Linkin Park înseamnă rock alternativ, hip-hop și electronic. Membrii trupei sunt originari din sudul Californiei.
Istoria trupei a început acum noua sau zece ani,[Când?] atunci când Mike Shinoda, Brad Delson și Rob Bourdon au pus bazele unei formații numite Xero. Ideea formării trupei a apărut in dormitorul vocalistului Mike Shinoda, unde acesta împreună cu Delson au înregistrat primul material, în 1996. Cei doi fuseseră colegi de școală. Acolo l-au intâlnit și pe bateristul Rob Bourdon. Shinoda l-a racolat pe DJ-ul Joseph Hahn în timpul studiilor la Art Center College în Pasadena. Delson l-a adus pe basistul Dave "Phoenix" Farrell, care avea să părăsească trupa după colegiu, și să se întoarcă după un an. Ultimul adus a fost Mark Wakefield; și ulterior, trupa și-a schimbat numele în Hybrid Theory (aceasta avea să fie titlul albumului lor de debut, lansat în 2000).
"Cea mai mare greșeală pe care o fac unii este aceea de a spune că suntem doar o trupă de rock", va declara ulterior chitaristul de la Linkin Park, Brad Delson[necesită citare]. "Noi considerăm muzica noastră un hibrid a ceea ce am ascultat noi șase de-a lungul timpului. Titlul albumului nostru de debut, "Hybrid Theory" este de fapt numele pe care voiam sa-l purtăm ca trupă și este rezultatul a șase moduri de a înțelege muzica și a șase personalități artistice distincte."
"Deși stilurile noastre sunt diferite, am încercat ca sound-ul sa fie natural, sa nu fie forțat - asta înseamnă să ai identitate ca trupă", avea să spună și bassistul Phoenix.[necesită citare]
Ultimul component al trupei a fost vocalistul Chester Bennington, din Arizona, fost solist al trupei Grey Daze. "Când aveam doi ani, ma pasiona ce cântau Foreigner. De cand am învățat să vorbesc, spuneam tuturor că voi deveni cântăreț", își amintește Chester Bennington.[necesită citare]
Venirea lui Chester a survenit la puțin timp după plecarea lui Mark Wakefield, datorată tensiunilor existente în trupă (motivate în principal de faptul că formația nu izbutise să semneze încă cu o casă de discuri). Trupa s-a văzut nevoită să caute un nou vocalist care să-l înlocuiască pe Wakefield. Ei au trimis mai multe casete demo prietenilor și diverselor cunoștințe, cerând oamenilor interesați să-și înregistreze propriile versuri pe casetă demo și să o trimită înapoi. Chester Bennington și soția lui de-abia își cumpăraseră o casă în Phoenix, Arizona când un prieten i-a dat o asemenea casetă lui Chester. Chester a sunat imediat formația în acea seară și le-a spus că era interesat să cânte cu ei.
Cu Chester în formație, trupa a început să înregistreze. Produsul acestor înregistrări a fost EP-ul cu același nume ca al trupei, "Hybrid Theory". Marele noroc al formației a fost când StreetWise Concepts and Culture, o companie de publicitate, a auzit câteva piese de pe "Hybrid Theory" și au pus o melodie numită "Plaster" (prima versiune a piesei "One Step Closer") pe site-ul lor, recomandând-o drept o piesă a unei formații de viitor.
Ulterior, formația avea să își schimbe numele în Linkin Park, aluzie la parcul Lincoln din Santa Monica. În 1999, aveau să semneze cu Warner Bros. Records.
[modifică] Hybrid Theory
Pe 24 octombrie 2000, trupa avea să își lanseze albumul de debut. Intitulat "Hybrid Theory", albumul reprezenta aproape cinci ani de muncă intensă, și a fost bine primit de către critici și de către public, ajungând să vândă mai mult de 4. 8 milioane de copii de-a lungul anului și peste 14 milioane de copii până la momentul actual, plasând trei piese pe locul întâi în topuri. Albumul a fost nominalizat de trei ori la premiile Grammy, iar melodia "In The End" și-a adjudecat două premii MTV (Best Rock Video și Best Direction). Revista Rolling Stones l-a caracterizat ca având "douăsprezece melodii în care influențele metal, rock, alternativ sau hip-hop se completează artistic, asemenea unor flăcări care se îmbină una în alta formând un foc indivizibil".
Linkin parca au participat în acea perioadă la nenumărate festivaluri, și și-au format propriul turneu, Project Revolution, unde au avut invitați artiști precum Cypress Hill, Adema și Snoop Dogg.
După întoarcerea lui Phoenix, Linkin Park a început lucrul la un album de remixuri, numit "Reanimation". Albumul a fost lansat pe 30 iulie 2002, și a beneficiat de colaborări precum Black Thought, Jonathan Davis, Aaron Lewis și mulți alții. "Reanimation" a vândut aproape 270. 000 de copii doar în prima săptămână.
Pai un simplu search pe google dupa numele formatiei iti arata n siteuri, poze, cam tot ce vrei sa sti.Siteul oficial e asta.Bafta!
http://www.linkinpark.com/