Bună! Știu ca după postare asta voi fi judecta sau ca poate veti spune ca nu e cel mai potrivit site pentru asta dar simt nevoia sa ma descarc chiar daca după cum am spus ma veți judeca sau acuza.
Am devenit mama în urma cu o luna.Am născut un copil sănătos dar destul de greu și cu os arina destul de dificila.
Tin sa precizez ca e primul copil, ca nu am avut pana acum tangente cu copiii și nici nu am fost vreodată fan copii dar odata ce am o relație serioasa și 30 de ani, în momentul în care am rămas însărcinată am decis de comun acord cu partenerul meu ca trebuie sa îl facem și ca o sa fie super ok sa fim părinți.Treaba s-a înrăutățit de când am avut probleme cu sarcina ce parca nu se mai terminau. Apoi divergente în casa din cauza unor probleme de familie și financiare și pe urma am născut și asta destul de dificil.
Treaba e ca ori din cauza oboselii, ori din cauza depresiei nu prea ma simt ok ca am copil.Din spital situația a fost critica și nu m-am descurcat.Am simțit ca nici, eu nici copilul nu prea am legat o legătură unul cu altul și ne înțelegeam foarte rău.Eu deja fiind obosita și simtindu-ma destul de rău încă din sarcina,m-am trezit cu o mogaldeata pe care nu știam nici sa o țin în brate ce avea fel și fel de probleme din care nu dormea,plângea,făcea caca prea mult,după prea puțin și tot asa.Iar când am văzut ca nici nu ma descurc am început sa am gânduri legate de viata mea de dinainte de sarcina,de dinainte de copil,de relația mea ce parca se degrada,de timpul petrecut cu mine si uite asa au început crize de plâns,lipsa de răbdare fata de copil și dorința arzătoare de a da timpul înapoi.
Dacă, cumva printre voi este cineva indiferent ca bărbat sau femeie ce a trecut prin asta și vrea sa nu ma judece sau dacă e cineva ce considera ca ma poate înțelege și sfătui legat de ce sa fac va ascult cu drag.Nu vreau sa îmi distrug relația, sa îmi pierd familia sau sa ma îndepărtez de copilul meu.
Ordonare:
După relevanţă
Este o depresie după naștere. Aceasta trece cu cu suport medical și medicamente.
Răspunde
E musai să discuți cu un psiholog.
Ce ai tu se cheamă depresie post-partum și trebuie să te tratezi.
Pentru binele tău, al copilului și al familiei.
Buna.Te sfatuiesc sa citesti aici: https://arcadiamami.ro/stiinta-arcadia/articol/depresia-postnatal%C4%83
Nu e nimic de judecat aici, se intampla multora. Important e sa te sustina partenerul si sa mergeti (sau doar tu) fara nici o rusine ca nu e cazul la un psiholog (se poate si cu trimitere de la medicul de familie, nu platesti nimic, dar nu te stresa ca trimiterea trebuie sa fie initial la psihiatru, care la rindul lui/ei va da trimitere la psiholog). Multa sanatate!
Daca nu-ti plac copiii, dar vrei sa ai unul, gindeste inainte dea incepe sa faci ceva.
In cazul tau, angajeaza o bona, cineva sa aiba grija de copil, tu sa fii doar pe post de mama naturala.
Chestia asta sa practicat destul de mult, mai ales de familii cu bani si pe vremuri si acum.
Cind copilul creste mare si deja se descurca singur, nu mai ai nevoie de bona, in continuare te ocupi tu.
Asa procedau cum am spus familiile bogate, aristrocaratii, sau femeile care nu is curioase sa spele sugari la fund, sa le dea tita etc.
Asa ca du-te la munca, angajezi o femeie care se pricepe, sta aia cu copilul pana creste mare 
sa mearga singur in picioare, sa mearga singur la baie, apoi vii si tu bucuroasa, sa il educi
O alta idee, asta daca e disponibil cineva din familia voastra, mama ta sau mama lui, sa stea cu voi pana creste copilul mare cum am zis, are maicata sau soacrata grija, tu sa fii mai mult asa oaspete pe acolo.
Cunosc asa parinti, la care una din mame a crescut copilul alora.Eu nu te acuz de nimic, fiecare cu cei place cu cel doare, pe tine se pare ca te doare copilul asta si de placut nu-ti place nici sa ai, dar acu ca ai, ai vrea sa fi fost mare deodata sa nu te chinui tu deloc.
Psihologul nu te ajuta deloc, cel mai mult te ajuta ca tu sa fii acolo, dar altcineva sa creasca acel copil.Asa in timp o sa te apropii si tu de el, cel putin sa il mai tii in brate, sai mai dai un sfirc ceva restul de caca si alte alea sa se opcupe bona sau mama.
In felul asta o sa se faca ceva conexiuni intre voi, poate la un mom dat, iti schimbi si atitutidinea, cine stie poate sa mai faci inca unu, RO are nevoie de copiii, sa nu ramana tara fara populatie.
Uite,din cauza persoanelor de genul m-am chinuit eu în spital,si tot din cauza persoanelor de genu (adică genul tau),ma simt eu mai aiurea decât ma simt deja din cauza schimbărilor bruște din viata mea,schimbările hormonale,corporale etc.
Poate tu te gândești ca toți părinții se nasc învățați,se nasc cu drag de bebelusi,de țipete,urlete,colici, răceli, nopți și zile ne dormite, chinuiala, lipsa de timp pentru tine, casa etc.Eu nu știu ce părinte ai auzit tu ca se bucura ca nu mai poate sa meargă nici pana la wc de copil, ca nu poate sa mănânce, sa se spele sau schimbe ca trebuie sa stea cu el de gat.
Nu zic ca nu ma așteptăm ca și copil sa plângă, sa aibă nevoi.Nu zic ca nu am știut ca timpul meu o sa fie limitat, ca o sa am o obligație de atunci înainte (am avut încă de pe timpul sarcinii obligatii și responsabilități, ca dacă nu avem grija 9 luni de zile de mine și el acum nu mai era).Nu ma deranjează sa îmi chimb copilul, sa ma joc cu el, sa ii dau un sirop, sa ii vorbesc, sa doarmă cu mine etc.Ci pur și simplu am în cap ideea dacă e potrivit sa am un copil eu,dacă am suficienta grija de el,dacă sunt bună ca mama și asta mai ales după ce aud mereu "pff,da o sa va descurcați?","da cum sa faceți n lucru fără ajutorul lui x","da de ce trebuie sa o ajuți pe nevasta-ta cu copilul","ești mama cum sa zici sau sa faci y lucru","copilul e cel mai important după ii vedea tu ce faci" și după fel și fel de alte sfaturi,îndrumări,critici ce te fac sa te îndoiești de tine ca ești ok,ca te descurci.
Ca sa nu mai spun ca am ghinionul și de niște problemute cu copilul ce îl fac mai agitat,mai nervoasa,sa plângă des,sa strige,sa se zbată,sa refuze lucru,sa se constipe, sa facă, colici și multe alte chestii și asta zi de zi, noapte de noapte iar doctorii sa ridice din umeri și sa îmi spună sa ma descurc.
Sunt om, sunt la primul copil, nu ma ajuta nimeni cu el in afara de soț ce el mai și muncește și e obosit mort.Am fost dintotdeauna niste oameni liberi și doar noi doi timp de 10 ani.Nu stiu ce ți se pare ieșit din comun sa te sperii în momentul în care lucurile o iau razna și totul începe sa decurgă cum susul în jos.E ca și cum tu ai fi bine sănătos, ai face sport, te-ai simții ok și dintr-o data ai afla ca ai o problema ce îți schimba radical viata.Si la noi am aflat ca sunt însărcinată și ne-am bucurat.Am născut, am adus copilul pe lume am fost fericiți și după ne-am lovit de critici, judecați, lipsa de sprijin, lipsa de ajutor medical, un copil destul de agitat și cu probleme și toate astea ne-au dat efectiv în cap și sa ne facem sa ne gândim dacă e ok sa fim parinti.
Răspunde
din cauza persoanelor genul meu, te simti tu acu aiurea mai esti si prost crescuta pe deasupra.
Eu ti-am raspuns la balaria de intrebarea ce ai pus-o, ar fi trebuie sa multumesti, ca am stata sa citesc, ba am si mai scris.
Daca nu ti-a fost pe plac ce am scris, trebuia sa treci mai departe, nu sa arati cit de clocita esti.
Eu ti-am spus chestii f bune, ce fac oamenii, cum fac, dar se pare is prea grele pentru tine.
In situatia ta is oameni balamuc, dar aia nu ies sa s e plinga nicaeri.Asta ca idee.
Vroiai sa te perie toti pe aici, sa iti spuna numa ce vrei tu sa auzi? Treb sa spui, uite vreau sa raspunda, doar cei care ma lauda, sau care is numa de acord cu mine, asa stia omu sa nu mai isi bata capu cu tine.
Nu ma deranja dacă spuneai către mine sa îmi un sprijin sau ajutor intr-o bona sau în cineva din familie.Dar de acolo pana la a zice ca mie nu îmi plac copii, ca nu trebuia sa îl fac, ca eu nu vreau copilul decât mare fără sa îmi asum creșterea lui e urat și aiurea.
Nu vrei sa auzi doar laude, dar nici nu poți sa ii spui unei persoane ce posibil e în depresie un lucru pentru care a intrat în depresie.Adica sa ii spui mai direct sau mai indirect ca e incapabila, ca nu poate, ca nu merita etc. Poti pur și simplu sa eviți tu întrebarea și sa treci mai departe dacă nu ști sa faci altceva in afara de a face omul sa se simtă mai rău.Sau sa înveți sa te exprimi încât chiar sa ajuți omul nu sa îl lovești cu, cuvinte.
Eu am spus oamenii carora nu le palc sa creasca copii, sai spele, sai stiu si eu ce se face, asa procedeaza.
Deci tu daca te simti ca faci parte din acea categorie, aia tu trebuie sa stii.Dar odata ce te-ai simtit lexata e clar ca nu-ti place sa stergi la fund un nou nascut.
Pina la urma care este problema ta? Ai pus o intrebare aici, pubklic da? Asa si te astepti la ce anume? Ca topti sa te perie, sa te plinga, sau ce anume?
Ei uite ca eu spun ce cred. Iara tu in nesimtirea ce o ai, in loc sa multumesati oamenilor care dau raspuns, indiferent ce spun ei sau cred, tu vii si ce faci? Te iei de mine ca nu stiu ce persoana sunt bla bla.
Ba nesimtito, ia ploimba ursu, nu mai imi scrie. Daca nu iti e ste pe plac ce scrie cineva la o intrebarea dea ta, nu mai citi, veziiti de drum, sau daca vrei doar raspunsuri care sa te perie, mergi si intreaba pe unia in privat, aici unde ai pus intrebarea este public, asa ca pot sa spun exact ce cred eu, indiferent c a e adevarat sau nu, este fix parerea mea.
Invata sa te porti, apopi vina si pune intrebari, sau intra in discutie cu mine ok?
Daca nu-ti place ce spun, ocoleste pe viitor ce scriu, nu te obliga nimeni sa citesti.
Dacă vrei să te pui pe picioare și să nu mai duci singură poverile vieții, mergi la biserica adventistă de ziua a șaptea.
Din pricina mândriei, a prejudecăților sau a multor altor motive, cei mai mulți aleg singuri să cadă sub poverile vieții. Părul le albește, apar boli fără să le știe cauza, intră în mormânt mai înainte de vreme și plini de suferință.
Mântuitorul a spus: "Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă."
Iar apostolul Pavel ne încurajează: "Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși Se va îngriji de voi."
Si eu prima nasere eram mereu obosotă, nu simtem acele sentimene inătîtoare despre care citisem la alte mame, parcîămăintrebm cine e străinul acesta mic, slab, rosu, ridat ( dela suprapurtare, trecuse cu 11 zil de termen), durerei mari cu alăptatul, plans noaptea, colici, etczprls 3 luni am inceput sa simt că il iubesc, zambetullui si manifestarea afectiunii te vor topi.A fi părinyrimplică multă truda fizică, mai ales lainceput/
Cred ca e normal ce simți, sunt multe schimbări, dar mergi înainte și o sa treacă. Am prietene care au trecut prin asta. Legătura dintre mama și copil uneori se formează în timp, ai nevoie de timp sa te obisnuiesti cu schimbarea. Dacă starea ta se înrăutățește poti vorbi cu un psiholog. Faptul ca plânge și e agitat cred ca e normal, asa sunt toți presupun, sau trebuie sa fii atenta la lapte la doza pe care o consuma dar cred ca lucrurile astea le afli de la pediatru. Ca sfat, încearcă sa te și detașezi când poți, sa mai vorbești cu o prietena sau sa ți faci timp și pentru tine
Sunt sigur ca nu ai cum sa te indepartezi de copilul tau. Deși sunt barbat si nu sunt in masura sa iti dau sfaturi, presupun ca treci prin depresie post natala, pe langa problenele care le aveai de inainte. Partenerul tau ar trebui sa te sustina, si tu sa il susti pe el sa lucrati in echipa.cand o sa ai 60+ nimanui nu ii va mai pasa de tine, in afara de fata ta, este frumos sa ai pe cineva care te iubeste neconditionat. Iti garantez ca orice carierea ai aivea, este trist sa traiesti doar pentru tine. Prietenii si relatiile amoroase sunt trecatoare. Dar o relatie mama/fica este vesnica. Sa i-ti traiasca, stiu sigur ca vei trece si peste asta, si vei avea un viitor minunat alaturi de ghemotocul tau. Doamne ajuta!
Apelează la psihoterapie sau mergi și discuta cu un medic psihiatru.
Nu exista sa nu creezi "legături" cu propriul copil.
E frică de necunoscut, e ceva nou, e normal. Nu ai experiență.
Ai nevoie de suport de la partenerul tau, familia tau sau / și a lui.
Ieși afară, profita că încă e cald, ieși cu bebele, împrietenește-te cu alte mămici, discuta cu ele, cere-le sfatul.
Buna, m-am gandit la tine zilele trecute... o fi nascut, n-o fi nascut... Ma bucur ca ai reusit sa nasti un copil sanatos dupa incercarile si gandurile pe care le-ai avut. Sa iti traiasca! :)
Multe mamici spun ca nu e usor si ca nu prea te pregateste nimic pentru experienta asta. Timpul nu il poti da inapoi, nu te mai gandi asa. Acum ai un statut nou, un rol nou. Sunt multe evenimente de care trebuie sa ai grija deodata, o sa te mai relaxezi pe parcurs. Daca simti ca te imprastii, poti sa iti notezi ce ai de facut, sa faci liste pentru cumparaturi, sa pui alarme cu diverse.
Ar putea fi si o depresie post-natala, pe langa modificarile hormonale ai pierdut o multime de substante din corp la nastere si in timpul sarcinii. Incearca sa iei vitamine si minerale si sa mananci bine ca sa iti mai revii. Daca iti permiti sa cumperi si sa bei macar cateva sticlute din astea ar fi bine. Daca nu, ia ce vitamine/minerale poti.
https://freseniuskabi-magazin.ro/......45983.html
Clar nu trebuie sa te indepartezi de copil, chiar daca nu stii sa il tii in brate, chiar daca nu stii ce alimente sa-i dai sau ce sa ii faci, doar pe tine te are si pe cei din jur. Mai cauti informatii pe unde poti, mai intrebi, pastreaza o relatie buna cu medicul de familie, pediatru, ce ai pe-acolo.
Copilul sa nu uiti sa il mai gadili, sa te mai joci cu el, sa vorbesti cu el, sa glumesti, sa il integrezi cumva in activitatile tale, nu sa-l lasi cu o jucarie sau cu televizorul sau singur sau cu altii in timp ce tu stai toata ziua la facut curat sau mancare sau la serviciu (nu zic pentru acum, ci de acum incolo).
Poate iti vor ajuta aceste carti, le poti rasfoi putin pe acest site:
https://www.libris.ro/......https?/pdf
https://www.libris.ro/......https?/pdf
Este clar depresie post natala, sindrom post partum sau cum ii mai zice.
Cert este ca o sa treaca faza asta si te vei simti din nou bine! Mult curaj, atat iti trebuie, nu esti prima femeie cu sarcina dificila de pe lumea asta! Legatura cu bebelusul va aparea curand si va tine toata viata, stai linistita!
Asa e sunt galagiosi, cacaciosi si au nevoie de absolut toata atentia. Sa stii ca cel mai important este ca el (bebele) sa fie in siguranta, adica sa nu cada de pe undeva sau sa nu se sufoce etc. Deasemenea este important sa fie hranit si ingrijit. Astea sunt prioritatile, apoi colorezi viata cum crezi tu ca mama. Cred ca suferi de depresie postnatala, dar nu sunt medic, deci cred ca ar trebui sa consulti un medic de specialitate.
Primul an din viata copilului este cel mai usor, dupa 1 an incepi sa fugi si sa te tii ca nebuna dupa el. Acum poti sa stai si tu locului ca inca nu pleaca nicaieri. Si cat stai asa ai grija si de tine, esti foarte importanta, chiar daca ti se pare ca lumea a uitat de tine. Incearca sa faci lucrurile cum iti este tie, ca mama, mai usor si cum este bine pentru bebele tau. Nu trebuie sa te dai peste cap.
P.S. Mergi si vorbeste cu cineva de specialitate, cred ca te-ar ajuta.
Sa creezi un omulet este cea mai faina treaba pe care o putei face.Mi-au trebuit ani multi ca sa inteleg asta. Problemele se vor rezolva mai usor deoarece mai aveti inca un inger care sa se ocupe de voi.
Un copil este tot ce conteaza in viata asta dominata de prosti, de lgbtisti, de bani si de aparente.
Ete ****. Cea mai faina treaba pe care o poti face e sa influentezi in bine vietile cit mai multor oameni din jur! P.S. Sint parinte. Aproape orice imbecil poate face copchii, dar putini pot scoate oameni cum trebuie din ei. Nu, din pacate nu ma numar printre acestia.
Dacă nu știi creste copii de ce ai făcut unul? Data viitoare folosește durex
Ma identific exact cu situația ta, cu excepția problemelor din familie, in rest tot.
Ce pot să-ți spun acum, după 11 luni, este ca e perfect normal tot ceea ce simți și ca va trece de la sine. Știu ca e greu, aveam aceleași gânduri, habar n-aveam nimic despre copii, ma dispera faptul ca nu înțelegeam de ce plânge, ca nu dormeam,, nu mâncam, etc. Dar sa știi ca totul trece, si sentimentele pentru cel mic se dezvolta in timp. Nu toate mamele își iubesc copiii dinainte sa-i nască si e foarte normal. Nu dispera. Chiar dacă doare, si ai tot felul de gânduri negative, agață-te de ideea că e normal și va trece! Îți promit!
Imaginează-ți ca e vorba de o răceală : nu încerci sa te sui pe pereți ca nu suporți simptomele: știi ca e ceva temporal, se vindecă și totul revine la normal. Exact așa și acum, doar ca normalitatea va fi alta, si in fiecare luna te vei îndrăgosti si mai mult de cel mic, vei învața cum sa abordezi fiecare problemă și te vei relaxa in privința îngrijirii lui.
Treaba e ca dinainte sa nasc mi-am auzit "la ce ti-a trebuit copil" sau "nu te vei descurca cu un copil". Pana și în spital mi-a spus un medic ca dacă am probleme de ce fac copii, asistentele la fel ca dacă nu ma descurc de ce îl fac. Dupa pe rand mai direct mai pe ocolite am fost presata si acuzata de faptul ca nu îmi alăptez copilul în condițiile în care eu nu aveam lapte.Iar acum după ce am născut sunt din nou cumva "pusa la zid" ca de ce implic asa mult tatal în creșterea lui (sta noaptea cu el sa ma pot odihnii, sau ma ajuta cu cele necesare). Chiar zilele trecute a refuzat sa meargă undeva și am auzit cum a spus persoana respectiva "da nevasta-ta ce face de nu sta cu copilul?" în timp ce eu abia ma eliberasem de el sa mănânc 5 minute ca am scăzut în 2 săptămâni în greutate mai mult de cât am pus.Si ma simt vinovata ca poate chiar nu fac tot ce trebuie.
Mi-au m-au spus mulți sa cer ajutorul nu știu cui, dar sa fac asta ma face sa ma simt și mai inutila.Plus ca îmi e frica de cum l-ar îngrijii altcineva.
Și mie îmi e greu și nu mai pot, pentru ca e și mai agitat de fel și ma obosește foarte rău.Dar nu pot sa imi las copilul pe la socrii sau cumnati.Plus ca de venit și dat sfaturi și indicații despre cum sa îmi cresc copilul sunt sătulă.
Atâta timp cât tatăl copilului te susține și te ajută, uită de restul lumii, de părerile lor. Vorbe aiurea vei auzi tot timpul, sfaturi contrarii, învechite, păreri gratuite : n-au nicio importanță.
Tot ce contează e să fii tu bine, să te recuperezi, să poți avea grijă de cel mic si sa te înțelegi bine cu partenerul. Voi trei contați si atât.
Daca ai posibilitatea să discuți cu un psiholog e foarte bine și nu trebuie sa te simți nicicum. E perfect normal. Dar dacă reușești sa te liniștești singură, să te centrezi pe familia ta, voi 3 si atât, îți garantez că in câteva luni vei depăși starea asta. Da, nu trece instantaneu, e nevoie de timp, dar trece. Si îți repet, vorbesc din proprie experiență, nu din cărți.
Mult succes!
Nu pune la inima, aia/alea care ti-au spus asa nu au avut gandul bun. Poate i-a deranjat ca trebuie sa faca si ei ceva in plus la serviciu sau pentru voi, dar oricum, nu trebuie sa ii iei in seama. Eu ma bucur ca se nasc copii. Sunt multi oameni care nu mai pot face, asa ca macar sa faca aceia care pot. Daca tatal te ajuta, o sa aiba doi parinti care sa aiba grija de el. Foarte bine. Ai grija de tine si mananca bine pentru a putea alapta.
Ai depresie post natala si mediul nu te ajuta deloc. Ma bucur ca sotul te ajuta, e ceva rar. Ar trebui sa nu mai ceri pareri si sa mergi la un terapeut. Daca nu te ajuta nici terapeutul, ia in calcul adoptia. Dar problema ta sunt in principal oamenii din jur, care te judeca aiurea si nu iti dau nicio sansa. Indeparteaza-te de ei.
Nu avem de ce te judeca.
Din pacate treci printr-o depresie post natala. Trebuie sa ai sustinerea familiei si mai ales a partenerului. Mi se pare ciudat ca mama ta ca femeie nu te ajuta. Ea e cea care ar trebui sa fie criticata.
Nu stiu cum e acum. Dar inainte de 1989 moașa venea acasa la lauza si o invata de toate in timp ce si examina copilul. Era obligata sa faca asta.
Nu stii mamici care au nascut odata cu tine? Intalniti-va, stati de vorba.
Poate ar fi bine sa consulti si un psiholog.
Ai grija de tine. Iubeste-ti copilul ca merita asta de la tine.
Nu vine nimeni.Nici în spital nu te mai ajuta nimeni.
Treaba cu părinții și familia e mai ciudata.Soacra nu are habar de scutece, tratamentul copilului, laptele.Iar mama îmi zice ca ea e ocupata si nici nu se pricepe la copii ca ultimul la avut acum 30 de ani.
Problema mea se intensifica și din cauza faptului ca e destul de agitat și se comporta aiurea fără sa știu ce sa ii fac.
Ba abtin sa scriu public ce gandesc despre cele 2 mame. Intelegi.
Puiutul e agitat ca ceva il deranjeaza. Burtica cel mai des la copii. Dar poate fi si altceva. Mergi la pediatru, da buzna, sacaie-l, imprieteneste-te cu ea/el. Sa te invete ce ai de facut.
Copilul sa fie mereu cu pampersii uscati. Unii nu suporta nici urma de umezeala.
Poate nici laptele nu e bun. Vezi ce spune pediatrul.
Bună! Ar trebui sa discuți cu soțul, părinții tăi despre problema asta. Nu este ceva ce se poate trece cu vederea, cred ca cel mai mult te-ar ajuta un psiholog.
Cu părinții degeaba vorbesc ca mama ma face nebuna și îmi reproșează ca de ce l-am făcut. Tata ridica din umeri, iar soțul ma susține cât poate dar nici el nu pare prea ok sincer
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
