| RockOrNothin a întrebat:

Am niște întrebări pentru voi și rog să răspundă doar oamenii sănătoși la cap.

1. Ce părere aveți de faptul că toți se plâng că nu se fac spitale, școli, nu se dotează cu aparatură, mulți nu au case și totuși tot ei donează bani pentru ridicarea... Bisericilor, deși acestea sunt omniprezente?

2. Cum considerați că trebuie să fie Dumnezeu?
Ca un prieten căreia îi spui toate ofurile și în care ai încredere sau o ființă supremă ție care te condamnă la orice greșeală și de care trebuie să-ți fie frică?

3. Credeți că oamenii care fac "rele" și apoi se roagă pentru iertare au șanse mai mici sau mai mari să ajungă în Rai decât oamenii credincioși?

4. Contează să te rogi lui Dumnezeu din orice locație ai fi, dar cu credință sau să mergi la Biserică plictisit și să nu te rogi cu "smerenie" și să spui că El te va ierta pentru că ai făcut efortul să te deplasezi până în casa lui?

5. Cum ne iubește Dumnezeu dacă se întâmplă atâtea rele și cu toate că îi cerem să ne ajute, el este indiferent?

6. De ce ne vrea Dumnezeu înfometați și săraci (se pare că asta este condiția pentru a ajunge în Rai)?

7. Dacă lui Dumnezeu i s-a făcut templu și El însuși l-a distrus, de ce oamenii CONTINUĂ să îi ridice astfel de clădiri și CONTINUĂ să îi aducă ofrande?

8. Mai important este să fii bun la suflet și să nu te rogi întruna ca un psihopat sau să te rogi în fiecare clipă și să fii rău?

9. Dacă singura parte din moaștele unui sfânt ar fi organul genital, l-ați pupa?

10. De ce nici măcar preoții nu se obosesc să citească Biblia și alte lucrări sfinte, dar ateii, sataniștii, alte religii mai aruncă un ochi asupra ei?

11. De ce părinții botează copilul? El nu știe de partea cărei religii va fi când va crește și nici părinții săi.
Considerați că acesta ar trebui botezat la vârsta la care va dori el?

12.De ce religia este obligatorie în școală?

13.De ce oamenii nu te lasă să vorbești liber despre religie și consideră asta blasfemie?

14.De ce preoții vor bani când oficiază diverse slujbe?

15.De ce Dumnezeu îi pedepsește doar pe cei buni, dar pe violatori, criminali, pedofili, escroci îi ajută să scape de pedepse?

16.Nu Dumnezeu l-a creat pe Lucifer?

17. Dacă Bisericii îi este frică de Satan, nu înseamnă că ei cred în existența lui, asta făcându-i sataniști?

18.Cum înjură popa? laughing

19.Biserica este un loc de recreere sau un business?

20.De ce creștinii împart același centru cre(ș)tin cu alte 2 religii?

Sper să nu vă plictisiți, răspundeți doar la ce vă place.

22 răspunsuri:
| danut a răspuns:

Cam multe, obositoare si naive intrebari daca le iei la gramada. Incearca cate o intrebare mai..gandita.

| petriinna a răspuns (pentru danut):

Da da da

| RockOrNothin explică (pentru danut):

Am spus cine vrea să răspundă și la ce vrea să răspundă. Dacă sunt multe și obositoare, nu te oblig să le citești

| danut a răspuns (pentru RockOrNothin):

Intrebarile tale au "un sens", nu sunt "neutre" din punct de vedere al optiunilor religioase, adica pe romaneste sunt tendentioase. Ce rost are raspunsul la cele 20 de intrebari daca tu nu astepti o opinie ci o "confirmare" a parerilor tale iar altele sunt fara cap sau coada. De exemplu:
"16.Nu Dumnezeu l-a creat pe Lucifer?"
Si care e problema ta? Cumva il faci pe Dumnezeu "responsabil" de raul provocat de Satan?
Daca doar atat te duce pe tine mintea, sigur Mao Tse-tung a avut o influenta hotaratoare aspra acesteia.

| usuk a răspuns:

1-toata lumea se plange si nimeni nu face nimic-este destul de problematic-pentru acesta lipsa de desteptaciune si gandire "divergenta" meritam tot ce-i mai rau(mai bine zis, "merita")

2-el simplu nu trebuie sa fie
sau-sa fie, dar nimeni sa nu stie asta

3-raiul/iadul sunt un mit-simple basme

4-am convingerea ca ar conta mai mult sa fi un om integru si bun cu ceilalti

5-daca el chiar exista, este rau

6-eu cred ca alti ne "vor" saraci, ca sa poate "ei" sa se imbogateasca pe seama "noastra"

7-sti si tu, se spune ca doar 2 lucruri sunt nelimitate in universul acesta...

8-intrebare cu raspuns subinteles

9-pentru mine nu exista sfinti sau alte lucruri bisericesti

10-ei au alte interese

11-eu cred ca acest act cam incalca dreptul la libertatea religioasa, deci, se intelege

12-preotii vor sa faca mai multi bani?

13-educatie precara

14-viata vesnica, costa bani

15-irelevant

16-irelevant

17-irelevant

18-irelevant+nu am cunostinte necesare acestei intrebari+idontgiveashit

19-business, clar

20-aceste 3 religii sunt foarte inrudite si chiar mai mult, au si aceleasi personaje

| milan9 a răspuns:

Referitor la preotia crestina, iata cum Biblia Bisericii, crestinismul, apostolii, si in primul rand Mantuitorul Hristos confirma PREOTIA CRESTINA:

- NOUL TESTAMENT despre preoţi:
1). -Iacov 5, 14 :"Este cineva bolnav între voi? Să cheme PREOŢII BISERICII (categorie aparte deci) şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn in numele Domnului."
2). - Timotei 5, 17:"Preoţii, care îşi ţin bine DREGĂTORIA, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul şi cu învăţătura."
3). - I Timotei 4, 14: "Nu fi nepăsător faţă de HARUL CARE ESTE ÎNTRU TINE, care ţi s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor MAI-MARILOR PREOŢILOR (transmiterea SPECIALĂ a harului- făcută doar în cazul preoţilor)."
4). -I Petru 5, 1-2: "Pe PREOŢII CEI DINTRE VOI (doar unii aveau această misiune harică, nu toţi!) îi rog ca unul ce sunt împreună preot şi martor al patimilor lui Hristos si partas al slavei celei ce va să se descopere. Pastoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câstig urât, ci din dragoste."

5). -Tit l, 5: "Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc şi să aşezi PREOŢI PRIN CETĂŢI (doar unii erau numiţi preoţi), precum ţi-am rânduit."
6). -Ioan 20, 21-23:,,Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: LUAŢI DUH SFÂNT; Cărora VEŢI IERTA PĂCATELE se vor ierta şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute."
7). - Timotei 5, 22: "NU-ŢI PUNE MÂINILE DEGRABĂ PE NIMENI (gest prin care episcopii transmiteau harul), nici nu te face părtaş la păcatele altora. Păstrează-te curat. (consacrarea preotului era o acţiune HARICĂ- transmitere de HAR)"
8). -I Tim.1, 14:,, Comoara cea buna ce ti s-a incredintat, pazeste-o cu ajutorul Sfântului Duh, care sălăşluieşte întru noi."
9). -Faptele Apostolilor l4.23:,,Şi hirotonindu-le preoţi in fiecare biserică, rugâdu-se cu postiri, i-au încredinţat pe ei Domnului în care crezuseră."
10). -II loan 1.1:,,Preotul, către aleasa Doamnă (Biserica) şi către fiii ei, pe care eu îi iubesc întru adevăr şi nu numai eu, ci şi toţi care au cunoscut adevărul."
11). -I Timotei 6, 20:,, O, Timotei, păzeşte comoara ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de vorbirile desarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase."
12). -Fapte 11, 30 :..."Ceea ce au şi făcut, trimiţând preoţilor prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul."
13). -I Timotei 5, 19;,, Pâră împotriva preotului să nu primeşti, fără numai de la doi sau de la trei martori."
14). Şi cuvântul lui Dumnezeu creştea, şi se înmulţea foarte numărul ucenicilor în Ierusalim, încă şi mulţime de preoţi erau supuşi credinţei.
15). -Fapte 20.17:,,Şi trimiţând din Milet la Efes, a chemat la sine pe preoţii Bisericii."
16).-Evrei 7,24:,,Aici însă, Iisus, prin aceea că rămâne în veac, are o preoţie netrecătoare (veşnică)".
17). – Evrei 6, 2:..."A învăţăturii despre botezuri, despre punerea mâinilor (ritual de transmiterea a harului preoţilor), despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică."

- NOUL TESTAMENT despre episcopi (mitropolitul şi patriarhul având tot harul de episcopi, diferenţa de titulatură ţinând doar de organizare administrativă):
1). -Fapte 20, 28:,, Drept aceea, luaţi aminte de voi şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câstigat-o cu însuşi sângele Său."
2). -I Timotei 3, 2:,, Se cuvine, dar, ca episcopul să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor, înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii."
3). -I Timotei 3, 6: "Episcopul să nu fie de curând botezat, ca nu cumva, trufindu-se, să cadă în osânda diavolului."etc...

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Am vazut la stiri spitale cu aparatura de milioane de euro nefolosita de 10 ani.
In rest cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Ma taraie brau? pune domnule cate o intrebare daca vrei sa te ajutam.ti-au dat stia lista si tu ai pus-o toata odata? maine ce mai postezi? aaa.ai uitat chestia cu Dumnezeu si cu piatra pe care nici el atotputernic nu o poate ridica.na ca ajuta-i eu. funda dao cui oi vrea.

| 1dintrevoi a răspuns:

2. Pentru mine Dumnezeu este oricum, numai absurd nu. Nu cred in acel Dumnezeu manios, razbunator si fara sens. Cred intr-un Dumnezeu rabdator, milos, drept. In rugaciuni pot sa-i spun tot ce ma apasa.

3. Nu mi-e clara intrebarea asta. Depinde ce inseamna pentru tine "credincios". Daca face rele si se roaga, nu tot credincios se numeste? Se roaga pentru iertare-deci crede intr-o divinitate. Credinciosi, necredinciosi, toti avem pacate. Si inainte sa-i ceri iertare lui Dumnezeu, trebuie sa-i ceri iertare celui ce i-ai gresit. Poruncile trebuie respectate nu ca sa vada Dumnezeu cat de activ esti, ci ca sa nu-l ranesti pe cel de langa tine, si impreuna sa traiti in armonie.
Dumnezeu te iarta, negresit, dar cel caruia i-ai gresit...va dori sa imparta Raiul cu tine?
Daca exista, intr-adevar, o ultima judecata, si Dumnezeu e judecatorul, nu inseamna ca in fata instantei se vor prezenta doua parti? Cel care face raul si cel asupra caruia se rasfrange raul. Daca victima te iarta, si judecatorul te va ierta. Cel putin asa vad eu "sentinta" catre Rai sau Iad happy
Update: Ca raspuns final la intrebare - nu cred ca cel care se roaga mai mult (sau detine eticheta de "credincios") are vreun avantaj.

| RockOrNothin explică:

Oh, da.
9. Dacă singura parte din moaștele unui sfânt ar fi organul genital, l-ați pupa?

10. De ce nici măcar preoții nu se obosesc să citească Biblia și alte lucrări sfinte, dar ateii, sataniștii, alte religii mai aruncă un ochi asupra ei?

| petriinna a răspuns (pentru RockOrNothin):

De unde stii tu ca preotii nu citesc Biblia?

| petriinna a răspuns (pentru RockOrNothin):

+ de asta ..cineva nu poate ajunge preot pana nu da niste examene care-i examineaza in totalitate stiinta bibliei

| fllu07 a răspuns (pentru petriinna):

Pai daca ar citi-o ar pune in practica ceea ce ne invata ea. insa ei sunt departe de invataturile bibliei precum rasaritul de apus. fa o comparatie intre viata lui Isus si a apostilolor cu viata preotilor, si-ti raspunzi singura.
si am discutat cu un student la teologie ortodoxa si mi-a aratat din ce invata ei, ce materiale didactice au. sub nici o forma nu biblia.

| petriinna a răspuns (pentru fllu07):

Fie cum zici tu insa gresesti... faci o generalizare gresita

| RockOrNothin explică (pentru petriinna):

Dacă tot nu răspunzi, te rog ca data viitoare să nu te mai obosești să intri aici. Și nici tu nu ai de unde știi dacă ei chiar o citesc. Plus că unul din preoții de la noi nici nu a terminat Teologia, nici nu știu cum de este preot.
Iar dacă nu-ți convin întrebările mele, te rog din nou să nu mai intri aici pe viitor.

Merci frumos și o seară plăcută.

| petriinna a răspuns (pentru RockOrNothin):

Acela este un caz particular...tu in intrebare ai generalizat
legal vrbind, orice preot trebuie sa aiba habar de biblie

| fllu07 a răspuns (pentru petriinna):

Degeaba pustnicii pozeaza in oameni umili, smeriti, daca traiesc in orgii sexuale greu de explicat. sunt destule reportaje care dovedesc cuvintele mele. si sa nu fie asa, degeaba sunt smeriti daca ii invata pe oameni minciuni, gen iad, trinitate, icoane, moaste, etc...

| petriinna a răspuns (pentru fllu07):

E logic ca majoritatea reportajelor sustin ipostaza negativa, acuma nu s-or face zeci de reportaje despre oameni smeriti si preoti la locul lor. intr-adevar sunt destule reportaje negative, insa raportandu-ne la numarul total de preoti de ex. acestea nu reprezinta nici 15%. In concluzie, mai bine taci
.

| milan9 a răspuns (pentru petriinna):

Nici 15%? Dar acesta e un procent foarte mare dar FALS!
Sunt 4-5 cazuri pe an în toată mass-media, şi ştim că mass-mediei nu-i scapă nimic. Este nedrept să fie luate acele câteva cazuri şi să fie multiplicate cu 10000! Multiplicarea aceasta e o aberaţie răuvoitoare. Sunt în ţară peste 15000 de preoţi şi peste 8000 de monahi şi monahii în mănăstiri. Ce vină au ceilalţi dacă presa de scandal prezintă doar "uscătura" din pădure, doar pe acei intruşi "camuflaţi" pe nedrept în această misiune, care au devenit de fapt şi de drept cei mai mari duşmani ai propriei lor credinţe şi valori?

| milan9 a răspuns (pentru petriinna):

Este crunta obraznicia acestui "martor" al lui Iehova, dar nu de mirare, intrucat asta e politica obraznica a cultului, de a insulta peste opt mii de monahi si monahii ce duc o viata de sfinti, ce fac slujbe si rugaciuni cand el doarme, ce traiesc in abstinenta cand el se distreaza, se duc o lupta permanneta cu pacatul...

| fllu07 a răspuns (pentru petriinna):

Mda. interesant raspuns. cu ce il argumentezi?
poate vrei sa spui ca este invers, nici 15% nu sunt popii aia care sunt smeriti.
si sa fie 15% smeriti si buni, onesti, tot rai sunt pentru ca nu ii invata pe oameni adevarul. Matei 15:9

Răspuns utilizator avertizat