| Jardelin a întrebat:

"Am 13 ani, sunt ateu si am o problema foarte mare si nu stiu cum sa le zic ca nu cred in Dumnezeu, adica n-am tupeul acela in mine..."

Cam asa incepea intrebarea unui copil care, convins fiind ca nu exista Dumnezeu, nu stia cum sa le spuna parintilor ca vrea sa ingroase rindurile ateilor. Doamna Porumb Rodica, o credincioasa iehovista, a incercat sa-i explice cu argumente ce tin de credinta si cit se poate de politicoase, ca Dumnezeu exista si ca Lui nu trebuie sa-i negam existenta si ca el un copil fara o experienta a vietii care sa-l sustina in luarea unor decizii atit de importante. Raspunsul baiatului, lipsit total de respect, a fost acesta:

"Bă n-auzi mă că sunt ateu, du-te dracului odată cu toate căcaturile astea înţelepte!"

La momentul cind am citit postarea de mai sus am fost aproape socat de brutalitatea raspunsului, apoi m-am intristat foarte mult! Mi-am dat seama ca tinarul este pierdut, mort spiritual, si ca fara reperele sanatoase pe care ar fi trebuit sa le aiba, sansele lui de a avea o viata implinita sint foarte mici.

In urma cu o ora am descoperit un articol pe Internet despre 4 copii crestini care au acceptat moartea prin decapitare in loc sa renunte la Iisus si sa devina musulmani. Pe mine m-a emotionat teribil aceasta intimplare si fara sa vreau gindul m-a dus la copilul care nu avea suficient "tupeu" sa le marturiseasca parintilor despre noile sale convingeri si care cu atita dispret a respins acele sfaturi cit se poate de decente.

http://ortodox.md/......uns-video/

Ce diferenta enorma intre niste copii de aceeasi virsta! Unii devin sfinti martiri renuntind cu atita curaj si demnitate la propria viata in numele lui Iisus iar altii se sinucid spiritual renuntind la Iisus, nemaigasindu-si nici macar o farima de curaj pentru a recunoaste acest lucru!

Dar nu despre tinarul ateu roman as vrea sa vorbim. El nu are valoare, nu exista, probabil se va scufunda definitiv in pacat si anonimat. Ma voi ruga pentru sufletul lui! As vrea sa discutam despre cei 4 copii carora li s-a taiat capetele pentru ca nu au vrut sa renunte la propria lor credinta.

De ce Iisus ii da omului atit de mult curaj incit sa accepte pina si moartea? Ce anume le da martirilor incredere ca e de preferat sa-ti pierzi viata pentru El decit sa o cistige pentru sine? De unde atita putere?

"Cine isi va pastra viata o va pierde; si cine isi va pierde viata pentru Mine o va castiga." Matei 10:39

Răspuns Câştigător
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Nu trebuie sa crezi ca tanarul ateu este pierdut sau ca nu are nicio valoare! E o greseala asta! Nu stii cum il aduce Dumnezeu la credinta, poate nu acum, dar mai incolo e posibil.
Are Dumnezeu "metodele" Lui.

"O, adancul bogatiei si al intelepciunii si al stiintei lui Dumnezeu! Cat sunt de necercetate judecatile Lui si cat sunt de nepatrunse caile Lui!" (Romani 11:33)

Dumnezeu apreciaza chiar si o clipa de pocainta si de smerenie si
ne da harul credintei, dupa ce ne-a stat impotriva din cauza mandriei noastre.

Parintele Arsenie Papacioc spunea ca "Orice clipa înseamna un timp si orice suspinare poate fi o rugaciune".

Sa ne amintim de Saul cel care prigonea Biserica si a fost de ajuns o intalnire pe drumul Damascului cu Iisus, ca sa devina Apostol al neamurilor.

Ziceai ca ateul acela n-are nicio valoare. Orice om are valoare, ca-i ateu sau nu, fiindca si pentru el s-a rastignit Iisus Hristos pe Sf. Cruce.

Hristos a sfintit suferinta cu sangele Sau, asa cum a sfintit si Sfanta Cruce si ne indeamna ca sa ne luam crucea proprie si sa-L urmam.

"In lume, necazuri veti avea, dar indrazniti, Eu am biruit lumea!" (Ioan 16:33)

Crestinismul e singura religie care are incontinuu de doua milenii mucenici si ei sunt semintele care, daca nu mor, nu aduc roada credintei in Hristos, ca un pat germinativ, ca pilde de curaj si credinta neclintita.

"Adevarat, adevarat zic voua ca daca grauntele de grau, cand cade in pamant, nu va muri, ramane singur; iar daca va muri, aduce multa roada." (Ioan 12:24)

| Jardelin explică (pentru anonim_4396):

"Nu trebuie sa crezi ca tanarul ateu este pierdut sau ca nu are nicio valoare! E o greseala asta!"

Iti dau dreptate, am gresit gindind asa si imi pare rau! M-am gindit ca un suflet mort, golit de Dumnezeu, rob al pacatului, nu mai are valoare pentru mintuire. Dar asa cum ai spus "Nu stii cum il aduce Dumnezeu la credinta" sper ca undeva in viata sa il (re)descopere pe Dumnezeu chiar daca "fortat".

Cuvintele tale mi-au adus aminte de un verset datator de speranta dintr-o pilda cu cei chemati la cina:

"Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa" Luca 14:23

Un singur lucru nu poate sa faca Dumnezeu, sa ne mintuiasca impotriva vointei noastre, dar, pe unii din noi "ne sileste" sa credem in El! Intrebarea e, cine sint cei "siliti" sa vina la cina? Poate fi tinarul ateu de 13 ani "silit" sa vina la cina?

Doamne ajuta!

30 răspunsuri:
| Gizăz a răspuns:

A raspuns nepoliticos si cam asta e singura lui vina. Copilul a cerut un sfat despre cum sa spuna alor lui ca e ateu. Tipa de care spui tu a raspuns total pe langa incercand sa-l convinga de ceva ce nu il intereseaza. Ce e asa greu? Unde mai pui ca are si 13 ani. Intrebarea asta e ca sa ce?

| Inferno a răspuns:

Tu ai accepta moartea prin decapitare daca ai fi onligat sa renunti la Dumnezeu?

| Jardelin explică (pentru Inferno):

Nu stiu, sincer! Sint un om slab, nu stiu dacă am atita credința incit sa accept moartea!

| Zenicide a răspuns (pentru Jardelin):

"Nu stiu, sincer! Sint un om slab, nu stiu dacă am atita credința incit sa accept moartea!"
- Sau nu esti atat de prost.

| Purec a răspuns:

SIncer, da-mi voie sa ma indoiesc de adevarul; celor relatate pe acel site care doreste sa faca propaganda. Iei de bun un site care isi doreste sa atraga adepti si sa aduca in fata martiri, fara detalii care sa vina in sprijinul celor relatate. Asa si eu pot sa relatez tot ce imi trece prin cap, in momentul in care cienva vrea sa atraga atentia asupra lui, se calca si pe cadravre, mai ales cand e vorba de religie, intr-o comunitate macinata de conflicte.

Nu lua de bun, tot ce gasesti pe internet, trece intai prin filtrul gandirii, si abia apoi incepe sa te rogi. Cat despre copilul de 13 ani, care a raspuns urat, este clar un nesimtit, prost crescut, si o sa ajunga un golan, dar are sansele lui sa reuseasca in viata, la fel ca si un pupator de icoane, te asigur eu de asta

| Zenicide a răspuns:

"Doamna Porumb Rodica" era off-topic, cum arata foarte clar intrebarea. Iar raspunsul copilului a fost unul de copil, de 13 ani.

"Dar nu despre tinarul ateu roman as vrea sa vorbim. El nu are valoare, nu exista, probabil se va scufunda definitiv in pacat si anonimat."
- De ce ai mai zis de el atunci? Care a fost scopul?

"As vrea sa discutam despre cei 4 copii carora li s-a taiat capetele pentru ca nu au vrut sa renunte la propria lor credinta. "
- Au fost prosti si au murit. Parca Allah si Dumnezeu sunt aceiasi, tot asa aud pe TPU de la crestini.

| Jardelin explică (pentru Zenicide):

"Care a fost scopul?"

Pur si simplu am facut o paralela intre doua atitudini. Cea a copilului de 13 ani care s-a declarat ateu si vorbeste urit, dar care nu are un minim de curaj sa-si marturiseasca convingerile si cea a celor 4 copii care au ales sa li se taie capetele si sa ramina crestini.

| Duhovnicul a răspuns (pentru Jardelin):

Si din cauza cui nu are curaj sa-si marturieseasca convingerile, daca nu tot din cauza unor bigoti happy

| Jardelin explică (pentru Duhovnicul):

Popo, e greu sa vorbesti? Daca ai singe in vene deschizi gura si vorbesti in fata oricui, daca esti las (adica smecher doar pe TPU) taci din gura si bagi coada intre picioare!

| Zenicide a răspuns (pentru Jardelin):

Dupa parerea sunt la fel de prosti toti 5 happy

| Duhovnicul a răspuns (pentru Jardelin):

Eu sunt major, si nu am nici o porblema cu asta. Insa, sunt destui copii care sunt renegati, si dezmosteniti de catre proprii parinti. Fie pentru ca sunt atei, gay, sau pur si simplu nu fac alegerile in viata pe care nu le vor si parintii.
Ce e atat de greu de priceput?

| Jardelin explică (pentru Duhovnicul):

Or fi si situatii din astea nu zic nu, dar e treaba (vina) parintilor in primul rind. Atita inteleg ei din credinta in Dumnezeu, atita inteleg ei din dragostea pentru aproapele sau. Cine este aproapele tau? Omul de linga tine. Trebuie sa-l iubesti! Din cauza unor parinti dusi cu pluta nu poti sa spui ca asta e un fenomen generalizat. In general parintii isi iubesc copii si le iarta multe. Cei care nu iubesc si nu iarta sint credinciosi numai cu numele. Pseudocrestini!

| ania a răspuns:

Dunezeu le dă putere și copiilor.

| MskDesign a răspuns (pentru ania):

Serios?!
Pai ce vina au acei copii? Dumnezeul vostru este atat de orb incat nu isi da seama ca nu este Dumnezeu, ci doar o nascocire a unor oameni nebuni.Pai eu ca parinte si cu sotie ortodoxa, daca as fi fost in acea situatie faceam turul religiilor numai sa ii scap pe ei cu viata.Sunteti atat de indoctrinati incat nu va dati seama de ce fel de rapunsuri dati. "Dumnezeu le da putere si copiilor" pentru ce anume? Le da puterea pentru as astepta moartea? Sunteti jalnici!

| RAY a răspuns:

Oricine se poate da ateu pe internet, poate era un crestin care facea misto de rodica, faza cu 4 copii decapitati ce sa spun adica copii sunt decapitati dar papi nu dau 2 bani pe credinta, e clar ca religia nu are nimic de a face cu biblia

| OnuOnulică a răspuns:

Desi si eu sunt crestin niciodata nu mi-as da viata pentru o decizie asa banala...ok, as fi aceeptat sa schimb religia atata timp cat inca sunt in viata. Decizia mi se pare aiurea...e doar o parere persoanala.

| besleaganicolaecosmin a răspuns:

Raspunsul este : cand veti sta in fata dregatorilor nu trebuie dinainte a sti raspunsul pe care-l veti da caci Duhul Sfant va va da putere si cuvant in acel moment

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Ma doare in plex de acest gen de persoane. De ce? Pentru ca sunt prea multe si este inutil sa te mai doara undeva de cineva. Acum vorbesc la general. Si fiecare cu convingerile sale. Ca e copil, ca e batran sa creada ce vor si sa ii lasam ca asa cum am zis mai sus trebuie sa nu ne doara de ei. Noi si persoanele pe care le consideram tot noi conteaza cu adevarat, atat ei cat si opinia lor.

| Duhovnicul a răspuns:

Aha, sa inteleg, deci, faptul ca unele persoane sunt obligate sa renunte la religia lor nu ti se pare okay, dar faptul ca altii sunt obligati sa creada si li se baga pe gat religia, e acceptabil. Interesant rationament, n-am ce zice...
Esti macar constient(a) cate razboaie s-au purtat in numele crestinismului?
Daca am ajuns in asa hal incat sa nu putem sa ne declaram apartenenta religioasa, fara a ne fi frica de discriminare si prejudecati, inseamna ca stam foarte rau la capitolul toleranta.
Apropo, si eu stiu sa citez din Biblie : " Iubeste-ti aproapele " happy

| Gizăz a răspuns (pentru Duhovnicul):

Acu' pe bune. Cat de des ai vazut tu un rationament facut corect la astia? Da' cat de mic! De la double standard la selectii observationale si straw men. Gasesti de toate. Iar sa le reprosezi... ce? Oricum nu inteleg. Sunt mai prosti ca niste parameci.

| Duhovnicul a răspuns (pentru Gizăz):

Inca incerc sa imi dau seama daca e asta, ori sunt unii care fac trolling happy
Cum ai spus si tu, nu inteleg nici eu care e rostul intrebarii.

| Gizăz a răspuns (pentru Duhovnicul):

Aceeasi intrebare mi-o pun si eu cateodata. Dar nu prea cred. Trollingul se cunoaste. Oricat de bun si subtil ar fi. Asta e altceva. Iar individul de fata tot vrea sa demonstreze ceva despre atei. De fapt asta e tinta, nu pustiul ala. Ca mijloacele sunt adesea aberante ii scapa. E inutil sa vorbesti cu astfel de specimene. Chiar si atunci cand cer explicatii sau dau, deja totul e lamurit in capul lor. Tu esti dusmanul si ei au dreptate. Iar prostia aia abominabila face ca orice spun sa li se para corect si adevarat. Ca si cum ar fi desteptii lumii si lumea ar incepe si s-ar termina cu ei. Si mai zic de atei ca-s aroganti.

| Jardelin explică (pentru Gizăz):

"Iar individul de fata tot vrea sa demonstreze ceva despre atei. De fapt asta e tinta, nu pustiul ala."

Nu. Eu am pus la finalul postarii niste intrebari, pe acele intrebari trebuia canalizata discutia. Numai ca fiecare a inteles ce a a vrut si a raspuns dupa cum il taie capul. Scopul si sensul intrebarii este destul de clar.

| Gizăz a răspuns (pentru Jardelin):

Tu nu intelegi un lucru fundamental. Tu nu poti veni la un ateu cu argumente si intrebari despre Iisus, Dumnezeu sau citate din Biblie. Sunt premise false din start. Sunt ceva clasate doar si doar in sistemul tau de valori. Daca-mi vii cu d-astea e ca si cum ai incerca sa imi arati ca daca aduni doua banane rezulta un mar. Daca vrei sa arati ceva, arata cu premise sanatoase, reale si comune.

| Metalheadforever666 a răspuns:

Si eu am 13 ani sunt ateu si nu am spus nimanui ca nu cred in Dumnezeu.Cineva daca mi-ar spune ca nu am o experienta a vietii, ca Dumnezeu exista si nu trebuie sa-i neg existenta nu as lua in considerare pentru ca nu ar avea niciun argument inteligent care sa-mi schimbe opinia.Il inteleg pe cel care a avut un raspuns cam brutal ca nici eu nu suport prea mult religia.

| ThePayback a răspuns:

Minciuni, dupa ce copilul le-a zis tuturor intr-un mod frumos ca nu crede in basme, parintii (ca orice cuviosi) l-au lasat sa dorma pe pres cateva nopti.

| HerrManelig a răspuns:

Nu uita ca Matei nu era Dumnezeu, ci un amarat de om primitiv, asta ca sa stii ce importanta trebuie sa dai versetului Matei 10:39!
2 Isus nu da niciun curaj crestinilor, tot ce a spus el, a spus in calitatea sa de RABIN si tot ce a spus el era adresat celor de aceeiasi religie cu el, si NU crestinilor!

Răspuns utilizator avertizat
| chiranvlad a răspuns:

Nici eu nu cred in dumnezeu.nu-i o rusine.