Cum îi poți câștiga încrederea copilului tău, în așa fel încât să ajungă adolescent și să nu ezite să îți povestească despre tot, să nu se teamă că ar putea fi neînțeles și judecat de tine?
Cum poți ajunge un părinte-prieten pentru el? 
Ordonare:
După relevanţă
Daca nu tipi si nu il injuri, esti parinte exemplar dar vezi ca un copil cuminte se trage din 2 parinti linistiti. Unul din ei sa fie al dracu si ala mic o sa fie bandit.
RăspundeDa, este o perioadă extrem de grea, atât pentru ei, cât și pentru părinții...dar nu consider rebeliunea ca pe ceva normal. De exemplu, eu nu i-aș permite copilului meu adolescent să se răstească la mine.
Răspunde 
Poti sa faci asta doar daca ii arati ca ai inteles intrebarea precedenta pe care el o pune si asa mai departe. Atunci cand intreaba ceva si vede ca nu este inteles si nu la asta s-a referit, iar parintele nu face nimic in privinta asta... deja isi pierde interesul, "nu are rost sa ii mai zic".
Atunci cand cresti langa copilul tau sa formeaza o altfel de legatura 
Degeaba esti tu ok ca parinte daca copilul iti este influentat. Treaba ta este sa nu ii provoci reactii negative si sa faci ceea ce este corect, atata tot... in mare parte.
Trebuie sa stii sa impui respect cultivand, ceea ce eu numesc, "teroare controlata".
Cel puternic il educa pe cel slab, niciodata invers.
"Singura putere adevarata provine de la pusca." - Iosif Vissarionovici Stalin
Tipete urlete, si toate cele, ce sa facem asta e.Bataia e rupta din rai, mai ales generatiile 90 + crescute de comunisti sa zicem.Deci e cam dureros, dar trece. Certuri, scandaluri, la ordinea zilei.Batutu nu am fost, dar supus la teroare stres psihic de mic copil, frica de scoala frica de anturaje, pana am clacat.Am fost tinut din scurt, am scapat si asta a fost 
Nu-l bati cand e mic,il iubesti,vorbesti cu el,il scoti in lume,il duci la zoo,il duci in parc,il duci la mare,nu il indoctrinezi de mic cu povesti si superstitii,il duci sa faca un sport,ii raspunzi la intrebari,ii citesti,il faci sa asculte, dar nu cu violenta, exista si violenta verbala, am o vecina care face in ultimul hal cu copiii ei, are 2 copii mici,daca auzi cum face, zici ca nu e normal, si eu care credeam ca am probleme psihice, dar nu as face niciodata asa, gen sa se trezeasca noaptea sa planga si ea incepe sa urle ca nebuna.Nu stiu cum e sa fii parinte dar nu as face niciodata asa, e copilul tau iubeste-l chiar daca nu-ti place ce face.
Violenta mai e si verbala si eu am avut niste parinti buni, dar nu exista persoane 100% bune si unele chestii m-au afectat,gen certuri de la bani si alte prostii,i-am iertat,ca au facut multe sacrificii pentru mine,enorm de multe,dar sunt chestii care te afecteaza cand esti mic,gen cand tipa parintii sau se cearta,te afecteaza emotional.
Deci trebuie sa fie armonie in casa,nu ca la nebuni, daca stii ca nu esti pregatit emotional, fizic, psihic sa ai un copil, mai bine nu ii da viata sa ii faci viata un cosmar.
Eu am fost bătut de mic când nu luam o notă așa de mare și eram umilit în public, iar acum ai mei se miră că de ce nu prea vorbesc cu ei, țin totul în mine și nu am încredere în oameni.
Eu nu am fost, doar o data sau de 2 ori, cand facusem ceva foarte grav mi-a dat o palma tata si am inceput sa plang si i-a parut rau, nu a vrut sa patesc ce a patit el, ca el a fost batut de ai lui, in fiecare zi cu cureaua, era regula de baza, daca nu-i batea pe el si pe sora lui de 3 ori pe zi nu se simtea bine si acum il vad pe tata afectat psihic de treaba asta si ca are unele retineri, cand ma duc pe la bunicu' imi povesteste de cat de bun e psd, ca nu au furat ca ceilalti, cat de misto era viata in mina si de in general isi aminteste cu drag de comunism, dar de aspectele cand isi batea copiii cu cureaua nu vorbeste, si pe mine m-a batut odata, sau odata imi amintesc eu si am mai luat o palma de la bunica cealalta pe care o meritam.Palmele pe care mi le meritam mi le aduc si acum cu drag, dar bataie adevarata mi se pare ca e pentru oamenii bolnavi psihic cu frustrari ce le transmit copiilor.
De acord cu tine...doar că uneori, dacă așa cere situația, mai trebuie folosită și pălmuța, și nuiaua...nu abuziv. Și doar dacă folosind vorba bună, comunicarea, nu există îndreptare. În orice caz, depinde și de vârsta acelui copil, e nevoie de înțelepciune.
Nu poti sa amesteci intelepciunea cu nuiaua. Vorba buna functioneaza.Trebuie sa il iubesti si sa fii autoritar in acelasi timp, sa ii dai exemplu prin comportamentul tau, el face ce vede in jur, copiza comportamente.
Bravo , nu te lăsa convins că nuiaua e o soluție bună
Nu, nu trebuie folosită nici "pălmuța", nici "nuiaua". Totul, dar absolut totul se rezolvă prin comunicare.
Dacă ți-a greșit ție arată-i dependența sa de tine, dacă nu și-a făcut temele arată-i la ce este bună școala, dacă nu mănâncă suficiente legume spune-i consecințele, dar nu demonstra incapacitatea ta de a-l educa corect bătându-l pentru că nu este un animal sălbatic ce te atacă...
A, că ești creștină și în Biblie scrie ceva de nuia... nu are absolut nici o treabă cu vreo criză adolescentină sau preșcolară.
Si atunci cine sa duca ușigania batăița și nuiaua mai departe la generatiile urmatoare
vrei cand o sa fie mare sa se piarda traditia asta romanesca de a bate copii cu futunul de la masina de spalat
pana cand ii umple de varga langa varga pe toata suprafata corpului fara sa mai ramana nici macar un singur loc unde sa nu aibe urme de la furtunul masini de spalat
sau bataia cu coda maturii
sau bataia cu cureaua
cata bataie mi-am uat eu
ar trebui sa inscriem bataia data la copii ca patrimoniu national la unesco
sa o poata transmite din generatie in generatie
cum sa vad ca peste 300 de ani nu se mai bate copilul cu cablul de la prelungitor sau cu cureua de la masina de spalat
o asemnea pierdere culturala si de traditie este inatmisibilia
ar trebui chiar sa cerem fonduri pentru pastrarea si conservarea traditiilor!
Toti oamenii pe care-i stiu care au fost mai rebeli si mai distrugatori cu ei insisi,adica comportament de kamikaze au venit din familii cu probleme,ori despartiti parintii, ori un parinte nu mai era, ori certuri acasa, ori un parinte betiv etc.
E o intrebarea foarte grea ce intrebi tu aici, multe pleaca de la saracie.
https://www.youtube.com/watch?v=dd4Ziu0kmbg&ab_channel=VividImages
Evident,nu e o scuza, daca tactu' a fost un nenorocit sa ajungi si tu ca el, spun doar ca lucrurile astea afecteaza copilul si creste dezorientat si suparat pe lume.
Hahaha!
Mi-ai facut seara mai buna!
Nu prea poti face nimic...Adica trebuie sa fii un parinte bun(e clar adica ca nu trebuie sa-l bati sau sa-l ranesti psihic, sa eviti certurile si pedepsele, sa incerci sa-l intelegi, sa nu-l minti).
Deasemenea, un lucru bun e si sa stii cand sa amesteci seriozitatea cu amuzamentul.Sa faci glume, sa nu fii mereu o persoana "dreapta" ci "curba".Un parinte care e amuzant cand trebuie, ajunge sa fie ca un prieten.
Dar, copiii(majoritatea) se vor teme la un moment dat sa le spuna parintilor ceva.Nu conteaza ce, dar la un moment dat vor incepe anumite lucuri care nu trebuie spuse.E normal.E bine? Nu.Dar e normal.Nu-l poti forta sa vorbeasca,dar ii poti arata ca esti mereu acolo sa-l asculti si sa-i dai sfaturi cand e gata sa vorbeasca sau dacau nu va fi nici peste ceva timp,vei fi gata sa-l consolezi si sa-i spui ca totul va fi bine.
Depinde de importanta a ceea ce tine adolescentul in el. Uneori e vorba de lucruri mai marunte,alteori de o gravitate mare.
Dar pentru ei(ca si pentru adulti, de altfel) poate fi la fel de greu sa le exprime sau sa-ti vorbeasca despre ele.
Trebuie sa tii minte mereu ca copilul tau e un om, ca si tine, si ca orice ai face nu vei putea sa-l opresti din a fi cine este, ca trebuie sa-l susti, ca trebuie sa il feresti cat poti de orice necaz iar cand va face unele greseli, vei fi acolo sa-l ajuti sau sa-l consolezi.
1. Ca sa ajungi prieten cu copilul tau trebuie sa nu fii fake. Adica sa nu fii genul ala de parinte care se poarta frumos cu copilul face to face, dar cand nu e de fata il vorbeste de rau...
2. Un alt lucru pe care trebuie sa il stie un parinte e cum sa fie discret in privinta copilului sau.
Sa nu fii violent/ă cu el/ea.
Pentru ca un adolescent sa aiba incredere in tine, acesta trebuie castigata. Sa-i arati ca o sa fii alaturi de el/ea si nu o să o/il judeci sau parasesti indiferent de situatia in care s-ar afla.
Sa le validezi sentimentele si gandurile si sa le arati ca in loc sa se planga legat de o peoblema, mai bine ii cautam o rezolvate.
Si mai ales sa vorbesti frumos cu el/ea. Comportamentelw umane sunt o consecinta a actiunilor intamplate in trecut.
Daca copilul a vazut ca ti-a zis si l-ai/ai certat-o mai drmult, data viitoarr nu o sa iti mai zica.
Cine poate vorbi mai bine despre adolescenti decat o adolescentă?
De mic sa vorbesti frumos cu el, sa il înțelegi, sa il iei cu tine unde mergi, sa ii faci mofturile (in functie, bineînțeles, de cum poti). Fi cu băgare de seamă. în schimb, daca esti un părinte exagerat si il bati, el te va tine minte, cu consecințe grave, poate iti va striga toata viata ce fel de părinte ai fost
Fiecare varsta,are etapele ei.Un,,parteneriat,, corect,in timp,duce la o relatie normala,uneori cu suisuri si coborasuri, cu copilul.Dar, sunt cateva lucruri, pe care, trebuie sa le aveti in vedere : comunicarea si increderea reciproca.
Îmi amintesc de un afiș pus la intrarea în scara blocului: "casa ta începe din scara blocului!"
Așa este și cu educația copiilor.
Nu trebuie să te oprești nicio clipă din a te împrieteni cu el, să comunici, să-l faci să-ți spună tot ce are pe suflet, încă de la vârsta când începe să înțeleagă lucrurile.
Așa cum au mai spus și ceilalți utilizatori care au răspuns înaintea mea, este total interzis să țipi la copil. Nu ai voie sa urli la el, indiferent de orice prostie sau prostioară ar face.
Nu faci decât să-l blochezi psihic, iar copilul pierde încrederea în sine.
Îți recomand să cauți "Focus on the Family" scrisă de profesorul James Clayton Dobson. O carte excepțională!
Rezonez, nu e nevoie să ridici tonul pentru a te face auzit.
Nu e nevoie să ridici tonul dar e nevoie de nuia, nu?
În momente de criză, da. Dar nu pentru a abuza de ea.
Copilul nu trebuie mințit. Dacă va fi mereu dezamăgit, încrederea în propriul părinte va dispărea treptat.
Trebuie sa vb deschis cu el orice subiect sa nu-ti fie jena si s-a aveti relatia de prietenie foarte deschisa
Misiunea de a fi părinte este una deosebit de dificilă, iar unii se pare că au fost pregătiți pentru aceasta doar din punct de vedere anatomic nu și psihic și moral.
Găsirea unui echilibru în această sarcină dificilă, mai ales atunci când faci echilibristică cu un "rucsac" pe care părinții părinților au binevoit să îl atârne în spate printr-o moștenire educațională deficitară, este greu de găsit.
Un tânăr nu va putea înțelege pe deplin încărcătura de responsabilitate care stă pe umerii unui părinte decât în momentul în care va fi și el în această ipostază.
Spuneam de acea moștenire educațională și mă gândesc acum la un prieten care îmi povestea despre tatăl său că fiind o brută, iar el odată ajuns părinte ce eforturi supraomenești făcea să le arate copiilor iubire, să îi facă să se simtă în siguranță lângă el.
Prin urmare ne putem debarasa de balastul educațional al părinților noștri, iar comunicarea este esențială în raport cu copiii noștri.
Adolescența este acea perioadă în care chiar dacă au avut o relație bună cu copilul lor, părinții simt că li se trage preșul de sub picioare. Acesta se datorează faptului că copilul de până atunci se metamorfozează, iar de foarte multe ori părintele este pus în dificultate cu gestionarea acestei transformări.
Chiar și în cele mai echilibrate familii se produc tulburări în această perioadă. Este momentul în care părinții trebuie să scoată din arsenalul calităților lor răbdarea.
Dacă până în acel punct un părinte, metaforic vorbind, înmâna piesele și îndruma copilul în partea de început a construirii unui puzzle al vieții, acum el vrea să îl finalizeze singur, iar părintele devine simplu spectator.
Dacă până în acel moment un părinte și-a ajutat copilul să își exerseze capacitatea de înțelegere lăsându-l să se exprime, ascultându-l dar și ghidându-l în acțiunile întreprinse, el va fi pregătit pentru adolescență.
Implicarea copilului în activitățile familiei, asimilându-l în universul adulților, îl va face mult mai capabil sa gestioneze frământările ulterioare. Desigur calitatea persoanelor adulte este esențială ( Proverbele 13:20).
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
