Nu,unii dintre ei erau căsătoriți, printr care și Petru sau Chifa, iar Pavel le spunea că și ei au acest drept să se căsătorească, dacă vor.
„Dată fiind iuțeala cu care se răspândea creștinismul, e lesne de imaginat și repeziciunea cu care manuscrisele autografe erau copiate în zeci și sute de exemplare pentru aria, din ce în ce mai largă, a comunităților creștine. Așa se explică faptul că o bună parte din ele au înfruntat secolele și că până în zilele noastre au ajuns nu mai puțin de 2500 de manuscrise, dintre care 167 cuprind Noul Testament în întregime. Desigur, originalele nu ni s‘au păstrat, dar codici precum Sinaiticus (sec. IV), Vaticanus (sec. IV), Alexandrinus (sec. V), Parisiensis (sec. V), Freesianus (secolele IV-V), ca să cităm doar pe cele mai importante, se constituie în tot atâtea mărturii asupra vechimii textelor noutestamentare. De aici, și imensele posibilități ale filologilor biblici de a alcătui ediții critice tot mai bune și mai utile, pe care le pun la îndemâna traducătorilor. Evoluția acestor ediții, pe de-o parte, și evoluția fiecărei limbi naționale, pe de alta, sunt principalele rațiuni pentru care Biblia se cere tradusă – sau cel puțin revizuită – periodic, spre folosul și desfătarea cititorilor ei."
—Bartolomeu Anania, Biblia, 2001
Cei certați cu știința de carte vor vedea o conspirație diavolească în citatul de mai sus. Nu înțeleg: ce-ar fi trebuit să facă Anania, să-i mintă frumos că BOR-ul a păstrat Biblia-n original?
Bartolomeu Anania, în introducerea la Biblia ortodoxă din 2001, zice că e minciună că BOR a păstrat Biblia-n original, Biblia din 2001 fiind tradusă după Nestle-Aland (Noul Testament). E un adevăr pe care mai-marii BOR îl proclamă cu surle și trâmbițe dar ortodocșii fanatici habar n-au de el. BOR n-a declarat niciodată că ar avea originalul Noului Testament, pentru că ei sunt clerici, nu bolnavi psihici. Dacă nu mă credeți, dați sursa cu declarația oficială a BOR că ei ar avea originalul Noului Testament. Despre bigoții care afirmă că există „originalul Noului Testament": cu cât mai inculți, cu atât mai vocali. Ăștia care vorbesc despre „originalul Bibliei" ca și cum ar exista în mod real nu sunt decât niște bizoni stupizi.
Idk bro... au trecut mai mult decât 3 ani... sunt ateu convins acum deci nu știu dacă mai are rost s-o continuăm. ))
Biblia vorbeste foarte clar:
Levitic 18:9
Să nu descoperi goliciunea surorii tale, fata tatălui tău sau fata mamei tale, născută în casă sau afară din casă.
Levitic 20:17
Dacă un om ia pe soră-sa, fata tatălui său sau fata mamei lui, dacă îi vede goliciunea ei şi ea i-o vede pe a lui, este o mişelie; să fie nimiciţi sub ochii copiilor poporului lor; el a descoperit goliciunea surorii lui, îşi va lua pedeapsa pentru păcatul lui.