Daca te faci preot devi angajat al STAT-ului, nu al Lui Dumnezeu iar daca te faci calugar incalci cerintele lui Dumnezeu. Poti urma pe Dumnezeu si din vista privata de zi cu zi.
Ce sa-i faci cu adventistii (@danut), necunoscatori ai invataturilor BISERICII lasate de Fiul lui Dumnezeu...
- NOUL TESTAMENT despre preoţi:
1). -Iacov 5, 14 :"Este cineva bolnav între voi? Să cheme PREOŢII BISERICII (categorie aparte deci) şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn in numele Domnului."
2). - Timotei 5, 17:"Preoţii, care îşi ţin bine DREGĂTORIA, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul şi cu învăţătura."
3). - I Timotei 4, 14: "Nu fi nepăsător faţă de HARUL CARE ESTE ÎNTRU TINE, care ţi s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor MAI-MARILOR PREOŢILOR (transmiterea SPECIALĂ a harului- făcută doar în cazul preoţilor)."
4). -I Petru 5, 1-2: "Pe PREOŢII CEI DINTRE VOI (doar unii aveau această misiune harică, nu toţi!) îi rog ca unul ce sunt împreună preot şi martor al patimilor lui Hristos si partas al slavei celei ce va să se descopere. Pastoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câstig urât, ci din dragoste."
5). -Tit l, 5: "Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc şi să aşezi PREOŢI PRIN CETĂŢI (doar unii erau numiţi preoţi), precum ţi-am rânduit."
6). -Ioan 20, 21-23:,,Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: LUAŢI DUH SFÂNT; Cărora VEŢI IERTA PĂCATELE se vor ierta şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute."
7). - Timotei 5, 22: "NU-ŢI PUNE MÂINILE DEGRABĂ PE NIMENI (gest prin care episcopii transmiteau harul), nici nu te face părtaş la păcatele altora. Păstrează-te curat. (consacrarea preotului era o acţiune HARICĂ- transmitere de HAR)"
8). -I Tim.1, 14:,, Comoara cea buna ce ti s-a incredintat, pazeste-o cu ajutorul Sfântului Duh, care sălăşluieşte întru noi."
9). -Faptele Apostolilor l4.23:,,Şi hirotonindu-le preoţi in fiecare biserică, rugâdu-se cu postiri, i-au încredinţat pe ei Domnului în care crezuseră."
10). -II loan 1.1:,,Preotul, către aleasa Doamnă (Biserica) şi către fiii ei, pe care eu îi iubesc întru adevăr şi nu numai eu, ci şi toţi care au cunoscut adevărul."
11). -I Timotei 6, 20:,, O, Timotei, păzeşte comoara ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de vorbirile desarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase."
12). -Fapte 11, 30 :..."Ceea ce au şi făcut, trimiţând preoţilor prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul."
13). -I Timotei 5, 19;,, Pâră împotriva preotului să nu primeşti, fără numai de la doi sau de la trei martori."
14). Şi cuvântul lui Dumnezeu creştea, şi se înmulţea foarte numărul ucenicilor în Ierusalim, încă şi mulţime de preoţi erau supuşi credinţei.
15). -Fapte 20.17:,,Şi trimiţând din Milet la Efes, a chemat la sine pe preoţii Bisericii."
16).-Evrei 7,24:,,Aici însă, Iisus, prin aceea că rămâne în veac, are o preoţie netrecătoare (veşnică)".
17). – Evrei 6, 2:..."A învăţăturii despre botezuri, despre punerea mâinilor (ritual de transmiterea a harului preoţilor), despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică."
Danut stie mai mult decat iti poti tu imagina, dar tu esti limitat de doctrine ortodoxe ca sa poti intelege ce spun eu.
MATEI 23,
8. Voi sã nu vã numiti Rabi! Fiindcã Unul singur este Învãtãtorul vostru: Hristos, si voi toti sunteti frati.
9. Si "PARINTE" (preot) sã nu numiti pe nimeni pe pãmânt, pentru cã Unul singur este PARINTELE vostru: Acela care este în ceruri.
10. Sã nu vã numiti "Dascãli", cãci Unul singur este Dascãlul vostru: Hristosul.
Evrei 10, 19. Astfel dar, fratilor, fiindcã prin sângele lui Isus avem o intrare slobodã în Locul preasfânt,
20. pe calea cea nouã si vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinlãuntru, adicã trupul Sãu:
21. si fiindcã avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu,
Evrei 9,
11. Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare si mai desãvârsit, care nu este fãcut de mâini, adicã nu este din zidirea aceasta,
12. si a intrat, o datã pentru totdeauna, în Locul preasfânt, nu cu sânge de tapi si de vitei, ci cu însusi sângele Sãu, dupã ce a cãpãtat o rãscumpãrare vesnicã.
13. Cãci, dacã sângele taurilor si al tapilor si cenusa unei vaci, stropitã peste cei întinati, îi sfinteste si le aduce curãtirea trupului,
14. cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel vesnic S-a adus pe Sine însusi jertfã fãrã patã lui Dumnezeu, vã va curãti cugetul vostru de faptele moarte ca sã slujiti Dumnezeului cel viu!
15. Si tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legãmânt nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru rãscumpãrarea din abaterile fãptuite sub legãmântul dintâi, cei ce au fost chemati, sã capete vesnica mostenire, care ne-a fost fãgãduitã.
Deci gata cu popi umani, nu isi mai au rolul, la asta nu vreti voi sa renuntati si sa admiteti, AVEM UN PREOT IN CER, aia de pe terra si-au terminat treaba de 2000 de ani. Restul sunt doar vorbe goale pentru motivarea SALARILOR de la STAT, impozite pe care le platim TOTI cu voie sau fara de MII de ANI. SALARI, nu Dumnezeu.
Sensul este aici METAFORIC... (Pentru cei care au "urechi de auzit")...
" Voi sã nu vã numiti Rabi! Fiindcã Unul singur este Învãtãtorul vostru: Hristos" se refera de fapt la SURSA EXCLUSIVA a harului divin, la punctul in care toti preotii trebuie sa priveasca in timpul misiunii lor...
- NOUL TESTAMENT despre episcopi (mitropolitul şi patriarhul având tot harul de episcopi, diferenţa de titulatură ţinând doar de organizare administrativă):
1). -Fapte 20, 28:,, Drept aceea, luaţi aminte de voi şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câstigat-o cu însuşi sângele Său."
2). -I Timotei 3, 2:,, Se cuvine, dar, ca episcopul să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor, înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii."
3). -I Timotei 3, 6: "Episcopul să nu fie de curând botezat, ca nu cumva, trufindu-se, să cadă în osânda diavolului."
NOUL TESTAMENT despre diaconi:
1). -I Timotei 3, 10:,, Dar şi aceştia să fie mai întâi puşi la încercare, apoi, dacă se dovedesc fără prihană, să fie diaconiţi."
2). -I Timotei 3, 8-9 :,, Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cucernici, nu vorbind în două feluri, nu dedaţi la vin mult, neagonisitori de câştig urât, păstrând taina credinţei în cuget curat."
3). -I Timotei 3, 12:,, Diaconii să fie bărbaţi ai unei singure femei, să-şi chivernisească bine casele si pe copiii lor."
4). -Faptele Apostolilor 6, 6: "Pe care i-au pus înaintea apostolilor, şi ei, rugându-se şi-au pus mâinile peste ei ( i-au hirotonit diaconi)." Etc...
Preotia IUDAICA este alta mancare de peste fata de preotia BISERICII, CRESTINA, din noul Testament...
Sunt doua lucruri foarte diferite. Dumnezeu o CONDAMNA pe una si o INTEMEIAZA pe cealalta...
CAnd stai de vorba cu sectanti NU O SA PIARDA OCAZIA sa le AMESTECE manipulator...
Lasa ca ne-am lamurit cu preoti destul.Credca ai vazut si la tv.Eu cred in Dumnezeu, Iisus, Maica sfanta, sfinti dar nu o sa pot niciodata sa ma inchin sa ma destainui cu si din suflet unui om de rand ca mine care dupa ce dezbraca sutana face ce il taie capu sau poate pacatuieste mai rau ca mine
Milan, te rog citeste Biblia si nu mai copia snoave dupa popii vostri cei ce au voie sa faca studii ca aia se uita mai mult la numarul de enoriasi ce platesc banutii pentru visteria popesei si nu la cei ce trebuiesc mantuiti. Mitropolitul si patriarhul dupa Biblie nu trebuiau sa mai existe dar deh, munca e grea pentru popi.
Mare succes are manipularea mass-media daca, dupa ce ai vazut 2-3 stiri cu parinti depravati (mame ucigase sau tati alcoolici, etc) te duci in fata parintilor si le spui: lasa ca stiu eu de fapt ce e si cu voi, de azi nu mai sunteti parintii mei! Sunt ferma in privinta asta. Tocmai am vazut la televizor...
Asta simt si eu cand te aud. Pentru ca se intampla ca eu sa cunosc zeci si zeci de suflete de aur care inaintea familiei de acasa ajung sa puna grija pentru sufletele din parohie...
Eu am conceptia asta inainte sa inceapa ei sa daca ce fac.Nu ma poate nimeni obliga sau convinge ca trebuie sa ma uit la popa ca la un sfant in fata caruia trebuie sa ma inchin.Te rog nu incepe polemica asta cu mine si nu incerca sa ma convingi in vreun fel ca vreun popa e mai breaz ca mine ca tine sau ca altul e om
Hm, daca asta simti fa-o nu ne cere noua parere, du-te la o manastire, vorbeste cu preotul de-acolo si vezi ce se rezolva, dar esti sigur vrei sa duci o viata celibatara?
Ar trebui sa vorbesti cu cineva care l-a gasit pe Dumnezeu.Eu n-am intalnit pe nimeni.
In BOR trebuiesc facultate de teologie plus bani ca sa poti doar sa speri ca vei prinde un post de popa. Vezi "Intaia predica a unui popa ateu": https://www.youtube.com/watch?v=PoYqwT4Q8rM
precum si alte asemenea. BOR este o afacere. Popia este o meserie prin care se obtine un salariu. Cristos nu a facut din slujire o meserie. Dumnezeu nu are nevoie de temple sau case facute de om. Oamenii sunt tot mai necredinciosi. Bisericile sunt tot mai goale. Asta datorita implinirii unei profetii. Mai bine invata o meserie laica si cu Dumnezeu in gand orice faci sa faci ca pentru Dumnezeu si nu ca pentru om. Calea dragostei este adevarul si cea mai buna cale. Descoperind dragostea din tine IL vei gasi pe Dumnezeu. NU pentru ca Dumnezeu este in om ci pentru ca Dumnezeu a dat fiecarui om constiinta si dragoste in ADN dupa insusirile Lui nevazute. Intemeiaza-ti o familie prin dragoste. Cauta o femeie credincioasa si dornica sa-L gaseasca/cunoasca pe Dumnezeu. Sunt multi batrani singuri care in schimbul ajutorului la batranete doneaza casa unor tineri casatoriti si iubitori. Ai grija sa-ti dea casa prin notar. Mult succes *
Poti sa il urmezi pe Isus, poti sa te dedici Lui si fara a te face popa. Trebuie sa te pocaiesti, sa I citesti Cuvantul. Dacă vrei să iti explic mai detaliat cum sta treaba cu pocainta, scrie mi pe godismyshield@yahoo.com. sunt credincioasă.
O sati trimit acum un meil la adresa care ne-au lăsat-o
Asta nu e o chestie care se spune pe net (ca vrei sa ii dedici viata lui Dumnezeu). Nici preoti nu avem pe aici( poti cauta mai bine pe alte site-uri). E bine daca il iubesti pe Dumnezeu si vrei sa faci voia Lui, dar intai ar trebui sa stii care este aceasta, in privinta vietii tale. De aceea e bine ca despre tema asta sa discuti cu un duhovnic care te va ajuta, de obicei asta se spune la spovedanie. Daca vrei sa ai o viata in comunitatea unei biserici/manastiri, sa stii ca nu este suficienta doar acea,, chemare a Domnului". Trebuie sa ai dragoste de lectura religioasa, de rugaciuni, de post, de Dumnezeu si de aproape. Daca simti asta, atunci eu cred in 90% ca asta nu e doar o ispita, ci voia Domnului. Daca nu ai aceasta dragoste, poti lupta pentru ea, ca niciodata nu e tarziu. Dar cel mai bine este sa vorbesti cu duhovnicul despre asta si sa mergi cat mai des la biserica pentru a te ruga (in afara de cele de care ai nevoie) si pentru a reusi cu bine sa il urmezi oriunde ai fi. Acum nu e bine sa fagaduiesti nimic Domnului in ceea ce priveste dorinta ta. Doamne ajuta!
Ai putea sa te calugaresti daca vrei sa iti dedici in totalitate viata lui Dumnezu, sau poti ramane un siplu crestin care nu lipseste de la slujbe, ambele te ajuta sa te mantuiesti
Bună. Eu nu am înţeles mai nimc din fraza:,, Ce spuneți și dumneavoastră dacă sunteți preot paroh ceva.'' Prin interpretare, cred că vrei să vorbeşti cu un preot, dar nu cred că vei găsi pe TPU aşa ceva.
Totuşi, pentru a-L urma pe Dumnezeu nu ai nevoie de preot, cât de o Biblie, acolo găseşti tot ceea ce ai nevoie, în special în Noul Testament. E bine şi sănătos că nu bei şi nu fumezi, dar aceste lucruri nu-l impresionează pe Dumnezeu, El vrea o inimă dăruită Lui în întregime (am spus vrea, nu are nevoie, e o mare diferenţă), crede-mă că El poate schimba şi acoolici şi fumători. Ceea ce pot să spun este: citeşte şi roagă-te. Dacă te pot ajuta cu ceva (referitor la ceea ce am scris, să explic mai bine), scrie-mi mesaj privat.