Asta e o teorie pe care am auzit-o, dar nu este ceva cert.
Adevarul este ca nu se stiu cauzele.
"
Profesorul Stephen Hawking, unul dintre cei mai cunoscuţi fizicieni teoreticieni din lume, detaliază în cea mai recentă carte a sa, "The Grand Design", că Big Bang-ul a fost influenţat de legile gravitaţiei şi nu de intervenţia unei forţe divine.
22 de ani i-au trebuit omului de ştiinţă să îşi schimbe părerea, după ce într-o lucrare publicată în 1988 părea să accepte rolul creator al lui Dumnezeu în formarea Universului. În opinia cercetătorului faptul că oamenii sunt tot mai aproape de înţelegerea legilor care guvernează Universul este un mare triumf.
"Datorită legii gravitaţiei, universul se poate crea din nimic", a scris Hawking în cartea sa, citat de guardian.co.uk. "Creaţia spontană este motivul pentru care în loc de nimic există ceva", a mai spus fizicianul britanic.
În cartea "The Grand Design", Hawking spune că Dumnezeu poate fi eliminat din ecuaţia creării universului cu ajutorul teoriei M, o variantă a teoriei stringurilor.
"Nimicul nu poate da nastere la nimic! Daca iti spun sa-mi creezi ceva din nimic habar nu o sa ai cum! "
nu e asa.
S-a demonstrat ca anumite fluctuatii ale vidului pot creea particule.
Te cred ca ai gasit, dar nu pe un site serios. Sunt oameni la fel de "cunoscatori" peste tot. Chiar si "raymusic" are blog in domeniu, cu copiute luate la intamplare de pe internet.
In plus, chiar si pentru o astfel de fluctuatie este nevoie de energie - energie care nu poate fi creata. Nu se respecta legile de baza ale fizicii...
"Particule de ce? Ce om de stiinta a spus asta? Sau asa zic atii care se cred stiitifici pana in maduva oaselor cu toate ca stiinta lor este doar o picatura de ploaie luata de vant! "
nu stiu cine a spus, am citit acum 5 minute, dar numai gasesc sursa.
Nu mai stiu ce particule erau, am citit acum cateva minute si am retnut doar asta.
"Conform teoriei Big Bang, in urma exploziei materia ar trebui sa fie distribuita in univers in mod uniform "
nu trebuia uniform? De unde ai scos-o? Ai uitat ca mai exista si atractia gravitationala si restul care impiedica acest lucru.
"toate galaxiile ar trebui sa se departeze unele de altele"
Nu toate, avem si galaxii care datorita atractiei gravitationale se atrag. Exemplu galaxia calea lactee si galaxia M31 adica Andromeda care se vor ciocni.
"la fel cum se intampla cu fragmentele rezultate in urma unei explozii obisnuite"
Nu poti compara niste fragmente mici care nu au gravitatie aproape deloc si nu pot interactiona intre ele datorita ei cu unele mari care au gravitatie foarte mare.
"
Cercetari recente arata ca universul este mai degraba plat! "
Chiar nu stiam asta, eu stiam ca este sferic.
"Primele doua legi ale termodinamicii contrazic teoria Big Bang. "
Prima nu vad de ce?
iar cea de a 2-a nu se contrazica, universul tinde spre entropia maxima.
"Tocmai faptul ca tinde spre entropie face imposibila existenta lui! "
Fals.
nimeni nu spune ca trebuie sa tinda spre entropie intr-un timp de 0 s.
Entropia are loc intr-un interval de timp in functie de sistem.
Universul pe care-l vedem acum este in acea perioada de timp. De la entropie minima la maxima.
Gravitatia este data de masa. Gravitatia nu s-a format.
universul este format din masa si camp.
Avem campul gravitational, magnetic si electric. nu s-au format.
Am gresit, gravitatia s-a format ulterior. Nu stiu cum s-a format si nu stiu daca se stie cum s-a format. Dar un lucru nestiut inca nu demonstraza nimic.
"pamanul care are o gravitatie perfecta pentru a mentine viata"
Fals, daca gravitatia era mai mica nu se intampla nimic rau, ca atmosfera sa nu mai fie atrasa e nevoie ca gravitatia sa mult prea mica, deci nu e asa.
Iar daca gravitatia era mai mare nu se intampla ce spui tu. Ce ai spus tu se intampla cand gravitatia este mult, mult, mult, mult prea mare.
Exista planete de mii de ori mai mari decat pamantul cu o masa de mult mai mare si nu se intampla asta.
In plus, viata s-ar fi adaptat la acea gravitatie.
Cum s-a format Pamantul?
Avem o nebuloasa. Acea nebunoasa se prabuseste sub propria ei gravitatie formand Soarele.
Restul gazelor si particulelor se misca prin univers. Particulele mici se lovesc intre ele si formeaza altele mai mari, acestea se lovesc de altele formand asteroizi.
Asteroizii se lovesc intre ei pana formeaza un corp suficient de mare incat sa aiba gravitatie propie. acesta atrage alte particule si meteoriti formand o protoplaneta, in final isi capata forma de teluroid (forma Pamantului).
Asta e.
Pana de curand nu se stia cum s-a format luna si se credea ca este imposibil.
S-au facut multe teorii, dar nici una corect.
Iar in prezent, in prezent, tot nu stim cum s-a format luna, dar avem o teorie.
O teorie ce pare valabila.
Nu putem stii niciodata sigur, dar putem deduce.
Este o deductie logica bazata pe dovezi.
Sa spunem ca am un bol. Sunt legat la ochi si arunc bolul pe jos, care se sparge.
Apoi esti dezlegat la ochi si privesti pe jos.
Vezi mai multe cirese, apoi te uiti in fata la o distanta de 3-4 m si vezi o cireasa.
Si te intrebi: Ce cauta acea cireasa acolo, daca eu am scapat bolul aici?
Apo faci o deductie logica cum ca cireasa a sarit acolo. Dar se gasesc unii oameni care spun ca deductia nu este buna si ca acea cireasa a fost de la inceput acolo.
Asta face si stiinta, iar crestinii sunt acei oameni care spun ca cireasa a existat de la inceput.
Este ca si cang gasesti niste cioburi si-ti imaginezi cum arata vasul, asta face stiinta.
Fals. Stiu eu ce spui, dar aia e alta teorie.
Acum ceva timp se credea ca luna s-a desprins din Pamant, chiar fiul lui Darwin a lansat aceasta teorie cand a vazut ca luna se indeparteaza cu 3, 8 cm de Pamant.
Atunci s-a dat seama ca trebuie sa fi pornit din acelasi loc.
Teoria spune ca luna practic s-a desprins. Ca sa intelegi: Avem un balon de sapun si din el facem doua. Acelasi proces spunea ca a avut loc si cu luna.
Dar daca se intampla asta Luna ar fi trebuit sa aiba toate straturile pe care le are si Pamantul, inclusiv nucleul de fier, deci aceasta ipoteza a cazut.
In prezent credem ca Pamantul a fost lovit de o protoplaneta care a spulberat DOAR mantaua Pamantului, din care ulterior s-a format luna.
Deci din cauza asta Luna nu este ca Pamantul, pentru ca este facuta NUMAI din mantaua Pamantului.
"Luna are o forta de tractie potrivita astfel incat nu derajeaza functiile pamantului!"
Luna este responsabila pentru inclinarea axei Pamantului la 20 de grade parca, sau nu mai stiu cate grade, luna este responsabila pentru maree. Si oricum luna nu are un efect constant asupra Pamantului pentru ca se indeparteaza de el cu 3, 8 cm pe an. Sa nu uitam ca luna este satelitul natural al Pamantului si nu poate avea o influenta considerabila asupra Pamantului. Da-mi un caz in care satelitul natural al unei planete influenteaza ata de tare planeta.
"Luna nu are miscare de rotatie in jurul axei sale!"
Din aceasta cauza este vizibila doar o parte a lunii, cealalta parte ramanand ascunsa, oricum miscarea de rotatii at fi influentat Pamantul foarte putin daca nu chiar deloc.
Creatie sau evolutie? Una e gresita, numai ca oamenii nu inteleg ca mintea omului e prea saraca pentru a stii asa ceva, doar priviti in jur si o sa va dati seama ca este creat, interesant evolutia s-a formeze asa de perfect universul, inca evolutia sa-ti dea ochi ca sa vezi, urechi sa auzi si ceva important este constiinta ca sa te intrebi > Cine sint eu? De unde vin? De ce anume aici sint pe acest pamint? De ce murim? Unde ma duc dupa moarte?
Universul a existat dintotdeauna. Big-Bang-ul nu este altceva decât o trecere a sa dintr-o stare în alta.
Tare. Prin urmare hazardul si loteria cosmica - repetate again and again?
Universul nici nu se sinchiseşte de ideile şi temerile noastre, de religiile pe care le-am creat pentru a ne da importanţă într-un univers în care suntem insignificanţi.
"Universul nici nu se sinchiseşte de ideile şi temerile noastre, de religiile pe care le-am creat pentru a ne da importanţă într-un univers în care suntem insignificanţi." - Vorbesti despre univers ca si cand ar fi ceva viu. Cum ar putea sa se "sinchiseasca"?
Totusi, ai incercat sa te gandesti vreodata cam care ar fi probabilitatea ca totul sa se formeze ceas, struna, din nimic? Eu as spune ca "0". Dar, si daca acceptam absurditatea teoriei tale, probabil ca numarul ar excede probabilitatea ca tu sa castigi la loto toata viata, saptamana de saptamana.
Pur şi simplu nu-mi pasă cum s-a format universul. Ar putea să fie rezultatul unei băşini de ţestoasă gigantică, pur şi simplu nu mă interesează.
Dar un lucru ştiu sigur. Nu a fost făcut în 7 zile de un zeu căcăcios.
"Cauza este Dumnezeu! Legea cauza-efect spune ca nici un lucru nu exista, functioneaza fara a exista o cauza mai mare decat efectul! Deci in consecinta este o Cauza mai mare decat universul!"
Cine sau ce l-a cauzat pe dumnezeu (clasica intrebare)? Daca accepti ca el nu are nevoie de un creator, poti accepta acelasi lucru si despre univers. Sau ai nevoie neaparat sa crezi intr-un zeu? Ai nevoie de un prieten imaginar? De cand eram mic nu am inteles nevoia oamenilor de a avea un prieten imaginar.
"Cine sau ce l-a cauzat pe dumnezeu (clasica intrebare)? Daca accepti ca el nu are nevoie de un creator, poti accepta acelasi lucru si despre univers. Sau ai nevoie neaparat sa crezi intr-un zeu? Ai nevoie de un prieten imaginar? De cand eram mic nu am inteles nevoia oamenilor de a avea un prieten imaginar." - Gaia, nu-i asa e ca e mai simplu sa faci misto de altii cand tu habar nu ai ce spun aberatiile evolutioniste? Nu era mai simplu sa raspunzi la intrebare cu si mai clasicul raspuns al stiintei ("nu se stie... INCA")?
Asta numesc eu penibil dus la extrema - sa alegi varianta cea mai putin probabila si apoi sa faci pe desteptul ca ai descoperit adevarul din spatele lui Bing-Bang, King-Kong, Cutzu-Cutzu si altele din ciclul "va urma".
Cum s-a format și D-zeu.
Pe bune, chiar nu ești în stare să iei și să citești despre Big Bang? E pe wikipedia. Există surse de informație nenumărate, pușca calului, trăim în era informației.
Dacă ți-aș explica, oricum nu ai înțelege, e de ajuns să-ți zic că ceva poate să apară din nimic. Dacă nu vrei să mă crezi, poți să consideri că Universul e etern ciclic, adică big bang, big crunch, big bang, ad infinitum, că și așa le place credincioșilor regresia infinită. Șmecheria e că dacă din nimic nu ar putea apărea ceva, atunci nimic nu ar exista, nici D-zeu sau orice alt zeu. Poți să citești despre principiul incertitudinii al lui Heisenberg dacă tot te interesează știința și nu basmele biblice.
Atunci cine l-a facut pe dumnezeu? exista dovezi ca exista? nu nu exista asa ca nu te mai da mare ca esti cine stie ce credincios...
1. Nu-ti da opiniile sau sfatul decat daca esti rugat.
2. Nu-ti povesti necazurile altora decat daca esti sigur ca acestia vor sa le auda.
3. Cand te afli in lacasul altuia arata-i respect, altfel nu te duce acolo.
4. Daca un invitat in lacasul tau te enerveaza, trateaza-l cu cruzime si fara mila.
5. Nu face avansuri sexuale decat daca ai primit semnalul de imperechere.
6. Nu lua ceea ce nu-ti apartine decat daca este o povara pentru cealalta persoana si aceasta cere sa fie eliberat de povara.
7. Recunoaste puterea magiei daca ai folosit-o cu succes pentru ati indeplini dorintele. Daca negi puterea magiei dupa ce ai chemat-o cu succes, vei pierde tot ce ai obtinut.
8. Nu te plange de nimic din ceea ce nu esti implicat direct.
9. Nu face rau copiilor mici.
10. Nu ucide animale neumane decat daca esti atacat sau pentru mancarea ta.
11. Cand mergi pe teritoriu deschis, nu deranja pe nimeni. Daca cineva te deranjeaza, roaga-l sa se opreasca. Daca nu se opreste, DISTRUGE-L.
citestele si (daca esti destept) iti vei da seama ca sunt mai realiste decat astea
1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.
2. Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.
3. Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert.
4. Adu-ti aminte de ziua Domnului si o cinsteste.
5. Cinsteste pa tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant.
6. Sa nu ucizi.
7. Sa nu fii desfranat.
8. Sa nu furi.
9. Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau.
10. Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau.
da tu esti prea sfantul si cum sa te comtrazicem...in fineee
''nimicul nu poate da nastere la nimic''.
Dumnezeu cum a aparut atunci? Nu din nimic? Atunci Universul de ce nu s-ar putea crea din nimic? Ah, si de unde stii ca s-a creat din nimic? De fapt, nici nu stiu de ce te-ntreb, evident ca habar n-ai, probabil din repulsie fata crestinism si de crestini convinsi.
Http://en.wikipedia.org/......_radiation
Big bang-ul nu mai este o simpla ipoteza, este o realitate.Cel putin stim ca a avut loc, celelalte aspecte raman sa fie demonstrate intr-un viitor mai mult sau mai putin apropriat.
Mda...CUM POTI SA SPUI "parerea multor oameni de stiinta care au studiat indeaproape fenomenul si ipotezele care ar fi produs asa ceva" cand pentru asa ceva s-a luat premiul Nobel pentru Fizica, si in prezent este unanim acceptata.Nici macar nu ai citit articolul.Desigur ca sunt multe lucruri de lamurit, dar in prezent nimeni nu a venit cu o teorie care sa integreze mai bine ceea ce cunoastem pana acum despre univers.Nu are sens sa dicutam despre energii infinite si alte subtilitati, cand ignori dovezile puternice in favoarea teoriei, dovezi la care celelate teorii nu ai explicatii consitente.
Ce legatura are formarea universului, legile fizicii quantice sau atractia gravitationala cu credinta intr-un zeu fie el Dumnezeu sau oricare altul din cei 2780 de Zei documentati de-a lungul istoriei?
Va rog nu mai amestecati lucrurile ce inca nu au fost total explicate cu religia! Lasati oamenii care le studiaza sa le explice in felul lor iar pe Dumnezeu sa fie Dumnezeu.
DeProfundis99 întreabă: