Lasă-i să-și zică povețile(spun asta ca ateu).
Eu personal nu.
Sincer, sfat personal nu te astepta ca un "om" care a aparut pentru ca asa trebuia sa apara conform bibliei sa iti ofere un semn. Este strict decizia ta in cine crezi dar eu iti recomand sa te gandesti foarte bine in acest dumnezeu al crestinilor.
Nu am nici o treaba cu povestile lor, atata timp cat nu ma streseaza si pe mine cu ele.
Nu e neaparat ca dumnezeu sa existe ca un batranel in cer, cu barba, poate el exista ca energie, poate el e in tot ceea ce exista, de altfel si in noi, ca sursa, dar observ ca mai nou, a deveni ateu e la moda.
Doamne,cati dobitoci au putut raspunde la intrebarea asta. Oare cum ne mai tine Dumnezeu pe pamant? In fine, sa revenim la intrebare.Nu pot spune ca am primit vreun semn clar de la El, insa mereu cand am avut probleme, s-au rezolvat. Chiar mai mult, in 4 ani de liceu abia mi-am scos media la matematica cu ajutorul unei colege, insa am luat bacul dat la mate desi eram varza, desi la ore nu stiam sa rezolv nici macar un exercitiu simplu.Atunci,cand am primit subiectul, parca Dumnezeu mi-a luminat mintea si am stiut sa fac exercitii care in trecut nu mi-au iesit niciodata.Asa am luat bacul din prima. Daca asta nu a fost puterea lui Dumnezeu, atunci eu nu stiu ce a fost...
Ca exista si ca e mai puternic decat presupunem noi, in cazu in care credem ca exista.
Ai spus ca multi dobitoci au raspuns la aceasta intrebare, pai nu vreau sa te dezamagesc, dar si tu ai raspuns la aceasta intrebare, deci te-ai autoproclamat dobitoc. Cat despre bac-ul la mate, cred ca aia nu ti-au corectat bine, sau ti-au incurcat nota cu a unei persoane care a luat bac-ul.
Parca, crestinii trebuie sa ii iubeasca pe toti oamenii? Tu esti cumva mai special de ne jignesti fara sa ne cunosti?
Nu este nevoie sa imi raspunzi, mi-ai lasat deja o impresie de milioane.
Tot ce poti sa primesti de la Dumnezeu, neavand Duhul Sfant, este revelatie.
[Intr-o Dumnica, cand predica, un fost ateu a facut o paranteza si ne-a spus cum a devenit crestin: "acum 6 ani eram si eu ateu, si nu cum ii vedeti acum de adolescentii ce zic ca sunt atei, ci unul din ala inrait. Tot timpul studiam carti de stiinta si incercam sa invat fraze cat mai rationale pentru a le demonstra crestinilor cat de mult se inseala, dar niciodata nu reuseam sa le demonstrez printr-o gandire logica ca pamantul sau ce e pe el nu are nevoie de un Dumnezeu pentru a exista si nu intelegeam de ce sunt asa caposi, asa ca intr-o seara m-am pus in genunchi si am spus:"Doamne, eu nu cred ca existi, dar daca existi ajuta-ma sa inteleg.", ei bine, intr-un an am inteles."]
Dumnezeu si-a luat mana de pe noi chiar de la inceput, si-a dat seama ca suntem niste esecuri, jucariile lui stricate...
Asa ca, le dau dreptate ateilor, cu sau fara el, tot gol ma simt! Asa ca, LIFE SUCKS!
Eu am primit convocare acum cca 3 ani. Niste doctori s-au tinut de mine sa ma lamureasca sa faca niste experiente pe mine dar mi-au promis ca in cele din urma ma vor lasa sa ma duc unde am fost chemat.
Eu am o intuitie destul de buna. dar cand imi vine raspunsul in cap, nu scrie pe el ca.ide la Dumnezeu. deci nu stiu
anonim_4396 întreabă:
allnamesweretaken întreabă:
CracanelTrasPrintrunInel întreabă: