1. "Îți dau inima mea
Și tot ce am aduc
Acum 'naintea Ta,
De dragul Tău, Isus.
Tot ce eu visez,
Mândria mea Ți-o dau,
Renunț la dreptul meu,
Ca viața Ta s-o am.

ref. Ție Îți dau tot ce sunt,
Tot ce am."

Citiți un pic atent versurile, ce observați?
Versurile sunt parte a unui cântec neoprotestant, și pe lângă că e odă adusă divinități, mai e ceva: E o baladă adusă lipsei de identitate, a mortificări de sine.
În ideologia neo-protestantă, renunți la sine și îl lași pe Iisus să trăiască prin tine, trăiești cum vrea el, ce vrea el, și așa mai departe.
Și asta nu e nici măcar airspergul, de a lungul secolul genul ăsta de gândire toxică s-au tot perpetuat. Spre exemplu am avut acces la literatură moharnică, scrisă undeva prin secolul IV scrisă de un anume Ioan, poreclit scărarul, pentru că lucrarea sa se numea "Scara Raiului", iar printre trepetele cele mai importante pe care s-ar fi putut ajunge la aceea ce în concepția monastică s-ar fi numit perfecțiune, una din cea mai importantă, era desăvârșita asculta, renunțarea la sine, la încredea în faptul că poți lua decizii bune, și pentru cea mică chestiune ar fi trebuit să îl întreb pe călugărul care îți era superior, acesta putea fi preot sau nu, iar călugărul acela avea la rândul lui un mentor și tot așa.
La catolici avem comportamente și credințe similare, care merg până la autoflagelare.
În Biblie la fel se cere supunere absolută divinități și etc.
Ideea e cam așa nu vi se pare stupid faptul că Dumnezeul creează omul cu liber arbitru, ca apoi să îi ceară să fie supus într-un tot? Pentru o religie care spune că Dumnezeu a creeat omul liber ca să îl iubească din propria voință, libertatea pare cam cea mai mare problemă în creștinism, atât de mare încât la un moment dat s-a ajuns la punctul în care se credea că libertatea de gândire și voință sunt o manifestare a diavolului.
În ciuda faptului că întreaga poveste a căderi se fundamentează pe liber arbitru, ni se spune că Dumnezeu e perfect, și noi suntem greșeala din cauza prorpie libertăți, dar Dumnezeu a voit să ne dea libertate, ironic, pentru în conformitate cu ideologia creștină, libertatea e dată doar că alegi să renunț la ea, altminteri vei arde o eternitate în iad.
Voi cum explica discaparența aceasta teologică?

E un exemplu bun de poveste absurda fictiva creata pentru prostirea naivilor care nu au o gandire logica si care accepta sa fie inselati si folositi.

WOW! Exact la asta mă gândeam și eu(mai puțin cuvintele inutile și jignitoare).

Cum adică Dumnezeu l-a făcut pe om liber dar trebuie să-L asculte ca să trăiască? [Dar trăim, nu? În fine]

1. Ia zi, îți poți face o casă furând și fiind suficient de șmecher încât să scapi de autorități? Da. Mai trăiești și o viață de curvie.
2. Dar poți face o casă fiind un angajat inginer model fiind apreciat datorită muncii și bunătății tale de către toți oamenii ce te cunosc? Da. Și aproape că o faci pe gratis.

Vezi tu? În ambele cazuri ești sub stăpânirea cuiva. În primul de stăpânirea răului(mentalității rele) având ca reprezentat pe Satana și în al doilea caz ești stăpânit de gândurile bune având ca reprezentant pe Dumnezeu.

Nu ai înteles tocmai corect ideea asta teologica dar nu-i nimic, fiindca nu toti ne-am nascut teologi

In primul rand, daca ar fi sa facem un rezumat la ce ai zis obtinem, citez:

"ni se spune că Dumnezeu e perfect, și noi suntem greșeala din cauza prorpie libertăți"

E gresit sa spui ca noi suntem greseala. Oamenii nu sunt o greseala. Stim asta din primele pagini ale Bibliei in care ni de spune ca Dumnezeu a numit tot ce a creat bun. Deci si noi suntem buni (mai bine spus existenta noastra, esenta noastra e buna in ea insasi prin faptul ca exista si e creata de Dumnezeu)

Iarasi liberul arbitru e bun, deoarece e creat de Dumnezeu. Ce nu e bun in schimb, pentru om, e sa nu faca voia lui Dumnezeu. Deoarece scopul pentru care suntem creati e sa fim ca Dumnezeu, nu in esenta lui ci in energiile Sale.

Pacatul nu este o energie negativa sau ceva in sinea lui, ci este mai mult o departare de la tot ce inseamna Dumnezeu. Oamenii prin liberul arbitru se pot departa de la Dumnezeu pervertind cele create de Dumnezeu si pervertindu-si propria fiinta. Problema, in lumea noastra cazuta e ca e foarte usor sa pervertim ce Dumnezeu a facut bun. Aproape ca avem o tendinta sa facem asta, de multe ori chiar si din ignoranta.

De asta si exista idealul crestin de ascultare, smerenie si lasare in voia lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu ne poate obliga sa facem ceva. El vrea sa lucreze in sinergie cu noi, asa cum persoanele Sfintei Treimi au una si aceeasi vointa perfecta, asa si noi crestinii ne straduim sa facem voia lui Dumnezeu. Fiindca suntem constienti ca facand voia noastra putem in ignoranta noastra nu doar sa ne facem noua rau, dar si sa facem rau celorlalti oameni sau creatiei lui Dumnezeu.
Ai auzit de expresia "drumul spre iad e pavat cu intentii bune"?
Fix asta e ideea. Un om poate avea intentii bune, dar sa ajunga sa faca rau din lipsa de intelepciune sau chiar mandrie.

Ca sa intelegi cel mai simplu ideea asta, gandeste-te asa. Eu, ca barbat, am abilitatea sa consider multe fete atractive, dar sa-mi aleg una singura care sa-mi fie sotie si s-o iubesc. Asa si noi avem liberul arbitru sa alegem orice ne-am putea dori, dar iubirea perfecta pentru Dumnezeu inseamna sa-L alegem doar pe El.

Iubirea cu forta nu exista, dar libertata fara iubire e nihilista. Nu are niciun sens sa pot sa iubesc ceva daca nu am de ales, dar nici nu are sens sa am libertatea sa pot alege orice fara sa aleg un sungur lucru caruia sa-i fiu loial.

Sper ca ai inteles si nu mai esti confuz