1.Stiinta studiază interrelatiile dintre timp materie și spațiu descoperind legile care guvernează universul prin diverse experimente. Termenul de religie vine de re-ligare adică reconectare cu sursa, cauza existentei. Dovezile științifice se opresc acolo unde a început materia. Știința a dovedit ca materia are un început dar știința nu poate aduce dovezi materiale pentru ce era înainte de materie, pentru ca a cauzat materia, universul. Apariția universului nu se poate repeta prin experiment. Indiferent ce opinii are cineva în privința apariției universului, ca a fost cauzat de un Creator sau ca nu l-a cauzat nimeni, e o chestiune de credinta nu de dovezi științifice. N-a fost nici un ateu pe-acolo sa certifice ca nu era nici un Creator implicat în cazarea universului. Deci știința și religia nu sunt în contradicție, nu studiază același lucru. Știința nu are cum sa dovedească cu materie ce a cauzat materia, ce era înainte de materie. Eu subscriu la ce spunea Newton:Știința gândește gândurile lui Dumnezeu după El.
Adevărul e că nu știința se oprește, ci argumentul tău că se oprește la începutul materiei e o aberație. Nu e o scuză să încerci să tragi linii imaginare unde nu știm încă totul.
Religia ca "re-ligare"? Păi, poate așa e pentru unii, dar asta nu face religia o sursă de adevăr sau înțelegere a universului. E doar o încercare disperată de a da sens lumii când nu înțelegi mare lucru.
Originea universului o chestiune de credință? Ha! Credința e subiectivă, iar știința e bazată pe dovezi. Nu poți să le pui în același coș și să spui că e o alegere între ele. Una e ancorată în realitate, cealaltă în iluzii.
Newton și Dumnezeu? Serios acum? Nicio dovadă că Newton a spus vreodată chestia aia. Folosirea numelui lui nu face argumentul tău mai valid, doar arată cât de disperat ești să găsești suport pentru poveștile tale.
Lasă fanteziile mitologice și concentrează-te pe realitate. Mai multă știință, mai puțină ficțiune.
Religia creștină nu suprima gândirea critica :
"Cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun". (1 Tesaloniceni 5:21)
"Mi-am pus inima sa cercetez și sa adâncesc cu inteteociune tot ce se întâmplă și ceruri:iată o îndeletnicire plina de truda la câte supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. Ecleziast1 :13
3 Relugia e singura care legitimează principiile morale. Cum spunea Dostoievskiaca nu exista Dumnezeu, totul e permis.
Doar o instanta morala exterioara, imparțiala poate fi o sursa și în garant al principiilor morale, dacă am fi doar produsul aleatoriu al unor ciocniri de atomi nu am avea nici un motiv legitim sa respectam principii morale.
Îți pierzi timpul degeaba, români nu sunt credincioși și doar au o gândire limitată și au că baza doar gândirea magică, impulsivitate
Sunt 4000 de religii în lume. Ele îi unesc pe oameni în comunități, în jurul unor idealuri. Sunt instrumente de civilizație.
Si tu esti un mágician care faci Trompe-l'œil pentru ochiul uman. Noi din afara nu suntem actorii tai si nici nu participam la montajul facut aici de tine. Asa ca nu ne mai involucra pe noi in discursurile tale. Daca esti ateu esti si reprezentationist ci nu realist asa cum o dai (pornesti de la vaz, imagineríe). Asa ca Orson Welles in F for Fake ne spune ca nu fim spectatori la tot ce zboara. Mai lasa-ne cu empirismul tau. Tu esti pro empirism si anti-viata. De aceea oamenii se drogheaza, pentru ca le bagati realitatea voastra pe gat. Doar subalternii cred in tot ce este aparenta fara sa vada ce este in spate. Pe tine trebuie sa te numim stiinta mana (periferica) nu si stiinta cap (centrala) ca tu crezi doar lucrurile de jos nu si cele de sus. Realitatea ta ne-a tradat, ce vrei sa iti spunem mai mult? Suntem experti in greul lumii, l-am fumat vrem sa ne despletim de el. Tu te bazezi pe Folclor nu pe realitate. Noelle‑Neumann ne vorbeste de asa ceva. Tu esti doar un TPU-as plin de vanitate cu stiinta ta, nu intelegi nimic din omul de langa tine, esti gol si lipsit de haine. Fa si tú penitenta ca sa stii sa te apropii de aceasta comunitate. Altfel nu iti intelegem limbajul. Parca cand vorbesti intri pe geam nu pe usa. Iar noi suntem obisnuiti cu cei care intra pe usa.
1. Același argument obosit pe care-l repetă toți ateii de pe internet.
Ce studiază religia? Studiază spiritualitatea, metafizica (adică "lucrurile care sunt dincolo de fizică"). Prin urmare, cum poate ea fi în contradicție cu știința? E ca și cum ai spune că istoria e în contradicție cu biologie. Sunt două discipline care studiază două lucruri complet diferite.
2. Ideile astea periculoase fiind?
Tot ce faci este să formulezi concluzii, cu toate că nu văd nicăieri premisele și nici argumentele.
Sunt niște afirmații pe care le spui ca să pari inteligent, fară prea multă meditație în spate. Prezintă-ne întregul argument dacă vrei să fii luat în serios.
3. Din nou, concluzii fără niciun fel de argumentare în spate. Habar n-avem ce anume te-a făcut să spui asta, cum ai ajuns la concluzia asta.
Cea mai absurdă afirmație din tot punctul ăsta este că "religia împiedică dezvoltarea morală a omenirii" când fără religia nu ar putea exista moralitate obiectivă. Sau nu consideri moralitatea obiectivă un progres? Dar atunci ce înseamnă pentru tine "dezvoltarea moralității și cunoașterii"? Și ce înseamnă "fericire"?
Nu este un argument obosit, ci un fapt dovedit. Religia nu studiază nimic, ci inventează lucruri care nu au nicio bază în realitate. Spiritualitatea și metafizica sunt doar cuvinte pompoase pentru a ascunde lipsa de dovezi și logică.
Religia este în contradicție cu știința pentru că face afirmații despre lume care pot fi testate și infirmate de metoda științifică:
- De exemplu, religia susține că Dumnezeu a creat lumea în șase zile, dar știința arată că lumea s-a format în miliarde de ani.
- Religia susține că omul a fost făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dar știința arată că omul este rezultatul evoluției naturale. - Religia susține că sufletul este nemuritor și merge în rai sau iad după moarte, dar știința arată că nu există nicio dovadă pentru existența sufletului sau a vieții de apoi.
Nu am nevoie să formulez premise și argumente, pentru că ele sunt evidente pentru oricine are un minim de gândire critică. Religia se folosește de artă, muzică, educație și amenințări pentru a se perpetua și a suprima gândirea critică.
De exemplu,:
-religia folosește arta și muzica pentru a crea o atmosferă emoțională care să inducă oamenilor o stare de extaz și să-i facă să creadă că au o experiență divină.
-religia folosește educația pentru a îndoctrina copiii cu idei false și periculoase, cum ar fi creaționismul, abstinența sexuală sau intoleranța față de alte credințe.
- religia folosește amenințările cu pedeapsa divină sau cu excomunicarea pentru a-i determina pe oameni să se supună regulilor arbitrare și opresive impuse de autorități religioase.
Concluziile mele nu sunt fără argumentare, ci sunt susținute de fapte istorice și actuale.
Religia este una dintre marile rele ale lumii, care generează violență, intoleranță, fanatism și suferință.
De exemplu:
Religia este responsabilă de războaie, terorism, persecuții, discriminare și abuzuri.
Religia a provocat războaie sângeroase între creștini și musulmani, între catolici și protestanți, între hinduși și sikhi.
Religia a inspirat teroriști care au comis atentate în numele lui Allah sau al lui Iehova.
Religia a persecutat oameni nevinovați pentru vrăjitorie, erezie sau apostazie.
Religia a discriminat femei, minorități sexuale sau etnice pe baza unor texte sacre depășite.
Religia a abuzat copii prin pedofilie sau mutilare genitală.
Religia împiedică dezvoltarea morală și socială a oamenilor și le impune reguli arbitrare și opresive. De exemplu, religia împiedică oamenii să gândească liber și să-și asume responsabilitatea pentru propriile acțiuni. Le spune oamenilor ce să facă, ce să creadă, cum să trăiască, fără să le ofere nicio justificare rațională sau morală.
Ea le impune oamenilor reguli care nu au nicio legatură cu binele comun sau cu drepturile individuale, ci doar cu interesele și puterea autorităților religioase.
Religia este un obstacol în calea cunoașterii și a fericirii umane. Impiedică progresul științific și tehnologic, prin opoziția față de cercetarea și inovarea care contrazic dogmele religioase.
Religia a împiedicat dezvoltarea medicinei, astronomiei, biologiei, fizicii, prin persecutarea sau condamnarea celor care au făcut descoperiri sau teorii care au contrazis revelațiile religioase. Religia împiedică fericirea umană, prin promovarea unei viziuni pesimiste și fataliste asupra vieții. Religia le spune oamenilor că viața este o vale a plângerii, că lumea este coruptă și plină de păcat, că singura speranță este în viața de apoi. Ea induce oamenilor un sentiment de vinovăție și de frică, care le afectează stima de sine și capacitatea de a se bucura de viață.
.
"Nu este un argument obosit, ci un fapt dovedit. Religia nu studiază nimic, ci inventează lucruri care nu au nicio bază în realitate. Spiritualitatea și metafizica sunt doar cuvinte pompoase pentru a ascunde lipsa de dovezi și logică."
Când vorbim despre logică vorbim despre ceva metafizic. Sunt mai multe universale în metafizică, iar una dintre ele e Logica.
Nu poți măsura logica, nu te poți uita la microscop să vezi particulele de Logică, dar deoarece consideri că ea există, consideri că există și ceva metafizic, adică dincolo de fizic.
"Religia este una dintre marile rele ale lumii, care generează violență, intoleranță, fanatism și suferință.
De exemplu:
Religia este responsabilă de războaie, terorism, persecuții, discriminare și abuzuri.
Religia a provocat războaie sângeroase între creștini și musulmani, între catolici și protestanți, între hinduși și sikhi.
Religia a inspirat teroriști care au comis atentate în numele lui Allah sau al lui Iehova.
Religia a persecutat oameni nevinovați pentru vrăjitorie, erezie sau apostazie.
Religia a discriminat femei, minorități sexuale sau etnice pe baza unor texte sacre depășite.
Religia a abuzat copii prin pedofilie sau mutilare genitală."
Însăși conceptul de "text sacru depășit" este problematic. Dacă este sacru, n-ar trebui să fie valabil pentru totdeauna? Mă rog, eu plec de la premiza că Binele și Răul sunt obiective. Poate tu ai altă părere.
Da, sunt de-acord că musulmanii au comis atrocități în numele religiei lor, dar ăsta nu este neapărat un argument împotriva religiei, pentru că nu demonstrează că e falsă sau nu. Pur și simplu arată că poate fi pervertită și folosită în scopuri oribile, cum de-altfel poate fi și ateismul.
"Religia împiedică dezvoltarea morală și socială a oamenilor și le impune reguli arbitrare și opresive. De exemplu, religia împiedică oamenii să gândească liber și să-și asume responsabilitatea pentru propriile acțiuni. Le spune oamenilor ce să facă, ce să creadă, cum să trăiască, fără să le ofere nicio justificare rațională sau morală."
Complet fals. Religia îți oferă o justificare rațională. Sunt mii de argumente despre existența lui Dumnezeu.
Cea mai stupidă parte mi se pare cea legată de lipsa de responsabilitate, din moment ce creștinismul pune accent pe responsabilitate. Dacă ai ajuns în rai sau în iad este vina ta, deoarece tu ai comis anumite fapte. Determinismul ateist, în schimb, absoalve oamenii de orice resposabilitate morală, deoarece dacă n-am avut ales nu pot fi considerat păcătos sau virtuos. Dacă nu există liber arbitru nici măcar nu putem vorbi de pedepse - marchizul de Sade se întreba de ce avem nevoie de pedepse, din moment ce tot ce facem a fost predeterminat.
"Religia a împiedicat dezvoltarea medicinei, astronomiei, biologiei, fizicii, prin persecutarea sau condamnarea celor care au făcut descoperiri sau teorii care au contrazis revelațiile religioase. Religia împiedică fericirea umană, prin promovarea unei viziuni pesimiste și fataliste asupra vieții. Religia le spune oamenilor că viața este o vale a plângerii, că lumea este coruptă și plină de păcat, că singura speranță este în viața de apoi. Ea induce oamenilor un sentiment de vinovăție și de frică, care le afectează stima de sine și capacitatea de a se bucura de viață."
Din nou, afirmații generaliste fără prea multe detalii ori verificări istorice. Toate scrierile anticilor - Platon, Xenofon, Aristotel etc - au fost conservate în mănăstiri.
Exact.Asta si plus ca ideea ca religia a incetinit evolutia stiintifica si tehnologica este doar un mit modern pe care au ajuns sa-l creada pentru ca le confirma parerile deja preconcepute.
Nu este un mit, religia a ținut evoluția științei, nu uita că sunt savanți care au fost arși de viu
Teologul-martir Nil – ca „vizionar sociolog și politolog" – ne-a lăsat scrise și aceste pasaje cutremurătoare pentru vremurile de START-PARUSIE (ale începutului de mileniu trei) pe care noi le trăim azi:
„Vine sfârșitul, iar voi bateți pasul pe loc[...]. Dezvoltarea evenimentelor însă nu-i întâmplătoare, ca în ateismul NEO-BARBAR (s.n.). Ci ca o orânduire armonioasă, asemenea Sfintei Liturghii Ortodoxe, cu repetarea reală a evenimentelor de pe Calvar, că voi, ateilor, a doua oară Îl răstigniți pe Hristos și luați parte la iconomia soteriologică, în calitate de călăi, tâlhari de stânga, Caiafe, Pilați, trădători, hulitori, fiare etc." (p. 177).
„Hristos conduce totul în concordanță cu desfășurarea rațională a planului providenței divine, pe când voi, ateilor, sunteți colosul cu picioarele de lut materialist [...]".
„Vine pieirea în jurul anului 2030 a civilizației moderne și chiar fără nicio îndoială a civilizației în general, în socialism, în democrație, ateism etc. [...] Dar noi, creștinii ortodocși, suntem în libertate sănătoasă. Universul concentrat, lagărul de concentrare ateu etc., nu mai punem problema, dar ce va fi în ziua de apoi? Că voi sustrageți omenirea, ca nu cumva să se pocăiască" (p. 177).
1.E alegerea noastra si dreptul nostru sa credem in ce credem si nimeni nu ne poate lua asta.
2.Suni ca un pusti revoltat de 9ani."Se foloseste de arta" ok, deci acum nu mai avem drept nici la libertate artistica, nu? Lasa-ne-n pace
3.Asta au facut unii oameni, in ciuda faptului ca principiile religiei lor erau clar impotriva.
"Religia impiedica dezvoltarea morala si sociala a oamenilor" nu e adevarat si chiar daca ar fi, prefer religia decat imbecilii din comunitati moderne precum cei din comunitatea trans care promoveaza niste idei tampite despre identitatea de gen.
Nu contest dreptul dumneavoastră de a crede în ce vreți, ci doar validitatea și utilitatea credinței dumneavoastră. Nu este suficient să spuneți că este alegerea dumneavoastră, trebuie să aveți și motive raționale pentru a o susține. Dacă nu puteți oferi dovezi sau argumente pentru credința dumneavoastră, atunci ea este irațională și nu merită respect. Religia nu este o chestiune de gust personal, ci de adevăr sau falsitate.
Nu sunteți în măsură să judecați maturitatea mea intelectuală, când dumneavoastră vă bazați pe basme și superstiții. Religia se folosește de artă pentru a manipula emoțiile oamenilor și a le induce o stare de reverență față de divinitate. Nu am nimic împotriva libertății artistice, dar nu cred că arta trebuie să servească unui scop propagandistic. Religia nu lasă oamenii în pace, ci îi constrânge să se supună unor norme și dogme impuse de autorități.
Nu puteți separa religia de acțiunile celor care o practică. Religia nu este doar un set de principii abstracte, ci o forță socială și politică care influențează comportamentul uman. Religia nu oferă o bază morală solidă, ci o sursă de confuzie și contradicție. Religia nu promovează toleranța și pacea, ci divizează oamenii în grupuri antagoniste și le induce ura și violența.
Religia împiedică dezvoltarea morală și socială a oamenilor, pentru că le impune o viziune limitată și dogmatică asupra lumii. Religia le inhibă curiozitatea și capacitatea de a gândi liber și critic. Religia le oferă iluzii false și consolare ieftină, în loc să le încurajeze să se confrunte cu realitatea și să își asume responsabilitatea pentru viața lor.
1. A avut Isus un tată uman sau era mama lui virgină în momentul în care l‑a născut? Acestea sunt întrebări strict ştiinţifice, cu un răspuns principial clar, da sau nu, indiferent dacă există sau nu probe suficiente.
L‑a înviat Isus din morţi pe Lazăr? S‑a întors el însuşi la viaţă a treia zi după ce a fost răstignit? Chiar dacă nu‑l putem afla practic, există câte un răspuns strict ştiinţific pentru fiecare întrebare de acest fel. În cazul puţin probabil în care într‑o bună zi ar apărea probe relevante, metodele pe care le‑am utiliza pentru a rezolva problema ar fi strict şi în întregime ştiinţifice.
Pentru a ilustra ideea, să ne imaginăm că, printr‑o serie de circumstanţe extraordinare, nişte arheologi investigatori ar dezgropa dovezi ADN care ar arăta că Isus într‑adevăr nu a avut un tată biologic. Ni‑i putem închipui atunci pe apărătorii religiei ridicând din umeri şi spunând ceva de genul: „Nu contează. În chestiunile teologice, mărturia ştiinţifică e complet irelevantă. Este un alt magisteriu! Pe noi ne preocupă numai chestiunile ultime şi valorile morale. Nici ADN‑ul şi nici o altă mărturie ştiinţifică nu pot influenţa vreodată datele problemei în nici o direcţie. Nu vă sună a ipocrizie?
Cum se face că aproape niciuna dintre marile religii nu a privit către ştiinţă pentru a spune: „Este mai bine decât am crezut! Universul e mai mare decât au spus profeţii noştri, mai măreţ, mai rafinat, mai elegant"? În schimb, ele zic: „Nu, nu, nu! Dumnezeul meu este un dumnezeu mic şi vreau să rămână astfel." O religie, veche sau nouă, care să pună în evidenţă universul aşa cum este el revelat de ştiinţa modernă ar fi capabilă să atragă respectul şi uimirea pe care cu greu le‑au cunoscut credinţele convenţionale.
2.Religia i‑a convins pe oameni că există un ins invizibil care veghează la tot ce faci, minut de minut şi zi de zi. Insul acela invizibil are o listă specială de zece lucruri, pe care vrea să nu le faci. Iar dacă faci vreunul dintre cele zece lucruri, are un loc anume, plin de foc şi fum, de ardere, tortură şi durere, unde te va trimite să stai şi să suferi, să arzi, să te îneci şi să plângi pentru totdeauna, până la sfârşitul timpurilor… Dar el te iubeşte!
3. Repet ce am mai spus de câteva ori aici. Religia creștină se bazează pe Biblie, un proiect de moralitate de grup, completată cu instrucţiuni pentru genocid, înrobirea grupurilor exterioare şi dominaţie mondială. Însă Biblia nu este nocivă în virtutea obiectivelor ei şi nici chiar a glorificării crimei, a cruzimii şi a violului.
Multe lucrări antice fac acelaşi lucru, de exemplu, Iliada, nenumăratele saga islandeze, povestirile vechilor sirieni şi inscripţiile mayaşe. Nimeni nu afirmă totuşi că Iliada reprezintă fundamentul moralităţii. Aici e problema. Biblia se vinde şi se cumpără drept ghid pentru modul în care trebuie să‑ş i trăiască oamenii viaţa. Şi e de departe cel mai mare bestseller al tuturor timpurilor.
Religia și credința sunt 2 chestiuni diferite dar se leagă. Religia te învață să crezi.
Eu personal nu cred in nici una dintre religii.
Dar am marea credință că Există un Creator in spatele tuturor.
Am mai scris in alt topic și dau același exemplu cu celulă.
Știința nu poate crea viața ci doar sa modifice ceva există deja.
Daca ai pune toate substanțele chimice Intr o cutie niciodată acele substanțe nu se vor unii în a crea acea celulă acea viață cineva a fost in spate.
Nimic nu e întâmplător, nimic nu s-a format la întâmplare, a fost o scânteie la început.
"Eu personal nu cred in nici una dintre religii.
Dar am marea credință că Există un Creator in spatele tuturor."
Ce fel de Creator e acela caruia nu-i pasa de creatia sa si sta departe? E cumva acel tip de Creator care tie "ti-ar place" sa existe? Sa nu te intrebe de toate faptele tale?
Religia este cel mai mare rău, care a existat vreodată. Eu sunt o atee convinsă și nu pot înțelege cum oamenii pot să fie capabili sa facă rău în numele unui Dumnezeu, care nici măcar nu exista.
Daca esti ateistă nu există rau. Răul e o indepartare de la un scop, dar cum universul ateist nu are scop(cica a aparut din intamplare iar oamenii nu au nici o valoare reală, căci sunt doar niste accidente ale naturii) inseamna ca nu există nici rău, nici bine.
Raul si binele exista doar in universul facut cu un scop de Dumnezeu.
Intrebarea e : de ce tu, care esti un accident al naturii ai constiinta, ratiune şi liberă alegere exact atributele pe care un Creator le-ar pune ca sa testeze oamenii?
Ca da fii liber cu adevarat trebuie sa ai inclusiv posibilitatea de a-L respinge pe Dumnezeu. Sunt oameni care il accepta si oameni care il resping ceea ce inseamna ca libertatea e chiar reală ceea ce e o problemă pentru ateii care, conform definiției lor nu pot aveac libertate reală căci substanțele chimice determina actiunile si nu sufletul lor prin libera alegere.
Iată sfârșitul bate la uși și babilonia e în floare, fără nicio putere, dar noi răbdăm până la sfârșit, ca să ne mântuim" (p. 465).
„Dar să avem înțelepciunea șarpelui spre a ne apăra în aceste prigoane înfricoșătoare (Matei 13, 48). Semnele sfârșitului lumii s-au plinit mai ales între noi. Hristos a prelungit nemernicia noastră. Vremea și-o va scurta din nou, în zilele acelea, când va vrea El (Matei 24, 3; 1 Tesaloniceni 5, 1). O, ce înfricoșător va fi sfârșitul! O, ce taină mare gravitează deasupra noastră! Ar trebui să ridicați ochii spre ceruri, că aproape este mântuirea!" (p. 465)
Nu religia e rea ci ateii care se infiltreaza in cadrul religiei.
Toate relele din lume sunt cauzate de atei nu de religie, ei n-au frica de Dumnezeu, nu cred ca ajung in iad si de aceea fac toate atrocitatile daca cred ca nu pot fi prinsi de autoritati. Insa unii atei sunt prinsi chiar daca ei sunt preoti dar evident ca sunt falsi preoti care nu cred in Dumnezeu si incearca sa profite de functia lor.
Aia care agreseaza copii sunt atei care au intrat in cadrul unei biserici sa aiba acces la copii. Iisus a spus ca cei care smintesc/agreseaza copiii, mai bine isi atarna o piatra de gat si se arunca in mare. Aia care nu cred ce spune Iisus dar se declara crestini sunt atei deghizati in crestini.
Acesta este un răspuns foarte slab și lipsit de logică. Nu există nicio dovadă că toate relele din lume sunt cauzate de atei, sau că atei se infiltrează în cadrul religiei. Dimpotrivă, există multe dovezi că religia este o sursă de conflict și de violență, și că mulți credincioși comit atrocități în numele lui Dumnezeu. De exemplu, în istorie au avut loc multe războaie religioase, cum ar fi Cruciadele, Inchiziția, Războiul de Treizeci de Ani, etc. În prezent, există multe grupuri teroriste care se inspiră din religie, cum ar fi Statul Islamic, Al-Qaeda, Boko Haram, etc. De asemenea, există multe cazuri de abuzuri sexuale asupra copiilor în cadrul Bisericii Catolice, care nu pot fi atribuite unor atei deghizați în preoți, ci unor oameni care au fost educați și formați într-un sistem religios care le-a impus celibatul și le-a ascuns crimele.
Nu este suficient să citezi din Biblie pentru a justifica credința ta sau pentru a condamna pe alții. Biblia este o carte scrisă de oameni, nu de Dumnezeu, și conține multe contradicții, erori și absurdități. De exemplu, Biblia spune că Pământul a fost creat în șase zile, că soarele s-a oprit în loc pentru ca Iosua să câștige o bătălie, că o femeie a fost transformată în stâlp de sare pentru că s-a uitat înapoi la Sodoma și Gomora, etc. Acestea sunt povești mitologice, nu fapte științifice. Biblia nu este o sursă de moralitate nici de adevăr.
Religia nu este compatibilă cu știința, ci este în contradicție cu ea. Știința se bazează pe rațiune, pe dovezi empirice și pe metoda științifică. Religia se bazează pe credință fără dovezi, pe autoritate și pe tradiție. Religia nu poate fi supusă testării științifice, ci se bazează pe dogme și revelații. Religia nu încurajează gândirea critică și liberă, ci o inhibă și o reprime. Religia este un obstacol în calea cunoașterii și a fericirii umane.
"Nu există nicio dovadă că toate relele din lume sunt cauzate de atei, sau că atei se infiltrează în cadrul religiei. "
--Nu conteaza ce spune cineva, faptele vorbesc. Daca cineva afirma ca e credincios dar face rau, de fapt nu e credincios. Cel care face ce spune Iisus e credincios, cel care face opusul e, de fapt, ateu. El are ganduri ascunse si pe fata spune ca e crestin dar in realitate el nu crede in ceea ce spune Iisus, e doar un cal troian care una face si alta spune.
--Deci nu poti sa spui despre credinta ca e rea pentru ca niste atei care minteau ca sunt crestini, se comporta ca niste atei adevarati.
"De exemplu, în istorie au avut loc multe războaie religioase, cum ar fi Cruciadele, Inchiziția, Războiul de Treizeci de Ani, etc. În prezent, există multe grupuri teroriste"
-- Aberatii. De exemplu din 1, 763 razboaie doar 121 au religia ca si cauza principala..si chiar si in acelea erau implicati ateii sub masca de oameni religiosi cumparati de politic.
Uita-te la țării atee vs Romania
Şi din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi I-a zis Lui: „Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie".
Diavolul nu razboieste tarile atee ci le "protejeaza" caci sunt de-ai lui.
Haaaa le protejează,dar cu voia lui Dumnezeu,cazul Iov a fost doar cu acceptul lui Dumnezeu,diavolul nu face nimic fara acordul lui Dumnezeu,cat despre protectii tari non creștine uiți de acel tsunami care a ucis sute de mii de oameni,daca atei sunt răi de ce au o rata mica de corupție,hoție,criminalitate,încredere economică,Romania nu e gradina maici Domnului,sunt și sataniști mai buni că creștini,voi nu va iubiți aproape,va urâți între voi, va furați, omorați, Romania e ceea mai coruptă tara din UE, du-te tu prin UE și vezi cum va vad străini
Comparatiile tale sunt copilăreşti. Diavolul isi protejeaza slugile dar nu are putere sa-i protejeze de judecata lui Dumnezeu. Diavolul nu-si razboieste propriile slugi, dar Dumnezeu are hotărârea finală şi dacă caprele întrec măsura le bagă si pe ele la abator de nu se văd, ca să nu infecteze si pe ceilalti. Dumnezeu a făcut lumea cu un scop care nu coincide cu scopurile ateilor. Daca nici chiar evreii, poporul ales, nu au scapat de pedeapsa, fiind dusi in robie pentru ca nu l-au ascultat pe Dumnezeu ce sa mai vorbim de popoarele ateiste.
Aia din România care nu se iubesc, fură, omoară sunt atei de-ai tăi şi nu creştini căci creştinii ascultă de Hristos.
Nu sunt atei, doar 1% sunt atei in Romania, deși comentezi aiurea, culmea cei mai credincioși fiind moldoveni Iașiul e pe primul loc în țară după București
Dumnezeu nu a dat nici un scop acestei vieți, Iisus a venit cu ideea de viață de apoi, nu el și autori anonimi care au scris după moartea lui, iar evrei au dreptate, Iisus nu era ceea ce așteptau evrei din contra a fost Roma
Dupa logica ta (defecta) daca cineva minte, fura, merge la tarfe dar declara ca e credincios atunci e credincios, nu?
Daca se declara a fii crestin este crestin, nu conteaza faptele si credinta.
În cartea vieţii sunt scrise doar numele celor ce au crezut din toată inima în Domnul Isus Hristos şi au încheiat legământ cu El, trăind apoi într-o deplină ascultare de El. Să nu creadă nimeni că poate prin faptele lui să ajungă a fi mântuit, pentru că în Biblie scrie:
Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. (Romani 3:23)
Şi mai scrie:
Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu, este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 6:23)
Haha, acum esti si teolog?
După cum trupul fără duh este mort, tot așa și "credința fără fapte este moartă" (Iacov 2.26) Credința fără fapte este o credință moartă pentru că lipsa faptelor dovedește o viață neschimbată sau o inimă moartă din punct de vedere spiritual.
Tu ești orb nu vezi că scrie că credința mântuiește
Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. (Romani 3:23)
Şi mai scrie:
Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu, este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 6:23)
Tu nu stii ce inseamna credinta.
Credinta reala implica schimbarea totala a comportamentului si renuntarea la pacatele din trecut.
Omule întrebarea e altă tu faci spam
Nu cred ca esti român căci comentariile tale sunt pline de greseli gramaticale.
Cand numai ai argumente jignesti ce sa faci trebuie sa arati ce crestin esti
Greselile tale gramaticale n-au legatura cu cât de creştin sunt eu, au legătură cu tine. Sau poate eu sunt de vină că tu nu ştii să scrii?
mongol întreabă:
DeProfundis99 întreabă: