De obicei partiturile pentru orgă/pian, au un portativ pentru mâna stângă, şi unul pentru mâna dreaptă. Le înveţi pe rând. După ce ai învăţat bine la o mână, aceasta ştie şi singură ce are de făcut, iar tu te poţi concentra la cealaltă.
Normal că la început e mai greu, nu eşti obişnuit. Dar se poate învăţa prin exerciţiu. Trebuie doar să fii atent şi să exersezi. Baftă!
La început, mâna stângă o să cânte în cheia fa şi cea dreaptă în cheia sol pe care o ştie toată lumea. Existând ambele chei este logic că vor exista şi 2 portative, unul pentru stânga (cu, care o să începi mereu prima)*** şi unul pentru dreapta. La început o să îţi fie greu datorită măsurilor şi notelor noi, zic eu. Dar te obişnuieşti foarte repede dacă exersezi cu un profesor de pian/orgă.
Pentru inceput e greu sa canti la un instrument dar daca iti place cu adevarat o sa te obisnuiesti da doar prin exercitiu.Bafta si spor la cantat.
Ancuta5678 întreabă: