Cum as putea ajuta un copil ce a fost abuzat?
Sora mea a adoptat un băiețel de 5 ani. El este rom (amândouă făceam voluntariat la un orfelinat si asa a ajuns la el). A crescut in familia de origine pana la aceasta varsta. Bunicii il băteau si il făceau idiot si prost. El e un copil extraordinar de sensibil si acum crede despre el ca e un prost. Sare in sus de bucurie daca cineva ii face un compliment.
Și-a cunsocut si mama, dar femeia are acum in jur de 19 ani deci e foarte mica si nu ii pasa de el. Il respingea continuu, ii zicea ca il detestă, indiferent cat se lipea el de ea. Acum e la sora mea, dar el tot plânge zilnic ca o vrea pe mama si sora mea a devenit personaj negativ pentru el. Încă nu il poate duce la psiholog ca inca mai are niste acte de facut si o sa mai dureze vreo 2 luni pana sa fie totul în regulă. El sta in geam si isi asteapta mama si urla la sora mea ca ea l-a luat de la mama. Mama lui l-a adus la centru, tocmai ca sa scape de el. Nu stim cu cine l-a facut. Dar detestă copilul. Ea oricum nu locuia cu el, se vedeau ocazional, cand venea ea sa aduca bani părinților. În fine, copilul e in siguranta, e la sora mea, dar nu mănâncă, nu se joaca. Plânge că vrea la mama. Ce sa facem?

La 5 ani, știe multe, evaluează multe.
Astfel este nevoie de o doză mare de tact. Tact înseamă ritm. Tact înseamă potrivirea ritmului vostru cu al lui. Tact înseamnă atenție continuă și interacțiune continuă. De faptul că nu sunteți persoane ostile își va da seama treptat. Afecțiunea reciprocă se dezvoltă în timp. Până atunci va trebui să aveți răbdare.

Oamenii care se enervează n-au dreptul să crească copii.
Sfatul meu este să-l ducă pe băiat înapoi la centru dacă nu este în stare să aibă răbdare cu el. Altfel cu siguranță că sora ta va muri mai târziu chiar din mâinile acestui băiat. Și ea nu va fi nevinovată. Pentru că nu puțini sunt părinții care-și provoacă copiii la mânie. Mânia se adună și rămâne incubată până la adolescență și maturitate. Nu rămâne decât ocazia de scandal ca fapta iremediabilă să apară.
Repet: oamenii care se enervează nu trebuie să de-a naștere la copii, nu trebuie să crească copii.
Oamenii care nu sunt blânzi, răbdători și în stare să învețe cu dragoste pe copii, mai bine și-ar vedea de casă, mașină, serviciu, decât să nenorocească viețile altora. Și nu puțini sunt oamenii care fac răul cu intenția de a face binele. Oamenii aceștia nu au nici o scuză pentru răul făcut. Cine vrea copii cuminți n-are decât să-i caute pe rafturile magazinelor cu jucării. Ei nu cer nici de mâncare, nici de sete, și nici nu reproșează nimic celor care îi cresc.

Copiii mici se adapteaza repede. E normal ca inca sa mai planga dupa mama lui, dar daca nu l-a putut tine langa ea asta e...
Incearca sa te joci cu el, sa il tii mereu ocupat, sa nu aiba timp sa se gandeasca la mama lui.

Incearca daca poti sa o ajuti cu el si sa-l incurajati cat mai mult. Sa nu stea in casa neaparat ci iesiti cu el sa descopere lumea. Nu-i luati cadouri ca o sa-l invatati rau si apoi va astepta tot mai mult.
Cauti sa-i gasiti activitati in care sa se bucure. Sunt sigur ca daca ar fi in comunitate si cu alti copii pentru macar cateva ore o sa uite de mama lui. Pentru un timp ar fi bine sa nu mai aduceti vorba de mama lui daca nu si-a dorit deoarece e normal la varsta respectiva sa vrea sa stea langa ea.
Sunt sigur ca incet incet o va accepta dar trebuie neaparat incurajat si sa faca cat mai multe activitati impreuna. Poate sa faca jocuri, sa citeasca, sa gateasca, sa faca cumparaturi, puzzle si sa-l puna sa viseze.
Daca va sta in acelasi loc inchis va fi cu gandul la mama lui.

Încercați să-l distrați cu tot felul de jocuri, diferite activități, mergeți cu el la zoo, prin parc, etc. O să-i fie foarte greu la început, e normal să plângă după mama lui, dar cu timpul o să accepte ideea. Trebuie să aveți răbdare cu el, e destul de vulnerabil acum, iar dacă o să vă pierdeți calmul în fața lui, va acționa și mai rău după. Un bun exemplu ar fi cartea "Lumina dintre oceane" unde copilul reacționează la fel când este luat de lângă mama lui. Vreau să spun că ce a distras-o pe fetiță de atâta durere, a fost bunicul cu care făcea plimbări lungi prin pădure. Timpul le vindecă pe toate. Dacă o să-i oferiți dragostea, sprijinul, înțelegerea de care are nevoie, o să-și vadă altfel noua familie, noua locuință.
Mult noroc!

E de laudat gestul surori tale ca la infiat.
NICIODATA, dar NICIODATA sa nu-i mai spuna nimic de rau de mama lui sau de familia lui biologica. Asta doar il va indeparta pe el si mai mult de ea. Cum s-ar simti sora ta daca cineva ar lua-o pe mama voastra (daca mai e printre noi) sau pe tine si pe urma cei ce au luat-o i-ar spune tot timpul cat de rea esti tu sau mama ei?
Sunt idei foarte bune aici despre cum sa procedeze. Aratai si ei raspunsurile si sa incerce sa le puna in practica.
Succes