anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Acum 2 saptamani m-am spovedit si am scapat de pacatul onaniei (masturbarea). si dupa atata timp am comis-o iar singura data si-mi pare foarte rau. adevarul e ca nici nu stiu daca ma masturbez cu adevarat, dar o data ce am constiinta atat de incarcata cred da. am spus acel pacat foarte greu, cu multa rusine, si as vrea sa ma spovedesc cat mai curand, nu sa astept alt post. 1. E posibil? 2. Dumnezeu mai iarta a 2 a oara? sad

Răspuns Câştigător
| milan9 a răspuns:

Da, te iartă Dumnezeu şi a mia oară, dar nu e indicat să spui asta zilnic dacă zilnic greşeşti.
Dumnezeu înţelege lupta ta cu păcatul.

Ai deja iertarea Lui prin SPOVEDANIA pe care ai făcut-o, căci însăşi Scriptura afirmă lucrarea aceasta:
Ioan 20, 23 :"Cărora veţi IERTA PĂCATELE, le vor fi IERTATE şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute (lucrare încredinţată Bisericii)


Dar, asta e! Repetarea păcatului redeschide problema...
Însă până la căsătorie tot astfel este viaţa. O luptă cu tentaţiile, o luptă cu păcatul, pentru limitarea la maxim a consecinţelor păcatului (cele mai mari, mai evidente fiind cele legate de desfrânarea cu o altă persoană, legate de "legăturile" care inevitabil se vor crea!).

19 răspunsuri:
| DeliaDaniela a răspuns:

Te iarta daca renunti la acel obicei, nu daca te spovedesti. spovedeste-te acasa, singura, rugandu-te doar lui d-zeu. Nu este necesar sa mergi la preot.Biblia, cuvantul lui d-zeu, nu suntine obiceiul acesta al spovedaniei. Chiar dimpotriva. Si da, d-zeu iarta si a doua oara si de mai multe ori. Dar daca repeti constient aceeasi greseala... de ce sa te ierte? Doar o faci intentionat. asa ca, dovedeste mai multa stapanire de sine, ca potiwinking
Bafta.

| doctorandus a răspuns:

In ce priveste nick-ul recomand un consult psihiatric.

Trebuie sa stii ca al medicilor si al psihologilor consens este ca masturbarea este un comportament absolut normal si sanatos. Multe animale se masturbeaza, asa ca e un comportament natural.

Biblia nu afirmă nicăieri că masturbarea ar constitui păcat.

Surse pentru aceasta afirmatie:

Patton, Michael S. (iunie 1985). „Masturbation from Judaism to Victorianism" (în engleză). Journal of Religion and Health (Springer Netherlands) 24 (2): 133–146. doi:10. 1007/BF01532257. ISSN 0022-4197. Accesat la 12 noiembrie 2011. „Social change in attitudes toward masturbation has occurred at the professional level only since 1960 and at the popular level since 1970. [133] onanism and masturbation erroneously became synonymous [134] there is no legislation in the Bible pertaining to masturbation. [135]".

Kwee, Alex W.; Hoover, David C. (2008). „Theologically-Informed Education about Masturbation: A Male Sexual Health Perspective" (în engleză pe http://www.alexkwee.com/uploads/kwee_hoover08.pdf ). Journal of Psychology and Theology (La Mirada, CA, USA: Rosemead School of Psychology. Biola University) 36 (4): 258–269. ISSN 0091-6471. Accesat la 12 noiembrie 2011. „The Bible presents no clear theological ethic on masturbation, leaving many young unmarried Christians with confusion and guilt around their sexuality.".

Ceea ce făcea Onan se numește coitus interruptus, nu masturbare.

Surse pentru aceasta afirmatie:

Coogan, Michael (octombrie 2010). „4. Thou Shalt Not: Forbidden Sexual Relationships in the Bible" (în engleză). God and Sex. What the Bible Really Says (ed. 1st). New York, Boston: Twelve. Hachette Book Group. p. 110. ISBN 978-0-446-54525-9. OCLC 505927356. Accesat la 5 mai 2011. „Although Onan gives his name to "onanism," usually a synonym for masturbation, Onan was not masturbating but practicing coitus interruptus."

Confirmat de The Web Bible Encyclopedia pe http://www.christiananswers.net/dictionary/onan.html citat: „Some have mistakenly assumed that Onan's sin was masturbation. However, it seems clear that this is not the case. Onan was prematurely withdrawing from sexual intercourse with his new wife, Tamar. This is a form of birth control still practiced today (coitus interruptus)."

http://www.catholic.com/tracts/birth-control (lecționar catolic oficial declarat fără greșeală de un cenzor de cărți și aprobat de un episcop.) Citat: „The Bible mentions at least one form of contraception specifically and condemns it. Coitus interruptus, was used by Onan to avoid fulfilling his duty according to the ancient Jewish law of fathering children for one’s dead brother."

Ellens, J. Harold (2006). „6. Making Babies: Purposes of Sex" (în engleză). Sex in the Bible: a new consideration. Westport, Conn.: Praeger Publishers. p. 48. ISBN 0-275-98767-1. OCLC 65429579. Accesat la 2012-01-24. „He practiced coitus interruptus whenever he made love to Tamar."

Părintele Bisericii Epifanie de Salamina este de acord, conform cu Riddle, John M. (1992). „1. Population and Sex" (în engleză). Contraception and abortion from the ancient world to the Renaissance. Cambridge, Mass.: Harvard University Press. p. 4. ISBN 0-674-16875-5. OCLC 24428750. Accesat la 2012-01-24. „Epiphanius (fourth century) construed the sin of Onan as coitus interruptus."

Cornilescu cu malahia lui a aruncat o piatra pe care sapte intelepti nu pot s-o scoata din fandasiile fanaticilor religiosi. Traducerea este complet gresita. Daca preotul Cornilescu ar fi tradus ca reteta mantuirii e sa sari in put, ai fi sarit in put? Asa e cand fanaticii se iau de-a-n boulea dupa greselile de traducere ale Bibliei.

Traditia crestina traduce malakoi drept "efeminati". Dovezi din partea crestinilor de limba engleza (cand un pastor vrea sa aprofundeze intelesul originar al Bibliei, se uita in traducererea Darby sau in traducerea literala a lui Young):

http://www.biblegateway.com/......?/passage/

http://www.biblegateway.com/passage/?search=1%20Corinteni%206:9&version=YLT

Conform oamenilor de stiinta, malakoi trebuie tradus drept "flexibili din punct de vedere moral" sau "neetici". Sursa: http://www.religioustolerance.org/hom_bibc1.htm

Cat despre arsenokoitai, el nu mai e tradus de mult drept "onanisti". Sursa: http://www.religioustolerance.org/homarsen.htm

Cat despre a preacurvi cu o femeie in inima ta doar prin a o privi cu pofta, asa e pacat sa mergi pe strada, ca te desfranezi cu inima ta, e pacat sa te uiti la jurnalul de stiri ca iar e prilej de desfranare. Pofta sexuala apare in creierul reptilian, asupra caruia mintea constienta nu are control si nu mai poftesti decat in cazul ca iti scade serotonina (si devii anomalie psihiatrica). Mintea constienta poate doar sa refuze indeplinirea poftei, dar nu poate opri pofta. Si asa ajungem la concluzia ca aproape toti barbatii si toate femeile preacurvesc in inima lor, asa ca preacurvia este cel mai firesc si mai normal lucru din lume, asta e ce spunea de fapt Isus in evanghelie.

Poti incepe cercetarile cu http://www.sfatulmedicului.ro/Sex-si-erotism/ghid-despre-masturbare_701 si cu http://www.sfaturimedicale.ro/istoria-masturbarii.html si cu http://sanatate.bzi.ro/......barii-1757 si cu http://www.sexpert.ro/......ontra.html si cu http://www.anticonceptionale.ro/......istii.html

Chiar simpla logica demonstreaza ca masturbarea nu e daunatoare: la cati barbati si femei recunosc in statistici ca s-au masturbat, daca masturbarea ar fi daunatoare ar fi mai multi internati permanent in spitale decat persoane care sa traiasca in afara spitalelor.

Unde ar fi mentionata masturbarea daca ar fi o boala? In DSM. Eu am cautat dupa radacina masturb in tot DSM-IV-TR si masturbarea in sine nu e incadrata nicaieri la boli. Poate fi incadrata la boli daca o faci in public sau cand produce probleme de sanatate, cum ar fi encopresis (in caz de masturbare anala). De asemenea e mentionata la context cultural in legatura cu superstitia chinezeasca afirmand ca pierderea de sperma ar produce sindromul shenkui. Asa ca, iata demonstrat aici: consensul medical este ca masturbarea nu constituie o boala si nici nu este daunatoare pentru sanatate (atunci cand este practicata cum trebuie).

In ICD10, editia a doua, masturbarea e pomenita la exhibitionism, voyeurism si masturbare excesiva (fara a defini ce inseamna excesiva). Daca a te masturba de trei ori pe zi e excesiv sau nu, ICD10 nu are nicio parere. Pornografia nici macar nu e pomenita.

In DSM-IV-TR pornografia este mentionata de trei ori, la tulburarea obsesiv compulsiva (a fi obsedat de o imagine pornografica anume), este mentionata pornografia parafila la parafilii si pornografia pedofila la pedofilie. Nicaieri in DSM-IV-TR pornografia in sine nu constituie o problema de sanatate mentala. Asa ca nu te mai baza pe studii de doua parale scrise de famelici cercetatori cu trei paie-n barba, care sunt de fapt niste complexati si refulati care se ascund sub sutana bisericii.

Ideea e ca cercetarile de tip "pornografia, maladia secolului XXI" sunt ultra-marginale si n-au nicio trecere in literatura de specialitate. Cei ca Valeriu Gheorghe sunt obsedati sexual, dar pe invers (adica obsedati de puritate sexuala). Iti dai seama ca daca pornografia te facea sa zicem voyeurist la ora actuala erau mai multi voyeuristi decat ne-voyeuristi.

Shpancer, Noah (29 septembrie 2010). „The Masturbation Gap. The pained history of self pleasure". New York City: Sussex Publishers. Accesat la 27 iunie 2013. „The publication of Kinsey's and Masters and Johnson's research revealed that masturbation was both common and harmless. Many studies have since confirmed this basic truth, revealing in addition that masturbation is neither a substitute for "real" sex nor a facilitator of risky sex." http://www.psychologytoday.com/......bation-gap

Coon, Dennis; Mitterer, John O. (2010) [2007]. „11. Gender and Sexuality". Introduction to Psychology. Gateways to Mind and Behavior (ed. 12th). Belmont, CA: Wadsworth, Cengage Learning. p. 371. ISBN 978-0-495-59911-1. Accesat la 27 iunie 2013. „Fifty years ago, a child might have been told that masturbation would cause insanity, acne, sterility, or other such nonsense. "Self-abuse," as it was then called, has enjoyed a long and unfortunate history of religious and medical disapproval. The modern view is that masturbation is a normal sexual behavior (Bockting & Coleman, 2003). Enlightened parents are well aware of this fact. Still, many children are punished or made to feel guilty for touching their genitals. This is unfortunate because masturbation itself is harmless. Typically, its only negative effects are feelings of fear, guilt, or anxiety that arise from learning to think of masturbation as "bad" or "wrong." In an age when people are urged to practice "safer sex," masturbation remains the safest sex of all." http://books.google.nl/......ttp?/books

| Nucreeed a răspuns:

Masturbarea este buna. Daca dumnezeu nu vrea ca tu sa te masturbezi, inseamna ca'ti vrea raul.Este normal sa te masturbezi, nu'i nimic gresit in asta.Doar s'o faci cu masura.

| milan9 a răspuns:

Ceea ce încerci tu să faci este o luptă firească, ce nu ar trebui să te îngrijoreze. Şi tot la fel, nici nereuşitele nu trebuie să te îngrijoreze, pentru că asta e o luptă de o viaţă. Nu poţi avea pretenţia să o închei victorioasă într-o singură zi (dacă am înţeles bine, eşti fată nu-i aşa? happy ).

Toţi am avea dorinţa de a nu mai păcătui, DAR obligându-ne conştiinţa că am şi putea face asta automat, spontan, având această aşteptare, ca "reuşita" să vină de la o zi la alta, este PERICULOS...

Este periculos pentru că se pune o presiune psihică prea mare pentru o conştiinţă deja frustrată de neîmplinire, de nereuşita abstinenţei. Este periculos pentru că, după cum spuneam, este o luptă de o viaţă, care nu se poate decide de la o zi la alta, de la o spovedanie la alta, etc...

| milan9 a răspuns:

E periculos pentru că există riscul ca de la un rău mai mic să se ajungă la un rău colosal!
O luptă firească nu ar trebui să îngrijoreze pe nimeni. De abia a început. Păstrează-ţi forţele! happy O luptă ce o vom purta o viaţă întreagă. Vom fi mai puternici, dar atracţia depăşirii limitelor, atracţia viciilor va ţine pasul cu noi happy

Bucură-te momentan şi mulţumeşte lui Dumnezeu că eşti ferită de căderi mai mari, de desfrânare, care mai târziu ar lovi familia cu efect întârziat dar sigur...

În această confruntare, dacă "suntem pe cale" (dacă suntem angajaţi şi nu am reunţat la "luptă") rămâne şi harul lui Dumnezeu alături de noi. Prin păcat se îndepărtează, dar prin spovedanie şi prin dorinţa de a nu renunţa la luptă, facem ca acest har să rămână peste noi, indiferent de căderi, indiferent de neputinţe. Căderea îndepărtează harul dar căinţa îl menţine aproape.

| milan9 a răspuns:

Regretul după o cădere, mai mare sau mai mică, este ceva firesc. Dar nefiresc este să ai un regret prea violent, descurajant, unul care trimite la deznădejde, chiar şi dacă păcatul este mare. Cu atât mai gravă este descurajarea dacă acea cădere este o formă mai puţin gravă! O luptă firească ce nu ar trebui să îngrijoreze pe nimeni.

Descurajarea nu foloseşte la nimic şi chiar inhibă ridicarea din cădere, şi viaţa spirituală în general.
Riscul este de a ajunge de la un rău mai mic la unul mai mare.

Riscul este de a ceda psihic, de a decădea din credinţă, de a-ţi pierde speranţa în forţele proprii şi încrederea în Dumnezeu. Ori, nu există rău mai mare decât acesta.

| milan9 a răspuns:

Deci într-adevăr eşti în preajma unui mare rău, dar acel rău nu e forma incipientă a dorinţei fizice (doar o treaptă de jos pe scara "desfrânării"), ci e descurajarea, pierderea încrederii în tine.

Gândeşte-te că sfinţii au dus astfel de lupte (cu trupul, cu regretul părăsirii lumii, cu postul etc...) o viaţă întreagă iar unii dintre ei de abia la sfârşi au dobândit "nepătimirea" – starea în care nu mai simţeau prezenţa ispitei! happy

Trebuie deci să avem încredere că lupta e oricum continuă, că ea necesită răbdare şi întărire prin rugăciune, prin post, prin spovedanie, prin sfaturile duhovnicului (pe care într-adevăr le poţi cere oricând şi la fel şi spovedania!), care te vor elibera de grijile suplimentare ce ţi le faci inutil... happy

| єχcєєℓ a răspuns:

Masturbarea nu e un păcat
rolling on the floor

| LordBolton a răspuns (pentru єχcєєℓ):

Este un hobby









chiar nu este pacat.

| sublime89 a răspuns:

Stai linistita ca nu exista d-zeu. Nu te vede nimeni ce faci, totul e doar in imaginatia noastra.

| HueyFreeman a răspuns:

Daca God nu vroia ca tu sa te masturbezi, atunci iti facea mainile mai scurte.

| NameoftheCentury a răspuns (pentru HueyFreeman):

De fapt, daca nu vroia sa se masturbeze, facea actul sexual dureros, nu placut.

| BlackSulphur a răspuns:

Draga iwanttodiee, I want you to die too because of all the bullshit your are telling us.

| Mikhtarian a răspuns:

Sunt in aceeasi problema ca si tine dar. Dumnezeu te iarta, e bine ca-ti pare rau, cand mai ai chef, preocupa-te de altceva, fa ceva..roaga-te nu stiu.

| Dan10079 a răspuns:

Nu exista pacat care sa covarseasca mila si indurarile lui Dumnezeu deci sigur te iarta daca vede credinta ta si vointa ta de a nu mai face aceste greu pacat.Si da te poti spovedi oricand simti si ai nevoie sa te duci de preferat la acelasi preot si sai explici cum s-a intamplat. Dumnezeu sa fie cu tine!

| NameoftheCentury a răspuns:

Nu exista pacate, masturbeaza-te daca vrei, sau abtine-te daca vrei. E alegerea ta.

| deeah2elen a răspuns:

1.e posibil
2.da,daca te caiesti te iarta

| RichardCezar a răspuns:

Troll clar.

| Twichh a răspuns:

Nu te mai masturba, e scarbos! Fa sex... Dumnezeu te v-a ierta