Urzi23 A raspuns cu intelepciune :
Canonul este rinduit de Sf Biserica pentru indreptarea noastra.Canonul este un legamint ca vom parasi calea pacatului si ne facem oameni de treaba. Dupa Canon vine Sf Impartasanie
Canoanele nu sunt pedepse aplicate celor care au fãcut un lucru rãu - cum adeseori se întelege -, ci au un rol terapeutic, ele având drept scop vindecarea sufletului omenesc afectat de pãcate. Pentru a iesi dintr-o stare sufleteascã negativã, rea, omul trebuie sã urmeze o anumitã cale, care presupune de cele mai multe ori oprirea de la Sfânta Împãrtãsanie însotitã de efectuarea unor gesturi care sã concretizeze starea de pãrere de rãu pentru pãcatele sãvârsite.
Sfânta Împãrtãsanie este actul comuniunii depline, al întâlnirii cu Dumnezeu. Or, nu putem sã mergem la întâlnire cu Dumnezeu într-o stare în care L-am supãrat foarte rãu, sãvârsind fapte neplãcute Acestuia. Trebuie mai întâi sã ne împãcãm cu El, cerându-I iertare si arãtându-I prin gesturi concrete cã ne pare rãu pentru ceea ce am fãcut. Pentru aceasta, avem nevoie de o anumitã stare sufleteascã, la care ajungem si prin împlinirea canoanelor pe care ni le dau duhovnicii.
Canoanele sunt ca medicamentele. Ele nu se dau tuturor bolnavilor la fel, ci sunt prescrise de duhovnici fiecãrui credincios, în functie de multi factori, avându-se în vedere sãnãtatea lui sufleteascã
Iar Urzi23 a incheiat cu maiestuozitatea-i caracteristica :
Ex de Canon
Pe femeile care sunt desfrânate si-si omoarã fãtul si se îndeletnicesc cu pregãtirea mijloacelor de avort hotãrârea de mai înainte le-a oprit pânã la iesirea din viatã, si aceastã hotãrâre se tine îndeobste. Dar, gãsind ceva spre a le trata mai blând, am hotãrât ca vreme de zece ani sã împlineascã în penitentã, potrivit treptelor hotãrâte.
Dupa spovedanie, primesti un Canon, mai greu sau mai usor in fuctie de pacatele facute. Daca tu iti respecti canonul, atunci pacatele iti vor fi iertate, caci asa tu arati ca iti pare rau ca ai gresit. Daca nu respecti canonul, pacatele nu iti vor fi iertate.
Canonul este ca un pergament sfant, care il primesti dupa spovedanie, pentru a-ti aminti a nu mai pacatui ( chiar daca mai pacatuiesti, iti va aminti sa o faci de '' mai putine ori '' )
Buna! Canonul este o lista cu lucruri pe care trebuie sa le faci pentru a ti se ierta pacatele. Dupa spovedanie preotul iti va da un Canon daca ai pacate mari.
Sunt sfaturi care e bine sa le urmezi ca sa nu mai cazi. Pacatele sunt iertate la spovedanie, dar canonul e bine sa il tii, ca sa nu cazi din nou in ele. Daca simti ca e prea greu ce ti s-a dat, spune-i parintelui si impreuna veti gasi o solutie.
Dupa spovedanie, dupa ce preotul te-a dezlegat de pacate, daca ai pacate mari, preotul iti da un canon.Canonul este ca un fel de "medicament" pentru a te vindeca de ranile sufletesti. De exemplu poate sa-ti spuna sa citesti Paraclisul Maicii domnului s-au sa faci 30 de matanni etc. dar asta depinde la caz la caz
DeProfundis99 întreabă: