Păi acum aproximativ 2 ani i-am convis pe ai mei să-mi cumpere o chitară acustică iar astăzi zace plictisită într-un colț al camerei. Adică, mi-am dorit să învăț să cânt la chitară, dar lenea mă-mpiedica și în ziua de azi. Poate-ar trebui să mai aștepți o perioadă până când termini cu examele și după să analizezi dacă să cânți la chitară te-ar face cu adevărat fericită și blahblah, iar după discută cu familia ta.
Timp, cam asta-i tot.
Eu m-am apucat de chitară pe la 18 ani, deci nu cred că momentul când te apuci contează prea mult. Da, e adevărat, cu cât eşti mai mic în vârstă cu atât ţi se formează degetele mai bine şi înveţi mai repede, însă am văzut şi oameni de +30 ani care s-au apucat de chitară şi au reuşit, dacă nu performanţe, măcar să ajungă la un nivel decent şi satisfăcător.
Vorbeste cu ei, poate ii convingi, fratele meu si-a cumparat o chitara tot cand era in a 12a si a invatat sa cante la ea singur, cu tutoriale de pe internet, nu poti sa stii ca te refuza dcca nu vorbesti cu ei.