De ce nu donezi unui spital cu copii cu cancer nu crezi ca daca exista dumnezeu te va rasplati, de ce sa te lasi pacalit,noi cream viiorul, scopul, sensul existentei noastre ceea ce e minunat, daca as stii viitorul existenta mea nu ar avea sens, misterul vieti e frumusetea vieti, pacat ca nu sunteti constienti de asta.
Cine se duce de bună voie pe tărâmul celui rău, nu va mai putea scăpa din mâna lui. Dumnezeu nu poate salva un astfel de om, pentru că diavolul va spune că omul de bună voie s-a dus pe domeniul lui. Scopul arhivrăjmașului este să distrugă viețile oamenilor. În asta își găsește el plăcerea.
Diavolul va distruge viețile tuturor acelora care vor participa chiar și de curiozitate la ședințele de ghicire, vrăjitorie sau alte tipuri de manifestări spiritiste.
Noi trebuie să ne încredem în Dumnezeu și să aducem înaintea Lui toate problemele noastre, și să nu cerem ajutorul vrăjmașului nostru și al lui Dumnezeu.
Nu ai nevoie sa mergi la nicio vrajitoare. In primul rand sunt doar niște țigani care te considera fraier si vor sa ia toti banii de pe tine. Daca te duci acolo admiti ca esti fraieri si ca vrei sa fii furat. In al doilea rand nu doar ca te fura si ca te considera fraier, dar si lucrezi cu demoni si le dai putere asupra ta sa-si bata joc de tine si sa risti chiar sa fii posedat. Vrei sa fii posedat? Sa nu mai ai control asupra corpului tau? Sa faci ca nebunul si sa te caci pe tine incontrolabil si mai stiu eu ce. Ce rost are sa treci prin asta?
Este alegerea mea!
Alegerea ta ar fi si sa mananci ****, dar lumea te avertizeaza ca n-are gust bun si te imbolnavesti. De ce nu cugeti un pic tu cu tine insuti si te intrebi pe tine de ce vrei sa faci o alegere atat de evident gresita?
De ce sa mergi la vrajitoare si sa ramai legat de duhuri necurate toata viata, cand poti merge la Dumnezeu? Dumnezeu nu te leaga, nu te forteaza, nu te obliga sa ramai cu El. In acelasi timp, efectul pe care il are raspunsul lui Dumnezeu asupra fiintei tale e complet diferit fata de cel pe care il are un raspuns demonic.
De curiozitate, cati ani ai? un om matur nu crede in prostii d-astea...maturizeaza-te frate, citeste o carte de astronomie, fa-ti o iubita...lasa vrajitoarele nu exista asa ceva
Curiozitatea nu strică nimănui problema este de ce această sordidă cerere a minții. Dacă religia a renunțat la vrăji/invocații/fum/decor apocaliptic/șamanism=binecuvântări/telepatie/duhuri etc normal că dezorientarea asta "magicoscopică" fără rezultate concrete se direcționează spre alte credințe. Să-i urăm succes!
Angel1997 întreabă:
justAgirl_8912 întreabă: