Am pus o intrebare despre iad cum il vedeti voi, am primit diferite opinii, dar ce m-a facut sa pun intrebarea este acest videoclip https://www.youtube.com/watch?v=0NXkpCXDwZg.Eu una l-am vazut ca nascocirea unei coreence cu prea multa imaginatie dar totusi nu e de trecut cu vederea.Ce ziceti oare toti cei ce ajung in Iad isi merita soarta? Fiti atenti la pedepse si la cei ce sunt pedepsiti. Vreau opinii si vreau argumente.

Mai întâi îţi răspund la întrebări:
1. În afară de trupul biologic şi de suflet există şi un trup duhovnicesc. După deces are loc judecata particulară, după care sufletul merge în rai, în purgator sau în iad. Iar la sfârşitul lumii, într-o clipă, printr-un miracol, va fi şi învierea morţilor (nu a trupurilor biologice, ci a oamenilor, cu trupuri duhovniceşti, pentru că Sfântul Apostol Pavel spune „Carnea şi sângele nu pot moşteni Împărăţia lui Dumnezeu" - 1 Corinteni 15, 50). La înviere oamenii vor avea trupuri duhovniceşti, trupuri cu proprietăţi supranaturale. Astfel că omul, în integralitatea sa (suflet şi trup duhovnicesc) va merge la judecata universală (unde vor fi judecaţi toţi oamenii de pe pământ). După judecata universală omul în întregimea sa (suflet şi trup duhovnicesc) va merge acolo unde sufletul său era deja după judecata particulară: în rai, în purgator sau în iad. Deci are logică fatul că sufletele au trupuri duhovniceşti. Iar purgatorul, fiind locul de suferinţă temporară, va avea sfârşit - cei din purgatoriu, după ce-şi vor termina timpul de ispăşire, vor trece în rai, astfel că, în final, vor rămâne numai două locuri : locul de fericire veşnică, adică raiul şi locul de suferinţă veşnică, adică iadul.
Pe lângă iadul veşnic, există şi un loc de suferinţă vremelnică, temporară, numit purgator la catolici sau „tinda iadului", „iadul vremelnic" la ortodocşi. Acest loc e diferit de iadul veşnic. În acest loc de suferinţă temporară ajung cei cu păcate mici (făcute fără voie, sau cu voie dar în lucru mic), sau cei care mai au de ispăşit urmele lăsate în suflet de păcatele mari (făcute cu ştiinţă şi voinţă deplină şi în lucru mare) de care s-au curăţit deja pe pământ, dar nu le-au ispăşit. Spre deosebire de suferinţa din iadul veşnic, această suferinţă vremelnică din acest loc este purificatoare, curăţitoare, pentru că astfel sufletul respectiv ispăşeşte păcatele mici sau urmele păcatelor pentru care a făcut pocăinţă pe pământ, dar nu le-a ispăşit. După ce ispăşeşte şi se curăţă complet în purgator, sufletul intră în fericirea veşnică. Rolul rugăciunilor, pomenilor şi altor fapte bune pentru răposaţi este de a scurta timpul de suferinţă a celor aflaţi în locul de suferinţă temporară, pentru că ei nu mai pot face nimic pentru ei înşişi, pentru a-şi scurta acel timp de suferinţă. Sufletele din purgator pot fi ajutate mai ales prin oferirea pentru ele a Sfintei Liturghii.

2. Satan nu a căzut la pace cu Dumnezeu, ci va fi pedepsit şi el şi toţi îngerii răi pentru totdeauna, împreună cu toţi oamenii care au decedat în duşmănie cu Dumnezeu. Da, şi Satan e veşnic, ca şi toţi îngerii şi toţi oamenii. Nicio persoană creată de Dumnezeu nu dispare. Nu că Dumnezeu nu ar putea face ca cineva să dispară, dar Dumnezeu nu a creat pe nimeni pentru dispariţie. Oamenii care au făcut pocăinţă pentru păcate în viaţa pământească şi l-au urmat pe Domnul Isus Cristos trebuie să fie răsplătiţi pentru veşnicie, iar satan, diavolii şi oamenii care au decedat în duşmănie cu Dumnezeu trebuie să-şi ia pedeapsa veşnică. Domnul Isus Cristos a vorbit de zeci de ori atât despre existenţa fericirii veşnice, cât şi despre existenţa suferinţei veşnice şi un poate să mintă, pentru că e Dumnezeu.
Suferinţa veşnică chiar există, la fel cum există şi fericirea veşnică. Dumnezeu este iubitor dar este şi drept. El ne dă iertare pentru păcate pe pământ prin sacramentul pocăinţei, dar nu-i poate primi în rai pe cei care n-au făcut pocăinţă pentru păcate şi au decedat în duşmănie cu el, pentru că nu poate fi nedrept faţă de ceilalţi. Ca să ne mântuim (să ajungem la fericirea veşnică, nu la suferinţa veşnică) trebuie ca pe pământ să credem în Domnul Isus Cristos, să primim iertare pentru păcate prin sacramental pocăinţei şi să-l urmăm pe Domnul Isus Cristos şi cuvintele sale.

3. Domnul Isus Cristos, fiind Dumnezeu, se află oriunde, inclusiv în iad, numai că cei din iad nu mai pot intra în comuniune cu el, pentru că starea lor e pecetluită pentru veşnicie. Au avut timp pe pământ să facă pocăinţă pentru păcate, dar cu toate acestea au decedat în duşmănie cu el.

4. În iad este lipsa oricărui bine şi prezenţa oricărui rău pentru veşnicie, după cum în rai este prezenţa oricărui bine şi lipsa oricărui rău pentru veşnicie. Deci pot exista viermi, gândaci şi alte fiinţe tot cu trup duhovnicesc, care vor chinui trupurile duhovniceşti ale celor din iad.

Realităţile invizibile şi imateriale nu sunt mai puţin adevărate decât cele vizibile şi materiale. Nu există numai lumea aceasta materială, nu există numai ceea ce se poate observa şi măsura. Sunt foarte multe argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte: atât argumente raţionale cât şi semne supranaturale (miracole). O parte dintre acestea sunt redate pe blogul următor:

http://www.cezar-iasi.blogspot.ro
De pe acest blog recomand, în primul rând, articolul cu titlul Argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte (articolul cel mai amplu, din partea de jos a blogului). În afară de acest articol, blogul conţine: înregistrări video cu miracole, videoclipuri, filme documentare, legături cu numeroase site-uri foarte interesante, posturi TV şi radio on-line, cărţi care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare), articole foarte interesante. Vă recomand să studiaţi blogul şi să-l trimiteţi mai departe, ca să folosească şi altora.

Recomand şi documentarul Minuni Euharistice (subtitrat în română) - Un documentar foarte interesant despre minuni şi prezenţa reală a Domnului Isus Cristos în Euharistie confirmată şi de investigaţiile ştiinţifice. Vizionaţi accesând linkul următor şi trimiteţi-l mai departe:

http://www.youtube.com/watch?v=6FsZVatSrUw&feature=youtu.be

Răspunde

Raportează

Evaluează

He, he, tu esti catolic, cu purgatoriu si alte ameteli, auzi la el, trupul duhovnicesc...
Te doare mintea...

"Oamenii care au făcut pocăinţă pentru păcate în viaţa pământească şi l-au urmat pe Domnul Isus Cristos trebuie să fie răsplătiţi pentru veşnicie, iar satan, diavolii şi oamenii care au decedat în duşmănie cu Dumnezeu trebuie să-şi ia pedeapsa veşnică.

Si aia si aia in momentul cand au murit, la revedere, s-a terminat, adio, nici duh, nici suflet, nici inviere, nimic. Faptul ca religia profita si prospera pe seama fricii de moarte a oamenilor si a dorintei lor de a trai vesnic este evidenta. Cine nu poate/vrea sa faca fata realitatii privind sfarsitul individului, se refugiaza in povesti tampite despre zei si promisiuni de viata vesnica, e foarte simplu.

Si lasa dracului infectia aia de blog, n-o mai flutura pe aici, cersesti vizualizari, sau ce?

Răspunde

Raportează

Evaluează

Nu ceşesc vizualizări, pentru că blogul este făcut din convingere, nu din interes, eu nu câştig absolut nimic din vizualizări. Recomand blogul tocmai pentru că pe el se găsesc argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte. Am dreptul la liberă exprimare şi, ca creştin, am şi datoria de a mărturisi credinţa prin cuvânt şi fapte oricând şi oriunde, inclusiv pe internet. Cum ai vrea tu să-mi împiedici acest drept şi această datorie? Aici este un forum, un spaţiu public, deci cu ce drept îmi ceri tu mie să nu postez ceva în spaţiul public?

Şi nu-ţi poti forma o părere obiectivă despre blog doar dacă arunci aşa o privire în mare. Ar fi bine să citeşti în întregime cel puţin articolul intitulat Argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vietii vesnice de dincolo de moarte (articolul cel mai amplu, care se află în josul paginii de blog). Şi am spus că acel articol nu epuizează nicidecum toate argumentele şi dovezile. Mai sunt multe alte argumente şi dovezi, astfel încât ar putea fi scrise tomuri întregi. În plus, nu poţi avea pretenţia să înţelegi toate adevărurile religiei pe cale raţională. Sunt şi adevăruri ale religiei care pot fi înţelese pe cale raţională, dar şi adevăruri care depăşesc raţiunea şi ne sunt revelate de Dumnezeu prin Revelaţia supranaturală, dată prin profeţi şi mai ales prin Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos, care e, totodată, supremul Revelator şi supremul Revelat.
Evagrie din Pont spunea: "Dumnezeu nu poate fi înţeles de mintea umană. Dacă ar putea fi înţeles de mintea umană n-ar fi Dumnezeu."

Da, sunt catolic, dar învăţătura de credinţă este aceeaşi şi la ortodocşi. Diferenţele de dogmă sunt foarte puţine, mai mult există diferenţe de ritual. Locul de suferinţă vremelnică, temporară, care există în afară de iadul veşnic şi de rai, este numit purgator la catolici sau „tinda iadului", „iadul vremelnic" la ortodocşi. Acest loc e diferit de iadul veşnic. În acest loc de suferinţă temporară ajung cei cu păcate mici (făcute fără voie, sau cu voie dar în lucru mic), sau cei care mai au de ispăşit urmele lăsate în suflet de păcatele mari (făcute cu ştiinţă şi voinţă deplină şi în lucru mare) de care s-au curăţit deja pe pământ, dar nu le-au ispăşit. Spre deosebire de suferinţa din iadul veşnic, această suferinţă vremelnică din acest loc este purificatoare, curăţitoare, pentru că astfel sufletul respectiv ispăşeşte păcatele mici sau urmele păcatelor pentru care a făcut pocăinţă pe pământ, dar nu le-a ispăşit. După ce ispăşeşte şi se curăţă complet în purgator, sufletul intră în fericirea veşnică. Rolul rugăciunilor, pomenilor şi altor fapte bune pentru răposaţi este de a scurta timpul de suferinţă a celor aflaţi în locul de suferinţă temporară, pentru că ei nu mai pot face nimic pentru ei înşişi, pentru a-şi scurta acel timp de suferinţă. Sufletele din purgator pot fi ajutate mai ales prin oferirea pentru ele a Sfintei Liturghii.

Şi de ce afirmi cu atâta emfază că nu există Dumnezeu şi viaţa veşnică de dincolo de moarte? Cum poţi fi sigur că nu există? Nu este niciun argument şi nicio dovadă că nu există Dumnezeu şi viaţa veşnică de dincolo de moarte, dar sunt foarte multe argumente şi dovezi că există.
Ateismul este o ideologie falsă care a parazitat un timp ştiinţa, aşa cum spunea şi marele savant român Nicolae Paulescu. Religia nu e absurdă, dar ateismul e absurd, deoarece face afirmaţii nu numai neverificabile, ci false. Există şi o carte intitulată "Nu am destulă credinţă ca să fiu ateu."
O recenzie a acestei cărţi poate fi citită şi pe internet, accesând linkul următor:
http://www.stiri.resursecrestine.ro/......a-fiu-ateu

Iată un exemplu despre absurditatea ateismului: „Ateismul poate fi definit ca o credinţă că nu a fost nimic şi nimic nu s-a întâmplat nimicului şi apoi acel nimic a explodat fără nicio raţiune, creând totul, şi apoi o serie de nimicuri s-au aranjat magic replicându-se pe ele până au ajuns dinozauri.".

Un articol de pe site-ul doxologia, care arată că e imposibil ca nimicul să fi creat totul:
http://www.doxologia.ro/......crea-totul

Întreg universul e ca o carte care vorbeşte despre Dumnezeu, aşa cum spunea şi Galileo Galilei: referindu-se la Revelaţia naturală şi la Revelaţia supranaturală, Galileo Galilei spunea că cele două izvoare („Cartea naturii" şi Cartea Scripturii) provin, amândouă, de la Dumnezeu, deci nu pot fi în conflict. Psalmistul scrie: „Mare este Domnul în Sion şi până-ntr-un fir de iarbă pe pământ."(Ps. 124, 4) Iar Kant spunea: „Două lucruri mă uimesc în mod deosebit: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală din mine."

Un articol foarte interesant, intitulat "Ştiinţa şi credinţa răspund la aceleaşi întrebări, dar din unghiuri diferite":
http://www.catholica.ro/......-diferite/

Nu e absurd să credem că Dumnezeu a creat universul din nimic, dar e absurd să credem că nimicul s-ar fi transformat singur în existenţă. Indiferent dacă a existat o evoluţie sau nu, toate trebuie să aibă un început, iar acest început nu putea apărea din nimic fără intervenţia lui Dumnezeu. Mergând cu gândul pe firul cauzelor secundare, ajungem la Cauza primă şi principală necauzată la rândul ei, Cauza tuturor cauzelor, Dumnezeu, Fiinţa Supremă care există din veşnicie şi a creat universul din nimic. El, care nu este cuprins de timp, pur şi simplu Este (în sensul deplin al cuvântului), a intrat în timpul nostru şi s-a revelat prezentându-se astfel: „Eu sunt Cel care sunt." (Ex. 3, 14) Noi nu putem să înţelegem faptul că Dumnezeu nu are început, pentru că avem gândire mărginită. Evagrie din Pont spunea: „Un dumnezeu care ar putea fi cuprins de mintea umană, n-ar fi Dumnezeu." Şi savantul Blaise Pascal spune despre Dumnezeu că deşi s-a revelat, pe de altă parte Dumnezeu ne rămâne ascuns ("Deus absconditus" – "Dumnezeu ascuns sau tainic"), inefabil, tainic în profunzimea esenţei sale.
În plus, universul are un Logos, o raţionalitate în structura lui, ceea ce ne arată că este creat de Fiinţa Supremă Raţională, Dumnezeu.

Indiferent dacă a existat o evoluţie sau nu, toate trebuie să aibă un început, iar acest început nu putea apărea din nimic fără intervenţia lui Dumnezeu. Mergând cu gândul pe firul cauzelor secundare, ajungem la Cauza primă şi principală necauzată la rândul ei, Cauza tuturor cauzelor, Dumnezeu, Fiinţa Supremă care există din veşnicie şi a creat universul din nimic. El, care nu este cuprins de timp, pur şi simplu Este (în sensul deplin al cuvântului), a intrat în timpul nostru şi s-a revelat.

Domeniul ştiinţei se reduce doar la ceea ce se poate observa şi măsura, dar realităţile imateriale şi invizibile sunt mult mai adânci. Ştiinţa şi religia sunt complementare (se completează). Ştiinţa ne învaţă despre creaţie, iar religia ne învaţă despre Creator. Niciodată omul nu ar putea răspunde decât (cel mult) la întrebarea "cum" a evoluat universul după momentul zero al creaţiei, dar nu ar putea răspunde niciodată la întrebarea "de ce" există universul în loc de nimic, nici nu ar putea descoperi rostul universului. Aceste întrebări depăşesc orice minte umană, iar Dumnezeu ne-a dat răspunsurile prin Revelaţie.

Însăşi existenţa omului care e fiinţă cu raţiune (cu gândire) e un argument că nu a aparut din întâmplare ci e creat de Dumnezeu. Întamplarea nu putea face să apară fiinţe cu raţiune, deci Dumnezeu, suprema Fiinţă raţională, există şi ne-a creat după chipul său. În acest sens Montesquieu spunea: "Fatalitatea oarbă care ar fi creat fiinţe raţionale este cea mai mare absurditate". Se referă la faptul ca întamplarea nu putea face să apară fiinţe cu raţiune, deci Dumnezeu, suprema Fiinţă raţională, există şi ne-a creat după chipul său. Chiar dacă a existat o evoluţie, aceasta a fost dirijată (condusă) de Dumnezeu spre apariţia omului (teoria evoluţionismului teist sau dirijat). De asemenea, ştiinţa modernă a dovedit că fenomenele din lume se află într-o strânsă interdependenţă şi determinare, ceea ce arată că există Dumnezeu, Fiinţa inteligentă supremă care a proiectat şi creat universul.

Întâmplarea nu putea face să apară fiinţe cu raţiune, deci Dumnezeu, suprema Fiinţă raţională, există şi ne-a creat după chipul său. În acest sens Montesquieu spunea: "Fatalitatea oarbă care ar fi creat fiinţe raţionale este cea mai mare absurditate". Chiar dacă a existat o evoluţie, aceasta a fost dirijată (condusă) de Dumnezeu spre apariţia omului (e teoria evoluţionismului teist sau dirijat).

Vechii greci au numit universul cosmos, care înseamnă podoabă, ordine; aceste atribute nu pot fi cauzate de întâmplare, deoarece ştiinţa modernă a dovedit că fenomenele din lume se află într-o strânsă interdependenţă şi determinare, ceea ce arată că există Dumnezeu, Fiinţa inteligentă supremă care a proiectat şi creat universul. Nimeni nu poate susţine că ar putea exista un calculator electronic fără o inteligenţă umană care să-l fi proiectat şi construit. Tot la fel, nu ar putea exista creierul omenesc cu treisprezece miliarde de piese (neuroni), fiecare având funcţia ei precisă, mai complicat decât orice calculator electronic, dacă nu ar exista un Creator inteligent suprem care să-l fi proiectat şi creat.

Ilustrul savant sovietic A. I. Oparin a considerat teoria hazardului (întâmplării) ca fiind depăşită şi sterilă. El scria deja în 1964: "Progresele enorme ale ştiinţelor naturii au permis să se obţină convingerea că apariţia vieţii pe pământ nu a fost "o întâmplare fericită", aşa cum s-a crezut mai înainte.Asta ar însemna să amesteci la întâmplare matriţele dintr-o tipografie, reprezentând 28 de litere, sperând că, din întâmplare, ele se vor aranja şi vor da la iveală cutare sau cutare poezie pe care noi o cunoaştem." Iar scriitorul francez Léon Bloy numea hazardul (întâmplarea) "dumnezeul imbecililor", vrând să spună prin aceasta că este imposibil şi absurd ca universul şi viaţa să fi apărut din întâmplare.

Teoria care a încercat să explice formarea lumii prin hazard (întâmplare) este considrată astăzi perimată, derizorie, chiar de savanţii de orientare materialistă.

Scriitorul francez André Frossard a fost mai întâi ateu, apoi a devenit creştin şi a scris cartea „Dumnezeu există, eu l-am întâlnit" şi cartea „Întrebări despre Dumnezeu" (în carte dă şi răspunsurile la acele întrebări). Cărţile sunt traduse în limba română şi le recomand.
Un alt exemplu de ateu care a devenit creştin este scriitorul Paul Claudel. Şi exemplele pot continua.

Psihologul Carl Gustav Jung spunea că e sigur de existenţa lui Dumnezeu, nu doar crede: „Eu nu cred, eu sunt sigur că există Dumnezeu."

Karl Linne, mare savant suedez, primul care a stabilit sistematizarea botanică, spunea: „Din papilele limbii unui ateu, eu voi dovedi existenţa lui Dumnezeu. "

Ateismul atribuie universului proprietăţi fizice care nu pot fi deduse din experienţă şi pe care ştiinţele experimentale le-au arătat recent ca fiind false: neînceputul, neevoluţia, neconsumabilitatea sau neîmbătrânirea. Filosoful francez Claude Tresmontant susţine că "ateismul este de negândit, dacă se ţine cont de datele experimentale obiective care se observă astăzi graţie ştiinţelor experimentale. Ateismul este incompatibil cu realitatea evoluţiei cosmice, fizice şi biologice. Din cauza opţiunii sale ontologice preliminare, ateismul modern, la fel ca şi păgânismul antic, este obligat să atribuie universului proprietăţi fizice care nu pot fi deduse din experienţă şi pe care ştiinţele experimentale le-au arătat acum ca fiind false: neînceputul, neevoluţia, neconsumabilitatea sau neîmbătrânirea. Ateismul modern, exact ca şi păgânismul antic, pentru a putea subzista este constrâns să deducă din propria afirmare iniţială proprietăţi fizice nu numai neverificabile, ci false. Este constrâns să deducă o fizică dintr-o metafizică preliminară pusă a priori: ceea ce reprezintă culmea ghinionului pentru o filozofie care se pretinde ştiinţifică, exemplu marxismul."


Blaise Pascal a fost un om de ştiinţă şi filosof profund credincios. Pentru atei, pentru cei care nu sunt convinşi sau nu acceptă argumentele existenţei lui Dumnezeu şi pentru cei care nu s-au decis, el a scris celebrul său „pariu", care, pe scurt, poate fi redat astfel: „Dacă Dumnezeu nu există dar ai crezut în el şi l-ai urmat, nu ai pierdut nimic. Dar dacă Dumnezeu există şi nu ai crezut în el şi nu l-ai urmat, atunci ai pierdut totul." Iată un fragment din cartea Cugetări, referitor la acest „pariu": „Să punem în cumpănă câştigul sau pierderea în caz că aţi lua partea credinţei că Dumnezeu există. Dacă câştigaţi, câştigaţi tot; dacă pierdeţi, nu pierdeţi nimic. Deci, pariaţi că există; faceţi-o fără şovăire." (Blaise Pascal, Cugetări, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1992, p. 328) Deci, chiar şi cei care nu sunt convinşi de existenţa lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo, totuşi ar trebui să creadă, să facă pocăinţă pentru păcate şi să-l urmeze pe Domnul Isus Cristos şi cuvintele sale măcar pentru un singur motiv: pentru a ajunge la fericirea veşnică, nu la suferinţa veşnică.

Este o prejudecată ideea că religia profită de frica de moarte a individului. Aşa spuneau marxiştii. Dar Biserica ne învaţă tocmai că moartea nu există, ci este o trecere a omului în viaţa veşnică de dincolo şi ne ajută să mergem pe calea mânturii, dar depinde de noi dacă mergem pe această cale. Domnul Isus Cristos a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine." Ca să ne mântuim (să ajungem la fericirea veşnică, nu la suferinţa veşnică) trebuie ca pe pământ să credem în Domnul Isus Cristos, să primim iertare pentru păcate prin sacramentul pocăinţei şi să-l urmăm pe Domnul Isus Cristos şi cuvintele sale. Iar el a întemeiat şi Biserica şi sfintele sacramente. Domnul Isus Cristos a instituit apostoli şi a întemeiat Biserica. Succesorii apostolilor sunt episcopii şi preoţii, care, împreună cu credincioşii, formează Divino – umană numită Biserică. Nimeni nu se poate mântui de unul singur, după mintea sa, ci fiecare are nevoie de o Biserică şi de participarea la sacramente. Iar Sfantul Ciprian spunea: „Nimeni nu-L poate avea pe Dumnezeu drept Tată dacă nu are Biserica drept Mamă." Că unii oameni ai Bisericii nu se ridică la nivelul chemării lor, asta e cu totul altă problemă, dar nu înseamnă că toţi sunt la fel sau că nu e bună Biserica în sine. Vina este individuală, nu colectivă. Păcatele unora dintre preoţi nu justifică păcatele noastre. Să privim la viaţa noastră dacă e în regulă şi în acord cu principiile creştine şi dacă nu e în acord, să facem pocăinţă pentru păcate şi, din orice Biserică am face parte, să fim creştini practicanţi şi să-l urmăm pe Domnul Isus Cristos şi cuvintele sale, nu creştini doar cu numele sau de formă.

Realităţile invizibile şi imateriale nu sunt mai puţin adevărate decât cele vizibile şi materiale. Nu există numai lumea aceasta materială, nu există numai ceea ce se poate observa şi măsura. Sunt foarte multe argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte: atât argumente raţionale cât şi semne supranaturale (miracole). O parte dintre acestea sunt redate pe blogul următor:

http://www.cezar-iasi.blogspot.ro
De pe acest blog recomand, în primul rând, articolul cu titlul Argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte (articolul cel mai amplu, din partea de jos a blogului). În afară de acest articol, blogul conţine: înregistrări video cu miracole, videoclipuri, filme documentare, legături cu numeroase site-uri foarte interesante, posturi TV şi radio on-line, cărţi care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare), articole foarte interesante. Vă recomand să studiaţi blogul şi să-l trimiteţi mai departe, ca să folosească şi altora.

Recomand şi documentarul Minuni Euharistice (subtitrat în română) - Un documentar foarte interesant despre minuni şi prezenţa reală a Domnului Isus Cristos în Euharistie confirmată şi de investigaţiile ştiinţifice. Vizionaţi accesând linkul următor şi trimiteţi-l mai departe:

http://www.youtube.com/watch?v=6FsZVatSrUw&feature=youtu.be

Răspunde

Raportează

Evaluează

N-am mai stat sa citesc toata poezia scrisa de tine, deja e pierdere de timp, dar mi-am amintit de afirmatia ta potrivit careia "nici o biserica catolica nu va accepta casatoria intre homosexuali" si faptul ca ti-am aratat ca deja Biserica Catolica din Brazilia o accepta. Vad ca, in cel mai pur stil crestin, te faci ca ploua. Deci, cum e pana la urma?
Mai e cazul sa-ti amintesc de Papa, care a afirmat ca ar trebui analizata aceasta posibilitate?

P.S.: Chiar daca nu e aici discutia, nu o mai caut, oricum raspunsurile tale sunt 99% copy/paste unul dupa altul, cu alte cuvinte, desi pare, datorita faptului ca ai raspunsuri lungi, ca ai avea si ceva de spus, de fapt doar repeti aceleasi aberatii.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Păi dacă nu citeşti ce scriu, înseamnă că nu iei în seamă argumentele pe care le aduc şi nu putem discuta. Este explicabil faptul că rămâi un ateu îndărătnic dacă nu te informezi asupra argumentelor şi dovezilor aduse de religia creştină! Ar fi bine să citeşti, am adus în comentariul de mai sus multe argumente foarte clare! Şi ai o părere greşită dacă crezi că răspunsurile mele sunt copy / paste unul după altul! Nicidecum! Dacă reiau unele idei în mai multe comentarii le reiau într-un nou context, în care aduc argumente noi!

Iar Biserica Catolică din Brazilia nu acceptă căsătoriile între homosexuali! Este o informaţie falsă şi distorsionată! A fost doar o părere izolată a unui prelat din Brazilia în legătură cu uniunile civile. Se vede că nu eşti informat dacă nu ştii reguli de bază şi poţi cădea uşor în capcanele dezinformării. Biserica Catolică are o conducere unică la Roma şi nu poate o Biserică dintr-o ţară să facă altfel decât Biserica Catolică întreagă de pe tot pământul!
Iar papa a spus doar că nu-i judecă pe homosexuali, dar asta nu înseamnă că ar fi vreodată de acord cu căsătoriile lor! În alt context papa a afirmat clar că niciodată Biserica Catolică nu va accepta uniuni între persoane de acelaşi sex! Una dintre condiţiile de bază ale căsătoriei este să fie NUMAI ÎNTRE UN BĂRBAT ŞI O FEMEIE, căci aşa este legea dată de Dumnezeu!

Răspunde

Raportează

Evaluează

"„Este necesar să se poarte un dialog asupra drepturilor vieţii în comun a persoanelor de acelaşi sex care decid să trăiască împreună. Ele au nevoie de o susţinere legală din partea societăţii", a declarat secretarul general al Conferinţei Naţionale a Episcopilor din Brazilia Leonardo Steiner"

Ala nu exprima o parere personala, ci o decizie luata de biserica. Daca tu ai alte impresii, imi rezerv dreptul de a pune la indoiala capacitatea ta de judecata.

Ia Papa a zis ca:
"„Dacă cineva este gay, cine sunt eu să îl judec?"

Dar ce rost are discutia, mai ai rabdare cateva luni pana se va oficia prima casatorie homosexuala in biserica catolica.

"Iar papa a spus doar că nu-i judecă pe homosexuali"
Presupunand ca a zis doar atat, chiar nu observi o diferenta enorma intre ce auzeai de la un Papa acum 100 sau 500 de ani si ce zice asta de acum? E chiar atat de greu de inteles ca pana si biserica a inteles ca lucrurile nu mai pot continua asa daca vor sa mai supravietuiasca ceva timp ca institutie?

" Este explicabil faptul că rămâi un ateu îndărătnic dacă nu te informezi asupra argumentelor şi dovezilor aduse de religia creştină!"

Am lasat asta la urma pentru ca e aproape fara importanta, dar totusi sa-ti explic si asta. Ai impresia ca tu ai inventat "dovezile" alea pe care mi le fluturi prin fata? Neah, le-am auzit de la altii cu mult inainte, si toate, in momentul in care s-a facut o analiza obiectiva, au picat testul veridicitatii. Dar absolut toate.


P.S.: Macar m-ai scutit de partea aia cu "minunatul" tau blog.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Omule, ai informaţii false şi interpretate tendenţios! Nici Biserica Catolică din Brazilia şi din niciun alt loc nu acceptă căsătoriile între homosexuali! A fost doar o părere izolată a unui prelat din Brazilia în legătură cu uniunile civile, nicidecum nu a exprimat o decizie a întregii Biserici! Una e să se discute subiectul şi cu totul altceva e să se aprobe. Faptul că s-a discutat subiectul nu înseamnă că s-a şi aprobat! Biserica Catolică are o conducere unică la Roma şi nu poate o Biserică dintr-o ţară să facă altfel decât Biserica Catolică întreagă de pe tot pământul!

Iată informaţii mai clare în legătură cu declaraţia acelui prelat:
"Cu toate acestea, în privinţa căsătoriei propriu-zise între persoane de acelaşi sex, prelatul catolic a menţionat că organizaţia pe care o reprezintă s-a opus obligativităţii oficiilor de stare civilă de a oficia căsătorii între persoane de acelaşi sex, explicând: „Dificultatea este de a decide dacă o căsătorie între persoane de acelaşi sex este echivalentă cu o căsătorie obişnuită şi cu familia. Cea mai puternică directivă în acest sens dată de Consiliul Naţional de Justiţie al Braziliei este că aceasta nu e o decizie juridică, ci una care implică întreaga societate braziliană". Papa Francisc este un jucător prudent al cărţii minorităţilor sexuale. Anul trecut, după vizita făcută în iulie tot în Brazilia, Sanctitatea Sa declara: „Dacă o persoană e gay şi Îl caută pe Dumnezeu, cine sunt eu să judec?" Încercarea de a păşi cu grijă în problematica gay ar putea avea legătură şi cu faptul că Brazilia este ţara unde crimele cărora le cad victimă persoanele de orientare LGBT sunt frecvente. Numai în luna ianuarie a acestui an au fost ucise 20 de astfel de persoane."

Iar papa a spus că, dacă un homosexual îl caută pe Dumnezeu, cine este el să-l judece, dar asta nu înseamnă că ar fi vreodată de acord cu căsătoriile lor! Nu confunda una cu alta! Pentru ca afirmaţia sa să nu fie interpretată greşit, papa a afirmat clar cu altă ocazie că niciodată Biserica Catolică nu va accepta uniuni între persoane de acelaşi sex! Una dintre condiţiile de bază ale căsătoriei este să fie NUMAI ÎNTRE UN BĂRBAT ŞI O FEMEIE, căci aşa este legea dată de Dumnezeu!
Papa nu a spus nimic nou faţă de învăţătura creştină dintotdeauna: homosexualii au avut şi până acum dreptul să-l caute pe Dumnezeu şi dacă au căzut în păcat au avut şi până acum să facă pocăinţă pentru a primi iertare.

Persoanele homosexuale au dreptul la viaţă, dreptul la muncă, dreptul de a fi trataţi cu respect şi iubire de semeni. Dar să nu-şi expună păcatul în public prin parade gay sau altfel şi să nu ceară mai mult decât li se cuvine! A legaliza uniunile lor nefireşti ar fi deja mult prea mult! Chiar şi numai din punct de vedere civil / juridic toleranţa are nişte limite şi nu poate fi tolerat orice!

Şi în majoritatea dicţionarelor homosexualitatea este definită ca o devianţă sexuală.

Multe persoane homosexuale chiar au reuşit să se vindece, au devenit normale (heterosexuale) şi şi-au întemeiat familii. Sunt atâtea mărturii concrete ale lor. Iar persoanele care, deşi s-au străduit în mod sincer şi serios să se vindece, tot nu s-au putut vindeca, trebuie să-şi poarte cu răbdare crucea abstinenţei de la relaţii sexuale. Există numai două căi cinstite: ori relaţii în căsătorie între un bărbat şi o femeie, ori abstinenţa. Este demonstrat că abstinenţa nu este imposibilă şi nici nu este dăunătoare sănătăţii.

Legile lui Dumnezeu nu sunt relative şi subiective, nu ţin de voinţa şi dorinţele noastre! Aici nu e ca la gusturi, unde se spune că "gusturile nu se dispută"! Nu omul este măsura tuturor lucrurilor, ci Dumnezeu! Reperele noastre sunt clare: poruncile lui Dumnezeu şi cuvintele sale, care nu sunt negociabile. Deci binele şi răul sunt clare, nu ţin de norme relative şi subiective.

Marea majoritate a homosexualilor au această devianţă DOBÂNDITĂ în copilărie sau adolescenţă, numai o mică parte dintre ei se nasc cu asta. Cei care au această înclinaţie înnăscută nu sunt vinovaţi pentru asta DACĂ nu-i dau curs, deci DACĂ nu pun în act această înclinaţie, ci se abţin şi se străduiesc să se vindece. Cei care se nasc cu această înclinaţie, nu trebuie să-i dea curs, ci trebuie să facă tot posibilul să se vindece. Şi au destule mijloace să se vindece, după cum puteţi citi accesând următoarele linkuri:

Un site despre speranţă şi vindecare pentru homosexuali. Informaţiile prezentate provin din comunitatea ştiinţifică internaţională, autorii materialelor fiind psihologi, psihiatri şi cercetători. Site-ul conţine şi mărturii ale unor foşti homosexuali:
http://www.homosexualitate.ro

În legatura cu aceasta, foarte interesant este şi articolul următor:
http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?catehezediverse=z17

Iată o parte din acest articol:
* O orientare (tendinta/înclinatie) homosexuala, desi fiind din punct de vedere obiectiv o dezordine morala, nu trebuie considerata pacatoasa în sine însasi: este pacatoasa numai în sensul ca poate conduce la un act sexual.
* În schimb, actul homosexual este pacat contrar castitatii în mod grav. De fapt, el exclude darul vietii. Nu este rodul unei adevarate complementaritati afective si sexuale. În nici un mod nu poate fi aprobat.

Care este atitudinea Bisericii Catolice fata de relatiile homosexuale?

* Biserica spune DA:
- respectarii persoanei homosexuale, careia, tocmai ca persoana, i se cuvine demnitate, primire, ajutor. De fapt, nu se poate uita ca persoana umana, fiind creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, precede si transcende propria sexualitate, propria orientare sexuala;

- distinctiei:
§ dintre pacatos si pacat
§ dintre orientare si act homosexual

- respectarii drepturilor specifice ale fiecarei persoane, drepturi pe care le au si homosexualii ca persoane si ca cetateni nici mai mult nici mai putin decât celelalte persoane umane, si nu pentru ca sunt homosexuale;

- educatiei si, pe cât posibil, vindecarii persoanei homosexuale;

- pornirii initiativelor pastorale concrete în favoarea homosexualului;

- chemarii la castitate si la sfintenie a homosexualului;

- rugaciunii si vietii sacramentale, ca lumina si ajutor pentru ca homosexualul sa poata trai în castitate.

* Biserica spune NU:
- aprobarii comportamentului homosexual si a relatiei homosexuale;

- considerarea homosexualitatii ca o dimensiunii cu totul în afara sau deasupra normelor morale;

- legalizarii sau echivalarii relatiei homosexuale cu casatoria;

- conferirii sacramentului Preotiei unei persoane homosexuale sau cu tendinta homosexuala;

- oricarei forme de discriminare nedreapta, oricarei eventuale forme de refuz, de marginalizare sau de dispretuire fata de persoana homosexuala.

Recomand şi site-ul

http://www.narth.com/docs/okay-rom.html
Pe acest site găsiţi mărturia unei foste lesbiene. A renunţat la homosexualitate şi acum participă la Întâlnirea Anuală a Foştilor Homosexuali de la Washington.

Recomand şi un articol interesant: FIAMC despre vindecarea homosexualităţii
http://www.catholica.ro/2011/06/09/fiamc-despre-vindecarea-homosexualitatii

Iar blogul îl recomand pentru cine vrea să afle informaţii foarte importante pentru mântuire. Dacă tu nu vrei să-l studiezi, e problema ta, dar nu ai niciun drept să-mi ceri să nu-l recomand pentru alţii:

http://www.cezar-iasi.blogspot.ro
De pe acest blog recomand, în primul rând, articolul cu titlul Argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte (articolul cel mai amplu, din partea de jos a blogului). În afară de acest articol, blogul conţine: înregistrări video cu miracole, videoclipuri, filme documentare, legături cu numeroase site-uri foarte interesante, posturi TV şi radio on-line, cărţi care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare), articole foarte interesante. Vă recomand să studiaţi blogul şi să-l trimiteţi mai departe, ca să folosească şi altora.

Recomand şi documentarul Minuni Euharistice (subtitrat în română) - Un documentar foarte interesant despre minuni şi prezenţa reală a Domnului Isus Cristos în Euharistie confirmată şi de investigaţiile ştiinţifice. Vizionaţi accesând linkul următor şi trimiteţi-l mai departe:

http://www.youtube.com/watch?v=6FsZVatSrUw&feature=youtu.be

Răspunde

Raportează

Evaluează

"Omule, ai informaţii false şi interpretate tendenţios! Biserica Catolică din Brazilia şi din niciun alt loc nu acceptă căsătoriile între homosexuali!"

Cum ti-am mai spus, ai putina rabdare, vei capata infirmarea parerii tale exprimate aici.

"Încercarea de a păşi cu grijă în problematica gay ar putea avea legătură şi cu faptul că Brazilia este ţara unde crimele cărora le cad victimă persoanele de orientare LGBT sunt frecvente. Numai în luna ianuarie a acestui an au fost ucise 20 de astfel de persoane."

Macar recunosti ca tampeniile religioase duc la astfel de lucruri. Evident ca acele crime au fost comise din motive religioase, altfel nu avea rost sa amesteci biserica in discutie.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Iti impartasesc opinia dar nu am certitudinea ca e corecta.Am vrut sa aflu pareri si acum sunt pregatita pentru orice deznodamant al mortii mele si ce se va intampla cu mine.Si nu e cazul sa schimbi parerile altora deoarece te vor considera "prost si superficial" ca sa citez pe cineva, asta e crezul lor asa cum il avem si noi pe al nostru.Tot mancati de viermi sfarsim toti.

Răspunde

Raportează

Evaluează

"Si nu e cazul sa schimbi parerile altora deoarece te vor considera "prost si superficial" ca sa citez pe cineva..."

E irelevant cum te cred cei care au inradacinat adanc in creier anumite doctrine religioase, discutiile sunt pentru unii care inca mai au logica si luciditate dar care auzind doar punctul de vedere al celor indoctrinati religios, isi pot imagina ca e adevarul. Asa macar au ocazia sa citeasca si sa judece obiectiv cum stau lucrurile. Multi sunt religiosi "by default", doar pentru ca au trait intr-o comunitate care propovaduieste aceste idei si chiar daca au dubii privind veridicitatea lor, auzind in jurul lor doar pareri pro, se lasa si ei in voia ideilor astea fanteziste.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Discuţia din Brazilia era cu privire la căsătoriile civile, nicidecum religioase! La asta s-a referit acel prelat când a afirmat că aceste persoane "au nevoie de o susţinere legală din partea societăţii". Deci s-a referit la susţinerea legală, civilă, nicidecum la căsătoria religioasă! Iar concluzia a fost că nici uniunile civile nu sunt benefice şi nu trebuie în niciun caz acceptate. Îţi spun SIGUR 100% că NICIODATĂ BISERICILE CATOLICĂ SAU ORTODOXĂ NU VOR ACCEPTA SĂ CĂSĂTOREASCĂ RELIGIOS DOI HOMOSEXUALI PENTRU NIMIC ÎN LUME, pentru faptul că asta ar veni în totală contradicţie cu legile lui Dumnezeu, iar BISERICA NU POATE CONTRAZICE LEGILE LUI DUMNEZEU! Biserica nu poate schimba legile morale, pentru că ea nu este autoarea legii morale, ci depozitara şi propovăduitoarea lor!
Deci nu eu, ci tu vei căpăta infirmarea părerii tale exprimată aici! Ţi-am spus clar că UNA DINTRE CONDIŢIILE DE BAZĂ ALE CĂSĂTORIEI ESTE CA ACEASTA SĂ FIE FĂCUTĂ NUMAI ÎNTRE UN BĂRBAT ŞI O FEMEIE! Uniunile dintre homosexuali sunt DEVIAŢII ŞI ABERAŢII, iar Biserica NU POATE BINECUVÂNTA AŞA CEVA PENTRU NIMIC ÎN LUME! Nu e nimic negociabil aici! Nu trebuie legalizate nici uniunile civile între persoane de acelaşi sex, nici vorbă de căsătorii religioase! Numai cine e complet în afara realităţii religioase se poate gândi la aşa ceva!

În ce priveşte acele crime comise asupra unor homosexuali: nu au fost făcute de creştini, ci de extremişti care n-au nicio treabă cu Biserica! Nicidecum nu putem fi de acord cu uciderea lor! Dar unii homosexuali provoacă astfel de lucruri prin faptul că uneori îşi expun public păcatul prin parade gay sau în alte moduri. Măcar să nu-şi expună păcatul în public şi nu-şi vor atrage asupra lor oprobiul sau violenţa! Expunerea publică a acestor devianţe nu trebuie acceptată de lege, pentru că înseamnă sminteală publică, exemplu rău în primul rând pentru copii!

Persoanele homosexuale trebuie să facă pocăinţă de păcatul homosexualităţii şi de orice alt păcat, pentru a primi iertare.

Persoanele homosexuale au dreptul la viaţă, dreptul la muncă, dreptul de a fi tratate cu respect şi iubire de semeni. Dar să nu-şi expună păcatul în public prin parade gay sau altfel şi să nu ceară mai mult decât li se cuvine! A legaliza uniunile lor nefireşti ar fi deja mult prea mult! Nu se poate şi un trebuie tolerat orice. Toleranţa are o limită! Astfel de uniuni sunt nişte deviaţii, nu au nici pe departe caracteristicile căsătoriei şi familiei, dimpotrivă, subminează căsătoria şi familia!

Şi în majoritatea dicţionarelor homosexualitatea este definită ca o devianţă sexuală.

Aşa zisele « căsătorii » sau uniuni între persoane de acelaşi sex nu trebuie legalizate din cel puţin cinci motive:

1. Sunt păcate. Dumnezeu a dat porunci clare iar încălcarile poruncilor sunt păcate. Poruncile sale nu se schimbă şi vor fi valabile tot timpul, până la sfârşitul lumii, deci nici încălcările lor (păcatele) nu sunt relative sau subiective! Sunt destule citate care arată explicit şi clar că relaţiile homosexuale sunt păcate: atât în Vechiul Testament şi în Noul Testament (în epistolule Sfântului Apostol Pavel).

2. Sunt un atentat grav la familie pentru că familia este sacrament prin care se dă binecuvântarea lui Dumnezeu asupra celor care îndeplinesc condiţii de bază pentru o familia, adică de a fi formată numai dintr-un bărbat şi o femeie şi întemeiată pe iubire.

3. Sunt nerodnice (nu-şi ating scopul naşterii de copii). Scopul principal al familiei este naşterea de copii, chiar dacă există şi scopul într-ajutorării reciproce a soţului cu soţia.

4. Sunt fapte împotriva firii (nefireşti). Anormalitatea relaţiilor homosexuale e foarte clară din însăşi faptul că suntem creaţi bărbat şi femeie şi din faptul că numai prin relaţiile dintre bărbat şi femeie vin copiii pe lume, nicidecum prin relaţii între persoane de acelaşi sex!

5. Copiii adoptaţi de astfel de cupluri ar deveni cu siguranţă homosexuali. Majoritatea persoanelor homosexuale au dobândit această devianţă în copilărie sau adolescenţă. A lăsa copiii pe mâna unor persoane homosexuale ar fi un lucru de o gravitate enormă! Domnul Isus Cristos a spus că, decât să smintească cineva un copil (adică decât să-l facă să păcătuiască), mai bine i s-ar lega o piatră de moară celui care sminteşte (corupe) copilul, şi ar fi aruncat în mare.

Legile lui Dumnezeu nu sunt relative şi subiective. Aici nu e ca la gusturi, unde se spune că "gusturile nu se dispută"! Nu omul este măsura tuturor lucrurilor, ci Dumnezeu! Reperele noastre sunt clare: poruncile lui Dumnezeu şi cuvintele sale, care nu sunt negociabile.

Multe persoane homosexuale chiar au reuşit să se vindece, au devenit normale (heterosexuale) şi şi-au întemeiat familii. Sunt atâtea mărturii concrete ale lor. Iar persoanele care, deşi s-au străduit în mod sincer şi serios să se vindece, totuşi nu s-au putut vindeca, trebuie să-şi poarte cu răbdare crucea abstinenţei de la relaţii sexuale. Există numai două căi cinstite: ori relaţii în căsătorie între un bărbat şi o femeie, ori abstinenţa. Este demonstrat că abstinenţa nu este imposibilă şi nici nu este dăunătoare sănătăţii.

Răspunde

Raportează

Evaluează

"BISERICA NU POATE CONTRAZICE LEGILE LUI DUMNEZEU! Biserica nu poate schimba legile morale, pentru că ea nu este autoarea legii morale, ci depozitara şi propovăduitoarea lor! "

Te afli intr-o (noua) eroare. Biserica nu e decat depozitara banilor unor fraieri care ii dau pentru niste "servicii" pe care nu le vor primi niciodata, stii tu, viata vesnica si alte aberatii.
Chiar nu intelegi ca au trecut vremurile in care biserica, oricare ar fi ea, zicea ceva si toata prostimea statea cu gura cascata si cu banii in mana, doar sa-i insface preotii? Acum deja se pune problema existentei bisericii, iar pentru asta, pentru continuarea cat de mult posibil a afacerii, fac, si vor face orice. Oricum de-a lungul timpului l-au vopsit si revopsit pe Dumnezeu asta, deja nici nu mai au importanta inca 2-3 straturi de boiala, important e sa mai aiba cativa fraieri care sa cotizeze.

De unde ai inceput iar sa repeti tampeniile alea, evident n-am mai citit, deja e penibila repetarea asta la infinit a acelor ineptii.

Răspunde

Raportează

Evaluează

În eroare te afli tu! FERICIREA VEŞNICĂ NU SE CUMPĂRĂ CU BANI! Ca să ajungem la fericirea veşnică trebuie să credem în Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, să primim iertare pentru păcate prin sacramentul pocăinţei şi să-l urmăm pe Domnul Isus Cristos şi cuvintele sale.

Biserica nu poate face astfel de compromisuri pentru nimic în lume! BISERICA NU POATE CONTRAZICE LEGILE LUI DUMNEZEU ŞI NU POATE BINECUVÂNTA ABERAŢII ŞI DEVIANŢE, pentru că ar însemna să-şi taie craca, să se submineze pe ea însăşi dacă ar accepta aşa ceva!

Iar de-a lungul timpului învăţătura creştină a rămas exact la fel, nu s-a schimbat nimic, nimeni nu l-a "revopsit" pe Dumnezeu! Acel "aggiornamento" ("aducere la zi") se referă numai la adaptarea MODULUI, A STILULUI de transmitere a Evangheliei pentru a fi receptat cât mai bine în toate timpurile, nu se referă la schimbarea conţinutului mesajului Evangheliei!

Sunt unii care spun că ei pot fi buni şi fără Biserică, ceea ce e fals, deoarece nu sunt suficiente faptele bune pentru mântuire, ci este necesară şi credinţa şi participarea la sfintele sacramente ale Bisericii. Credinţa fără fapte este moartă dar nici faptele fără credinţă nu duc la mântuire. Credinţa, faptele bune şi participarea la sfintele sacramente ale Bisericii trebuie să fie în strânsă legătură.

Domnul Isus Cristos a instituit apostoli şi a întemeiat Biserica. Succesorii apostolilor sunt episcopii şi preoţii, care, împreună cu credincioşii, formează Biserica. Nimeni nu se poate mântui de unul singur, după mintea sa, ci fiecare are nevoie de o Biserică şi de participarea la sacramente. Iar Sfantul Ciprian spunea: „Nimeni nu-L poate avea pe Dumnezeu drept Tată dacă nu are Biserica drept Mamă." Din orice Biserică am face parte, este foarte important să fim creştini practicanţi, nu creştini numai cu numele sau de formă.

Mulţi au încercat să distrugă Biserica de-a lungul istoriei (şi păgânii şi otomanii şi comuniştii), dar n-au reuşit şi nici nu va reuşi nimeni niciodată acest lucru, pentru că Biserica este comunitatea Divino – umană întemeiată de Domnul Isus Cristos. El a vorbit clar despre Biserică şi i-a spus Sfântului Apostol Petru că porţile iadului nu vor birui Biserica: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui" (Mt. 16, 18).

Fiind o comunitate Divino – umană, Biserica, prin latura ei umană există pe pământ, în societate, deci e normal să aibă nevoie şi de bani, pentru că sunt atâtea cheltuieli. Că unii oameni ai Bisericii nu se ridică la nivelul chemării lor sau sunt lacomi, asta e cu totul altă problemă, dar nu înseamnă că toţi sunt la fel sau că nu e bună Biserica în sine. Vina este individuală, nu colectivă. Păcatele unora dintre preoţi nu justifică păcatele noastre. În plus, Dumnezeu acţionează şi prin preoţii nevrednici. Acţiunea lui Dumnezeu printr-un preot sau altul un depende de vrednicia sau nevrednicia preotului respectiv.
Să privim la viaţa noastră dacă e în regulă şi în acord cu principiile creştine şi dacă nu e în acord, să facem pocăinţă pentru păcate şi, din orice Biserică am face parte, să fim creştini practicanţi şi să-l urmăm pe Domnul Isus Cristos şi cuvintele sale, nu creştini doar cu numele sau de formă.

Realităţile invizibile şi imateriale nu sunt mai puţin adevărate decât cele vizibile şi materiale. Nu există numai lumea aceasta materială, nu există numai ceea ce se poate observa şi măsura. Sunt foarte multe argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte: atât argumente raţionale cât şi semne supranaturale (miracole). O parte dintre acestea sunt redate pe blogul următor:

http://www.cezar-iasi.blogspot.ro
De pe acest blog recomand, în primul rând, articolul cu titlul Argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte (articolul cel mai amplu, din partea de jos a blogului). În afară de acest articol, blogul conţine: înregistrări video cu miracole, videoclipuri, filme documentare, legături cu numeroase site-uri foarte interesante, posturi TV şi radio on-line, cărţi care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare), articole foarte interesante. Vă recomand să studiaţi blogul şi să-l trimiteţi mai departe, ca să folosească şi altora.

Recomand şi documentarul Minuni Euharistice (subtitrat în română) - Un documentar foarte interesant despre minuni şi prezenţa reală a Domnului Isus Cristos în Euharistie confirmată şi de investigaţiile ştiinţifice. Vizionaţi accesând linkul următor şi trimiteţi-l mai departe:

http://www.youtube.com/watch?v=6FsZVatSrUw&feature=youtu.be

Răspunde

Raportează

Evaluează

Hai ca ne dam deja la barfa, toata pledoaria asta a ta ar putea fi macar partial digerabila, daca o conditie esentiala ar fi indeplinita, si anume existenta zeului la care faci referire. Dar cum zeul e doar o nascocire, un bau-bau inventat pentru manipulare, ce faci tu aici se numeste palavrageala.
Adica vorbesti mult despre nimic.

Aleluia!

Răspunde

Raportează

Evaluează

Noi nu credem în vreun zeu, ci în Dumnezeu. Sunt foarte multe argumente şi dovezi că există Dumnezeu şi viaţa veşnică de dincolo de moarte, dar nu este niciun argument şi nicio dovadă că nu există. Faptul că nu-l vedem pe Dumnezeu, nu înseamnă că nu există.

Ai multe prejudecăţi despre religie. Religia nu manipulează, ci luminează omul. Manipularea o făceau comuniştii. Ei îi minţeau pe oameni că nu există Dumnezeu, pentru ca oamenii să renunţe la religie şi să aducă un fel de cult partidului şi preşedintelui (cultul personalităţii). De asemenea, o altă minciună a lor era că ştiinţa ar fi în conlict cu religia. De fapt ştiinţa şi religia nu sunt în conflict, ci sunt complementare (se completează). Ideea că ştiinţa ar fi în conflict cu religia era o prejudecată, ca şi prejudecata că religia ar spune "crede şi nu cerceta." Acest dicton nu este din Biblie, iar Biserica nu subscrie acestui dicton.

Mai ales în ultimii ani s-au publicat multe cărţi despre armonia, complementaritatea dintre ştiinţă şi religie. De asemenea, foarte mulţi intelectuali şi oameni de ştiinţă sunt credincioşi.

Numai ştiinţa superficială sau ideologia pozitivistă intră în conflict cu religia, dar ştiinţa adâncă îl conduce pe om spre religie, spre Dumnezeu, aşa cum spunea şi filosoful Francis Bacon: „Puţina gustare a ştiinţei poate duce la ateism, dar adâncirea ştiinţei îl aduce pe om la Dumnezeu. "
Numai ideologia pozitivistă este materialistă, nicidecum ştiinţa însăşi. Pozitivismul e doar un curent ideologic minor, nu este ştiinţă.

Religia şi ştiinţa nu sunt contradictorii, ci complementare (se completează). Ştiinţa ne învaţă despre creaţie, iar religia ne învaţă despre Creator. Pierre Teilhard de Chardin spunea că „Religia şi Ştiinţa sunt cele două feţe ori faze conjugate ale unui act complet de cunoaştere."

Ateismul este o ideologie falsă care a parazitat un timp ştiinţa, aşa cum spunea şi marele savant român Nicolae Paulescu. Religia nu e absurdă, dar ateismul e absurd, deoarece face afirmaţii nu numai neverificabile, ci false. Există şi o carte intitulată "Nu am destulă credinţă ca să fiu ateu."
O recenzie a acestei cărţi poate fi citită şi pe internet, accesând linkul următor:
http://www.stiri.resursecrestine.ro/......a-fiu-ateu

Iată un exemplu despre absurditatea ateismului: „Ateismul poate fi definit ca o credinţă că nu a fost nimic şi nimic nu s-a întâmplat nimicului şi apoi acel nimic a explodat fără nicio raţiune, creând totul, şi apoi o serie de nimicuri s-au aranjat magic replicându-se pe ele până au ajuns dinozauri.".

Un articol de pe site-ul doxologia, care arată că e imposibil ca nimicul să fi creat totul:
http://www.doxologia.ro/......crea-totul

Întreg universul e ca o carte care vorbeşte despre Dumnezeu, aşa cum spunea şi Galileo Galilei: referindu-se la Revelaţia naturală şi la Revelaţia supranaturală, Galileo Galilei spunea că cele două izvoare („Cartea naturii" şi Cartea Scripturii) provin, amândouă, de la Dumnezeu, deci nu pot fi în conflict. Psalmistul scrie: „Mare este Domnul în Sion şi până-ntr-un fir de iarbă pe pământ."(Ps. 124, 4) Iar Kant spunea: „Două lucruri mă uimesc în mod deosebit: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală din mine."

Un articol foarte interesant, intitulat "Ştiinţa şi credinţa răspund la aceleaşi întrebări, dar din unghiuri diferite":
http://www.catholica.ro/......-diferite/


Realităţile invizibile şi imateriale nu sunt mai puţin adevărate decât cele vizibile şi materiale. Nu există numai lumea aceasta materială, nu există numai ceea ce se poate observa şi măsura. Sunt foarte multe argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte: atât argumente raţionale cât şi semne supranaturale (miracole). O parte dintre acestea sunt redate pe blogul următor:

http://www.cezar-iasi.blogspot.ro
De pe acest blog recomand, în primul rând, articolul cu titlul Argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte (articolul cel mai amplu, din partea de jos a blogului). În afară de acest articol, blogul conţine: înregistrări video cu miracole, videoclipuri, filme documentare, legături cu numeroase site-uri foarte interesante, posturi TV şi radio on-line, cărţi care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare), articole foarte interesante. Vă recomand să studiaţi blogul şi să-l trimiteţi mai departe, ca să folosească şi altora.

Recomand şi documentarul Minuni Euharistice (subtitrat în română) - Un documentar foarte interesant despre minuni şi prezenţa reală a Domnului Isus Cristos în Euharistie confirmată şi de investigaţiile ştiinţifice. Vizionaţi accesând linkul următor şi trimiteţi-l mai departe:

http://www.youtube.com/watch?v=6FsZVatSrUw&feature=youtu.be

Nu e absurd să credem că Dumnezeu a creat universul din nimic, dar e absurd să credem că nimicul s-ar fi transformat singur în existenţă. Indiferent dacă a existat o evoluţie sau nu, toate trebuie să aibă un început, iar acest început nu putea apărea din nimic fără intervenţia lui Dumnezeu. Mergând cu gândul pe firul cauzelor secundare, ajungem la Cauza primă şi principală necauzată la rândul ei, Cauza tuturor cauzelor, Dumnezeu, Fiinţa Supremă care există din veşnicie şi a creat universul din nimic. El, care nu este cuprins de timp, pur şi simplu Este (în sensul deplin al cuvântului), a intrat în timpul nostru şi s-a revelat prezentându-se astfel: „Eu sunt Cel care sunt." (Ex. 3, 14) Noi nu putem să înţelegem faptul că Dumnezeu nu are început, pentru că avem gândire mărginită. Evagrie din Pont spunea: „Un dumnezeu care ar putea fi cuprins de mintea umană, n-ar fi Dumnezeu." Şi savantul Blaise Pascal spune despre Dumnezeu că deşi s-a revelat, pe de altă parte Dumnezeu ne rămâne ascuns ("Deus absconditus" – "Dumnezeu ascuns sau tainic"), inefabil, tainic în profunzimea esenţei sale.
În plus, universul are un Logos, o raţionalitate în structura lui, ceea ce ne arată că este creat de Fiinţa Supremă Raţională, Dumnezeu.

Indiferent dacă a existat o evoluţie sau nu, toate trebuie să aibă un început, iar acest început nu putea apărea din nimic fără intervenţia lui Dumnezeu. Mergând cu gândul pe firul cauzelor secundare, ajungem la Cauza primă şi principală necauzată la rândul ei, Cauza tuturor cauzelor, Dumnezeu, Fiinţa Supremă care există din veşnicie şi a creat universul din nimic. El, care nu este cuprins de timp, pur şi simplu Este (în sensul deplin al cuvântului), a intrat în timpul nostru şi s-a revelat.

Domeniul ştiinţei se reduce doar la ceea ce se poate observa şi măsura, dar realităţile imateriale şi invizibile sunt mult mai adânci. Ştiinţa şi religia sunt complementare (se completează). Ştiinţa ne învaţă despre creaţie, iar religia ne învaţă despre Creator. Niciodată omul nu ar putea răspunde decât (cel mult) la întrebarea "cum" a evoluat universul după momentul zero al creaţiei, dar nu ar putea răspunde niciodată la întrebarea "de ce" există universul în loc de nimic, nici nu ar putea descoperi rostul universului. Aceste întrebări depăşesc orice minte umană, iar Dumnezeu ne-a dat răspunsurile prin Revelaţie.

Însăşi existenţa omului care e fiinţă cu raţiune (cu gândire) e un argument că nu a aparut din întâmplare ci e creat de Dumnezeu. Întamplarea nu putea face să apară fiinţe cu raţiune, deci Dumnezeu, suprema Fiinţă raţională, există şi ne-a creat după chipul său. În acest sens Montesquieu spunea: "Fatalitatea oarbă care ar fi creat fiinţe raţionale este cea mai mare absurditate". Se referă la faptul ca întamplarea nu putea face să apară fiinţe cu raţiune, deci Dumnezeu, suprema Fiinţă raţională, există şi ne-a creat după chipul său. Chiar dacă a existat o evoluţie, aceasta a fost dirijată (condusă) de Dumnezeu spre apariţia omului (teoria evoluţionismului teist sau dirijat). De asemenea, ştiinţa modernă a dovedit că fenomenele din lume se află într-o strânsă interdependenţă şi determinare, ceea ce arată că există Dumnezeu, Fiinţa inteligentă supremă care a proiectat şi creat universul.

Întâmplarea nu putea face să apară fiinţe cu raţiune, deci Dumnezeu, suprema Fiinţă raţională, există şi ne-a creat după chipul său. În acest sens Montesquieu spunea: "Fatalitatea oarbă care ar fi creat fiinţe raţionale este cea mai mare absurditate". Chiar dacă a existat o evoluţie, aceasta a fost dirijată (condusă) de Dumnezeu spre apariţia omului (e teoria evoluţionismului teist sau dirijat).

Vechii greci au numit universul cosmos, care înseamnă podoabă, ordine; aceste atribute nu pot fi cauzate de întâmplare, deoarece ştiinţa modernă a dovedit că fenomenele din lume se află într-o strânsă interdependenţă şi determinare, ceea ce arată că există Dumnezeu, Fiinţa inteligentă supremă care a proiectat şi creat universul. Nimeni nu poate susţine că ar putea exista un calculator electronic fără o inteligenţă umană care să-l fi proiectat şi construit. Tot la fel, nu ar putea exista creierul omenesc cu treisprezece miliarde de piese (neuroni), fiecare având funcţia ei precisă, mai complicat decât orice calculator electronic, dacă nu ar exista un Creator inteligent suprem care să-l fi proiectat şi creat.

Ilustrul savant sovietic A. I. Oparin a considerat teoria hazardului (întâmplării) ca fiind depăşită şi sterilă. El scria deja în 1964: "Progresele enorme ale ştiinţelor naturii au permis să se obţină convingerea că apariţia vieţii pe pământ nu a fost "o întâmplare fericită", aşa cum s-a crezut mai înainte.Asta ar însemna să amesteci la întâmplare matriţele dintr-o tipografie, reprezentând 28 de litere, sperând că, din întâmplare, ele se vor aranja şi vor da la iveală cutare sau cutare poezie pe care noi o cunoaştem." Iar scriitorul francez Léon Bloy numea hazardul (întâmplarea) "dumnezeul imbecililor", vrând să spună prin aceasta că este imposibil şi absurd ca universul şi viaţa să fi apărut din întâmplare.

Teoria care a încercat să explice formarea lumii prin hazard (întâmplare) este considrată astăzi perimată, derizorie, chiar de savanţii de orientare materialistă.

Scriitorul francez André Frossard a fost mai întâi ateu, apoi a devenit creştin şi a scris cartea „Dumnezeu există, eu l-am întâlnit" şi cartea „Întrebări despre Dumnezeu" (în carte dă şi răspunsurile la acele întrebări). Cărţile sunt traduse în limba română şi le recomand.
Un alt exemplu de ateu care a devenit creştin este scriitorul Paul Claudel. Şi exemplele pot continua.

Psihologul Carl Gustav Jung spunea că e sigur de existenţa lui Dumnezeu, nu doar crede: „Eu nu cred, eu sunt sigur că există Dumnezeu."

Karl Linne, mare savant suedez, primul care a stabilit sistematizarea botanică, spunea: „Din papilele limbii unui ateu, eu voi dovedi existenţa lui Dumnezeu. "

Ateismul atribuie universului proprietăţi fizice care nu pot fi deduse din experienţă şi pe care ştiinţele experimentale le-au arătat recent ca fiind false: neînceputul, neevoluţia, neconsumabilitatea sau neîmbătrânirea. Filosoful francez Claude Tresmontant susţine că "ateismul este de negândit, dacă se ţine cont de datele experimentale obiective care se observă astăzi graţie ştiinţelor experimentale. Ateismul este incompatibil cu realitatea evoluţiei cosmice, fizice şi biologice. Din cauza opţiunii sale ontologice preliminare, ateismul modern, la fel ca şi păgânismul antic, este obligat să atribuie universului proprietăţi fizice care nu pot fi deduse din experienţă şi pe care ştiinţele experimentale le-au arătat acum ca fiind false: neînceputul, neevoluţia, neconsumabilitatea sau neîmbătrânirea. Ateismul modern, exact ca şi păgânismul antic, pentru a putea subzista este constrâns să deducă din propria afirmare iniţială proprietăţi fizice nu numai neverificabile, ci false. Este constrâns să deducă o fizică dintr-o metafizică preliminară pusă a priori: ceea ce reprezintă culmea ghinionului pentru o filozofie care se pretinde ştiinţifică, exemplu marxismul."

Fizicianul german Max Planck, creatorul teoriei quantelor, laureat al Premiului Nobel, scrie că lumea sensibilă nu este singura care există şi că ştiinţa intuieşte şi recunoaşte realitatea superioară, metafizică, care scapă experimentului empiric: „Tot ceea ce vrem să spunem este că lumea sensibilă nu este singura care există, ci mai există şi o altă realitate superioară, inaccesibilă experimentului empiric, dar pe care ştiinţa o intuieşte şi o recunoaşte." (Max Planck, "L’image du monde dans la physique moderne", Ed. Gonthier, Zurich 1949, p. 67)

Max Planck mai scrie: "Oricât de profund am ajunge cu cercetările, nu găsim nici o contradicţie între religie şi ştiinţă, ci dimpotrivă, o concordanţă esenţială. Religia şi ştiinţa nu se exclud, cum cred unii, ci se completează." (Max Planck, ibidem.)

Blaise Pascal a fost un om de ştiinţă şi filosof profund credincios. Pentru atei, pentru cei care nu-s convinşi sau nu acceptă argumentele existenţei lui Dumnezeu şi pentru cei care nu s-au hotărât să urmeze cuvintele lui Dumnezeu, el a scris celebrul său „pariu", care, pe scurt, poate fi redat astfel: „Dacă Dumnezeu nu există dar ai crezut în el şi l-ai urmat, nu ai pierdut nimic. Dar dacă Dumnezeu există şi nu ai crezut în el şi nu l-ai urmat, atunci ai pierdut totul." Iată un fragment din cartea „Cugetări", referitor la acest „pariu": „Să punem în cumpănă câştigul sau pierderea în caz că aţi lua partea credinţei că Dumnezeu există. Dacă câştigaţi, câştigaţi tot; dacă pierdeţi, nu pierdeţi nimic. Deci, pariaţi că există; faceţi-o fără şovăire." (Blaise Pascal, „Cugetări", Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1992, p. 328) Recomand intreaga carte „Cugetari" a lui Blaise Pascal. Este foarte interesanta. Deci, chiar şi cei care nu-s convinşi de existenţa lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo, totuşi ar trebui să creadă, să facă pocăinţă de păcate şi să urmeze cuvintele Domnului Isus Cristos măcar pentru un singur motiv: pentru a ajunge la fericirea veşnică, nu la suferinţa veşnică. Existenţa iadului este un adevăr revelat de Dumnezeu şi nu e o răzbunare a lui, ci este consecinţa dreptăţii sale.

În Psalmul 13, 1 este scris: „Zis-a cel nebun în inima sa: "Nu este Dumnezeu".", adică a afirma sau a crede că nu există Dumnezeu este o absurditate. Un ateu nu are nicio justificare pentru necredinţa sa chiar dacă nu ar avea nicio informaţie religioasă, deoarece existenţa lui Dumnezeu se poate deduce chiar numai din creaţie (chiar fără revelaţia supranaturală), după cum spune şi psalmistul: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria." (Psalm 18, 1) precum şi Sfântul Apostol Pavel în scrisoarea către romani: „În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se vad lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că [necredincioşii] nu se pot dezvinovăţi." (la Judecată necredincioşii nu vor putea spune că n-au ştiut.) (Romani 1, 20). Un ateu poate fi iertat dacă face pocăinţă în viaţa pământească pentru păcatul ateismului, ca şi pentru orice alt păcat.
Iar filosoful Kant spunea: „Două lucruri mă uimesc în mod deosebit: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală din mine."
Pornind de la versetele amintite, într-un cântec creştin se aclamă astfel: „Întregul univers pe Dumnezeu îl preamăreşte, / Întregul univers despre slava lui vorbeşte."

Savantul Blaise Pascal a scris despre atei: „Această superficialitate, într-o chestiune în care este vorba de ei înşişi, de veşnicia lor, de fiinţa lor, mă irită mai mult decât mă înduioşează; mă uimeşte şi mă înspăimântă. E un monstru pentru mine. În zadar se îndepărtează ei cu gândul de la veşnicia care îi aşteaptă, căci nu o pot nimici negândindu-se la ea. Cel care se îndoieşte şi care nu cercetează este totodată şi nedrept şi foarte nenorocit. Iar dacă, în această stare, el este liniştit şi satisfăcut, dacă se făleşte cu ea şi dacă se arată mândru, dacă din ea face subiect al bucuriei şi al deşertăciunii sale, n-am termeni să calific o atât de extravagantă creatură. Unde se pot căpăta asemenea simţăminte? Ce motiv de bucurie găseşte cineva în a nu mai aştepta decât mizerii fără sfârşit? Ce motiv de vanitate de a te crede în întunecimi de nepătruns şi cum este posibil un astfel de raţionament la un om cu judecată? Şederea aceasta liniştită în ignoranţă este un lucru monstruos a cărui extravaganţă şi stupiditate trebuie arătată celor care îşi petrec astfel viaţa, pentru a-i face să-şi dea seama de ce se petrece în ei înşişi şi pentru a-i ruşina prin arătarea nebuniei lor. Există oameni indiferenţi faţă de ruina fiinţei lor şi de pericolul unei eternităţi de mizerie. Această poziţie a lor mi se pare nefirească, deşi faţă de celelalte lucruri ei iau cu totul altă atitudine: se tem până şi de cele mai mici dintre ele, le prevăd, le simt." (Blaise Pascal, Cugetări, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1992, p. 297). Recomand întreaga carte „Cugetări" scrisă de Blaise Pascal. E foarte interesantă.

Savantul român Nicolae Constantin Paulescu, care a descoperit insulina, a scris şi cartea „Fiziologie filosofică. Noţiunile de suflet şi Dumnezeu în fiziologie". Redau câteva fragmente foarte interesante din această carte: „Demonstraţia existenţei unei cauze primare a vieţii, imateriale, unice şi înţelepte, este termenul sublim la care ne conduce fiziologia. Această cauză primară este Dumnezeu. Prin urmare, omul de ştiinţă nu se poate mulţumi să spună: «cred în Dumnezeu», ci trebuie să afirme : «Ştiu că Dumnezeu este.»" (Nicolae C. Paulescu, Fiziologie filosofică. Noţiunile de suflet şi Dumnezeu în fiziologie, Ed. Anastasia, Bucureşti 1999, p. 115).

„În ceea ce mă priveşte, afirm sus şi tare că sunt tot aşa de sigur de existenţa sufletului ca de orice adevăr bine stabilit de ştiinţa experimentală. Şi această siguranţă nu este o simplă credinţă, ci o convingere profundă, dobândită în mod ştiinţific." (Nicolae C. Paulescu, Fiziologie filosofică. Noţiunile de suflet şi Dumnezeu în fiziologie, Ed. Anastasia, Bucureşti 1999, p. 110).

Nicolae C. Paulescu scrie că ateismul este un parazit care paralizează ştiinţa şi îi împiedică progresul: „Astăzi, o mişcare de reacţie împotriva încălcărilor pe care materialismul şi corolarul său, ateismul, le săvârşesc asupra domeniului ştiinţei, începe să se producă pretutindeni, în Franţa şi mai ales în Germania. Să sperăm, prin urmare, că în curând ştiinţa va ajunge să scape de acest parazit (ateismul), care nu numai că o compromite, dar o şi paralizează, împiedicându-i progresul."(Nicolae C. Paulescu, Fiziologie filosofică. Noţiunile de suflet şi Dumnezeu în fiziologie, Ed. Anastasia, Bucureşti 1999, p. 112). Materialismul este teoria greşită care afirmă că există numai materia. Teoria materialistă este combătută şi criticată de Blaise Pascal, de Nicolae Constantin Paulescu, de Max Planck şi de mulţi alţi savanţi.

Nicolae C. Paulescu scrie mai departe: „Ideea de Dumnezeu este o noţiune fundamentală, fără de care ştiinţa cade în absurd. Materialismul ateu a năpădit societatea modernă, care l-a primit orbeşte tocmai pentru că el s-a dat drept expresia ştiinţei, drept rezultatul sau sinteza celor mai recente descoperiri ale ei. El s-a servit de prestigiul ştiinţei - deşi, ca sistem, este însăşi negaţia acesteia - ca să impună mulţimii semi-savanţilor, incapabili să-i priceapă ipocrizia. Prin ei, s-a introdus în şcoli (unde, în mod laş, a exploatat şi exploatează candoarea şi naivitatea copiilor sau a tinerilor neexperimentaţi, care nu au nici cunoştinţe suficiente, nici spirit critic destul de dezvoltat pentru a deosebi minciuna de adevăr) şi a otrăvit astfel, cu doctrinele sale răufăcătoare, mai multe generaţii. Ca orice eroare, materialismul înseamnă ignoranţă - fie prin lipsa de cultură, fie prin lipsa de inteligenţă, fie prin caracterul pătimaş. La şaptesprezece ani, eram materialist pentru că nu aveam decât o sumă foarte restrânsă de cunoştinţe asupra naturii; pentru că raţiunea mea nu era încă dezvoltată, aşa că, neavând spirit critic, credeam tot ce auzeam şi citeam; pentru că mă lăsam prins în cursa perfidei afirmaţii că oamenii de ştiinţă sunt toţi materialişti. Ei bine, dacă de atunci nu aş fi dobândit, printr-un studiu continuu, noi cunoştinţe asupra naturii brute şi asupra fiinţelor vieţuitoare, sau dacă, din nenorocire, facultăţile mele intelectuale ar fi rămas în acel stadiu infantil, sau dacă nu aş fi constatat că adevăraţii savanţi resping sistemul materialist, atunci aş fi şi astăzi o victimă a acestei doctrine." (Nicolae C. Paulescu, Fiziologie filosofică. Noţiunile de suflet şi Dumnezeu în fiziologie, Ed. Anastasia, Bucureşti 1999, pp. 119 - 120).

Răspunde

Raportează

Evaluează

Ai cam ramas in urma cu parerea oamenilor de stiinta despre religie. Uite cam ce parere au despre povestile astea.

https://www.youtube.com/watch?v=78aBQtu3JIM

Răspunde

Raportează

Evaluează

Nici unul din oamenii de ştiinţă nu aduce vreo dovadă că Dumnezeu şi viaţa veşnică nu există, pentru că efectiv nu se poate demonstra că nu există. În schimb, sunt foarte multe argumente şi dovezi care demonstrează că există. Pe lângă aceasta, mulţi dintre oamenii de ştiinţă din documentarul recomandat de tine sunt agnostici, nu numaidecât atei. Şi sunt câteva exemple (50), dar marea majoritate a oamenilor de ştiinţă sunt credincioşi (sunt mii de oameni de ştiinţă credincioşi).

Recomand documentarul Minuni Euharistice (subtitrat în română) - Un documentar foarte interesant PREZENTAT CHIAR DE UN FOST ATEU despre minuni şi prezenţa reală a Domnului Isus Cristos în Euharistie confirmată şi de investigaţiile ştiinţifice. Vizionaţi accesând linkul următor şi trimiteţi-l mai departe:
http://www.youtube.com/watch?v=6FsZVatSrUw&feature=youtu.be

Şi un alt documentar despre compatibilitatea dintre religie şi ştiinţă, înregistrat la Universitatea "Al. I. Cuza" Iaşi:
https://www.youtube.com/watch?v=tvxrw4Nh6tM

Alt documentar cu Asist Dr. Sorin Mihalache: Spaţialitate şi orientatio: consideraţii ştiinţifice, fenomenologice şi teologice. Lucrare susţinută în cadrul Simpozionului Naţional „Dialogul dintre teologie, filosofie şi ştiinţă", ediţia a IV-a, cu tema „Realitatea şi semnificaţia spaţiului - abordare teologică, filosofică şi ştiinţifică". Simpozionul a avut loc în perioada 29 septembrie - 2 octombrie 2011, la Mănăstirea Caraiman, jud. Prahova:
https://www.youtube.com/watch?v=FDdr3h219yY


Simpozionul National "Dialogul dintre teologie, filosofie si stiinta", Editia a V-a 13-16 Septembrie 2012, Durau. Simpozionul face parte din cadrul programului "Courses on the Relation Among Science, Religion and Philosophy from Orthodox Christian Perspective" (2011-2013) finantat de Fundatia John Templeton, SUA (partea 1) :
https://www.youtube.com/watch?v=s9cUwDw3YpM

şi partea a 2-a :
https://www.youtube.com/watch?v=g5rjK8wZbXc

17 oct 2013 Lumina Celui Nevazut Bucuriile matematicii şi dialogul ştiinţă – filosofie - teologie
https://www.youtube.com/watch?v=PAHmRG2x3MI

Lumina Celui Nevazut - Stiinta tehnologii si etica in sec XXI
https://www.youtube.com/watch?v=IRYJcryh4Oc

Recomand şi site-ul:
http://religiesistiinta.uaic.ro/

Ştiinţa şi religia sunt diferite, dar nu contradictorii, ci complementare (se completează).
Domeniul ştiinţei se reduce doar la ceea ce se poate observa şi măsura, dar realităţile imateriale şi invizibile sunt mult mai adânci. Ştiinţa ne învaţă despre creaţie, iar religia ne învaţă despre Creator. Niciodată omul nu ar putea răspunde decât (cel mult) la întrebarea "cum" a evoluat universul după momentul zero al creaţiei, dar nu ar putea răspunde niciodată la întrebarea "de ce" există universul în loc de nimic, nici nu ar putea descoperi rostul universului. Aceste întrebări depăşesc orice minte umană, iar Dumnezeu ne-a dat răspunsurile prin Revelaţie.

Ştiinţa ne învaţă despre creaţie, iar religia ne învaţă despre Creator. Pierre Teilhard de Chardin spunea că „Religia şi Ştiinţa sunt cele două feţe ori faze conjugate ale unui act complet de cunoaştere."

Ateismul este o ideologie falsă care a parazitat un timp ştiinţa, aşa cum spunea şi marele savant român Nicolae Paulescu. Religia nu e absurdă, dar ateismul e absurd, deoarece face afirmaţii nu numai neverificabile, ci false. Există şi o carte intitulată "Nu am destulă credinţă ca să fiu ateu."
O recenzie a acestei cărţi poate fi citită şi pe internet, accesând linkul următor:
http://www.stiri.resursecrestine.ro/......a-fiu-ateu

Iată un exemplu despre absurditatea ateismului: „Ateismul poate fi definit ca o credinţă că nu a fost nimic şi nimic nu s-a întâmplat nimicului şi apoi acel nimic a explodat fără nicio raţiune, creând totul, şi apoi o serie de nimicuri s-au aranjat magic replicându-se pe ele până au ajuns dinozauri.".

Un articol de pe site-ul doxologia, care arată că e imposibil ca nimicul să fi creat totul:
http://www.doxologia.ro/......crea-totul

Însăşi existenţa omului care e fiinţă cu raţiune (cu gândire) e un argument că nu a aparut din întâmplare ci e creat de Dumnezeu. Întamplarea nu putea face să apară fiinţe cu raţiune, deci Dumnezeu, suprema Fiinţă raţională, există şi ne-a creat după chipul său. În acest sens Montesquieu spunea: "Fatalitatea oarbă care ar fi creat fiinţe raţionale este cea mai mare absurditate". Se referă la faptul ca întamplarea nu putea face să apară fiinţe cu raţiune, deci Dumnezeu, suprema Fiinţă raţională, există şi ne-a creat după chipul său. Chiar dacă a existat o evoluţie, aceasta a fost dirijată (condusă) de Dumnezeu spre apariţia omului (teoria evoluţionismului teist sau dirijat). De asemenea, ştiinţa modernă a dovedit că fenomenele din lume se află într-o strânsă interdependenţă şi determinare, ceea ce arată că există Dumnezeu, Fiinţa inteligentă supremă care a proiectat şi creat universul.

Întâmplarea nu putea face să apară fiinţe cu raţiune, deci Dumnezeu, suprema Fiinţă raţională, există şi ne-a creat după chipul său. În acest sens Montesquieu spunea: "Fatalitatea oarbă care ar fi creat fiinţe raţionale este cea mai mare absurditate". Chiar dacă a existat o evoluţie, aceasta a fost dirijată (condusă) de Dumnezeu spre apariţia omului (e teoria evoluţionismului teist sau dirijat).

Vechii greci au numit universul cosmos, care înseamnă podoabă, ordine; aceste atribute nu pot fi cauzate de întâmplare, deoarece ştiinţa modernă a dovedit că fenomenele din lume se află într-o strânsă interdependenţă şi determinare, ceea ce arată că există Dumnezeu, Fiinţa inteligentă supremă care a proiectat şi creat universul. Nimeni nu poate susţine că ar putea exista un calculator electronic fără o inteligenţă umană care să-l fi proiectat şi construit. Tot la fel, nu ar putea exista creierul omenesc cu treisprezece miliarde de piese (neuroni), fiecare având funcţia ei precisă, mai complicat decât orice calculator electronic, dacă nu ar exista un Creator inteligent suprem care să-l fi proiectat şi creat.

Ilustrul savant sovietic A. I. Oparin a considerat teoria hazardului (întâmplării) ca fiind depăşită şi sterilă. El scria deja în 1964: "Progresele enorme ale ştiinţelor naturii au permis să se obţină convingerea că apariţia vieţii pe pământ nu a fost "o întâmplare fericită", aşa cum s-a crezut mai înainte.Asta ar însemna să amesteci la întâmplare matriţele dintr-o tipografie, reprezentând 28 de litere, sperând că, din întâmplare, ele se vor aranja şi vor da la iveală cutare sau cutare poezie pe care noi o cunoaştem." Iar scriitorul francez Léon Bloy numea hazardul (întâmplarea) "dumnezeul imbecililor", vrând să spună prin aceasta că este imposibil şi absurd ca universul şi viaţa să fi apărut din întâmplare.

Teoria care a încercat să explice formarea lumii prin hazard (întâmplare) este considrată astăzi perimată, derizorie, chiar de savanţii de orientare materialistă.

Scriitorul francez André Frossard a fost mai întâi ateu, apoi a devenit creştin şi a scris cartea „Dumnezeu există, eu l-am întâlnit" şi cartea „Întrebări despre Dumnezeu" (în carte dă şi răspunsurile la acele întrebări). Cărţile sunt traduse în limba română şi le recomand.
Un alt exemplu de ateu care a devenit creştin este scriitorul Paul Claudel. Şi exemplele pot continua.

Psihologul Carl Gustav Jung spunea că e sigur de existenţa lui Dumnezeu, nu doar crede: „Eu nu cred, eu sunt sigur că există Dumnezeu."

Karl Linne, mare savant suedez, primul care a stabilit sistematizarea botanică, spunea: „Din papilele limbii unui ateu, eu voi dovedi existenţa lui Dumnezeu. "

Ateismul atribuie universului proprietăţi fizice care nu pot fi deduse din experienţă şi pe care ştiinţele experimentale le-au arătat recent ca fiind false: neînceputul, neevoluţia, neconsumabilitatea sau neîmbătrânirea. Filosoful francez Claude Tresmontant susţine că "ateismul este de negândit, dacă se ţine cont de datele experimentale obiective care se observă astăzi graţie ştiinţelor experimentale. Ateismul este incompatibil cu realitatea evoluţiei cosmice, fizice şi biologice. Din cauza opţiunii sale ontologice preliminare, ateismul modern, la fel ca şi păgânismul antic, este obligat să atribuie universului proprietăţi fizice care nu pot fi deduse din experienţă şi pe care ştiinţele experimentale le-au arătat acum ca fiind false: neînceputul, neevoluţia, neconsumabilitatea sau neîmbătrânirea. Ateismul modern, exact ca şi păgânismul antic, pentru a putea subzista este constrâns să deducă din propria afirmare iniţială proprietăţi fizice nu numai neverificabile, ci false. Este constrâns să deducă o fizică dintr-o metafizică preliminară pusă a priori: ceea ce reprezintă culmea ghinionului pentru o filozofie care se pretinde ştiinţifică, exemplu marxismul."

Blaise Pascal a fost un om de ştiinţă şi filosof profund credincios. Pentru atei, pentru cei care nu-s convinşi sau nu acceptă argumentele existenţei lui Dumnezeu şi pentru cei care nu s-au hotărât să urmeze cuvintele lui Dumnezeu, el a scris celebrul său „pariu", care, pe scurt, poate fi redat astfel: „Dacă Dumnezeu nu există dar ai crezut în el şi l-ai urmat, nu ai pierdut nimic. Dar dacă Dumnezeu există şi nu ai crezut în el şi nu l-ai urmat, atunci ai pierdut totul." Iată un fragment din cartea „Cugetări", referitor la acest „pariu": „Să punem în cumpănă câştigul sau pierderea în caz că aţi lua partea credinţei că Dumnezeu există. Dacă câştigaţi, câştigaţi tot; dacă pierdeţi, nu pierdeţi nimic. Deci, pariaţi că există; faceţi-o fără şovăire." (Blaise Pascal, „Cugetări", Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1992, p. 328) Recomand intreaga carte „Cugetari" a lui Blaise Pascal. Este foarte interesanta. Deci, chiar şi cei care nu-s convinşi de existenţa lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo, totuşi ar trebui să creadă, să facă pocăinţă de păcate şi să urmeze cuvintele Domnului Isus Cristos măcar pentru un singur motiv: pentru a ajunge la fericirea veşnică, nu la suferinţa veşnică. Existenţa iadului este un adevăr revelat de Dumnezeu şi nu e o răzbunare a lui, ci este consecinţa dreptăţii sale.

Realităţile invizibile şi imateriale nu sunt mai puţin adevărate decât cele vizibile şi materiale. Nu există numai lumea aceasta materială, nu există numai ceea ce se poate observa şi măsura. Sunt foarte multe argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte: atât argumente raţionale cât şi semne supranaturale (miracole). O parte dintre acestea sunt redate pe blogul următor:

http://www.cezar-iasi.blogspot.ro
De pe acest blog recomand, în primul rând, articolul cu titlul Argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte (articolul cel mai amplu, din partea de jos a blogului). În afară de acest articol, blogul conţine: înregistrări video cu miracole, videoclipuri, filme documentare, legături cu numeroase site-uri foarte interesante, posturi TV şi radio on-line, cărţi care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare), articole foarte interesante. Vă recomand să studiaţi blogul şi să-l trimiteţi mai departe, ca să folosească şi altora.

Răspunde

Raportează

Evaluează

"Nici unul din oamenii de ştiinţă nu aduce vreo dovadă că Dumnezeu şi viaţa veşnică nu există, pentru că efectiv nu se poate demonstra că nu există. În schimb, sunt foarte multe argumente şi dovezi care demonstrează că există. Pe lângă aceasta, mulţi dintre oamenii de ştiinţă din documentarul recomandat de tine sunt agnostici, nu numaidecât atei. Şi sunt câteva exemple (50), dar marea majoritate a oamenilor de ştiinţă sunt credincioşi (sunt mii de oameni de ştiinţă credincioşi).'

Cand sustii ca ceva exista, tu trebuie sa demonstrezi asta, nu ala caruia ii spui ca nu exista ce spui tu. Pe principiul asta al tau exista orice, inclusiv sutele de alti zei ai diferitelor religii. Si despre ei exista povesti, la fel ca si despre al tau, deci nici o diferenta. Mai urmeaza sa-mi spui ca al tau are patru oua si sa-mi ceri mie, daca nu te cred, sa-ti demonstrez ca nu are...

Nu te mai imbata cu apa rece, nu exista nici o dovata ca el exista, absolut niciuna, doar niste povesti evreiesti, facute cu un scop clar.

Ok, unii sunt agnostici, si?

Ia arata-mi miile alea de oameni de stiinta contemporani credinciosi. Nu vezi ca n-ai loc de ei pe la usile bisericilor, dau toti navala...sa fim seriosi, au mai ramas putini care au intr-adevar tangente cu stiinta care sa mai creada in niste lucruri demontate si demolate de realitate, niste lucruri care nu reprezinta o baza de plecare in cercetare pentru nici un om de stiinta.

Răspunde

Raportează

Evaluează

1. Văd că nu citeşti ce scriu. Am spus că nu este niciun argument şi nicio dovadă că nu există Dumnezeu şi viaţa veşnică de dincolo de moarte, DAR SUNT FOARTE MULTE ARGUMENTE ŞI DOVEZI CĂ EXISTĂ.

Iar Dumnezeu nu poate fi decât unic pentru că este nemărginit, nu pot exista mai mulţi dumnezei, sau zei, pentru că s-ar limita reciproc. Dumnezeu s-a revelat ca unic în Fiinţă şi întreit în Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Este misterul Preasfintei Treimi, mister care depăşeşte raţiunea umană şi pe care nu-l putem înţelege cu mintea noastră umană limitată. Evagrie din Pont spunea: „Dumnezeu nu poate fi cuprins de mintea umană. Dacă ar fi cuprins, n-ar fi Dumnezeu."

Dumnezeu s-a revelat în mod progresiv. Plinătatea revelaţiei, Adevărul complet şi definitiv este în Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. El este Revelaţia în persoană, supremul Revelator şi, totodată, supremul Revelat. El a spus şi a dovedit că este Calea, Adevărul şi Viaţa.

Şi savantul Blaise Pascal spune despre Dumnezeu că, deşi s-a revelat, pe de altă parte Dumnezeu ne rămâne ascuns ("Deus absconditus" – "Dumnezeu ascuns sau tainic"), inefabil, tainic, pentru că nu putem pătrunde profunzimea esenţei sale. Religia conţine şi adevăruri raţionale (care pot fi înţelese cu mintea) dar şi adevăruri care depăşesc raţiunea şi sunt revelate de Dumnezeu însuşi, iar noi le primim prin credinţă.

Sfântul Augustin se plimba pe malul mării şi cugeta la misterul Sfintei Treimi, dorind să-l înţeleagă cu mintea sa. Atunci i-a apărut un înger şi i-a spus: „Fă o groapă în nisip şi apoi adu toată marea în ea." Sfântul Augustin a răspuns: „Dar îmi este imposibil să fac aşa ceva!" Atunci îngerul i-a spus: tot la fel, este imposibil să-l înţelegi cu mintea omenească pe Dumnezeu cel nemărginit."

2. ŢI-AM DAT DEJA MULTE LINKURI ŞI DOCUMENTARE CU OAMENI DE ŞTIINŢĂ CONTEMPORANI CREDINCIOŞI. Acceasează-le şi studiază-le, merită.

Răspunde

Raportează

Evaluează

"DAR SUNT FOARTE MULTE ARGUMENTE ŞI DOVEZI CĂ EXISTĂ. "

Daca iti place sa crezi in povesti exista "argumente".

"Dumnezeu s-a revelat în mod progresiv. Plinătatea revelaţiei, Adevărul complet şi definitiv este în Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. El este Revelaţia în persoană, supremul Revelator şi, totodată, supremul Revelat. El a spus şi a dovedit că este Calea, Adevărul şi Viaţa."

Nu e decat o pacaleala pe care romanii, ajutati de niste evrei care au trecut de partea lor, le-au dat-o evreilor ca sa-i potoleasca sa nu se mai revolte si sa inceteze cu aerele de "popor ales". De altfel atunci a fost prima mare fardare a zeului evreiesc. Din ala care zicea ca trebuie sa-i omori pe toti care nu fac nu stiu ce, l-au machiat si l-au transormat in unul bun, ma rog, cu anumite limite ca unele prostii din VT s-au pastrat.
S-a schimbat interesul s-a schimbat si zeul.
Nici macar dovezi clare ca unul "Isus" care a fost fanatic religios nu exista, drept urmare nu toti evreii s-au lasat prostiti de stratagema, unii il asteapta si azi pe Mesia.

"Fă o groapă în nisip şi apoi adu toată marea în ea." Sfântul Augustin a răspuns: „Dar îmi este imposibil să fac aşa ceva!" Atunci îngerul i-a spus: tot la fel, este imposibil să-l înţelegi cu mintea omenească pe Dumnezeu cel nemărginit."

O paralela de-a dreptul stupida, care nu demonstreaza absolut nimic.

"Şi savantul Blaise Pascal spune despre Dumnezeu."

Asta a trait in sec al 17-lea, intr-o epoca dominata de biserica, de religiozitate, nu e nici o surpriza ca a fost influentat de prostiile religioase.

"ŢI-AM DAT DEJA MULTE LINKURI ŞI DOCUMENTARE CU OAMENI DE ŞTIINŢĂ CONTEMPORANI CREDINCIOŞI."

"ŢI-AM DAT DEJA MULTE LINKURI ŞI DOCUMENTARE CU OAMENI DE ŞTIINŢĂ CONTEMPORANI CREDINCIOŞI."

Daca te referi la blogul tau, iti imaginezi ca n-am sa stau sa citesc fanteziile alea, in speranta ca am sa gasesc printre toate prostiile alea o afirmatie a vreunui om de stiinta pro Dumnezeu. Daca ai ceva concret pune aici, daca nu, lasa-ma cu blogusorul tau...

Răspunde

Raportează

Evaluează

Referitor la unele interpretari gresite oferite de membri ai cultului iehovist, Ecclesiastul 9, 5 prezintă doar UN CONTRAST ÎNTRE DOUĂ PUNCTE DE VEDERE DIFERITE: cel uman, (greşit) ŞI CEL SACRU, spiritual! Acest contrast este prezentat sub forma unei DEZBATERI ce are loc în mintea autorului. 

Este clar că acest pasaj, Ecc. 9, 5 exprimă o concepţie greşită, străină de Dumnezeu!
O dovadă în acest sens - un alt verset contradictoriu (punct de vedere uman gresit):
(Eclesiastul 9, 2) "Aceeaşi soartă are cel neprihănit şi cel nelegiuit, cel bun şi cel rău" 
Cine poate crede că vor avea aceeaşi soartă indiferent de comportare? Dar este doar un punct de vedere gresit, subiectiv, aflat IN DIALOG cu Divinul.
In Ecclesiast, primele 10 versete din capitolul 9 redau punctul de vedere uman greşit, aflat în DIALOG şi controversă cu cel al lui DUMNEZEU.
Ca dovada, iata: „Morţii niciodată (se referă la toţi) nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare". Cine poate crede că morţii au dispărut toti pentru totdeauna? Este doar varianta greşită aflată în opoziţie cu mesajul lui Dumnezeu (procedeu stilistic).
În finalul cărţii, perspectiva sacră triumfă:
,, Si ca pulberea sa s eintoarca in pamant cum a fost, iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu care l-a dat" Ecclesiast 12, 7.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Mesajul Psalmului 146 (interpretat gresit de iehovisti) ne spune doar in cine sa ne punem încrederea fara a dezamagiti.
Pentru a înţelege contextul se pot citi și alte versete din Ps.146: Dumnezeu trebuie lăudat (vers. 1, 2), Dumnezeu este ajutorul care dă o nădejde sigură (vers. 5), Dumnezeu a creat cerurile şi pământul (vers. 6), El face dreptate celor asupriţi, vindecă pe bolnavi, îngrijeşte de cei sărmani şi este împărat în veci (vers. 10).
Prin contrast, omul nu oferă ajutor real (vers.5), deoarece el însuşi moare (doar biologic) şi tot ce intenţionează să facă (prin trup în această lume), moare împreună cu el (vers. 4).
Când citim tot Psalmul 146, este evident că versetul 4 nu neagă existenţa vieţii conştiente după moarte. Dacă un anumit cult suceşte înţelesul acestui verset, scoţându-l din context, clarificarea ne vine din celelalte versete biblice:
- sufletul săracului Lazăr dar şi al bogatului nemilostiv îşi continuă existenţa într-un mod conştient... - Luca 16, 22-28;
- Ecclesiastul 12, 7 - "Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat.");

Răspunde

Raportează

Evaluează

Veşnicia este o REALITATE pentru TOATE SUFLETELE...

Fie ca sunt de fericire sau nefericire, locurile in care vor fi asezate sufletele sunt VEŞNICE!
Nu vrea nimeni varianta a doua, a îndepărtării de Sursa Vieţii şi a Fericirii, dar în CREŞTINISM, SCRIPTURA este cea LĂSATĂ SĂ SE PRONUNŢE, nu iniţiativele unuia sau altuia:

Ioan 5, 29: „Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre ÎNVIEREA VIEŢII şi cei ce au făcut cele rele spre ÎNVIEREA osândirii."

Ecclesiast 3, 11: „Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El A PUS ÎN INIMA LOR (a tuturor) şi VEŞNICIA, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit."

Ioan 5, 26: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are VIAŢĂ VEŞNICĂ şi la judecată nu va veni (se deduce că "ceilaţi" vor veni, nu sunt morţi...). "

II Corinteni 5, 1: "Căci ştim că, dacă acest cort, locuinţa noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, VEŞNICĂ, în ceruri."

Iuda 1, 6: Iar pe îngerii care nu şi-au păzit vrednicia, ci au părăsit locaşul lor, i-a pus la păstrare sub întuneric, în lanţuri VEŞNICE, spre judecata zilei celei mari.

Iuda 1, 7: „Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor care, în acelaşi chip ca acestea, s-au dat la desfrânare şi au umblat după trup străin, stau înainte ca pildă, suferind pedeapsa focului celui VEŞNIC.

Iuda 1, 13: "Valuri sălbatice ale mării, care îşi spumegă ruşinea lor, stele rătăcitoare, cărora întunericul întunericului li se păstrează în VEŞNICIE.

Marcu 3, 29: Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda VEŞNICĂ.

Matei 18, 8: Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-l şi aruncă-l de la tine, că este bine pentru tine să intri în viaţă ciung sau şchiop, decât, având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel VEŞNIC.

Matei 25, 41: „Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel VEŞNIC, care este gătit diavolului şi îngerilor lui."
Matei 25, 46: Şi vor merge aceştia la osândă VEŞNICĂ, iar drepţii la VIAŢĂ VEŞNICĂ.

II Tes 1, 9 Ei vor lua ca pedeapsă pieirea veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui,

Daniel 12, 2: Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor scula, unii la VIAŢĂ VEŞNICĂ, iar alţii spre ocară şi ruşine VEŞNICĂ.


În timpul vieţii, "moarte spirituală" înseamnă tendinţa spre compromitere, direcţia greşită, riscul pierderii mântuirii, "predicţia" pierderii mântuirii, cu şanse totuşi de îndreptare...

"Moarte spirituală" după momentul sfârşitului vieţii înseamnă compromitere definitivă, perderea mântuirii şi a şanselor de a mai contribui la mântuire, omul nemaifiind întreg, trup şi suflet. Perioada formării sau a edificării sale spre bine sau spre rău fiind finalizată.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Un "studiu" oferit de o sectă nu este altceva decât un curs de "initiere" in secta respectiva, de manipulare prin nuante si sensuri alterate, de orientare si formare însuşi a modului de a privi lucrurile într-un anumit fel, dorit de ei, viciat...
Si..., o dată ce modul de gândire este viciat, toate ideile vor fi forţat interpretate în acea direcţie.
Sute de secte oferă pe la noi "Studiile biblice" şi tot atâtea moduri de interpretare diferite vor exista, pentru a se crea impresia că Scriptura susţine fix gruparea lor.
De aceea există astăzi aproape 40000 de secte rupte de Biserică…

Răspunde

Raportează

Evaluează

"Un "studiu" oferit de o sectă nu este altceva decât un curs de "initiere" in secta respectiva, de manipulare prin nuante si sensuri alterate, de orientare si formare însuşi a modului de a privi lucrurile într-un anumit fel, dorit de ei, viciat..."

Cum iti dai seama tu imediat cum e cu astea cand e vorba de alte secte decat a ta...
Ai dreptate, dar ipocrizia apare in momentul in care sustii ca ale voastre nu sunt aceleasi lucruri. Nu e nici o diferenta, si stii si tu asta.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Cum poti sustine ca nu este nici o diferenta? Sau stai, parca spuneai ca tu nu crezi in Dumnezeu...

- Despre Unicitatea Bisericii vorbeşte întreg Noul Testament : Efeseni 4, 13; Fapte 20, 28; I Corinteni 3, 11; Ioan 17, 22; Matei 16, 18; Efeseni 4, 4-6; I Corinteni 1, 12-13; Evrei 3, 14; Matei 18, 17, etc...

"Seriozitatea" afirmaţiilor Sale privind unicitatea sunt în legătură cu faptul că şi-a dat viaţa pentru ea, pentru ca acea Biserică să rămână Una Singură - Fapte 20, 28;

Răspunde

Raportează

Evaluează

Imi place cum gandesti. Ai o minte care isi pune multe intrebari.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Iad...
Definiţie: Cuvântul „iad" se găseşte în multe traduceri ale Bibliei. Unele traduceri spun „mormânt", „locuinţa morţilor" etc. Alte Biblii transliterează pur şi simplu cuvintele din limbile originale care sunt redate adesea prin „iad", adică le transcriu folosind alfabetul nostru, fără să le traducă. Care sunt aceste cuvinte? Ebraicul sheóhl şi echivalentul său grecesc háides, care nu se referă la un singur mormânt, ci la mormântul comun al omenirii. Mai este şi termenul grecesc géenna, care este folosit ca simbol al distrugerii eterne. Cu toate acestea, atât în creştinătate, cât şi în multe religii necreştine se învaţă că iadul este un loc unde se află demoni şi unde cei răi, după ce mor, sunt pedepsiţi (după opinia unora, chiar torturaţi).
O sa-ti raspund numai cu Biblia, ca sa vezi ce spune ea, citeste cu atantie:
Spune Biblia că morţii suferă?
Ecl. 9:5, 10: „Cei vii sunt conştienţi că vor muri, dar cei morţi nu sunt conştienţi de nimic... Tot ce găseşte mâna ta să facă fă cu toată puterea ta, căci în Şeol*, locul unde te duci, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune". (Dacă nu sunt conştienţi de nimic, în mod sigur nu suferă.) (*„Şeol", BG; „Locuinţa Morţilor", BC, BO; „mormânt", SS 1874; „iad", Carol II, BS.)
Ps. 146:4: „Spiritul lui iese, el se întoarce în pământ şi în aceeaşi zi îi pier şi gândurile*". (*„Punerile lor la cale", BG; „planurile", BC, SS 1874 [146:3]; „gândurile", BO [145:4], Carol II, BS.)
Spune Biblia că sufletul supravieţuieşte morţii corpului?
Ezec. 18:4: „Sufletul* care păcătuieşte, acela va muri". (*„Sufletul", BC, BG, BO, Carol II; „omul", SS 1874. )
„Noţiunea de «suflet», cu sensul de realitate pur spirituală, separată de «corp»,... nu există în Biblie." — La Parole de Dieu, de Georges Auzou, profesor care predă Sfânta Scriptură la seminarul din Rouen, Franţa (Paris, 1960), p. 128.
„Deşi cuvântul ebraic nefesh [din Scripturile ebraice] este tradus adesea prin «suflet», ar fi inexact să i se atribuie sensul grecesc. Nefesh... nu a fost niciodată înţeles ca acţionând separat de corp. În Noul Testament, cuvântul grecesc psyche este tradus deseori prin «suflet», dar nici acesta nu trebuie înţeles automat cu sensul pe care i-l atribuiau filozofii greci. De obicei, acesta înseamnă «viaţă», «vitalitate» sau, uneori, «eul»." — The Encyclopedia Americana (1977), vol. XXV, p. 236.
Cine merge în iadul biblic?
Arată Biblia că cei răi merg în iad?
Ps. 9:17, BO: „Să se întoarcă păcătoşii în iad*; toate neamurile care uită pe Dumnezeu". (*„Iad", BS, Carol II; „Locuinţa Morţilor", BC; „locaşul morţii", BG [9:18]; „mormânt", SS 1874; „Şeol", NW.)
Arată Biblia că şi cei buni merg în iad?
Iov 14:13, BS: „[Iov s-a rugat:] Măcar de m’ai ascunde în iadul* cel de jos, sub pază, pân’ la vremea când Ţi-a trecut mânia şi-ai rândui o vreme să-Ţi aminteşti de mine". (Dumnezeu însuşi a spus despre Iov că era un ‘om ireproşabil şi drept, care se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău’. — Iov 1:8.) (*„Locuinţa Morţilor", BC; „împărăţia morţii", BG; „împărăţia morţilor", BO, Carol II; „mormânt", SS 1874. )
Fap. 2:25–27, BG: „David zice despre el [Isus Cristos]:... Căci nu vei lăsa sufletul meu în iad*, nici nu vei îngădui ca Sfântul tău să vadă stricăciunea". (Dacă se spune că Dumnezeu nu l-a ‘lăsat’ pe Isus în iad, înseamnă că, cel puţin pentru un timp, Isus a fost în iad, sau Hades, nu-i aşa?) (*„Iad", BO, BS, Carol II; „Locuinţa Morţilor", BC; „infern", SS 1874; „Hades", NW.)
Se poate ieşi din iadul biblic?
Apoc. [Rev.] 20:13, 14, BO: „Şi marea a dat pe morţii cei din ea şi moartea şi iadul* au dat pe morţii lor, şi judecaţi au fost, fiecare după faptele sale. Şi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc". (Aşadar, morţii vor fi eliberaţi din iad. Să observăm, de asemenea, că iadul este diferit de „râul de foc", deoarece iadul va fi aruncat în râul de foc.) (*„Iadul", BO, BS, Carol II; „Locuinţa Morţilor", BC; „infernul", SS 1874; „Hadesul", NW.)
De ce există confuzie cu privire la ceea ce spune Biblia despre iad?
„Întrucât primii traducători ai Bibliei au redat în mod constant cuvântul ebraic Şeol şi termenii greceşti Hades şi Gheena prin iad, s-a creat multă confuzie şi neînţelegere. Simpla transliterare a acestor cuvinte, pe care unii traducători au preferat-o în ediţiile revizuite ale Bibliei, nu a fost suficientă pentru a clarifica această confuzie şi înţelegere greşită." — The Encyclopedia Americana (1942), vol. XIV, p. 81.
În loc să fie consecvenţi în redarea termenilor din limbile originale, traducătorii au permis ca părerile lor personale să le influenţeze munca. Exemple: 1) Sănta Scriptură 1874 traduce sheóhl prin „mormânt" şi „infern"; háides este tradus prin „iad", „infern" şi „mormânt"; termenul géenna este transliterat sub forma „gheena". 2) Biblia Cornilescu traduce sheóhl prin „Locuinţa morţilor" şi „Şeol", iar háides prin „Locuinţa Morţilor"; pentru géenna foloseşte şi ea transliterarea „gheena". 3) Biblia Galaction redă termenul sheóhl prin „Şeol", „împărăţia morţii", „mormânt", „iad", „locaşul morţii" şi „împărăţia morţilor", háides prin „iad", iar pentru géenna foloseşte transliterarea amintită mai sus. Astfel, sensul exact al acestor termeni din limbile originale a devenit neclar.
Există o pedeapsă veşnică pentru cei răi?
Mat. 25:46, BC: „Aceştia vor merge în pedeapsă veşnică [tăiere, Int; în greacă kólasin], iar cei drepţi în viaţă veşnică". (Versiunea englezească The Emphatic Diaglott foloseşte termenul „tăiere" în loc de „pedeapsă". Într-o notă de subsol se afirmă: „kólasin... derivă din kolazoo, care înseamnă: 1.  A tăia; cum ar fi tăierea sau curăţarea ramurilor unui pom. 2. A reţine, a reprima... 3.  A mustra cu asprime, a pedepsi. Faptul de a tăia pe cineva de la viaţă sau din societate, sau chiar de a-l reţine, este considerat o pedeapsă, ceea ce a dat naştere celui de-al treilea sens metaforic al termenului. Noi am adoptat sensul de bază pentru că se armonizează mai bine cu cea de-a doua parte a frazei, păstrând astfel forţa şi frumuseţea antitezei. Cei drepţi vor merge la viaţă, iar cei răi la tăiere de la viaţă, adică la moarte. Vezi 2 Tes. 1:9".)
2 Tes. 1:9, BC: „Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică* de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui". (*„pieirea veşnică", BG, BO, Carol II; „eternă pierzare", SS 1874. )
Iuda 7, BC: „Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile din jurul lor, care se dăduseră ca şi ele cu totul desfrânării şi umblau după trup străin, sunt ca un exemplu, suferind pedeapsa unui foc veşnic". (Focul care a distrus Sodoma şi Gomora a încetat să ardă cu mii de ani în urmă, dar ravagiile cauzate de acel foc au rămas, pentru că oraşele n-au mai fost reconstruite niciodată. Însă judecata lui Dumnezeu nu a fost doar împotriva acelor oraşe, ci şi împotriva locuitorilor lor răi. Ceea ce li s-a întâmplat lor este un avertisment şi pentru noi. În Luca 17:29, Isus spune că au fost ‘distruşi’, iar în Iuda 7 se arată că distrugerea este veşnică.)
Ce este ‘focul gheenei’ la care s-a referit Isus?
În Scripturile greceşti creştine, Gheena este menţionată de 12 ori. De cinci ori este pusă în legătură directă cu focul. Unii traducători au redat expresia grecească géennan tou pyrós prin ‘focul gheenei’ (BC, SS 1874) şi ‘gheena focului’ (BG, BO, Carol II).
Contextul istoric: Valea lui Hinom (Gheena) era în afara zidurilor Ierusalimului. Un timp, ea a fost locul unde se practica o închinare idolatră care includea jertfirea copiilor. În secolul I, Gheena servea ca loc de ardere a gunoaielor din Ierusalim. În această vale erau aruncate cadavrele animalelor pentru a fi arse de focul întreţinut cu sulf, sau pucioasă. În Gheenă erau aruncate şi cadavrele criminalilor executaţi, fiindcă aceştia nu erau consideraţi demni să fie îngropaţi într-un mormânt de amintire. Din acest motiv, Isus a vorbit în Matei 5:29, 30 despre aruncarea întregului corp în Gheenă. Dacă ajungea în mijlocul flăcărilor care ardeau încontinuu, cadavrul era ars, dar, dacă rămânea agăţat pe panta văii, carnea intrată în putrefacţie se umplea de viermii care mişunau peste tot (Mar. 9:47, 48). În Gheenă nu erau aruncaţi oameni vii; prin urmare, nu era un loc de chinuri conştiente.
În Matei 10:28, Isus i-a avertizat pe ascultătorii săi ‘să se teamă de cel care poate să distrugă atât sufletul, cât şi corpul în Gheenă’. Ce înseamnă aceste cuvinte? Să reţinem că aici nu este vorba despre chinuri în focul Gheenei; dimpotrivă, el spune ‘să se teamă de cel care poate să distrugă... în Gheenă’. Menţionând „sufletul" separat, Isus a arătat că Dumnezeu poate să distrugă orice perspectivă de viaţă a unei persoane; în acest caz, nu mai există nicio speranţă de înviere pentru persoana respectivă. Aşadar, ‘focul gheenei’ are aceeaşi semnificaţie ca „lacul de foc" din Revelaţia 21:8, adică distrugerea, „moartea a doua".
Care este, potrivit Bibliei, pedeapsa pentru păcat?
Rom. 6:23: „Plata păcatului este moartea".
Mai este cineva pedepsit după moarte pentru păcatele sale?
Rom. 6:7: „Cine a murit a fost absolvit de păcat".
Este compatibilă cu personalitatea lui Dumnezeu ideea de chinuire veşnică a celor răi?
Ier. 7:31: „[Apostaţii iudei] au construit locurile înalte de la Tofet, care este în valea fiului lui Hinom, ca să-şi ardă fiii şi fiicele în foc, lucru pe care nu-l poruncisem şi nici nu mi se suise în inimă".
Ilustrare: Ce aţi crede despre un părinte care ar ţine mâna copilului său deasupra focului ca să-l pedepsească pentru o greşeală? „Dumnezeu este iubire" (1 Ioan 4:8). Ar putea face el ceea ce niciun părinte uman cu mintea sănătoasă n-ar face vreodată? Categoric, nu!
Acum sa vedem care este originea acestei doctrine:
Care este originea învăţăturii despre focul iadului?
În antichitate, babilonienii şi asirienii credeau că „iadul... este un loc plin de orori, stăpânit de zei şi demoni foarte puternici şi cruzi" (The Religion of Babylonia and Assyria, de Morris Jastrow jr., Boston, 1898, p. 581). Iadul de foc al creştinătăţii îşi are originea în religia vechilor egipteni (The Book of the Dead [Cartea morţilor], New Hyde Park, New York, 1960, cu o prefaţă de E. A. Wallis Budge, p. 144, 149, 151, 153, 161). Budismul, care datează din secolul al VI-lea î.e.n., a introdus la un moment dat învăţătura despre iadul înfocat şi despre iadul rece (The Encyclopedia Americana, 1977, vol. XIV, p. 68). Unele reprezentări ale iadului, care se găsesc în bisericile catolice din Italia, sunt considerate de origine etruscă. — La civiltà etrusca, de Werner Keller (Milano, 1979), p. 389.
Dar adevăratele rădăcini ale acestei doctrine care îl dezonorează pe Dumnezeu sunt mult mai adânci. Concepţiile diabolice referitoare la un iad al chinurilor îl defăimează pe Dumnezeu şi provin de la principalul calomniator al lui Dumnezeu, de la Diavol (al cărui nume înseamnă „Calomniator"), pe care Isus Cristos l-a numit „tatăl minciunii". — Ioan 8:44.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Ceea ce scrii tu sunt concepţii ale martorilor lui Iehova sau ale adventiştilor, căci numai aceste două culte nu cred că există iadul veşnic şi cred că cei care mor în duşmănie cu Dumnezeu vor fi distruşi, anihilaţi. Total greşit! Aceste două culte scot din context versetele biblice şi le interpretează greşit! Noi trebuie să credem învăţătura de 2000 de ani a Bisericilor istorice (Catolică şi Ortodoxă), care au la bază interpretarea corectă a versetelor biblice dată de Conciliile ecumenice şi de sfinţii părinţi ai Bisericii (marii teologi creştini) luminaţi de Duhul Sfânt, nu învăţăturile eronate ale unor culte apărute de acum 150 de ani!

Este un adevăr de bază că sufletul omului este nemuritor, fie că va fi în fericirea veşnică, fie în suferinţa veşnică. Domnul Isus Cristos a vorbit clar de zeci de ori atât despre fericirea veşnică, cât şi despre suferinţa veşnică. El este Fiul lui Dumnezeu şi nu poate să mintă.
Versetele din Biblie care vorbesc despre "moartea a doua" sunt metaforice, simbolice. "Moartea a doua" este "iazul de foc", adică iadul. În Apocalips se arată că cei care ajung în iad « vor fi munciţi zi şi noapte, în vecii vecilor », deci nicidecum nu vor dispărea. Dacă ar dispărea nu ar putea fi « munciţi » (chinuiţi). Iată versetul : « Si diavolul, care-i insela, a fost aruncat in iazul de foc si de pucioasa, unde este fiara si prorocul mincinos. Si vor fi munciti zi si noapte in vecii vecilor."(Apoc.20:10)

Dumnezeu este iubitor, dar este şi drept. Existenţa suferinţei veşnice a iadului este un adevăr revelat de Dumnezeu şi nu e o răzbunare a lui, ci este consecinţa dreptăţii. Păcătoşii au putut să primească iertare prin sacramentul pocăinţei până în ultima clipă a vieţii pământeşti, dar un au făcut-o.

Versetul "sufletul care păcătuieşte, acela va muri" se interpretează în context, în sensul că omul care păcătuieşte, ACELA va fi pedepsit, nu copiii săi. Iată contextul: "Iata ca toate sufletele sunt ale Mele. Dupa cum sufletul fiului este al Meu, tot asa si sufletul tatalui este al Meu. Sufletul care pacatuieste, acela va muri." (Ezec.18:4)
"Sufletul care pacatuieste, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatalui sau, si tatal nu va purta nelegiuirea fiului sau! Neprihanirea celui neprihanit va fi peste el, si rautatea celui rau va fi peste el." (Ezec.18:20)
Expresiile din Ecleziastul că cei morţi "nu sunt conştienţi de nimic" sau "le pier gândurile" se referă la trup, nu la suflet. În clipa decesului sufletul iese din trup, dar păstrează toată personalitatea omului (gândurile, conştiinţa, etc.)

Altă concepţie greşită a martorilor lui Iehova e că raiul va fi pe pământ. Raiul nu va fi pe pământ, ci în "ceruri", în lumea spirituală, nevăzută. Concepţia greşită că raiul va fi pe pământ e dată de interpretarea greşită a unor versete, cum ar fi versetul din Apocalips unde se vorbeşte despre crearea unui cer nou şi a unui pământ nou. Dumnezeu va crea o lume nouă după sfârşitul acestei lumi, dar asta nu înseamnă că cei mântuiţi vor fi pe pământul cel nou, ci va fi o lume nouă cu oameni noi. Lumea nouă va fi pe noul pământ, dar cei mântuiţi vor fi în rai, iar cei nemântuiţi în iad.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Daca citesti si studiezi Biblia o sa afli raspunsul adevarat, in plus Biblia este una si aceeasi.
Eu, asa am facut, si m-am convins singur, fa si tu la fel.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Iti respect opinia si nu vreau sa intru in amanunt despre ea dar chiar nu inteleg ce era cu frza de inceput "Precum unii manelisti, exista o sumedenie de persoane care pun intrebari in aria de religie intocmai pentru ispita, provoaca apoi sar sa muste.". Vreau doar niste opinii n-am venit sa declansez un razboi crestini vs atei.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Probabil e primul raspuns care e total in contradictie cu ce mi-am imaginat pana acum, dar am fost dispusa sa-l citesc fara sa am nimic de obiectat.Chiar sunt interesata de ce ai de spus, m-ai facut sa regandesc tot ce stiam. Toate raspunsurile pe care le-am primit m-au facut mai deschisa in ce priveste adevarul despre Dumnezeu.

Răspunde

Raportează

Evaluează