Nu-i tocmai ceva usor de ascultat.
Surpriza(cand am recunoscut,dar nu usor, versurile lui Eminescu), melancolie si tristete pana la secunda 0.42 apoi, cand au aparut cele 2 voci am devenit mai atenta,e una inalta,distorsionata care mi s-a parut cinica,ironica si cruda si una foarte dramatica, marcata si disperata.Ei bine, eu am rezonat la incercarea celor 2 voci de a comunica atat de diferit si am vazut in ele ceea ce are Omul:ratiunea care se leagana sfidatoare intr-un scrânciob pe ramurile aceluiasi copac de care atarna leganandu-se simtirea lui, aproape spanzurata.Sau poate-i invers? Ca-n poza ta.
Sunt vocile din noi, cand vrem sa patrundem lucrurile acestei lumi.E trist sa vezi framantarea, e dureroasa incercarea Omului de a intelege.Insa am simtit compasiunea fata de mine-ascultatorul a celui ce-a compus muzica pentru ca,desi vocile si ceea ce exprima suna brutal,crud linia instrumentelor ce invaluie cuvintele e una atat de afectiva,melancolica(de ex. sunetul metalic de clopotei). Sentimentul e unul greu si nu-i o muzica pe care doresti s-o asculti des,caci te da cu capu` de peretii tai, de barierele tale.
Te rog sa fii si tu la fel de deschis si sa spui ce crezi despre "Pana nu pier", mai ales ca nu e prima oara cand intrebi sau pui in discutie Ra sau Agathodaimon.Si cum te preocupa muzica(pastila muzicala, alea-alea) chiar vreau sa stiu.
Gizăz întreabă:
Ancuta5678 întreabă: