Trebuie să dați la teologie? Că aceste întrebări sunt specifice seminarelor și facultăților de teologie.
Răspunsurile sunt cam complicate, nu știu exact care e formatul în care ar trebui să răspunzi, pentru a corespunde baremului. Vă recomand să citiți serios din dogmatica părintelui Stăniloae, și să vă uitați la scrierile Sfinților Trei Ierarhi.
Unele întrebări au mai multe răspunsuri, depinzând de perspectiva din care ne uităm, de aceea vă recomand să STUDIAȚI SERIOS ACASĂ și să citiți.
Răspunsurile mele cel mai probabil nu o să vă ajute să treceți, pentru că trebuie să știți definițiile pe de rost, în special cele din Dogmatica, eu acum parafrazez:
1. Sfințenia este starea de unire harică cu Hristos, căci cine este aproape de Dumnezeu, se sfințește.
2. Vă referiți la persoanele sfinte sau la cele sfințite? Mi se pare mai degrabă că întrebarea se referă la persoanele sfințite, pentru că sfinții sunt persoane sfinte.
Persoanele sfințite sunt cele cărora, prin punerea mâinilor (hirotonia), au primit prin episcop darul lui Dumnezeu peste ei, fie spre treapta diaconiei, fie a preoției, sau a celei de episcop.
De asemenea, Biserica mai face și mirungerea împăraților pentru a conduce cu binecuvântarea lui Dumnezeu, și hirotesirea cântăreților și a citeților, și acestea sunt forme de sfințire. Împăratul este sfințit în funcția sa, iar cine încearcă să-l usurpe după ce e miruns, se face vrăjmaș al lui Dumnezeu, pentru că împăratul este reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ, care este pus în funcție ca să cârmuiască poporul și să facă dreptate.
Citeții și cântăreții, fiind absolut esențiali Sfintelor Slujbe, în special a Sfintei Liturghii (cele 7 laude, de exemplu, le poate face mireanul singur în schimb, dar nu are voie să spună ecteniile), sunt hirotesiți, după ce episcopul le verifică aptitudinile în cântare, citit, caracterul moral etc. Faptul că avem astăzi cântăreți și citeți nehirotesiți, e abatere de la tradiția Bisericii, că normal ei sunt cei ce trebuie să cânte și să citească din Apostol, cu binecuvântare de la episcop.
Chiar și Mirungerea (Taina cea de după Botez) este o formă de sfințire, pentru că cei botezați sunt sfințiți, și primesc pe Duhul Sfânt în ei. Botezul de unul singur este spre iertarea păcatelor și spre nașterea cea de a doua, iar Mirungerea spre sfințire și spre primirea harului Duhului Sfânt.
Sfințire la modul general, adică apropierea de sfințenie, se face prin toate cele bineplăcute lui Dumnezeu, prin împlinirea poruncilor Lui.
3. Sfinții sunt persoanele care sunt aproape de Dumnezeu, care au ajuns la nepătimire, care ascultă întru totul poruncilor lui Dumnezeu, care fac voia lui Dumnezeu. Sfinții sunt casnicii lui Dumnezeu.
Sfinții, datorită unirii cu Dumnezeu prin împărtășirea cu Harul Său necreat, s-au îndumnezeit, au devenit dumnezei după har.
Prin mijlocirea sfinților, rugăciunea oamenilor are mai multă întâietate, pentru că Psalmul 33 spune: „Ochii Domnului spre cei drepți, și urechile Lui spre rugăciunea lor".
4. Am explicat înainte care este definirea celor 2 termeni. Sunt 2 termeni cu două definiții distincte.
O persoană sfântă poate sau nu fi sfințită într-o anumită funcție (diacon, preot, episcop, împărat, cântăreț, citeț etc.).
O persoană sfințită nu e neapărat și sfântă. Iadul e plin de preoți și episcopi, e mult mai ușor ca un episcop sau un preot să ajungă în gheenă, pentru că ei răspund nu numai pentru sufletele lor, ci și de ale celor ce îi păstoresc.
5. Chivotul este ca termen general o casetă, în care se păstrează ceva.
În Chivotul Legământului se păstrau Tablele legii.
În chivotul din biserică, se păstrează Sfintele, Trupul și Sângele Mântuitorului. Acest chivot este în formă de biserică în miniatură.
6. Copia este un cuțit cu două tăișuri, în formă de suliță, cu care se taie agnețul pe disc, la Proscomidie. Simbolizează sulița cu care a fost împuns Mântuitorul.
7. Uitați-vă la un videoclip cu Proscomidia, trebuie să știți tot ritualul pe de rost dacă trebuie să deveniți preot.
8 și 10. τιμητική προσκύνησις, închinare spre cinstire, este forma prin care cinstim Sfinții.
Există un termen exact pentru cintirea Maicii Domnului, ὑπερδουλείa, care este mai degrabă de sorginte catolică, iar catolicii fiind eretici/schismatici, ar trebui să evităm cuvintele folosite de ei.
9. Λaτρείa (= adorare) este forma în care ne închinăm lui Dumnezeu și doar Lui Dumnezeu.
11. Împlinirea poruncilor Lui, Semnul Sfintei Cruci, închinăciunii, metanii, rugăciuni.
Sunt mai multe nivele de rugăciune:
- rugăciunea cu buzele
- rugăciunea minții
- rugăciunea inimii
. (nu știu dacă mai sunt și alte nivele)
Sunt și mai multe feluri de rugăciuni, în funcție de cum se așează cineva la rugăciune: mâinile împreunate, cu mâinile încrucișate, cu mâinile ridicate, cu genunchii aplecați, în picioare, cu capul privind în sus, cu capul aplecat, cu capul aplecat până la pământ, sau doar cu buzele (și cu mintea, și pentru cei mai avansați, și cu inima) etc.
12. În fiecare zi. Dacă e vorba de pomenirea lor la slujbe, de obicei în ziua lor din calendar, atunci au tropare, stihiri la Vecernie, Canoane la Utrenie, și altele; unii sfinți au și Polieleu, alții și Doxologie Mare.
Sfinții sunt pomeniți de asemenea, și la otpusturi, și la Litie.
Sfinții au de asemenea și Paraclise și Acatiste.
Sfinții cei mai importanți, Maica Domnului, Sfinții Apostoli, Sfinții Părinți ai Maicii Domnului, Ioachim și Ana, Sfântul a cărui Liturghie se face, dacă e vorba de Liturghie (Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Iacov (nu mai știu exact, s-ar putea să fie fratele Domnului), Sfântul Grigorie Decapolitul), de asemenea sunt pomeniți la fiecare otpust.
Deasemenea, sunt nenumărate rugăciuni adresate Sfinților.
Deasemenea, pentru cei ce pot ajunge, este și închinarea la Sfintele Moaște.
13. Depinde din ce punct de vedere vorbiți. Uitați-vă la Dogmatica părintelui Stălinoae, pentru răspuns.
14. Întrebare tipic de la teologie. Nu știu dacă veți obține puncte pentru acest răspuns:
- theotokia (troparele de după Și acum...) și alte tropare
- Paraclise
- Acatiste
- rugăciuni
- închinarea obiecte importante care au legătură cu Maica Domnului (de exemplu, biserica unde este brâul Maicii Domnului din Muntele Athos)
- purtarea de iconițe la gât, la portofel etc. cu Maica Domnului, înafară de Icoana care trebuie să fie neapărat în casa unui creștin, dacă este cu putință
15.
- tropare și stihiri din Minei
- Paraclise
- Acatiste
- rugăciuni
- pelerinaje la Sfintele Moaște
- posesiunea icoanelor și iconițelor cu Sfinți
LisaJulie întreabă: