Cum îi poți câștiga încrederea copilului tău, în așa fel încât să ajungă adolescent și să nu ezite să îți povestească despre tot, să nu se teamă că ar putea fi neînțeles și judecat de tine?

Cum poți ajunge un părinte-prieten pentru el?

.

Ce?

Corect!

Misiunea de a fi părinte este una deosebit de dificilă, iar unii se pare că au fost pregătiți pentru aceasta doar din punct de vedere anatomic nu și psihic și moral.
Găsirea unui echilibru în această sarcină dificilă, mai ales atunci când faci echilibristică cu un "rucsac" pe care părinții părinților au binevoit să îl atârne în spate printr-o moștenire educațională deficitară, este greu de găsit.
Un tânăr nu va putea înțelege pe deplin încărcătura de responsabilitate care stă pe umerii unui părinte decât în momentul în care va fi și el în această ipostază.
Spuneam de acea moștenire educațională și mă gândesc acum la un prieten care îmi povestea despre tatăl său că fiind o brută, iar el odată ajuns părinte ce eforturi supraomenești făcea să le arate copiilor iubire, să îi facă să se simtă în siguranță lângă el.
Prin urmare ne putem debarasa de balastul educațional al părinților noștri, iar comunicarea este esențială în raport cu copiii noștri.
Adolescența este acea perioadă în care chiar dacă au avut o relație bună cu copilul lor, părinții simt că li se trage preșul de sub picioare. Acesta se datorează faptului că copilul de până atunci se metamorfozează, iar de foarte multe ori părintele este pus în dificultate cu gestionarea acestei transformări.
Chiar și în cele mai echilibrate familii se produc tulburări în această perioadă. Este momentul în care părinții trebuie să scoată din arsenalul calităților lor răbdarea.
Dacă până în acel punct un părinte, metaforic vorbind, înmâna piesele și îndruma copilul în partea de început a construirii unui puzzle al vieții, acum el vrea să îl finalizeze singur, iar părintele devine simplu spectator.
Dacă până în acel moment un părinte și-a ajutat copilul să își exerseze capacitatea de înțelegere lăsându-l să se exprime, ascultându-l dar și ghidându-l în acțiunile întreprinse, el va fi pregătit pentru adolescență.
Implicarea copilului în activitățile familiei, asimilându-l în universul adulților, îl va face mult mai capabil sa gestioneze frământările ulterioare. Desigur calitatea persoanelor adulte este esențială ( Proverbele 13:20).

Fiecare varsta,are etapele ei.Un,,parteneriat,, corect,in timp,duce la o relatie normala,uneori cu suisuri si coborasuri, cu copilul.Dar, sunt cateva lucruri, pe care, trebuie sa le aveti in vedere : comunicarea si increderea reciproca.

Sa nu fii violent/ă cu el/ea.
Pentru ca un adolescent sa aiba incredere in tine, acesta trebuie castigata. Sa-i arati ca o sa fii alaturi de el/ea si nu o să o/il judeci sau parasesti indiferent de situatia in care s-ar afla.
Sa le validezi sentimentele si gandurile si sa le arati ca in loc sa se planga legat de o peoblema, mai bine ii cautam o rezolvate.
Si mai ales sa vorbesti frumos cu el/ea. Comportamentelw umane sunt o consecinta a actiunilor intamplate in trecut.
Daca copilul a vazut ca ti-a zis si l-ai/ai certat-o mai drmult, data viitoarr nu o sa iti mai zica.
Cine poate vorbi mai bine despre adolescenti decat o adolescentă?