Comportamentul omului e determinat genetic și prin învățare. Comportamentul determinat genetic e rezultatul selecției naturale.
În funcție de codul genetic, de experiența și de educația primită un om poate avea o nepăsare și o nesimțire vecină cu inconștiența sau dimpotrivă poate fi foarte simțit și empatic până într-acolo încât să aibă nevoie de tratament pentru a trece peste acea stare.
Prin urmare există oameni care pot face orice fără să aibă nici o problemă.
Este vorba despre conștiență, pe lângă conștiință. Sunt absolut complementare și nu lucrează separat. Felul în care ai fost educat despre cum funcționează lumea, la ce valori te raportezi și în ce manieră, toate astea te vor determina să ai mustrări sau nu.
Conștiința este un câmp de luptă între gândurile bune și cele rele manifestate în fiecare ființă vie.
Cand te mustra constiinta, mai intai gandeste te daca într-adevăr ai facut ceva.
Nu de putine ori m-a mustrat constiinta, si la un singur exercitiu de gandire mai in profumzime, mi-am dat seama ca nu am facut nimic.
Daca este într-adevăr un motiv intemeiat, sa te mustre constiinta depinde de caz.
Daca esti o persoana empatica, si i ai gresit cuiva cu orice, iti ceiri scuze la persoana aia.
Daca ai ucis, o sa te mustre toata viata constiinta ca nu poti plati familiei indurerate cu nimic, uciderea acelei persoane. In cazul asta exista doar ameliorare, cum ar fi sedinte de terapie psihologica si mult timp de gandire la ceea ce ai facut in inchisoare.
Curba durerii oricum scade in intensitate cu timpul, de asta e important sa lasi cat mai mult timp s atreaca.
Cat despre de unde vine mustrarea de constiinta, aici nimeni nu cred ca are un raspuns clar.
Mustrarea de conștiință vine de la îngerul pazitor
Vine de la duhul sfant, crestinule drag care n ai citit un cuvant din biblie.