Am văzut la una dintre verișoarele mele ce înseamnă parenting modern.
Nu, mulțumesc, imi vine sa vomit.
O amica însă, e un exemplu demn de urmat, desi ea nu are decât 10 clase terminate.
Caracterul copiilor e puternic influențat în special în primii 7 ani de atmosfera din familie.
Consider ca nu trebuie nici sufocați cu atenție și cu atenții, insa desigur nici neglijați.
Cea mai mare greșeală e sa ii rasfeti prea mult, si sa le faci toate poftele.
Nu cred ca e nevoie de. Sau ca exista un model de "parenting".
Trebuie sa observi personalitatea micuțului și sa ii cizelezi pe cât posibil purtarea. Prin EXEMPLU, NU PRIN ADMONESTARE.
In ziua de azi ne învârtim în jurul unor concepte pseudo-filosofice și esuam in ceea ce părinții și bunicii noștri au reușit cu brio având doar 4 clase.
Sa educi frumos un copil nu e știința, e vorba doar de dragoste și exemplu.
My 2 cents.
Eu chiar nu suport sa ma comport cu copilul după cum scrie intr-o carte.Prefer sa fie ceva natural, nu robotic.
Deci practic, stilul propriu de educație.
Habar n-am de stiluri de parenting. Probabil unul personal, dar mai știi ce mi-o trece prin cap atunci idk.
Oricum vreau să fiu un părinte cool, să nu stau cu gura pe copchil în orice secundă. Îl las să mănânce și pământ dacă îi place.
Deci ai alege stilul de astăzi prietenul-părinte.
Recunosc că nu m-am documentat de acest stil, dar am auzit de el, o să caut informații.
Cauta, e super educativ si abia introdus in Romania doar in anumite gradinite/scoli private.
Da! Chiar am citit despre metodă, e despre a lăsa elevul/copilul liber să aleagă el activitatea sau subiectul, cumva asta deja se vrea a fi în fiecare grădiniță, chiar și-n cele de stat, deoarece când făceam practică în liceu, vedeam un colț amenajat cu toate domeniile vieții, copiii se duceau acolo și își alegeau ce voiau să facă (unii alegeau cărțile cu imagini, alții alegeau ursuleții, alții alegeau vesela de jucărie, alții lego și tot așa) dar la stat copiii făceau exerciții de genul doar în pauze și după ce aveau activitatea propriu zisă de învățare cu educatorul. Iar la școală, mai ales la clasa mea, mi se pare mai dificil de manevrat această metodă. Nu știu cum o să o aplic pe clasa a III a, dar încă mă întreb când o să și aflu dau de veste lui TPU
Nu cred ca exista un anumit stil de parenting fiecare își crește copilu cum știe și cum vrea! Eu personal sunt de părere ca nu trebuie să copiem pe nimeni pentru ca niciodată nu vor exista părinții perfecți și în plus meseria de părinte e ceea mai grea meserie și ea nu poate fii învățată de la altcineva trebuie sa înveți tu singur pe pielea ta! Eu de exemplu nu a-și putea să-mi cresc copilu după ceea ce am citit și văzut la alții pentru că fiecare avem idei diferite și fiecare copil e diferit!
Păi de exemplu, o întrebare de genul chiar mă ajută, ai uitat? Sau tu nu știi, atunci îți spun sunt învățătoare deci mă ajută să văd ce stiluri de parenting vor oamenii și părinții, dar am pus întrebare și deoarece sunt în vacanță și mă plictisesc
De fapt de mâine mâine îmi duc elevii la film :♡ și de mâine am vacanță
So, v-am spus... nu scăpați de întrebările mele