Nu pun intrebarea asta la misto sau la caterinca.
Am un prieten care daca ii zici ca se va plictisi in rai, sau ca odata va muri incepe sa planga, sa zbiere si sa sparga lucruri.
El a mai avut ganduri sinucigase si familia lui se cearta mai mereu a zis ca ce vrea de la Dumnezeu e viata veșnică. Mama lui l-a mai dus la un psiholog dar nici ala nu era cine stie ce. Imi e frica pentru ca intr-o zi si-a lovit mama cu o vaza de nervi si el are 14 ani si inca mai e ca un copil.
Dau funda, ce pot sa-i zic mamei lui sa faca el? E sau era cel mai bun prieten al meu.

Totul are o cauză și un efect.
Dacă nu s-a născut așa, atunci părinții sunt de vină pentru că l-a lăsat să crească de capul lui fără să-i ofere educația de care avea nevoie. L-a lăsat în grija naturii să-l crească, de parcă natura ar fi mama lui.
Prietenul tău are un caracter iritabil -extrem de iritabil. Și asta pentru că nu a fost mustrat niciodată atunci când ajungea în astfel de situații pentru ca să se controleze.
Nu credința este de vina; dacă nu ar fi fost aceasta la "îndemână", ar fi fost altceva; dar el tot găsea un motiv pentru ca să-și manifeste defectul de caracter.
Un pom dacă ajunge să crească strâmb trebuie să fie ajutat, îndreptat cât este mic; că atunci când va ajunge un copac, cine îl va mai îndrepta?
Așa este și cu caracterul nostru. Dar chiar și așa, Dumnezeu poate face minuni in viețile noastre chiar și la vârste înaintate.
Dar pentru că este vorba de viața veșnică, de acel timp fără sfârșit in care păcatul nu va mai exista, cum i-ar putea trece prin minte că acolo va exista plictiseală?
Este scris: "Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc." (1Corinteni.2:9) Și aceste lucruri vor dura o eternitate. Lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei mântuiți nu vor putea să fie descrise de vreun muritor. Slava veșniciei nu poate fi comparată cu slava vieții acesteia trecătoare. Nu doar că nu există cuvinte în dicționar; ci pentru că la propriu noi oamenii nu avem cuvinte să o putem descriere. Apostolul Ioan în felul acesta a scris cartea Apocalipsa. Lui i s-a arătat lucrurile viitoare, veșnice; ca să le înțeleaga Dumnezeu i le-a arătat în simboluri. Altfel nu ar fi putut să ni le transmită astăzi. Cartea Apocalipsa este plina de simboluri, de animale ciudate, de multe lucruri care par greu de înțeles. Și fără Dumnezeu sunt chiar imposibil de înțeles.
Dacă un sălbatic vede un tren, cum poate el explica acest lucru? Că sunt mai multe căruțe legate între ele? Dar el nu a văzut niciodată cum arată o căruță!
Și prietenul tău să nu se mai întristeze că se va plictisi în cer sau pe noul pământ.
Grija prietenului tău -dar și a noastră- este ca să ne formăm un caracter frumos aici pe pământ dacă vrem să ajungem să fim mântuiți. Pentru că doar caracterul îl vom lua cu noi; caracterul este "biletul" de intrare pe porțile veșniciei. Cei mânioși nu vor putea intra pe ele. Ei trebuie să lupte -ca noi toți dealtfel- cu propriile defecte. Dumnezeu poate și dorește să ne ajute. Atunci când pericolul (ocazia) se va ivi, prietenul tău nu trebuie să mai spună și să mai facă nimic; ci el trebuie să se încreadă in Dumnezeu în acele clipe, să creadă că Dumnezeu nu îl dezamăgi atunci când El i-a promis că așa va fi. Circumstanțele (împrejurările) "nefavorabile" dezvolta credința noastră în Dumnezeu. Prin ele Dumnezeu ne dezvoltăm și caracterul și credința. Ele nu sunt permise de Dumnezeu mai mult decât le-am putea suporta. Și de asemenea ele nu-L fac pe Dumnezeu să ne iubească mai puțin; ci din contră: atenția, grija și dragostea Lui sunt îndreptate către noi mai mult în acele împrejurări decât când ne aflam în condiții de pace și liniște.
Prietenul tău să citească de asemenea ultimul capitol din cartea "Tragedia Veacurilor" scrisă de Ellen White. Acolo este scris de ceea ce vom face în veșnicie.
Cartea se găsește în tot internetul în toate formatele posibile.