Oamenii care aduc argumente de genul asta sunt cei mai puri cretini de pe lume.Tu lasa-i sa se balaceasca in mediocritate,house, Rihanna si Britney Spears, si tu treci inapoi la Iron Maiden ca bine faci.Din 8000 de melorii rock/metal pe care le stiu eu, nu cred ca mai mult de 0, 2% promoveaza,pe fata, teme satanice(black metal), gasesti mult mai multa bunatate si sensibilitate in versurile de rock decat in oricare alte versuri.Idiotii cum vad un tricou negru,un fulger pe el,ceva litere scrise in alt stil, sau pe cineva cu plete, urla ca maimutele; nici nu ar mai trebui sa le dai importanta.
Nu e rau deloc. Prin chestiile astea ceilalti singuri se declara inferiori tie. Iar daca te duce si putin capul, asta nu ajunge sa te afecteze catusi de putin.
Bafta!
Și ști ce dovedește asta? Pură prostie și superficialitate.
Dacă ar fi să mă fi luat după părerile tuturor anonimilor care au strigat după mine pe stradă, babelor care urlau dpă mine când treceam pe lângă o biserică și cocalarilor până acum eram la 2 metrii sub pământ. Dar eu am o problemă, nu-mi pasă de părerile celorlalți, mă îmbrac cum îmi place și mă port cum îmi place, nu trebuie să dau dau socoteală pentru asta, eu doar am curajul să arăt ce-mi place și să fiu cum îmi place. Cred că m-am săturat de câți oameni strigau după mine când aveam părul verde sau când purtam bocanci vara, dar oricum am ajuns să-i ignor, nici să le arăt degetul magic nu mai are farmec după un timp...
Am citit la întrebări asemănătoare ăsteia de m-am săturat şi eu.Nu.şi eu ascult hard rock,heavy metal, chiar şi black uneori.şi ce-i cu asta?! Dacă îmi place e problema mea, nu a altora.Mama s-a obişnuit cu 'rocăreala' mea. Tata la fel.Ba chiar şi lui îi place puţin :)) Deşi rămâne la clasicul lui...Mie nu-mi pasă de părerile altora.Atât timp cât cei importanţi pentru mine mă acceptă aşa cum sunt, nu văd care-i problema.
'Na' şi ascultă: http://youtu.be/TAput79queI.
Te înţeleg. Şi eu ascult rock, câteodată chiar şi metal, dar FOARTE rar, şi la şcoală nişte colege ziceau de mine că sunt satanistă(dar ele sunt muult mai rockeriţe decât mine )
Nu e deloc rău să asculţi genuri d-astea de muzică. Fiecare are dreptul să asculte ce muzică vrea. Şi dacă alţii te judecă, tu nu-i judeca, da?
Acum, care-i treaba cu "satanismul" : Cred că ai observat că rockerii şi cântăreţii de metal au părul lung, sau cel puţin, plete. Ei bine, ca să pară interesanţi, plus că nu le place rock-ul, se dau ei mari fanatici să judece că ăia care cântă rock sunt satanişti din cauza pletelor(nu mi se pare drept deloc), şi, automat, cine ascultă muzica lor e satanist. Dar e cea mai mare prostie pe care am auzit-o.
Tu poţi continua să asculţi aceste genuri de muzică, chiar te felicit pentru alegerea făcută.
Numai bine!
Foarte rău, ce să zic... Toţi cei care cred vechea şi clasica aberaţie cu "rock = Satana" sunt doar nişte încuiaţi idioţi. Nu ştiu de ce se spune prostia asta, probabil pentru că dacă spui "rock", omul imediat se gândeşte la black metal... Ceea ce e cam aiurea, dar mă rog. Pe mine deja nici nu mă mai deranjează. Proştii tot proşti rămân, şi nu-mi pun mintea cu ei. De asemenea, mulţi mai zic că dacă asculţi rock eşti emo. Spun asta pentru că am aflat de curând că majoritatea pruncilor distruşi de la mine din şcoală mă ştiu drept "fata emo". Şi asta cred că e o aberaţie şi mai mare. Dar cum am spus, nu trebuie să ne luăm după toţi cercopitecii care n-au altceva mai bun de făcut decât să critice ceva despre care habar n-au nimic. Fac pariu că toţi cei care critică muzica rock n-au ascultat în viaţa lor melodii de genul ăsta.
Uite,eu sincer sa-ti zic nu`mi place rock`ul insa stiu ce simti. Cred ca trebuie sa asculti ce iti place tie, ce crezi tu ca poti simti ca muzica.Nu conteaza parerea celorlalti, ci doar a ta.
Si ce daca? Satanistii nu sunt oameni?
[nu-i baga in seama, sunt multi tarani prin jurul nostru, cu timpul te acomodezi]
Lumea te judeca si pentru ce esti si pentru ce nu esti, pacat ca acum majoritatea nu mai recunosc muzica buna.Lasa-i pe ceilalti cu parerile lor pentru ca numai cu atat raman.Asculta ce iti place.
Eu ascult rock de cativa ani buni. Si la liceu, in pauze stau mereu cu baietii cu parul lung(eu sunt fata). Pana acum nu am primit (aproape) niciun comentariu negativ sau judecari. Poti sa fii rocker, insa nu trebuie sa exagerezi. Poti sa te imbraci mereu in negru, cu cranii, haine de piele neagra, insa iarasi, fara exagerari. Dupa experienta mea proprie, rockeri sunt mult mai prietenosi decat altii (pitipoance & cocalari), poti gasi prieteni adevarti printre ei, noi am fost impreuna la multe concerte rock. Este o senzatie extraordinara. Oamneii judeca pentru ca habar nu au ce inseamna muzica rock. Imediat se gandesc la satanism/ateism, mortaciuni, emo si alte prostii, pe cand nu e asa deloc. Dupa parerea mea, cei care asculta rock sunt mai maturi decat altii, mai resprectuosi, iti trebuie curaj sa fii diferit de ceilalti (intr-un sens bun), sa nu fii exact ca restul, cu aceeasi haine si ascultand porcaria aia de muzica disco ce este la moda acum. Iti poti dezvolta o personalitate unica si poti privi viata dintr-un alt unghi.
Ce e rău în a asculta muzică bună?
Şi eu ascult şi chiar nu mă interesează părerea altora.
Satanistu dracu, sa iti ia foc casa, sa arzi in iad! glumeam.nu e rau si eu ascult acdc,metalica, bon jovi, kansas...
Stiu sentimentul pentru ca cea mai buna prietena imi face asta si de aceea am incepun sa o desconsider, si sa o tratez cu nepasare, Unii oameni nu stiu ca cei care asculta astfel de muzica se descarca si se regasesc in rock, ei doar te judeca. Nu mai pune la suflet. Cei ce te judeca nu merita sa-i bagi in seama. Trateaza-i de sus.
Buna, nu cred ca este rau, daca tie iti place genul asta de muzia nu cred ca trebuie sa ai intereseze si pe alti! Dar ai griza numai muzica sa fie nu si aspect,comportament, personalitate!
Si mie imi spunea ceva de genu dar eu le intorceam vorba spunandu-le:
-Da ce va freaca pe voi grija despre ce ascult eu?
Si nu mai spuneau nimic sau:
-Daca nu va place de mine nu va uitati, daca nu va place ce ascul nu ascultati, asa ca nu va mai luati de mine si ceea ce fac eu, art trebuie sa va vedeti de treaba voastra!
Si gata am terminat cu toate comentariile.
Buna!
Si eu mai ascult rock si asta nu inseamna ca sunt satanista e o mare prostie! Numai asculta lumea, nu te mai lua dupa ea, fa ceea ce simti. Daca iti place acel gen de muzica si nu intreci masura(EMO) asculta rock! Nu te obliga nimeni sa asculti cu de-a sila un gen de muzica daca tie nu-ti place.
O zi minunata sa ai!
Ignoră-i!
Dacă le arăţi că nu îţi pasă şi le spui că eşti mândru de faptul că asculţi rock te vor lăsa în pace!
Daca tie iti place nu ar trebui sa te intereseze ce zice lumea... ar fi mai bine sa eviti sa asculti acest gen de muzica prin preajma celor care il urasc pentru ca ii pot deranja...dar cum spuneam, daca tie iti place e OK
Nu le spune ce asculti, ca sa nu te mai judece, muzica e doar pentru tine si poti asculta orice atata timp cat iti place.
Si eu ascult rock impreuna cu subgenurile lui si sincera sa fiu mi s-a intamplat sa fiu luata la "misto" sa zic asa, imi zice-au ca sunt satanista, emo si cine stie cum...in fine, m-am enervat atunci dar acum nu ii mai bag in seama. E veata ta si asculti ce muzica vrei si ce muzica iti place...corect?
Sper ca te-am ajutat, sa ai o zi buna...
Rock ON!\m/
laraanderson întreabă: