Eu zic așa. Nu pune cuțitul și nu tăia nimic din corpul tău, dacă nu este nevoie, și nici din al copilului tău. Am și eu doi fii și la unul a fost nevoie.
Prin circumcizie pierzi tesut foarte sensibil, deci placerile sexuale nu mai sunt aceleasi. Deci daca n-ai niciun motiv medical (boala), n-ai de ce sa te circumcizi.
Eu am facut circumcizia la 20 ani si nu simt ca am pierdut nimic in materie de senzatie. E mai putin tesut, dar ce ramane e foarte sensibili si placerea e aceeasi. Asta cu circumcizia strica sexul mi se pare fake news. Nu am gasit nimic concret pe tema asta si experienta personala contrazice argumentul.
Eu consider ca este imorala circumcizia. Si cand vorbim de moralitate nu putem sa nu-L implicam si pe Dumnezeu; pentru ca fara El nu ar mai putea cunoaste si deosebi moralitatea de imoralitate.
Chiar daca in trecut exista aceasta practica ca un semn al legamantului dintre om si Dumnezeu, astazi aceste lucruri (semne in cazul nostru) nu mai sunt valabile. Este ca si cum as aduce astazi jertfele de animale care se aduceau in trecut. Toti crestinii ar considera o astfel de jertfa adusa astazi, un lucru uracios inaintea lui Dumnezeu.
La fel este si cu circumcizia. Mutilarea nu isi are rostul. Salbaticii au mers mai departe cu aceasta practica aducand-o si in randul fetelor.
Daca nu sunt probleme de sanatate, atunci nu ii vad rostul. Astazi Dumnezeu nu mai cere circumcizia aceluia care intra in legamnt cu El. Chiar de pe vremea apostolilor s-a oprit circumcizia. Musulmanii si evreii o practica pentru ca ei n-au nicio legatura cu Dumnezeu.
Cat despre fimoza, chiar daca nu sunt medic, aceasta cred ca apare din pricina nepasarii parintilor de a duce copilul la medic.
La medic trebuie sa ajungem si cand suntem sanatosi, pentru control, nu doar atunci cand cadem din picioare.
Eu as amenda drastic parintii pentru orice carie aparuta la copil. Acesti parinti egoisti si nepasatori, ei nu se ingrijesc fata de copii lor. Ei nu-si duc copilul la medic pentru verificari.
Eu sunt impotriva vaccinarii, deoarece unii copii devin autisti din pricina vaccinurilor; si nu putem sa facem experimente pe copii. Dar daca se adopta un stil de viata sanatos, putem sa ne ferim si noi si copiii de gripa, si alte boli ca aceasta.
Astazi practica circumciziei este una pagana, imorala. Poate ea se ascunde in spatele beneficiilor sanatatii; dar tot imorala este.
Deci daca Dumnezeu nu cere un lucru, atunci acel lucru devine imoral daca il practicam, oricat de benefic am crede noi ca este.
Da, este imoral sa il pui in fata unui fapt implinit datorita convingerilor tale care nu sunt neaparat adevarate.
De altfel, simplul fapt ca te intrebi adevereste acest lucru.
Si de ce nu l-ai lasa pe el sa decida? Oricum ca tata poti scrie ce vrei pe o foaie alba, ceea ce nuninseamna ca mai tarziu nu isi da seama.
Oare ce te face sa crezi ca am fost creari atat de imperfectinsi tu ar trebui sa mai tai pe ici, pe colo?
Tu fa cum vrei...sarmanul de el
NU
am doua argumente
1. la evrei treaba asta se practica DE MII DE ANI!
NO SHlT, e un cliseu foarte clar, si absolut considerentul ca orice evreu cu penis e circumcis
2. orice chestie imorala, oricat de putin ar fi, si doctorii ar fi blamati serios daca ar face-o, ori nu exista nici un fel de problema in a face respectiva operatie la bebelusi si nici nu am auzit pe nimeni niciodata sa blameze asa ceva
LE m-am mai gandit la un argument, ca tot ma mai uit la p0rn, ei bine, marea majoritate zdrobitoare a starurilor p0rno masculine sunt circumcisi (si ma refer la staruri, nu la amatori) NO SHlT
in plus el v-a creste asa, deci nu numai ca nu are de unde sa stie ce a avut si ce a pierdut, dar chiar i se v-a pare absolut normal
iar cand va fi adult "sa aleaga el"... pe naiba, in general trebuie sa ai un motiv bun ca sa ajungi sub cutit, sa te deranjezi cu spitalul, sa te doara (si chiar doare la adulti, cred ca tu stii mai bine daca ai facut operatia) si sa stai 3 saptamani fara nici o actiune oarecare dpdv sexual, etc.
asa ca, totul e sa gasesti un chirurg bun
iar, ca sa o trantesc si pe asta, e posibil ca pui intrebarea pentru ca ai auzit undeva asociate cuvintele circumcis si imoral, ei bine exista ceva numit circumcizie la femei, si anume li se taie clitoris-ul (care e singurul organ uman al carui unic scop este placerea) deci femeia respectiva nu v-a mai putea avea 0rgasme fara penetrare, DELOC, NICIODATA, lucru care ii va diminua radical viata sexuala!
iar chestia asta se practica si in ziua de azi prin Africa si unele tari islamice
ei bine DA, LA FEMEI CIRCUMCIZIA E MUTILARE SI DECI ABSOLUT IMORALA!
Sa faci ce vrei cu viata ta dar.....totul trebuie sa decurga sa mearga la normalitate.Este alegerea nostra ce facem cu ea!
Cred ca habar nu ai ce este aia circumcizie.Mai informeaza-te.
daca asta numesti tu ciupitura mica ai probleme la cap.
https://botusanalexandru.files.wordpress.com/......sion-1.jpg
Stiu foarte bine ce e circumcizia, am facut-o ca adult si intr-adevar e mai mult decat o ciupitura... daca esti adult. La noi nascuti e alta poveste. Nu se face cum arata in poza acolo, e un dispozitiv care se foloseste, dureaza 5 min si nu e nevoie de cusaturi, se vindeca singura in 2 zile fiind organismul mult mai tanar. De-aia zic ca nu stiu cat imi vine sa il las sa treaca prin operatie pe bune ca adult daca are probleme, sau mai bine sa ii fac eu de mic cand stiu ca e mult mai simpla treaba.
Pentru ca operatia devine mult mai complicata cand esti adult. La noi nascuti dureaza 5 min si de vindeca in 2 zile. La adulti dureaza 30-45 min si se vindeca in o luna.
Daca vrea mai incolo si-o face singur, daca nu-i place ca i-ai facut-o tu, nu poate sa isi creasca preputul la loc
Cristi3108 întreabă: