Exodul 6:3
Eu m-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacob ca Dumnezeu Atotputernic, dar nu m-am făcut cunoscut lor sub numele meu Iehova.
Psalmul 83:18
18 ca să se ştie că tu, al cărui nume este Iehova,
numai tu eşti Cel Preaînalt peste tot pământul!
DESCHIDE Biblia la Psalmul 83:18 (82:17, în unele ediţii). Cum este redat acest verset în Biblia ta? În Sfintele Scripturi — Traducerea lumii noi citim: „Ca să se ştie că tu, al cărui nume este Iehova, numai tu eşti Cel Preaînalt peste tot pământul!". Acest verset este redat într-un mod asemănător şi în alte traduceri ale Bibliei. Totuşi, numele „Iehova" a fost scos din multe traduceri ale Bibliei, fiind înlocuit cu titluri, cum ar fi „Domnul". Prin urmare, în Psalmul 83:18 ar trebui să apară un titlu sau numele „Iehova"?
Acest verset face referire la un nume propriu. În textul original în ebraică, limba în care a fost scrisă cea mai mare parte a Bibliei, apare un nume propriu unic, scris cu literele ebraice יהוה (YHWH). În limba română, acest nume a fost redat deseori prin „Iehova". Dar apare el într-un singur loc în Biblie? Nu. În textul original al Scripturilor ebraice, numele divin apare de aproape 7 000 de ori.
Cât de important este numele lui Dumnezeu? Să ne gândim la rugăciunea-model lăsată de Isus Cristos. Ea începe cu următoarele cuvinte: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, să fie sfinţit numele tău" (Matei 6:9). Cu altă ocazie, Isus s-a rugat lui Dumnezeu astfel: „Tată, glorifică-ţi numele!". Iar Dumnezeu i-a răspuns din cer: „L-am glorificat şi îl voi mai glorifica!" (Ioan 12:28). Evident, numele lui Dumnezeu este foarte important. Atunci de ce unii traducători au scos acest nume din Biblie şi l-au înlocuit cu unele titluri?
După cât se pare, există două motive principale. În opinia unora, acest nume nu trebuie folosit pentru că în prezent nu se mai cunoaşte pronunţia lui iniţială. Având în vedere că în ebraica veche cuvintele se scriau fără vocale, nu se ştie cu exactitate cum erau pronunţate în timpurile biblice literele YHWH. Însă ar putea fi acesta un motiv ca să nu folosim numele lui Dumnezeu? În timpurile biblice, numele „Isus" se pronunţa, probabil, „Ieşua" sau „Iehoşua", însă nimeni nu are certitudinea că aceasta era pronunţia. Totuşi, astăzi oameni din întreaga lume rostesc numele lui Isus în diverse moduri, aşa cum se obişnuieşte în limba lor. Deşi nu ştiu cum se pronunţa acest nume în secolul I, ei nu se reţin să-l folosească. Dacă ai merge într-o altă ţară, ai constata, probabil, că şi numele tău se pronunţă diferit în altă limbă. În concluzie, faptul că nu ştim cum se pronunţa în vechime numele lui Dumnezeu nu este un motiv să nu-l folosim.
Un alt motiv pentru care unii au scos numele lui Dumnezeu din Biblie are legătură cu o veche tradiţie evreiască. Mulţi evrei susţineau că numele divin nu trebuia pronunţat niciodată. Această tradiţie are la bază, după cât se pare, o interpretare greşită a unei legi din Biblie, care spune: „Să nu foloseşti în mod nedemn numele lui Iehova, Dumnezeul tău, căci Iehova nu-l va lăsa nepedepsit pe cel ce foloseşte numele său în mod nedemn" (Exodul 20:7).
Pentru mai multe informatii, JW.org
Gresit. nu il cheama Isus pe Dumnezeu si pavel nu a facut botezuri.
si daca ai chef de misto, nu mai raspunde la intreabrile despre religie, depesaesc cu mult sfera ta de cunoastere. tu doar negi existenta lui DUmnezeu, si te bazezi pe stiinta. bravo tie. dar fii serios cand raspunzi. te rog. daca nu abtine-te.
In Vechiul Testament intalnim mai multe nume ale lui Dumnezeu din care putem sa cunoastem atributele si caracterul Sau.
ELOHIM-Dumnezeul Atotputernic, Dumnezeul Creator, Dumnezeul celor vazute şi nevăzute.
EL ELION-Numele care îl arată ca fiind conducatorul suprem al Universului, El are ultimul cuvânt în privinţa întregului Univers şi, prin urmare şi a vieţii tale.
EL ROI-Dumnezeu care te vede.
EL SHADAI-Cel Atotputernic.
ADONAI-Dumnezeu este Stapan peste toti oamenii si toate lucrurile si deci si voia omului trebuie sa I se supuna.
Iehova Iire-Domnul care poarta de grija.
Iehova Rafa-Dumnezeu care vindeca.
Orice zeitatea are un nume, o denumire, aceea fiind data de oameni, deci o dovada despre numele adevarat unui zeu care sa vina de la zeu respectiv iese din calcul. Personal cred ca zeul fiind inventat, trebuie si numit intr-un fel, de aceea avem atatia zei si atatea denumiri pentru un zeu.
Potrivit invataturii ortodoxe, Dumnezeu este pe de o parte, fara nume, ca Unul caruia nu I se potriveste nici un nume, depasind, deci, orice nume sau numire, iar pe alta parte, este Cel cu nume multe. Fiinta lui Dumnezeu este mai presus de orice nume, pentru ca este mai presus de orice lucrare sau energie, este ascunsul suprafiintial. De aceea, atunci cand Il numim pe Dumnezeu, o facem in temeiul cunoasterii Sale dupa energii, in temeiul felului in care El S-a revelat in cadrul relatiei personale cu omul.
In Vechiul Testament, numele atribuite lui Dumnezeu cel mai des intalnite sunt Elohim, Iehova sau Iahve. Fiecare dintre acestea evidentiaza un aspect diferit al dumnezeirii.
-Elohim - Dumnezeu
(Geneza 1:1; Deuteronom 6:4; 10:17; Psalmul 36:5-6; 80:10)
Moise desigur îl cunoştea deja pe Dumnezeu când a scris cartea Geneza, deci nu este de mirare că el foloseşte la îndemnul Spiritului Sfânt expresia Elohim în Geneza 1:1: „La început, Dumnezeu (Elohim) a făcut cerurile şi pământul". Elohim este primul Nume sub care ni Se revelează Dumnezeu în Sfânta Scriptură.
-Yahweh - Eu sunt; Eu sunt Cel ce sunt
(Geneza 2:5; Exod 3:13-14; Judecători 5:4-5,9,11)
-El Elyon - Dumnezeul Preaînalt
(Geneza 14:18; Psalmul 57:3; 78:35; 91:1; Daniel 4:34-35)
Dumnezeul creator Elohim Se revelează în Vechiul Testament şi sub Numele de El Elyon, Dumnezeul Preaînalt. Acest Nume ne arată că Dumnezeu este conducător suprem al universului şi e mai presus de oameni, de evenimente, mai presus de idoli şi zeităţi, mai presus de orice, aşa cum am învăţat deja din Numele de Yahweh.
Si continua Adonai - Domnul si Stapanul (Geneza 15:8; Iosua 3:11) El Roi - Dumnezeu care vede (Geneza 16:13; Psalmul 32:8), El Shaddai.
Insa ultimul nume revelat de Dumnezeu, care este in Noul Testament, este acela de Tatal, Fiul si Duhul Sfant.
Pai te contrazici, ori accepti ce zice religia ortodoxa (probabil si a ta) sau accepti ceea ce zice Biblia. ortodoxia nu are nimic in comun cu biblia.
si regret nu este aceste ultimul nume revelat. deoarece tatal fiul si duhul nu sunt tri in unul. chiar Isus a vorbit despre numele lui Dumnezeu.
Păi, când ne rugam la inceput spunem "să fie sfinţit numele tău"! deci reiese clar că Dumnezeu are un nume! şi apoi când Dumnezeu îi spune lui Moise să se duca să-i elibereze poporul; Moise ce-L întreabă? -dacă mă intreabă cine m-a trimis? eu ce răspund? şi atunci Dumnezeu i-a zis : „Iată ce să le spui fiilor lui Israel: «Iehova, Dumnezeul strămoșilor voștri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob, m-a trimis la voi». Acesta este numele meu pe veşnicie şi prin el îşi vor aduce aminte de mine din generaţie în generaţie.(Exodul 3 :15; Exodul 6 :3)
Deci Dumnezeu are un nume! Acela este Iehova! şi am dovedit prin citate biblice!
anonim_4396 întreabă:
CracanelTrasPrintrunInel întreabă: