Viola este al doilea membru al familiei viorii, având un sunet mai grav decât vioara și mai acut decât violoncelul. Care dintre ele suna mai frumos, tine de urechea si gustul fiecaruia!
Execuția la violă permite, în linii mari, desfășurarea aceleiași palete tehnice ca în cazul viorii. Poziția este aceeași cu cea folosită pentru execuția la vioară. Mâna stângă (cu care se cântă pe tastieră) are posibilitatea să cânte cu patru degete (nu se folosește degetul mare, în care se sprijină gâtul instrumentului), cu care se pot susține pasaje pe o singură voce (cazul cel mai des întâlnit), dar se poate cânta și pe mai multe voci („coarde duble" sau, mult mai rar, „triple", „cvadruple") și în acorduri (prin modul în care sunt aranjate corzile, arcușul nu poate atinge mai mult de două corzi deodată, drept care acorduri se vor cânta arpegiat sau cu apogiaturi).
Mâna dreaptă cântă de regulă cu arcușul, sau foarte rar cu degetele(pizzicato). În acest caz, tehnicile de atac sunt foarte variate (aceleași sunt folosite și la vioară): legato, spiccato, tremolo, collé (fr.), sautillé (fr.; echivalentul în limba italiană este saltando), jeté (fr.) ș.a. O altă tehnică, col legno, presupune lovirea corzilor cu lemnul arcușului. Cu arcușul oblic sau apăsat cu o presiune nepotrivită (efect de multe ori neplăcut, dar poate fi controlat și exploatat în mod creativ), se obțin flajeolete (naturale, dacă coarda e lăsată liberă și artificiale, dacă se adaugă acțiunea mâinii stângi și astfel poziția flajeoletului trebuie modificată cât să păstreze proporțiile flajeoletului natural).[11]. Alte tehnici includ poziția arcușului pe lungimea corzii: mergând spre căluș (indicația este sul ponticello), sunetul devine mai sec și strident; execuția deasupra tastierei (sul tasto) creează un sunet mai plin.
Atunci când nu se folosește deloc un arcuș, corzile vor fi ciupite cu degetele; procedeul se numește pizzicato. O variantă a tehnicii presupune întinderea corzii suficient de mult cu degetul, cât să plesnească de tastieră.
xLionel întreabă: