Eu sunt elevă la muzică. Fiind în cor și cântând zi de zi și noapte de noapte ca soprană îți pot spune că pentru o voce " curată" trebuie să faci vocalizele. Ele te ajută la relarea vocii și a tonului muzical. Sunt exerciții, jocuri muzicale cum ar veni cântate ca exerciții. Înainte de a te apuca de studiat o melodie încearcă să urci și să cobori pe gama Do Major astfel înc să-și dai seama dacă vocea ta este groasă, înaltă sau de mijloc. Bea doar apă plată și îmbracătă gros, căci frigul strică corzile muzicale pe care orice persoană le care în gât. Nu spune din prima că ai o voce groazică. După ce vei respecta ceea ce ți-am enumerat mai sus alege o piesă pe vocea ta și înregistrează. Cum să-ți spun? Vocea vine după starea de spirt. Eu sunt mereu cu muzica. Și din gură, și din picioare și din mâini Poți lua lecții de canto, dar asta după ce vei stăpânii unele lucruri de bază ca notele, gamele și lucruri pe care le învieți din manualul de Teorie Muzicală pentru specialitate sau așa ceva
Baftă!
Notele le poti învața la cursurile de canto. Eu cand am inceput sa iau lecții mi-au zis ca le invat usor, usor si asa a fost. Sunt foarte mulțumită de clubul de muzica Gan's music
1 Trebuie sa exersezi zilnic ( fara exceptie, trebuie sa fredonezi, sa faci vocalize mai mult sa canti si fredonezi)
2 trebuie sa-ti alegi melodii usoare ( nu te arunci la melodii ale lui withney houston), pe timbrul tau
3 ai tot timpul grija la versuri ( sa nu le inveti gresit), la dictie si respiratie
4 ai grija la inflorituri si vezi cum iei notele joasa si cele inalte
5 iti alegi melodii din ce in ce mai grele
pentru inceput ai putea incerca astea:
http://www.youtube.com/watch?v=8s6duvbnC0A
http://www.youtube.com/watch?v=AbPED9bisSc
apoi http://www.youtube.com/watch?v=yMJ1M0bZd5g
Asa am facut si eu de pe la 8 ani si acum imi dau seama ca am progresat mult si aud daca ceva nu suna bine.
Daca mai ai nevoie de ajutor iata id-ul mei roxy_carabus99
FUNDA?
Buna,sunt nou pe aici dar nu si in domeniul muzicii, toate comentariile la intrebarea ta sunt bune, da, intr-adevar trebuie sa ai grija la vreme si la cum te imbraci, dar cu toate astea trebuie si un tratament:
-lapte cu piper
-lapte cu ou si miere
-dimineata miere pe stomacul gol
-sa incerci sa nu soptesti atunci cand vorbesti deoarece subtiaza corzile vocale
-gargara cu salina (apa+sare)
Dupa un timp poti incepe vocalizele, exercitile, sunete mute(mmmmm...), etc
Dupa tot ce ti-am scris iti faci un program al tau iti alegi si aplici, nu trebuie sa le foloseti pe toate in aceeasi zi de exemplu, ci pe rand sau cum vrei tu.
Sper ca te-am ajutat si succes in continuare!