel de imixtiune între „Luceafăr " și „ Zburător", dar glazurată( imixtiunea) cu niște anapoda epitete și metafore, cel mai adesea voit deștepte ( cumva) dar eșuate, în mod cert, într-o păsărească
ce greu poate fi asimilată acestei superbe limbi care este limba română.
Încă nu am citit răspunsul autorului dar mă gîndesc că n-ar fi exclus să fie unul nu prea „ortodox".
Oricum, eu mă ghidez mereu după acel al meu cvadruplu algoritm care spune că oamenii sunt de patru feluri.
Nici mai mult, nici mai puțin!
Cei care știu că știu.
Cei care știu că nu știu.
Cei care nu știu că știu.
Cei care nu știu că nu știu.
Din păcate, aceștia din urmă sunt cei mai mulți dintre noi și acesta este marele neajuns al acestei națiuni.
Îți doresc să ai un an bun și multă sănătate!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
