Cu totii stim cum sunt oamenii, toti vor sa demonstreze ca religia lor e cea adevarata, fara sa isi aduca aminte ca religiile au fost inventate de oameni.
Din cauza logicii pe care n-o au. Sunt frustrati ca primesc hate pe buna dreptate si n-au ce sa le reproseze, iar in cazul asta se injosesc cu astfel de... - nu stiu cum sa le numesc.
Dacă valoarea de adevăr al unei religii se stabilește după martiri, atunci religia corecta e Islamul.
Eu sunt creștin dar recunosc că acest argument e prea puțin, nu trebuie să generalizezi că toți creștinii zic așa, dacă ziceai "unii creștini" era mult mai ok, nu trebuie să ne bagi pe toți în aceeași oală.
Și eu aș putea generaliza și să spun despre atei că folosesc drept argument pentru inexistența lui Dumnezeu tocmai răul pe care oamenii fără frică de Dumnezeu l-au făcut în lume, gen Hitler, Stalin etc.
"De ce există războaie dacă Dumnezeu e bun?"
De ce exista războaie daca Dumnezeu e bun? O intrebare foarte buna.ai si un raspuns?
Am zis, ateii, oamenii care au ales să-și folosească liberul arbitru într-un mod scârbos, oameni care nu conștientizează că vor ajunge cândva în fața lui Dumnezeu.
A fi creștin e un mod de gândire, nu un botez în mod formal, nu ai cum să faci războaie cum au fost cele două mondiale dacă tu crezi cu adevărat că vei ajunge cândva în fața lui Dumnezeu, deci acei oameni erau atei, oameni fără Dumnezeu, ce au omorât milioane de oameni pentru ideologiile lor.
Poți să te minți toată viața că, creștinii sunt cei care comit tot felul de atrocități, dar asta nu schimbă faptul că acei oameni sunt doar cu botezul creștini deoarece ei nu trăiesc creștinismul, nu respectă Biblia care îndeamnă să ne ajutăm între noi și să fim buni unii cu alții.
Unii atei*
ca să nu zici că zic de toți că sunteți niște criminali sau chestii de genul.
RAY întreabă: