Sunt singura ce nu a avut o mamă de genul "mâncați voi că mie nu îmi e foame" sau "să aveți voi" sau "nu contează că nu poți veni, lasă să te descurci tu", etc? Copilăria mea a fost mereu cu "nu pot, sunt la muncă", "nu am timp, nu mă bate la cap" sau "ți-am spus eu"/"așa îți trebuie". Sau "cum să nu vii, da' ce ai mai bun de făcut?" / "lasă că eu pot să fac pentru voi" (deși nu face altceva decât să fie o mamă, să mănânci la ea dacă mergi sau să dea 100 de lei pentru nepot). Am genul de mamă care, dacă îți dă niște bani, cum am și pățit recent și îmi pare rău că nu am realizat înainte să îi iau, îți dă ca să faci ceva. "Ia și de la mine să îți iei o mașină mai bună să fii în siguranță", iar după "ți-am dat și eu la mașină, dar mă duci unde am de mers și rezolvat". Sau mă ajută cu ceva și, dacă nu pot să fac ceva când îmi cere, îmi scoate ochii că ea mi-a șters un geam (e un exemplu). Mereu spune că ne-a rămas de la ea "mare avere", ca și cum parcă i-ar fi ciudă că o moștenim. Chiar zice "va rămâne casa, că mie nu mi-a lăsat nimeni nimic". E normal să îți descarci frustrările pe copii din cauza propriilor părinți care poate nu au fost ok cu tine? Nu e mai ok să faci invers?
Ordonare:
După relevanţă
Nu sunt fustrari de copil.
Doar te atentioneaza ca, primesti "pe tava" multe lucruri, care alti copii le doar viseaza.
Iar tu ar trebui sa ai o mica recunostinta, s-o ajuti si tu pe mama, cand e posibil!
Răspunde
Ce primesc pe tavă? Că până să se îmbolnăvească, nu o interesa dacă merg pe jos zeci de km. Acum, că e ea bolnavă, vezi doamne, insistă să îmi iau mașina (ca să o duc pe ea). Până la 25 de ani, atât că mă mai mâncam pe la ea cât eram în școală, că deja eram mutată de acasă de la 14 ani din cauza scandalurilor pe care le făcea tata și din cauza ei, că e o femeie toxică, obsedată de control. În rest, trebuia să îmi fac rost de bani de autobuz, tampoane sau chiloți, că de multe ori puneam vata ce găseam prin casă, că "nici pe vremea ei nu erau atâtea tampoane". Nu plătea nici benzina în mașină fostului când o ducea pe la plimbare, că știa doar să sune că "nu ieșim undeva" și îmi făcea scandal în casă. Dacă îmi cumpăra ceva, o făcea doar să arate că mi-a luat. Și acum, dacă îi dă 100 de lei nepotului când trecem pe la ea, îi flutură soțului în față "eu v-am dat" sau mie "să îi spui la bărbatul tău că i-am dat bani". Nu m-a ascultat niciodată, iar dacă mă plângeam de ceva, eu eram de vină. Eu am fost de vină că a stat ea cu mine acasă doi ani după ce m-am născut și nu are 30 de ani pe cartea de muncă, eu eram de vină că tata îi făcea scandal (că am plecat eu de acasă să nu mă mai terorizeze pe mine și acum a rămas ea cu el pe cap după ce am insistat să divorțeze, că ne descurcam), eu sunt de vină că din cauza sarcinii cu mine a luat ea boli din spital acum 30 de ani, dacă am avut probleme în relație, eu eram de vină că am plecat de la ei, ce mă terorizau mai rău ca fostul. Când am plecat de la ăla că m-a bătut, a zis că îi fac de râs, ani de anxietate în care mi se spunea "ești putoare" sau "ce a fi de capul tău", în loc de "să vedem ce ai, cum rezolvăm". A zis că ne lasă să ne facem casa bunicii (doar ca să avem noi grijă de ea și să i-o luăm de pe cap), am fost de acord, dar să ne facem casa cum vrea ea, că mâine-poimâine vine și ea acolo (adică îmi dai să ai tu). Când am luat în altă parte si nu casa lor, a zis că nu e nimic, că o să murim în fund de lume și după ce am făcut copilul, de ce nu doarme la ea, a zis de casa mea că "nu îți place numai acolo în vagauna".
Problema ei e ca e obsedata de control, narcisist și are limba lunga.
Răspunde Multi parinti ajung astfel spre batranete, ca au nevoie de ajutor si primii sunt copii care le pot acorda.
Asa a fost mereu, de când ma născut nu e de batranete.
Tatăl meu e așa. Zi ca ea, fa ca tine, rărește vizitele, nu pune la suflet. Pe scurt.
Poate la unii parinti functioneaza ideea ca, eu am trecut prin foc si pulbere si am ajuns om, alta solutie nu am gasit asa ca, urmez ceea ce cunosc iar eventual, improvizez pe parcurs lucrurile noi.
Poate fi si de la ura, eu am patit astea ca acum, un copil neserios primeste totul de-a gata si tot nu e recunoscator.
Mie nu mi-a dat nimic până de curând, când am făcut un copil. Au fost ani din adolescență în care îmi dădea altcineva bani de tampoane și chiloți. Iar acum, dacă îmi dă ceva, zici că mi-a donat organe.
Poate in viziunea lor, acum ca esti parinte trebuie sa ai tu tot ce iti trebuie si sa nu fie ei fortati din "bun-simt" sa iti ofere ceva.
Oricum ai proceda, greu este sa schimbi parerea unui parinte, incearca sa inchizi ochii si urechile pentru 2 minute cand fac acestia niste gesturi mai. neplacute
Da eu nu îmi cresc copilul cu ea, eu sunt la 100 de km distanta.Merg la ea mai ales acum din ce în ce mai rar pentru ca am adunat prea multe vorbe grele și scos de ochi.Plus că nu i-am cerut nimic, ea da cu deasila mereu.Chiar dacă normal ești părinte nu le duci cu tine în groapa dar astea sunt alte discuți.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
