Care imi da urgent o biografie despre celine dion?

Céline Dion este cel mai mic dintre cei paisprezece copii ai cuplului Adhémar Dion şi Thérèse Tanguay, amândoi având descendenţe canadiano-franceze. Interpreta a fost crescută ca o romano-catolică în oraşul Charlemagne din Quebec, Canada.[17][7] Deşi familia ei a întâmpinat dificultăţi materiale, cântăreaţa declară că a avut parte de un cămin fericit.[18] Muzica a reprezentat o parte importantă din viaţa lor (prenumele „Céline" provine de la piesa omonimă lansată de Hugues Aufray cu doi ani înaintea naşterii ei[19]), aceasta crescând alături de celelalte rude în barul părinţilor, Le Vieux Baril. Încă din copilărie, Dion îşi dorea să interpreteze cântece.[11] Într-un interviu din 1994 acordat revistei People, Dion a declarat: „Îmi lipsesc familia şi casa mea, dar nu regret că mi-am pierdut adolescenţa. Aveam un singur vis: să devin cântăreaţă."[20]

La vârsta de doisprezece ani, Dion a compus împreună cu mama şi cu fratele ei, Jacques, prima sa piesă intitulată „Ce n'était cu'un rêve".[17] Michel Dondalinger Dion, un alt frate de-al ei, a trimis compoziţia lui René Angélil, manager muzical, după ce i-a descoperit numele pe coperta unui album de Ginette Reno.[21] Angélil a fost impresionat de vocea lui Dion şi a decis s-o transforme într-un star.[17] Acesta şi-a ipotecat casa pentru a obţine banii necesari finanţării primului ei album, La voix du bon Dieu, ce a ajuns pe primul loc în clasamentul local, propulsând-o pe Dion la statutul de star în Quebec. În 1982 a participat la concursul Yamaha World Popular Song Festival din Tokyo, Japonia, câştigând premiul pentru Cel mai bun interpret şi medalia de aur pentru „Cel mai bun cântec" acordată piesei „Tellement si'ai d'amour pour toi".[21]

În 1983, Dion a devenit prima artistă canadiană care a câştigat discul de aur în Franţa pentru vânzările cântecului „D'amour ou d'amitié". În acelaşi an, interpreta a câştigat numeroase distincţii în cadrul premiilor Félix Awards, inclusiv pentru Cea mai bună cântăreaţă feminină şi Descoperirea anului.[9][21] Succesul în ţările europene a venit odată cu participarea la Eurovision pentru Elveţia cu piesa „Ne partez pas sans moi" şi câştigarea concursului desfăşurat în 1988 la Dublin, Irlanda.[22] Totuşi, succesul american întârzia să apară, în mare parte din cauză că Dion cânta numai în limba franceză.[23] La vârsta de optsprezece ani, după ce l-a vazut pe Michael Jackson într-un spectacol, Dion i-a spus lui Angélil că doreşte să ajungă o celebritate la fel ca acesta.[24] Deşi era încrezător în talentul ei, managerul considera că imaginea lui Dion trebuia îmbunătăţită pentru o promovare internaţonală.[17] Interpreta a ieşit din atenţia publică pentru câteva luni, timp în care a făcut o operaţie la dantură şi s-a înscris la „École Berlitz" pentru a studia limba engleză.
La doi ani după ce a învăţat limba engleză, Dion şi-a făcut debutul pe piaţa muzicală anglofonă cu albumul Unison (1990).[21] Pentru acesta, a colaborat cu mulţi muzicieni cunoscuţi, printre care Vito Luprano şi producătorul canadian David Foster.[11] Albumul a fost în mare influenţat de muzica soft rock a anilor '80, care s-a potrivit în formatul adult contemporary al radiourilor. Unison s-a dovedit a fi un succes printre criticii de specialitate: Jim Faber de la Entertainment Weekly a descris puterea vocală a lui Dion ca fiind „delicios de simplă".[25] Stephen Erlewine de la Allmusic a declarat debutul artistei ca fiind un „debut american sofisticat, excepţional".[26] De pe album au fost promovate „(If There Was) Any Other Way", „The Last to Know", „Unison", şi „Where Does My Heart Beat Now", o baladă soft-rock cu un tempou mediu pe care s-au făcut prezente acorduri de chitară electrică. Ultima, a devenit primul single al lui Dion care a atins top 10 în Billboard Hot 100, ajungând pe locul 4. Albumul a dovedit că popularitatea artistei era în creştere în Statele Unite, Europa şi Asia.

În 1991, Dion a avut o parte solo în „Voices That Care", o piesă înregistrată ca tribut pentru soldaţii care luptau în Războiul din Golf, în operaţiunea Furtună în deşert. Adevăratul succes internaţional al cântăreţei a început odată cu duetul cu Peabo Bryson pentru filmul Disney, Frumoasa şi bestia (1991).[4] Cântecul a reprezentat direcţia muzicală pe care Dion avea s-o folosească în viitor: balade cu influenţe clasice, având o instrumentare liniştită. Atât un succes din punct de vedere al recenziilor cât şi din punct de vedere comercial, piesa a devenit al doilea hit de top 10 în Statele Unite, câşting premiul Oscar pentru „Cel mai bun cântec original" şi premiul Grammy pentru „Cea mai bună interpretare pop vocală a unui duo sau grup".[27] „Beauty and the Beast" a fost inclus pe albumul lui Dion din 1992, Celine Dion, care, la fel ca cel de debut, a avut o puternică influenţă rock, combinată cu elemente din muzica soul şi clasică. Datorită primul single şi colaborarii cu Foster şi Diana Warrenn, albumul a fost la fel de bine primit ca Unison. Alte piese de pe album, care au avut un succes moderat sunt „If You Asked Me To" (un cover după cântecul lui Patti LaBelle din filmul Licence to Kill din 1989) care a ajuns pe locul 4 în Statele Unite, „Love Can Move Mountains" şi „Nothing Broken But My Heart".

În aceeaşi perioadă, Dion a lansat albumul în limba franceză Dion chante Plamondon (1991). Majoritata pieselor de pe album sunt cover-uri, cu toate că au fost inluse şi patru cântece noi „Des mots qui sonnent", „Je danse dans ma tête", „Quelqu'un que si'aime, quelqu'un qui m'aime" şi „L'amour existe encore". A fost lansat iniţial numai în Canada şi Franţa în 1991-1992, dar a fost lansat internaţional în 1994, fiind primul ei album în franceză care a fost astfel promovat. „Un garçon pas comme les autres (Ziggy)" a devenit un hit uriaş în Franţa, atingând locul 2 şi primind discul de aur. Până în prezent, Dion chante Plamondon s-a vândut în peste 1. 5 milioane de exemplare.

În numai un an, datorită albumelor Unison şi Céline Dion şi altor apariţii în mass-media, Dion a devenit o celebritate în America de Nord, atigându-şi unul din obiective: succesul în piaţa anglofonă. Totuşi, în timp ce avea un succes crescând în Statele Unite, fanii francezi şi canadieni au criticat-o pentru neglijenţa cu care i-a tratat.Artista a fost însă apreciată, când, după ce a câştigat premiul „Aristul englez al anului" la premiile Félix, l-a refuzat, spunând că ea este şi va fi un artist francez, şi nu unul englez.Pe lângă succesul comercial, au apărut şi schimbări în viaţa amoroasă a acesteia: Angélil, managerul acesteia care era cu 26 de ani mai mare, a devenit iubitul ei. Cei doi s-au temut că publicul nu va fi de acord cu relaţia lor, hotărându-se să o păstreze secretă.