Cine imi spune si mie o poezie, cu mai multe strofe? Cine raspunde cel mai corect, dau fundita! 
Am eu o poezie inventat.
Se-ntalnesc Base si Geona
Astia au spart o icoana
Pai de ce, pai de ce?
S-au batut ca curvele 
Basescu stia karate
Si i-a dat un pumn in spate
Dar Geana s-a enervat
Si un pumn i-a aplicat
NU o mai stiu asa de bine... cand imi amintesc, iti mai zic
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Primavara
Primavara a adus in graba
Gandacii Domnului cu treaba.
Sa se urce pe zidurile amortite
Si pe ferestrele de femei curatite.
Prin cerul albastru si mare
Sunt pictate siruri negre de cocoare
Iar pe-ntinsele campii,
Galbbeni bani de papadii.
Prin liliacul parfumat
O fulguire de aur a intrat
Iar soarele-a topit usor
Omatul mare si strlucitor.
E facuta de mine acum ceva timp.Sa ne amintim de primavara, ca e prea frig... Puteti sa ma criticati, stiu ca nu e prea reusita, eu am vrut doar sa-ti raspund la intrebare 
Răspunde
Vine vine primavara
Se darama toata scoala
Profesorii pe campii
Hai sa ii inpuscam copii
Totusi, iubirea
de Adrian Paunescu
Si totusi există iubire
Si totusi există blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mă tem.
Si totusi e stare de veghe
Si totusi murim repetat
Si totusi mai cred în pereche
Si totusi ceva sa-ntâmplat.
Pretentii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric si tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.
Motoarele lumii sunt stinse
Retele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeste-le tu c-un sărut.
Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrisi în numele meu.
Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminosi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-si acelasi repros.
Si tu si iubirea există
Si moartea există în ea
Imi place mai mult când esti tristă
Tristetea, de fapt, e a ta.
Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu esti în puterile mele,
Desi închizitii te cer.
Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.
Si totusi există iubire
Si totusi există blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mă tem.
Anunt spre moarte
Janina Crăcea
"Vand fericirea pe pretul vietii tale
Ascunsa in praful mortii albe!"
Asa ar trebui sa sune devisa dealerilor
"Fac bani pe viata ignorantilor"
Intr-o clipa de euforie
Se-ngroapa-n "pulberea ingerilor"
O-ntreaga existenta, dar,
Nu conteaza,
Oricum esti prea mort!
O sa-ti spun o poezie care se refera la anotimpul, toamna. Prefer sa ti-o spun din minte, fara originalul "copy-paste" de pe google.
Val de bruma argintie
Mi-a impodobit gradina
Tufelor de lamaita
Li se usca radacina
Peste crestet de dumbrava
Norii suri isi poarta plumbul
Cu podoaba zdrentuita
Tremura pe camp porumbul
Si cum de la miaza-noapte
Vine vantul fara mila
De pe varful surii noastre
Smulge-n zbor cate-o sindrila
De vifornita pagana
Se-ndoiesc nucii batranii
Sus pe cumpana fantanii
Plange un pui de ciocarlie
Il ascult si simt sub gene
Cum o lacima invie
Ni se aseamana povestea
Pui golas de ciocarlie..."Toamna" de Octavian Goga.
E noapte bufnita-mi canta
Cat de frumos e afara
Iar dimineata o vrabiuta
Mia compus o muzicuta.
Deja a trecut un an
Iarna a venit-ncetisor,
Iar copiii veseli la sanius,
Au plecat spre derdelus.
A trecut deja trei luni
Primavara a inceput
Hai cu totii pe campii
Sa culegem papadii.
(Scrisa de Gota Ana Maria:Anotimpul.)
Spun eu prima!
Bunica
Mares Raluca Maria
Cine stie o faptura de pe pamant mai buna ca bunica?
Cine are lana de se joaca pisica?
Raspunsuri le aflati,
Ca vroiati sau nu vroiati.
Ea e harnica foc,
Se misca din loc in loc,
Mancarea sa o pregateasca,
Sa nu se raceasca.
GATA! Ce greu a fost! Dar sa stiti ca eu am facut cu titlul,, Bunica,, dar va rog, scrieti si autorul! Eu am scris numele meu, ca eu am inventat-o.
Si apropo, accept numai poeziile inventate!
Si apoi, nu strica putin punct la minte!
Spor la treaba! 
Hello, nu aleg nici un raspuns castigator? Eu vreau poezii inventate!
Nu-mi pasa ca te-ai straduit la luceafarul, au la alta, dar nu ati citit bine intrebarea!
Luceafarul cea mai lunga poezie scrisa vreodata:
A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată,
Din rude mari împărăteşti,
O prea frumoasă fată.
Şi era una la părinţi
Şi mîndră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinţi
Şi luna între stele.
Din umbra falnicelor bolţi
Ea pasul şi-l îndreaptă
Lîngă fereastră, unde-n colţ
Luceafărul aşteaptă.
Privea în zare cum pe mări
Răsare şi străluce,
Pe mişcătoarele cărări
Corăbii negre duce.
Îl vede azi, îl vede mîni,
Astfel dorinţa-i gata;
El iar, privind de săptămîni,
Îi cade dragă fata.
Cum ea pe coate-şi răzima
Visînd ale ei tîmple,
De dorul lui şi inima
Şi sufletu-i se împle.
Şi cît de viu s-aprinde el
În orişicare sară,
Spre umbra negrului castel
Cînd ea o să-i apară.
*
Şi pas cu pas pe urma ei
Alunecă-n odaie,
Ţesînd cu recile-i scîntei
O mreajă de văpaie.
Şi cînd în pat se-ntinde drept
Copila să se culce,
I-atinge mînile pe piept,
I-nchide geana dulce;
Şi din oglindă luminiş
Pe trupu-i se revarsă,
Pe ochii mari, bătînd închişi
Pe faţa ei întoarsă.
Ea îl privea cu un surîs,
El tremura-n oglindă,
Căci o urma adînc în vis
De suflet să se prindă.
Iar ea vorbind cu el în somn,
Oftînd din greu suspină:
- O, dulce-al nopţii mele domn,
De ce nu vii tu ? Vină !
Cobori în jos, luceafăr blînd,
Alunecînd pe-o rază,
Pătrunde-n casă şi în gînd
Şi viaţa-mi luminează !
El asculta tremurător,
Se aprindea mai tare
Şi s-arunca fulgerător,
Se cufunda în mare;
Şi apa unde-au fost căzut
În cercuri se roteşte,
Şi din adînc necunoscut
Un mîndru tînăr creşte.
Uşor el trece ca pe prag
Pe marginea ferestei
Şi ţine-n mînă un toiag
Încununat cu trestii.
Părea un tînăr voievod
Cu păr de aur moale,
Un vînăt giulgi se-ncheie nod
Pe umerele goale.
Iar umbra feţei străvezii
E albă ca de ceară -
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scînteie-n afară.
- Din sfera mea venii cu greu
Ca să-ţi urmez chemarea,
Iar cerul este tatăl meu
Şi mumă-mea e marea.
Ca în cămara ta să vin,
Să te privesc de-aproape,
Am coborît cu-al meu senin
Şi m-am născut din ape.
O, vin` ! odorul meu nespus,
Şi lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.
Colo-n palate de mărgean
Te-oi duce veacuri multe,
Şi toată lumea-n ocean
De tine o s-asculte.
- O, eşti frumos, cum numa-n vis
Un înger se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată;
Străin la vorbă şi la port,
Luceşti fără de viaţă,
Căci eu sunt vie, tu eşti mort,
Şi ochiul tău mă-ngheaţă.
*
Trecu o zi, trecură trei
Şi iarăşi, noaptea, vine
Luceafărul deasupra ei
Cu razele-i senine.
Ea trebui de el în somn
Aminte să-şi aducă
Şi dor de-al valurilor domn
De inim-o apucă:
- Cobori în jos, luceafăr blînd,
Alunecînd pe-o rază,
Pătrunde-n casă şi în gînd
Şi viaţa-mi luminează !
Cum el din cer o auzi,
Se stinse cu durere,
Iar ceru-ncepe a roti
În locul unde piere;
În aer rumene văpăi
Se-ntind pe lumea-ntreagă,
Şi din a chaosului văi
Un mîndru chip se-ncheagă;
Pe negre viţele-i de păr
Coroana-i arde pare,
Venea plutind în adevăr
Scăldat în foc de soare.
Din negru giulgi se desfăşor
Marmoreele braţe,
El vine trist şi gînditor
Şi palid e la faţă;
Dar ochii mari şi minunaţi
Lucesc adînc himeric,
Ca două patimi fără saţ
Şi pline de-ntuneric.
- Din sfera mea venii cu greu
Ca să te-ascult ş-acuma,
Şi soarele e tatăl meu,
Iar noaptea-mi este muma;
O, vin` odorul meu nespus,
Şi lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.
O, vin`, în părul tău băl-ai
S-anin cununi de stele,
Pe-a mele ceruri să răsai
Mai mîndră decît ele.
- O, eşti frumos cum numa-n vis
Un demon se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată !
Mă dor de crudul tău amor
A pieptului meu coarde,
Şi ochii mari şi grei mă dor,
Privirea ta mă arde.
- Dar cum ai vrea să mă cobor ?
Au nu-nţelegi tu oare,
Cum că eu sunt nemuritor,
Şi tu eşti muritoare ?
- Nu caut vorbe pe ales,
Nici ştiu cum aş începe -
Deşi vorbeşti pe înţeles,
Eu nu te pot pricepe;
Dar dacă vrei cu crezămînt
Să te-ndrăgesc pe tine,
Tu te coboară pe pămînt,
Fii muritor ca mine.
- Tu-mi cei chiar nemurirea mea
În schimb pe-o sărutare,
Dar voi să ştii asemenea
Cît te iubesc de tare;
Da, mă voi naşte din păcat,
Primind o altă lege;
Cu vecinicia sunt legat,
Ci voi să mă dezlege.
Şi se tot duce... S-a tot dus.
De dragu-unei copile,
S-a rupt din locul lui de sus,
Pierind mai multe zile.
*
În vremea asta Cătălin,
Viclean copil de casă,
Ce împle cupele cu vin
Mesenilor la masă,
Un paj ce poartă pas cu pas
A-mpărătesii rochii,
Băiat din flori şi de pripas,
Dar îndrăzneţ cu ochii,
Cu obrăjei ca doi bujori
De rumeni, bată-i vina,
Se furişează pînditor
Privind la Cătălina.
Dar ce frumoasă se făcu
Şi mîndră, arz-o focul;
Ei Cătălin, acu-i acu
Ca să-ţi încerci norocul.
Şi-n treacăt o cuprinse lin
Într-un ungher degrabă.
- Da` ce vrei, mări Cătălin ?
Ia du-t` de-ţi vezi de treabă.
- Ce voi ? Aş vrea să nu mai stai
Pe gînduri totdeauna,
Să rîzi mai bine şi să-mi dai
O gură, numai una.
- Dar nici nu ştiu măcar ce-mi ceri,
Dă-mi pace, fugi departe -
O, de luceafărul din cer
M-a prins un dor de moarte.
- Dacă nu ştii, ţi-aş arăta
Din bob în bob amorul,
Ci numai nu te mînia,
Ci stai cu binişorul.
Cum vînătoru-ntinde-n crîng
La păsărele laţul,
Cînd ţi-oi întinde braţul stîng
Să mă cuprinzi cu braţul;
Şi ochii tăi nemişcători
Sub ochii mei rămîie...
De te înalţ de subsuori
Te-nalţă din călcîie;
Cînd faţa mea se pleacă-n jos,
În sus rămîi cu faţa,
Să ne privim nesăţios
Şi dulce toată viaţa;
Şi ca să-ţi fie pe deplin
Iubirea cunoscută,
Cînd sărutîndu-te mă-nclin,
Tu iarăşi mă sărută.
Ea-l asculta pe copilaş
Uimită şi distrasă,
Şi ruşinos şi drăgălaş,
Mai nu vrea, mai se lasă,
Şi-i zise-ncet: - Încă de mic
Te cunoşteam pe tine,
Şi guraliv şi de nimic,
Te-ai potrivi cu mine...
Dar un luceafăr, răsărit
Din liniştea uitării,
Dă orizon nemărginit
Singurătăţii mării;
Şi tainic genele le plec,
Căci mi le împle plînsul
Cînd ale apei valuri trec
Călătorind spre dînsul;
Luceşte cu-n amor nespus,
Durerea să-mi alunge,
Dar se înalţă tot mai sus,
Ca să nu-l pot ajunge.
Pătrunde trist cu raze reci
Din lumea ce-l desparte...
În veci îl voi iubi şi-n veci
Va rămînea departe...
De-aceea zilele îmi sunt
Pustii ca nişte stepe,
Dar nopţile-s de-un farmec sfînt
Ce nu-l mai pot pricepe.
- Tu eşti copilă, asta e...
Hai ş-om fugi în lume,
Doar ni s-or pierde urmele
Şi nu ne-or şti de nume,
Căci amîndoi vom fi cuminţi,
Vom fi voioşi şi teferi,
Vei pierde dorul de părinţi
Şi visul de luceferi.
*
Porni luceafărul. Creşteau
În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atîtea clipe.
Un cer de stele dedesupt,
Deasupra-i cer de stele -
Părea un fulger nentrerupt
Rătăcitor prin ele.
Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentîi,
Cum izvorau lumine;
Cum izvorînd îl înconjor
Ca nişte mări, de-a-notul...
El zboară, gînd purtat de dor,
Pîn` piere totul, totul;
Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.
Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adînc asemenea
Uitării celei oarbe.
- De greul negrei vecinicii,
Părinte, mă dezleagă
Şi lăudat pe veci să fii
Pe-a lumii scară-ntreagă;
O, cere-mi, Doamne, orice preţ,
Dar dă-mi o altă soarte,
Căci tu izvor eşti de vieţi
Şi dătător de moarte;
Reia-mi al nemuririi nimb
Şi focul din privire,
Şi pentru toate dă-mi în schimb
O oră de iubire...
Din chaos, Doamne,-am apărut
Şi m-aş întoarce-n chaos...
Şi din repaos m-am născut,
Mi-e sete de repaos.
- Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne şi minuni
Care n-au chip şi nume;
Tu vrei un om să te socoţi,
Cu ei să te asameni ?
Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni.
Ei numai doar durează-n vînt
Deşerte idealuri -
Cînd valuri află un mormînt,
Răsar în urmă valuri;
Ei doar au stele cu noroc
Şi prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc,
Şi nu cunoaştem moarte.
Din sînul vecinicului ieri
Trăieşte azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarăşi soare;
Părînd pe veci a răsări,
Din urmă moartea-l paşte,
Căci toţi se nasc spre a muri
Şi mor spre a se naşte.
Iar tu, Hyperion, rămîi
Oriunde ai apune...
Cere-mi cuvîntul meu dentîi -
Să-ţi dau înţelepciune ?
Vrei să dau glas acelei guri,
Ca dup-a ei cîntare
Să se ia munţii cu păduri
Şi insulele-n mare ?
Vrei poate-n faptă să arăţi
Dreptate şi tărie ?
Ţi-aş da pămîntul în bucăţi
Să-l faci împărăţie.
Îţi dau catarg lîngă catarg,
Oştiri spre a străbate
Pămîntu-n lung şi marea-n larg,
Dar moartea nu se poate...
Şi pentru cine vrei să mori ?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pămînt rătăcitor
Şi vezi ce te aşteaptă.
*
În locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Şi, ca şi-n ziua cea de ieri,
Lumina şi-o revarsă.
Căci este sara-n asfinţit
Şi noaptea o să-nceapă;
Răsare luna liniştit
Şi tremurînd din apă
Şi împle cu-ale ei scîntei
Cărările din crînguri.
Sub şirul lung de mîndri tei
Şedeau doi tineri singuri:
- O, lasă-mi capul meu pe sîn,
Iubito, să se culce
Sub raza ochiului senin
Şi negrăit de dulce;
Cu farmecul luminii reci
Gîndirile străbate-mi,
Revarsă linişte de veci
Pe noaptea mea de patimi.
Şi de asupra mea rămîi
Durerea mea de-o curmă,
Căci eşti iubirea mea dentîi
Şi visul meu din urmă.
Hyperion vedea de sus
Uimirea-n a lor faţă;
Abia un braţ pe gît i-a pus
Şi ea l-a prins în braţe...
Miroase florile-argintii
Şi cad, o dulce ploaie,
Pe creştetele-a doi copii
Cu plete lungi, bălaie.
Ea, îmbătată de amor,
Ridică ochii. Vede
Luceafărul. Şi-ncetişor
Dorinţele-i încrede:
- Cobori în jos, luceafăr blînd,
Alunecînd pe-o rază,
Pătrunde-n codru şi în gînd,
Norocu-mi luminează !
El tremură ca alte dăţi
În codri şi pe dealuri,
Călăuzind singurătăţi
De mişcătoare valuri;
Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul:
- Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul ?
Trăind în cercul vostru strîmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece.
Clasa mea e cea mai tare
Jaluzele rupte are
Scaune rupte cate vrei
Iar baietii se cred zmei.
Ne jucam pe telefoane
Comentam la profesoare
Catalogu'i plin de 4
Si el vai de el saracu'.
Buna. iti spun eu search Mary Deca pe google, vezi Stigmata 333 de strofe in 3 parti, vezi Cyborg 140de strofe, vezi Mister si Gera 104 cred.vezi Versus si vezi Hyperion acelasi nr de strofe, dar acolo autoarea il face pe Luceafar muritor pentru ca povestea sa devina credibila si mai are destule, daca iti plac, mai vb de Eminescu? de ea? sau de amandoi?
Luceafarul nu e cea mai frumoasa poezie scrisa vreodata si nici cea mai originala.Este inspirata dintr-un basm german, are influiente schopenhauriene, Eminescu fiind influentat de Schopenhauer in mai toata opera sa si de Shachespeare.Bineanteles, Eminescu prin viata sa zbuciumata intre eul liric si eul uman, intele foarte bine,, LUCEAFARUL,, si se expune in el cel mai mult dintre toate cele 3 personaje, catalinic, demiurgic si hyperionic. Este incontestabila valoarea lui Eminescu ca geniu...si se arata clar ca UN OM POATE FI GENIU, DAR UN GENIU NU POATE FI OM.Cauta Mary Deca pe google, gasesti acolo si alte raspunsuri,, hyperionice,, demiurgice si catalinice.
A spus bine. Atat Luceafarul cat si Hyperion, impresioneaza mult.vezi dex patetism(banuiesc ca nu ai stiut ce inseamna)
PATETÍSM s. n. Însușirea de a înduioșa, de a impresiona, de a mișca puternic (prin vorbe, muzică etc.); caracterul patetic, emoționant al unei opere literare, muzicale, al unui lucru etc.; atitudine patetică.
Ma bucur nespus sa vad ca mai sunt oameni interesati de poezie. Poezia, trebuie sa stii sa o citesti cu ochiul sufletului, si apoi cu mintea, altfel nu ai sa o intelegi niciodata...Si sunt inca astfel de oameni, caci dincolo de aparente, sufletului fiecaruia din noi, este un poem!
Mary Deca - Hyperion
Hyperion.
A fost odata tot ce e
Fiind de la-nceputuri,
Au fost odata stelele
Aproape de pamânturi.
A fost odata un abis
Cum n-a fost niciodata,
Din care mândru s-a desprins
Hyperion din Tata.
A fost odata ca un vis
Dintr-o poveste fata,
Cum nu e una în abis
Si fara nicio pata.
Din sfera visului avut
Pluteste aidoma,
Spre o poveste de demult
Admonestându-i forma.
Din umbra negrului pamânt
I-apare-n fata timpul,
Si-l vede iar în umbra stând
Încununat cu nimbul.
Pe el, luceafarul arzând
Sub para de lumina,
Pe când la ea s-a coborât
Pe raza-i cristalina.
_''Cobori în jos!'' atunci i-a zis
Sa-i lumineze viata,
El a venit sub chip de vis
Îmbujorându-i fata.
Alunecând pe raza-n jos
Cu ochii reci si palid,
A stat lânga fereastra-n colt
Ca demon rece, trainic.
El a privit-o si-un fior
Brazdându-i trupul rece,
I-a facut sete de izvor
Pe und' iubirea trece.
Pe chipul ei din lut cioplit
Vazând ispita lumii,
Luceafarul îndragostit
S-a rupt din sfera mumii.
Chiar marea fara fiu pe val
Era învolburata,
Si ca o fiara pân' la mal
Trosnea înfrigurata.
Si Tatal fara fiu la El
Era închis si rece,
Pareau pe el stele la fel
Si gata sa se-nece.
Pieri trecutul într-un ceas
Al somnului ei dulce,
Din tot ce-a fost o raza n-a ramas
Pe ea ca sa se culce.
S-a dus cu totul si trecut de-un veac
Tot doarme Catalina,
Pe când iubirii-i fara leac
Hyperion e vina.
S-a dus demult si Catalin
Pierind sub clar de luna,
Caci chip de lut nu la iubit
Când la tinut de mâna.
E-acum odata ca-n povesti
Cum a mai fost odata,
Din neamuri mari si omenesti
Aceeasi mândra fata.
Nu era una la parinti
Cum este Catalina,
Precum Madona fara sfinti
Redând toata lumina.
Ea doarme singura-n castel
Catând în vis o raza,
Ce spre luceafarul din cer
S-o poata duce treaza.
Castelul negru însingurat
Se-nalta-ntre isopi,
Si gardu-n iederi ruinat
E-nconjurat de plopi.
E-acum odata ca-n povesti
Cum n-a mai fost vreodata,
Acest luceafar ce-l privesti
În scris cum ti se-arata.
Din sfera somnului adânc
Ea gândul îsi desprinde,
Punând picioare pe pamânt
Catre luceafar tinde.
''_Tu n-ai venit, tu n-ai venit
Al noptii mele domn,
Doar m-ai iubit când m-ai privit
În dulcele meu somn.
Rasai acum luceafar stins
Si vin pe blânda-ti raza,
Cobori la mine si aprins
Însenineaza-mi fata.
E un teren alunecos
De-aici si pân' la stele,
Sa te aduc luceafar jos
Ar fi sa fiu ca ele.
Eu ies din umbra unui timp
Ma depasesc pe mine,
Caci nu îl vreau pe Catalin
Te vreau numai pe tine.
Sa zica lumea ce o vrea
Au, ce îmi pasa mie?
Luceafar tu esti steaua mea
Caci eu te am cu mine.
Ce-mi pasa mie de un chip de lut
Ce vrea a-mi strânge palma?
Luceafar tu esti steaua mea
Si muma-mea e rana.
E rana urmei ce-a ramas
Pentru eternitate,
Din care picur ceas de ceas
Iubire fara moarte''
El rasari ca din abis
Din care sus se casca,
O mare de-ntuneric trist
Si fara nicio iasca.
Nu erau stelele în jur
Si-nchisa era luna,
Doar o lumina-n abajur
Ghida pe Catalina.
''_Cobori acum luceafar blând
Caci iata-ma, sunt treaza,
Coboara-ti viata pe pamânt
Si-n viata mea te-aseaza!
Cobori la mine sa m-atingi
Calatorind pe-o raza,
Patrunde-n casa far' sa stingi
Ce viata-mi lumineaza!''
El asculta sfarâmator
De tot ce-n jur îi sede,
Si luminând naucitor
Pe Catalina vede.
Îsi face razele sirag
Din cer coboara scara,
Si face scara un toiag
Înfierbântat cu ceara.
Caci toata zarea s-a aprins
Sub raza-i de lumina,
Din care iata-l s-a desprins
Venind spre Catalina.
Precum un fulger care crapa cer
Din locu-i se desprinde,
Înfasurat e în mister
Si catre ea întinde.
O raza pe-ai ei umeri goi
Ce-ncet spre ea se duce,
Si-o-atinge blând în plete moi
Iar ochiul ei straluce.
Precum naluca unui gând
I-apare în fereastra,
Luceafarul cu parul ud
Sub aura-i albastra.
Parea un demon nevazut
Sub raza lunii rece,
Si ca o umbra-n asternut
El prin fereastra trece.
Opreste pas neauzit
Si-ntinde mâna stânga,
Desi din zare s-a nascut
El zarea o alunga.
În urma lui pluteau pe cer
Mii stele ratacite,
Le cadeau razele pe el
Si se pierdeau zdrobite.
Cadeau în juru-i precum stropi
De ploaie argintie,
Pe sub coroanele de plopi
T;eseau scântei o mie.
O mie de scântei pe el
Învaluindu-i taina,
Erau cu soarele la fel
Împodobindu-i haina.
Doar ochii îi pareau de mort
Si vineti pe sub geana,
Priveau spre Catalina-n colt
Si gata s-o adoarma.
''_Din locul meu am coborât
Iubito pentru tine,
Si toate-n jur am doborât
Si razele-mi din vine.
Ma fierbi mocnit cu focul tau
De fata muritoare,
Si tot ma smulgi din locul meu
Ca vremea schimbat-oare.
În fata ta ma simt un om
Si fara de putere,
De te-as atinge te adorm
Pierzându-te-n tacere.
O! Vin la pieptul meu de jos
Si lasa-n urma moarte,
Eu sunt luceafarul frumos
Si viata mea e-n toate.
Pe cer în lumea de clestar
Te-oi duce-n nemurire,
Caci vreau cu tine sa rasar
În brate-mi prin iubire''
''_T;i-am spus demult si-ti spun si-acum
Ca esti frumos dar rece,
Nu pot sa merg pe al tau drum
Ce peste lume trece.
Strain si gol pe sub priviri
Lucesti la suprafata,
Esti ca un mort fara luciri
Din scânteieri de viata''
Trecu o noapte si-n zadar
Vorbeste Catalina,
Luceafarul de chihlimbar
Nu îsi preschimba mina.
Venira zori si el pieri
Prin scânteieri de gheata,
Din nou în locul lui sclipi
Dar fara dram de viata.
Ascuns pe cer fiind si stins
Îsi plânge nemurirea,
Caci nu i-a fost din cer permis
Sa-i dainuie iubirea.
Trecura nopti pustii la rând
Lipsind din locu-i falnic,
Luceafarul în umbra stând
Era pustiu si jalnic.
Ea a-nteles în lipsa lui
Ca viata ei e luata,
Simtindu-se a nimanui
În dor se pierde toata.
El o privea din locu-i tainic
Lipsit de stralucire,
Simtea castelul ca pe-un ceainic
Ce clocotea iubire.
Îi vede pleoapa cum se zbate
Si uda îi e fata,
De apa ce obraz îi bate
Înlacrimându-i viata.
El trebui de ei acum
De dor ca sa se stinga,
Facând scânteile în scrum
Din locul lui se-arunca.
Ca un vârtej el sapa-n val
Si drept în sus tâsneste,
Înfiripându-se pe mal
De poarta se izbeste.
În umbra falnicilor plopi
El bolta îsi ridica,
T;âsnindu-i razele din ochi
Pe Catalina striga.
''_O! Vin dulceata mea de om
Si-n somnul tau ma cheama,
Caci sunt al noptii tale domn
Si noaptea ta mi-e mama!
Din noapte iarasi m-am nascut
Si coborât în mare,
Un tânar mândru m-a facut
Nemuritor si tare!
Eu am pe frunte un stindard
Pe care scrie viata,
Si ochii mei sunt de smarald
Ca marea-n dimineata.
Nu am pe mine strai lucios
O! Vin nu-ti fie frica,
Tu esti lumina mea de jos
Când cea de sus e mica!
Nu este tata pe pamânt
Cum cerul meu mi-e Tata,
Nu e samânta sub pamânt
Sa fie vesnic moarta!
N-apune soarele pe cer
Din nou sa nu rasara,
Nimic la mine nu-i mister
Doar tu îmi esti povara!
Te simt în lume cum te stingi
Pierzând a mea lumina,
As vrea ca razele sa-mi strângi
Si sa devii divina!
Ramâi la pieptul meu ce-n dor
Farâmiteaza raza,
Si fii cununa mea din par
Ce fruntea-mi lumineaza!''
Ea îsi ascunse fata-n mâini
Si lin ridica geana,
Îsi simte inima în spini
Si trupul tot o rana.
''_T;i-am spus demult si-ti spun si-acum
Ca esti frumos dar rece,
Nu pot sa merg pe al tau drum
Ce peste lume trece!
Îmi arde tâmple, ochi ma dor
Privirea-ti ma usuca,
De dorul tau de-ar fi sa mor
Tu piei, ca esti naluca!''
''_Cum vrei iubito sa cobor
Cand tu esti muritoare,
Pe când eu sunt nemuritor
Si moartea ta ma doare?''
''_Vorbesti precum un print din basm,
Ma zapacesti cu gura,
Nu înteleg ce spui si bast'
Tu lasa-ma acuma!
Si totusi daca ma iubesti
Si vrei a mea iubire,
Coboara treptele ceresti
Si fii una cu mine''
''_Tu vrei sa fiu un muritor
Sa ma saruti o data?
Dar ca sa vezi cât mi-e de dor
Îmi dau lumina toata!
Cum din lumina m-am nascut
Lumina ma va stinge,
Caci din iubire-a aparut
Si-n tine se prelinge.
Cum tot ce e nemuritor
Din Tatal se desprinde,
La fel e orice muritor
Care iubirea prinde''
Zicând acestea el s-a dus
Pierind din zarea lumii,
Si-a stat mai multe zile-ascuns
Si trist sub poala mumii.
Plângeau adâncuri si pustii
Treceau pe val corabii,
Iar apele teseau câmpii
Taind din mal ca sabii.
În timpul asta rasturnat
Un om la ea se-arata,
Sclipindu-i ochii de barbat
Se-apropie de fata.
T;inându-i mâinile-ntr-o mâna
Genunchiul si-l apleaca,
Sub vraja clarului de luna
Spre el vrea ca s-o traga.
Ea-si trase mâinile încet
Si-ncet pe pat se-aseaza,
Si tare mândru Catalin
La ea îngenuncheaza.
Si el sopti:''_De când te stiu
În nopti si zile caut,
În viata tie eu sa fiu
Iubirii tale faur.
Sa te-nconjur si-n brat sa strâng
A ta faptura dulce,
Si dorul tot eu sa îti sting
Ce gândurile-ti smulge''
Ea-l asculta visând la el,
Luceafarul himeric,
Sfidând luminile din cer
Revede iar generic.
Îi zise blând cu glasul stins
De dor de nemurire:
''_Îndragostita sunt de-un vis
Si vreau a lui iubire.
Nimic din tot ce e
Gândirea nu îmi schimba,
Si tot ce viata e
Catre lumini ma plimba.
Hyperion ma cheama tainic
Si viata mea se pleaca,
Iar inima îmi plânge jalnic
Caci dor nu poa' sa-i treaca.
E rece ochiul lui de mort
Dar fara el sunt moarta,
Caci lipsa lui n-o mai suport
Si viata lui mi-e data.
Straluce blând lumina lui
Durerea vrea a-mi stinge,
Dar jos aici acuma nu-i
E sus, nu-l pot ajunge.
Patrunde-n casa prin naluci
Caci cerul ne desparte,
Pe el îl vreau de când atunci
S-a ridicat departe''
''_Visezi acum si nu-ntelegi
Ca stelele sunt stele,
Si trist albastri ochii-ti pleci
Caci nu esti precum ele.
T;i-as da iubirea de-ai veni
Sa-mi fii mireasa mie,
T;i-as da sarut de mi-ai primi
Si viata mea doar tie''
Trecu luceafarul pe cer
Crescând lumina-ntr-una,
Si clipele zburau cu el
Spre tot ce nu-i acuma.
El unde-ajunge nu-i pamânt,
Nu-i cer si nu e apa,
Ci numai taina de cuvânt
Care genuni le crapa.
''_Din sfera eternei vesnicii
Parinte-al meu ma smulge,
Cu taina vremilor iubiri
Pe frunte tu ma unge.
Si da-mi o moarte sa suport
Sa simt în viata lumii,
Cum este lumea pe pamânt
Calcând pe barba mumii.
Sa-mi bata marea în talaz
Pe mal picioare goale,
Si-n vremea asta de ragaz
Sa nu simt ce ma doare.
Ma doare nemurirea mea
Si raza mea se frânge,
Caci lumea e lumina cea
La care nu ajunge.
Parinte-al meu tu fa-ma om
Si soarta mea o schimba,
Caci vreau sa fiu un muritor
Prin lume tu ma plimba''
''_Hyperion ce-mi ceri minuni,
Tu vrei sa-ti scutur haina,
Sa-ti cada razele-n genuni
Si sa-ti arate taina?
Tu vrei sa fii un simplu om
Sa-ti curga-n vene sânge,
Sa pierzi lumina ta de domn
Prin care viata curge?
Îti dau orice din tot ce am,
Si mare si pamânturi,
Îti dau orice caci moarte n-am
Nici taina în adâncuri!
Din sânul vietii s-a nascut
Ce este si ce moare,
Si tot ce lumea a facut
Îsi are alinare.
Nu se nasc toti spre a muri
Ci mor spre a se naste,
Si se nasc toti spre a se iubi
Si viata a cunoaste!
De vrei din dragoste sa mori
Tu du-te om te naste,
Din locul tau sa te cobori
Caci tot te vei renaste''
În locul lui o stea fiind
Hyperion se-arata,
Si catre lumea lui privind
Îsi vede viata moarta.
Si iata seara a venit
Vesel pe cer straluce,
Si dintre stele rasarit
În valuri el se duce.
Se sting a sale raze-n trup
Din mare se-nfiripa,
Un tânar chipes pare rupt
Din stelele ce pica.
Era frumos cum n-au vazut
Fecioarele pe Terra,
În juru-i clipele-au cazut
Încununându-i sfera.
El se ridica peste mal
În piept cu-n tainic dor,
Si tine-n mâna un pahar
Si iata-l muritor!
Îi tremurau în lacrimi ochi
Si-ncet la poarta bate,
Din umbra falnicelor bolti
Iubita-i sa se-arate.
Încet fereastra s-a deschis
Si-apare Catalina,
Ea scuturându-se de vis
Aprinde-ncet lumina.
Priveste iarasi în trecut,
În zari si-n tot palatul:
''_Ce-ti pasa tie chip de lut
Ca nu esti tu ci altul?''
Caci de Hyperion nu e
Nici altul nu ma are,
Doar de esti el îndrepta-te
Si vino pe carare''
''_Îmi pasa mie chip de lut
Ca nu sunt eu ci altul,
Si coborât sunt pe pamânt
Venind din tot înaltul!
Sunt domnul tau din nopti pustii
Tu vin, întinde-mi mâna,
Caci sunt iubirea ta dintâi
Cum n-a mai fost niciuna!
Tu lasa-ti capul aplecat
Pe bratul meu sa culce,
Si cu paharul ast curat
Goleste-ma de sânge!
Venind în lumea voastra acum
Cu voi eu voi petrece,
Caci eu pe-al vostru tainic drum
Sunt muritor nu rece!
Cyborg.
Mistere bântuite de lumina
Le plâng anapoda si trist,
O aripa prea alba de divina
Închide ochiul demonului stins.
O caracuda_om himeric,
Întinde bratul sau încatusat,
Îsi misca buzele, nemernic
Fiind închis în searbadul pacat.
Tristete navalita dintr-o lume
În care îngerii sunt negri si sunt morti,
Din ochii demonului vine
Si-nchide lacate pe porti.
În stinsul ochi ceva ce nu se vede,
Arunca-n jur napraznice vapai,
Scuipând pe ea otrava verde
Îsi face viata neagra de scântei.
E moartea, o scânteie vie
Ce îi strapunge ochiul stins,
Si-l face-n minte sa se stie
Un luptator ce dur e si aprins...
Alunga-n sine, nu afara
Esenta unei lumi fara sfârsit,
Purtând sub piele o povara
Ce mila fierbe fara-a fi iubit!
Paradoxal si paralel fiind,
Între iubire si cuvânt,
Strapung din sine spre afara
Demoni sfidând durul pamânt.
O aripa albastra ce plapânda pare
Ce catre apus batând ea pare, vine,
Ca o faclie luminând în zare
Spre demon se îndreapta sa-l aline.
O luminita_om himeric
Îl vede îngerul prin ochiul cel de mort,
Întinde mâna sa cucernic
Spre lacate care iubire port.
Lumina aruncata sub Luccifer
În care oamenii sunt albii si sunt vii,
Din ochii îngerului pleaca-n licar
Spre inimile-a doi însingurati copii.
Înger si demon în ei copii port
Si se ascund sub aripi diferite,
Demon se-arata sub numele de Cyborg,
Numele ei e-n înger si nu minte!
E viata o para care ucide,
Un vagabond ce catre moarte urca,
Si pe când îngerul în cufar îl închide,
Cyborg spre munte-n demoni se arunca!
Gândind la cufar înapoi se-ntoarce,
În valuri îl arunca si ascuns,
Pe fundul marii acesta zace
La care Cyborg înca n-a ajuns!
De-acolo îngerul îl striga
Strain de tot ce-nseamna om,
În întuneric i se face frica
Caci simte-n jur cum toate-n mare dorm!
''_Amara îmi e viata si ma-nchide Cyborg,
De tine ma ascunzi tu si de lume,
Îndreapta-te spre mine Cyborg,
Saruta-ma si striga-ma pe nume!
Lasa sarutul meu sa smulga
Prin tine taina mea din lume,
Iubire-ti dau sa îti ajunga,
Când vrei, tu striga-ma pe nume!
Straina îmi e lumea si ma-nchide Cyborg
Între Lucifer si iubirea mea de tine,
Închide-te în mine Cyborg
Si fii iubirea mea din mine!
Îmi storci puterea si vrei sa ma sufoci,
Tu te scufunzi si vrei în mine moarte,
Tu când la mine vei vrea sa te întorci,
Îti dau pe ''mine'' dar moarte nu se poate!
Îmi tremur aripile trist în cufar,
Sudoare simt pe fruntea-mi ce ma arde,
Tu vrei de frica sa ma scutur, sufar
Caci fara tine moartea ta ma roade!
Îmi tremur ochii, buzele îmi tremur,
Lacrima-mi curge caci vorba ta ma roade,
Tu vrei de frica pierind eu sa ma scutur
Dar draga Cyborg, eu n-am frica de moarte!
Tu demoni spui ca-n tine porti
Si mi-i arati prin tine sa ma sperii,
Eu nu te numesc demon ca sa nu regreti
De-as regreta ce-n tine-am de milenii!
Ce e iubirea? Stii? Nu stii!
Sa ma saruti prin cufar, crezi ca ai putere?
Ce e durerea? Stii? Chiar stii!
Si-atunci...ah, vin la mine...ti se cere!''
Sahara lumii întinzându-si brate
Catre ocean în serii lepadând hotare,
Din ea un demon om arunca sa se-nalte
Mai jos de cer, sub apele albastre!
Caci înaltimile ce lumile ridica
Catre apus se-ndreapta adâncind infern,
Asa gândeste Cyborg fara frica
Traind intens al dacilor îndemn:
'' Spre moarte, stânca si ghetarul lumii,
Priveste-o-n ochi, zâmbeste-i si fii drept,
Striveste-n lume ramura minciunii...
Iubire nu-i, tu scoateti-o din piept!''
Se-arunca Cyborg în marea adâncime
Si catre cufar îsi croieste drum,
Nu-l mai gaseste si ascuns în sine
Îi striga ei numindu-se nebun:
''_Nu-ti spun nimic! Caci negru-i universul,
Sa tac aleg când catre tine vin,
Întunecat esti înger si terestru,
Ma lasa rece, viata-mi nu-ti închin!
Ma chemi la tine, strabat prin purgatoriu.
Tu ai uitat ca eu sunt cel care te-a'nchis,
Eu tot ce fac este aleatoriu
Si stiu ca fara tine tot exist!
Trimite-mi fata si lasa-ti albe aripi
Sa cada precum bacovianul plumb,
E cufarul mormânt fara de laturi
Si fata cea-n care eu fara tine sunt!
Eu nu m-ascund sub numele Luccifer!
Luccifer sunt si am un trup de om,
De-ti este teama , înger rupt în cufar
Tu cheama-l pe al lumii tale Domn!''
Sahara lumii adunându-si brate,
Catre limanuri închizând hotare,
Din ea o fata-n înger scoate sa se-nalte
Din adâncimi spre zarile albastre.
Ceva ca o navalnica durere
Uneste mintile far' sa se vada trup,
Ei sparg Sahara lumii cu putere
Si lacatele închise-n minte rup.
''_Ce-mi dai? îi zise ea prin minte,
Daca dezghet în tine om?
Caci draga Cyborg, n-am frica de tine
Care-n iubire esti doar muritor!
Îmi umpli mintea cu a tale soapte
Prin care chiar Luccifer cade mort,
În mintea ta patrund iubitule în noapte
Si orice vorba ai spune, eu pot sa te suport!
Ce faci acum? Te zbati în tine?
Sa ma alungi prin frica demonii-ti asmuti,
Trimite-i Cyborg, adu-i pe toti la mine
Si ai sa vezi ca singur ma saruti!
Sunt lânga tine...în ochii tai privesc
Si-ti zic: Saruta-mi gura!
Te-ntind pe spate...prin tine ma topesc
Caci mâna ta...pe mine e doar una!
Nu e nevoie sa ma tragi spre tine
Caci printre-a tale mâini alunec spre-al tau piept,
Si stau acolo simtindu-te minune
Caci de atâta vreme eu Cyborg te astept!
Nu este demonul din tine rece,
Nu e mai rece decât rana mea din piept,
Din care picura durere ce prin tine trece,
Alin-o Cyborg caci astfel e corect!
Nu este-n tine demon ca sa arda
O flacara ce tremura etern,
Cum nu exista-n lume gheata
Sa n-o topeasca focul din infern!
Si eu am coborât cu Dante...
Am scris pe poarta la infern:
<
Caci viata-i jos si tremura etern!
Se zbate, tremura, se-nchide, urca
Pe când coboara infernal prin chin,
Te duce-n haos si-n moarte te arunca
De n-as veni eu Cyborg sa te tin!>>
Mamona, armura încolacita-n inimi,
Blestem de demon si barbar sincop,
Te face sa-mi astupi doar gura
Sub care Cyborg eu gura ta îngrop!
Agonizând între iubire si blestem te caut,
As vrea în brate sub mine sa te-ngrop,
Dar fugi de tine ca lacatul de faur...
Si-atunci... Ah!unde Cyborg sa te-ntorc?''
_Sodoma si Gomora lumii bat la geamuri,
O sare-n gura mi se face scrum,
Ma arzi în tâmpla si deasupra-ti gurii
As vrea sa am eu gura mea acum!
Mamona, armura descâlcita-n inimi,
Blestem de demon si lacrima de sfânt,
Nu este unul entitate-n sinuri
Tu esti, si eu la fel ca tine sunt!
Sincer, chiar vreau ca sa te am prin jur
Si-n bratul meu sa simt a ta faptura,
As vrea sa vad cât pot sa-ndur
Sa nu fiu dur fiind a ta armura!''
_Nu esti Lucifer, taci acum din gura,
Esti luminita dulce-n al meu vis,
Si bratul care-n noapte tandru ma aduna
În care Cyborg frânta tu m-ai prins!
Esti punctul material în stare de repaus
Fara sa-ti schimbi pozitia în loc,
Si uneori te simt un fenomen mecanic
Schimbând pozitii sub care ma sufoc.
Nimic nu-ti schimba starea de miscare
Si nici când în repaus stai,
De nu actioneaza asupra-ti alte corpuri
Tu nu te schimbi nici când de mine dai!
E masa corpului o inertie absoluta
Ce nu depinde de viteza lui,
Prin interactiuni mecanice tu vin' de ma saruta
Sa ma propag instantaneu în viteza gândului!
Precum viteza de lumina-n vid
Care la fel e peste tot ce e inertiala referinta,
Sa nu depinzi de sursa de lumina
Ci numai de a sarutului credinta!
O relativitate generalizata-n tot
Ca doi observatori într-un sistem de o fiinta,
Sa constatam ca timpul trece mai încet
Si nu în inertie ci, accelerând dorinta!
Pe când noi doi acceleram dorinta
Sa fim precum o ionizare de atomi,
Din starea excitata sa fim liberi
Si prin absortie de mine prin tine sa m-adormi!
În starea libera dar plina de reactii
Precum un laser sa m-arunci spre soare,
Sa n-am în mine însa pic de radiatii
Si nici nucleu dezexcitat ce doare!
Monocromatica sa simt lumina noptii
Caci stimulata sunt de tine în brate sa te tin,
Nivelul tau de energie sa intoarca cheia sortii,
Caci în bine determinat nivel de energie vin!
Natural sau artificial, nu-mi pasa,
Stimuli si tot ce e în tine-ntâmplator,
Independenta-ti fie pornirea gurii ce-mi apasa
A mele buze ce fara tine dor!
Precum metalul introdus în câmp extern electric,
Sa fiu ca un de conductie electron,
Tu sa ma misti în sens contrar frenetic
Iar câmpul meu sa fii tu, cel cu care dorm!
Sa fie precum fuziunea nucleara,
Procesul nostru de unire închizând infern,
Usor sa fii tu cum sunt eu de usoara
Si energia vietii-n noi sa fie, cinetica etern!
Un greu nucleu sa rupem ca-n nucleara fisiune,
Stabil sa facem tot ce va iesi,
Tu lânga pieptul meu sa fii minune,
Reactionând ca tine si eu te voi iubi!
Sa ne desfacem interactionând prin noi,
Si mii nuclee sa se sparga-n jur,
Noi printre ele sa fim doar amândoi,
Te rog, tu ia-ma-n brate acum!
Un privilegiu sa ne fie, repausul cel absolut
Si din nimic sa facem o singura dorinta,
Pe când spre tine ma-ntind sa te sarut,
În absolut sa fim o singura fiinta!''
Ea tace, îngerul se zbate,
A lui aripe si le misca-n cerc,
Iar Cyborg îsi întinde brate
Si zice:''_Eu lânga tine vreau sa fiu, încerc!
Aici pe-acest pamânt pustiu si vitreg
Este infernul precum dacii-au zis,
Aici e orice lemn ce-i putred
Precum o stânca rupta în abis!
Si mai e una ce farâma pare
Dar prin respect ce-i port e tot ce am nevoie,
E poate lumea ce înca nu ma doare
Sau poate coasta rupta-n corabia lui Noe!''
_''Ah! Cyborg, era deajuns sa spui aceasta
Ca sa ramân în cufar unde tu m-ai pus,
As fi vazut ca ti-e-nchisa fereastra
Deasupra marii-n care doar frigul a patruns.''
_''Prin tot ce-am zis n-am vrut îndepartare
Sa simti de mine si-n tine sa te-nchizi,
As vrea sa fii cu mine dar nu-ti cer ce te doare:
Sa vii la mine si trist sa te deschizi!
Prin tot ce-am spus în nopti pustii si negre,
N-am vrut sa întelegi ca eu vreau sa te pierd,
Am brate goale ce pot sa te astepte,
Si vreau în ele eu plânsul sa-ti dezmierd!
Nu pot sa îti promit ceva si-apoi sa nu pot
Sa duc la bun sfârsit cuvântul meu,
Decizia îti apartine-n întregime,
Ce vrei sa faci, acesta-i dreptul tau!''
_''Ah! Nu vrei în brate sa ma tii, sa plece
Acest infern pe care-l simt în piept
Atât de gol încât mi-e lacrima pe fata rece,
Mie rece trupul, cât sa mai astept?''
_''Ba vreau, ti-am spus ca vreau si vreau
Sa-ti dau mai mult decât orice îti zic,
Dar tu nu vrei, nimic nu pot sa-ti iau
Pe când deasupra-ti eu fata ma ridic.''
_''N-am spus ca nu te vreau dar arca
Pe când din ea m-a aruncat,
Tu m-ai înlocuit Cyborg cu alta
Si far' sa stii, tu frânta m-ai lasat!''
Verdict: E uneori femeia demon
Si alteori barbatul ei un înger trist,
E peste tot în trup acelasi hormon
Ce fierbe-n ea la foc nestins!
Verdict: E uneori barbatul demon
Si alteori femeia lui înger închis,
E peste tot în trup acelasi hormon
Ce fierbe-n el sub jar aprins!
Verdict: Câteodata...sotiile sunt demoni,
Câteodata prietenii-s la fel,
Câteodata si sotul tau e demon
Si tu devii asemeni precum el!
Câteodata...ce-i lânga tine-i demon,
Câteodata demonii ingerii-n sine chem,
Si-ntotdeauna fierbe-n lume hormon
Iar demonii sunt îngeri sub blestem!
O masca încornorata se se-arata
Pe fata unui om ce catre moarte urca,
Ascunde sub blestem o fapta minunata
Ce pe toti îngerii mascati îi scuipa!
Verdict: Nu cautati infernul sub pagina lui Dante!
Platiti pacatele acolo unde în semeni le-ati facut,
Este infernul gol si-asteapta moarte
Unde nu-i drac, ci omul care-i prefacut!
Nu e Mamona crapatura din adâncuri
Ci Talpa Iadului pe care demon calci,
Nici un saman nu te aduce din adâncuri
Ci numai tu, cel care cu si sub tine zaci!
Nu e Sahara a mare de nisipuri
Care îti scoate ochii si-ti asaneaza trup,
Este pustiul mare de pe chipuri
Ce seaca suflete arzându-le pe rug!
Din asta mare de abis si duhuri
Se adânceste-n om salbaticul infern,
Si iese demon din adâncuri
Strain de tot si fara viata-n el!
Sodoma si Gomora Lumii bat în tâmple,
Înger mascat pe demon la scuipat,
Dar omul înca mai poate ca sa lupte
Si iata-l azi înger si demon, e om evoluat!
Mascatul îsi arata coarne si se-apleaca,
Sub pasul lui se crapa întinderi de pamânt,
Când catre el se-ndreapta fata
Si-arata chipul lui ce-i imitat din lut.
Ea plânge, îngerul se zbate,
Ale lui aripe de cufar se izbesc,
Un lant de spini se-ntoarce catre moarte
Si marile la mijloc se pleznesc.
O aripa albastra ce plapânda pare,
Zvâcnind în lant cutremura pamânt,
Ca o furtuna din adânc de mare
Rastoarna mal si spumega pe prund.
Bucati din cufar tâsnesc deasupra marii,
Aripe albe din lanturi se desprind,
Cu marile deasupra zarii
Deasupra fetei triste se intind.
O luminita_o lacrima în suflet
O vede îngerul prin masca ei de lut,
Ramasa acolo ca un zâmbet
Care a plâns dar nu s-a prefacut.
Lumina rasarind peste Luccifer
În care oamenii sunt oameni fiind fii,
Din ochii îngerului pleaca-n licar
Spre viata lumii cea dintâi.
Înger si demon se zbat în trupul mortii,
Sunt aratati sub numele de om,
E Cyborg un fugar în fata sortii
Si fata mister aratator de Domn.
E viata o para de lumina care arde,
Un ideal ce moartea o învinge,
Si pe când fata în iubire zace
Cyborg un spin în inima-i înfige.
Gândind la fata, el om i se arata
Strain de ea si-n suflet fiind dus,
Închide drum frângându-si soarta
Pierzându-i lacrima-n apus.
Pe lantul spinilor îngerul striga
Prin fata alintându-si rani,
Din dor de el îi piere frica
Si îsi face aripe carari.
''_E dulce viata si-ti deschide Cyborg
Un drum pe care tu îmi esti lume,
Strabate drumul asta Cyborg,
Saruta fata si strig-o tu pe nume!
Lasa sarutul ei sa smulga
Prin tine taina vieti-n lume,
Iubirea ei o ai sa îti ajunga
Sa-ti salte trupul din genune!
A ta e lumea si-ti deschide Cyborg
Un drum catre iubirea ei de tine,
Deschide-te din tine Cyborg
Si fii lumina ei prin mine!
Tu ai putere, nu poti sa te sufoci,
De te scufunzi tot n-ai în tine moarte,
Iar când la fata ai sa te întorci,
Sa fii în viata caci mort nu se mai poate!
Îi tremur ochii, buzele ei tremur,
Lacrima-i curge caci lipsa ta o doare,
A sale tâmple de gânduri se cutremur
Si singura-n durere, tacerea ta o arde! ''
Sahara lumii pustie de pe chipuri
Pe sub albastru cerului deschis,
Ca o furtuna de nisipuri
Arata fetei demon din abis.
Se-ntoarce Cyborg în marea adâncime
Si catre fata el îsi face drum,
Nu-l mai închide si iesind din sine
Îi striga ei numindu-se nebun:
''_Într-o lume fara minte, cine altul e întelept,
Cine te întelege,
Ca poti face mult mai mult
Chiar de esti om rece?
Tu vrei la fata sa ma duc s-ating
A ei gura plapânda
Ce tremura de frica ca ma sting
Si ca o las flamânda?
O las flamânda de amor
Întunecându-i slova?
Ca eu sunt om si-s muritor
Ce nu cred în Iehova?
O! Înger, m-am plictisit de tine
Dar drag îmi e de fata,
Tu las-o singura cu mine
Si n-o mai tine moarta!
Nu vezi ca lânga tine plânge
De dorul meu suspina?
Nu vezi ca viata ei se stinge
Si fara de lumina?
Himere ale lumii sunteti
Noi îngeri si noi demoni,
Lumina voastra n-o mai plângeti
Si nici ai lumii hormoni!
Înger sau demon...om sunt
Si de nimic nu-mi pasa,
Sa fac ce vreau e just,
Te rog înger ma lasa!
Trimite-mi fata si lasa-ti albe aripi
Sa cada precum bacovianul plumb,
În mintea ei esti lacrima ce-o clatini,
Esti un nimic pe când eu om sunt!
Eu nu m-ascund sub numele Luccifer,
Un demon am în mine sub trupul meu de om,
De vrei cu tine ca sa sufar
Arata-mi pe al lumii tale Domn!''
Sahara lumii adunându-si brate
Catre limanuri închizând hotare,
Pe ea lumina lumii cheama sa se-nalte
Peste pamânt din zarile albastre.
''_Ce-ti dau? Îi zise glas prin minte,
Daca m-arat spre tine Domn?
Îti dau iubire si-ti dau minte
Care sub talpa mea e-n om!
Tu lasa-mi fata si lasa-ti false aripi
Sa cada peste imitatu-ti trup,
T;i-e trupul ast mormânt fara de laturi
Si fata cea în care Eu fara diavol sunt!
Tu ai putere, nu poti sa te sufoci.
De te scufunzi, tot n-ai prin Mine moarte,
Tu când la fata vei vrea sa te întorci,
Sa vii în viata ca-n moarte nu se poate!
Nu îi las viata-n a ta mâna!
În vene-i curge sânge!
Nu-i curge apa nici minciuna
Si pentru tine plânge!
Tu vrei ca dintr-un munte sa ridici
Pentru Luccifer trup?
A facut asta oare vreun pamânt sa-mi zici
Ca el din om e rupt?
Tu daca din tarâna esti facut,
Cum poti sa faci tarâna?
La fel Luccifer care din cer a fost nascut,
Cum poa' sa faca muma?
Priveste fata, priveste-i ochii-n lacrimi
Si zi-mi, plânge Luccifer?
Priveste-n tine si vezi de ce te clatini
Si zi-mi, râde Luccifer?
Nu stii! De unde sa stii copile?
Caci nu mai simti nimic ca om,
Si vrei tarâna de pe tine
S-o faci un trup nemuritor?
Esti tu Luccifer sau mai rau ca el?
Oh, nu! Tu esti unealta!
Si tu esti cel ce intri-n el
Prin marea lumii poarta!
Unealta lui ce-o poarta-n lume
Sub fata ta ce e numita om,
Si care duce suflete-n desertaciune,
Nefericit e el si el e muritor!''
Sahara lumii deschizându-si brate
Catre abis în serii lepadând himere,
Din ea doi oameni scoate sa se-nalte
Deasupra de abis calatorind din ele.
Un unghi format sub cer catre apus
Arata poarta ce se deschide spre infern,
E unghiul mortii ce tremura rapus
De-acea iubire ce-o are ea de el.
Ea zise: ''Sa vin la tine trup de lut
În moarte nu se poate!
Cât ai Lucciferu-ti sub trup
De mine stai departe!
Ai ochi de om dar mori sub ei
La fiecare vorba zisa,
Ah! Demon, piei din ochii mei
Caci n-am sa fiu învinsa!
Sa vina omul ce din el m-a rupt
Si m-a pierdut din arca,
Sa salte trupul meu de lut
Si sa mi-l puna-n barca.
Sa umfle pânzele în vânt
Si amândoi din moarte,
Sa iesim având sub frunte pus
Stindardul _libertate!''
El zise:''_Planeta mea e trupul meu ce-l apar,
E trupul tau din mine rupt,
Saruta-ma ca sa-l recapat
Pe el si tot ce n-am avut!''
Ea zise:''_Esti un om rar si azi te numesc Rares,
Prin glasul inimii tu esti întelept,
La poarta vietii tu esti vames,
T;i-am spus dar nu m-ai înteles.
Sarutul meu e poarta ce-ti deschide
Catre iubire un drum nemarginit,
Strabate-l alaturea de mine
Si ai sa vezi cât esti în absolut iubit.
Într-o lume din doi oameni
Cine e cel întelept?
E iubirea care-mi sameni
Si iubind este respect!''
Un glas rasunator si clar în simturi
Din ei se-aude cristalin si ferm,
O mâna se întinde catre alta
Facând un nod ce zguduie infern.
T;ipau adâncuri clantanind de frig
Cuprinse-n recea moarte,
Se facu nodul din ce în ce mai mic
Si disparu în noapte.
Mistere acoperite de lumina
Nu mai sunt negre caci nu mai e abis,
O inima curata si senina
Închide ochiul demonului stins.
Iubire navalita dintr-o lume
În care oamenii sunt oameni fiind vii,
Se-arata-n ei ca o minune,
Misterul ei si lumea lui!
Înger si demon în rau fiind sau bine
Nicicând în lume casa n-au facut,
Înger sta azi deasupra de genune
Iar demon sub ea, e rece si pierdut!
Doar Omul a ramas în însusi el,
Sub coasta lui având minunea,
Minunea_învaluind în el mister
Cu numele Femeia!
El nu e drac, nu e nici sfânt,
E fiu din nemurire,
Altarul lor e un întreg pamânt
Si pruncul lor iubire!
El zise:''_Femeie, te tin în brate-acum,
Te rog, saruta-mi gura,
Suntem la mal, întinde-ti trupul peste prund
Si spulbera-mi furtuna.
Samânta-n tine sa presar
Si s-o hranesti cu sânge,
Si sa rasara un altar
De Viata ce nu plânge!
Adaugat de : Mary Deca
Ce ti-as cere...
Un murmur întunecat în sens
Prin faptul ca-i ascuns de ochiul lumii,
Îl simt în tine adumbrindu-ti dens
Lumina-ti dincolo de cea a lunii.
Ma face sa patrund cu forta
Fortându-mi mintea fara ca tu sa simti,
Si sa-ti transmit cum poti aprinde torta
Ce-o stingi în tine încet pe când te minti.
Te minti si simt cum un vârtej înalta
Catre pustiuri ale tale soapte,
Ce-n van le crezi curgând ca Dunarea albastra
Nu stii ca si aceasta spumega de moarte.
Înspumegându-si valuri în dune de nisipuri
Lovindu-le de maluri sfarâmate,
Se-nalta catre gându-ti prin miile de chipuri
Si tu le vezi ferice înspumegându-ti soapte.
Înfaptuind în tine un sentiment ce curge
Pentru ca-l simti fierbinte topindu-ti nefiinta,
Nu vezi ca foc ce arde inspumegându-ti sânge
E foc ce spume-ti face iubirea si credinta.
Patrund în tine ca fosnetul de vorba nesimtita
Si-atunci când sângele îti strâng si de-as avea putere,
Ah! Omule, cât ti-as mângâia inima mintita
Si câte, câte ei si mintii tale eu i-as cere!
Eu ce ti-as cere... Un murmur luminat în sens
Prin faptul ca-i lumina tâsnita-n ochii lumii,
Sa simt în tine un clar de tine dens
Cum spulbera întunericul dincolo de cel al lunii.
Ce ti-as cere... În tine sa ma simti patrunzatoare fara forta
Primindu-mi mintea pe când iubirea-mi simti,
Si sa-mi transmiti ca-n tine arde torta
Ce am aprins-o amândoi simtindu-ne iubiti!
Ce-ti cer...Sa nu te minti, sa simt cum se înalta
Catre o stea ce spumega pustiuri,
Prin soapte ce curg ca Dunarea albastra
A tale gânduri lunecând pe moarte pustiile de chipuri.
Cer...Alunecându-si valul prin fire de nisipuri
Sa te atinga blând, sfarâmator
De tot ce-n tine-au fost doar chipuri
Agonizându-ti fericirea si amagindu-ti dor...
Sa-nfaptuiesti în tine un sentiment ce curge
Pentru ca simti în lumea ta fiinta,
Sa vezi ca arde foc ce picura din sânge
Înaltând în flacari iubirea si credinta.
Si sa ramâi cu mine ca vorba nerostita
Si când prin sânge-ti curg sa am putere,
Sa îti sarut omule inima nemintita
Si sa nu mai am nimic de ati mai cere.
Eu ce ti-as cere daca ar fi sa-ti cer...
Un cer deasupra capului sa vezi,
Si ce ti-as cere de pe cer...
Un foc arzând ca ceara iubindu-ne etern!
Adaugat de : Mary Deca
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
