E ciudat. Mi-e frica. E o parte din mine care vrea
sa-l accepte, si o parte ca un zid si nu inteleg de ce. Poate asta ma atrage cel mai mult la Kostos. Dar dupa tot ce a suferit inca
poate privi viata in maniera cea mai simpla. Ca are atata credinta. Ma intristez la gandul ca oameni ca Kostos si Bridget au pierdut totul in viata. Si totodata mai pot iubi. Si eu nu am pierdut nimic si nu pot.
cu placere