Ajutati-ma! Eu chiar am nevoie de Dumnezeu.
Cum să mă pocăiesc ci adevărat? că până acum chiar nu am reușit.L-am chemat de vreo câteva ori în viața mea, am făcut rugăciunea păcătosului de chemare a lui Iisus în inima dar nu s-a întâmplat nimic deosebit.Ba chiar mă cert cu părinții și mai des..
Ajutati-ma sa Îl cunosc pe Dumnezeu și să Îl găsesc adică să Îl am in inima mea cu adevărat nu așa doar cu gura
Doar de El am nevoie, in afara de familie.

Ai nevoie de un duhovnic potrivit, sugestia mea e sa ii scrii un mesaj parintelui Calistrat si sa il intrebi pe dansul, iti garantez ca daca respecti ce iti va spune nu vei regreta Il poti gasi la manastirea Vladiceni (langa Iasi) sau ii poti scrie pe pagina de Facebook sau prin sms (are numarul de telefon postat pe pagina de Facebook). Toate cele bune, Doamne ajuta

Mai intai, ca sa te pocaiesti ai nevoie de logica. Invata logica copiiilor ficus nu ne lasa sa gustam culorile maro ale asfaltului de pe cerul lacului inflorat de la malul pomilor cu crengi betegite de spinii cactusilor mov din antarctica ecuatoriala, la nord de insulele craciunului timpuriu cu zapada galbena adipoasa, asemeni unor sunci urlatoare cu verdeata pe ghiocei.

Am o parere primordiala cu vedere la consintamantul de care trebuie sa dau dovada fata de cainii cu 3 picioare care alearga prin copaci prinzand babuini cu funduri rosii de la bananele necoapte, arse de ploile acide de la coca cola.

Si oamenii au drepturi!

Bătrânul Ioil zicea: „Nu există păcat mic sau mare. Mic sau mare, păcatul rămâne mereu păcat. Multele noastre păcate mici sunt mai rele decât un păcat mare, pentru că trec neobservate şi nu ne îngrijim să ne îndreptăm. Păcatul mare «înaintea mea este pururea» (Psalmul 50, 4). Este ca şi cu iedera din jurul copacului: i se pare normal să trăiască aşa şi protestează când am tăia-o, chiar dacă noi nu vrem altceva, atunci când înlăturăm micile ierburi parazite ce cresc pe trunchi, decât ca să nu se usuce copacul!"
Sufletul se curăţeşte de mizeria păcatului prin pocăinţă. Antim, Bătrânul din Chios, le aducea aminte de acest adevăr călugăriţelor sale, folosindu-se de exemplul următor: „Ce fac cei ce au faţa şi mâinile murdare? Deschid un robinet şi lasă să curgă apă din belşug pentru a se spăla. Să le luăm exemplul: să deschidem, nu unul, ci două robinete: ochii noştri! Şi să lăsăm lacrimile de pocăinţă să curgă din belşug: ele vor spăla toată otrava acestei lumi pline de mândrie, care a mânjit şi pângărit bietul nostru suflet. Numai lacrimile pocăinţei pot curăţi sufletul"
Bătrânul Filotei zicea: „Semnul pocăinţei adevărate este o profundă cunoştinţă a păcătoşeniei, frângerea şi străpungerea inimii, suspinele, rugăciunea, postul, privegherea şi lacrimile. Aceasta este pocăinţa autentică şi adevărată. Această pocăinţă este de folos, căci ea aduce iertarea păcatelor şi împăcarea cu Dumnezeu".
(Î.P.S. Andrei Andreicuţ, Mai putem trăi frumos?
Niciodată să nu pierdem nădejdea. Oricât am cădea şi ne-am răni, să nu deznădăjduim.