Argumente in favoarea existentei lui Dumnezeu. Episodul IV.
Episodul anterior: http://www.TPU.ro/......filosofie/
Argumentul 4. Iertarea lui Dumnezeu.
Este moartea lui Isus Hristos doar un fapt istoric pentru mine sau este mult mai mult decit atit - are o implicare serioasa in viata mea de credincios?
Orice credincios va spune ca moartea Lui e mult mai mult decit un fapt istoric. Am sa aduc aici in discutie doar un fapt, o experienta a fiecarui credincios, experienta pe care se bazeaza intreg crestinismul.
Biblia spune ca Isus Hristos a murit pentru pacatele (greselile) noastre, si ca El ofera iertare acelor ce cred in sacrificiul Sau. Fiecare din noi gresim intr-un fel sau altul, deci fiecare din noi poate avea de-a face cu acest lucru. Greselile pot fi mici, sau pot fi mari, daca in cazul celor mici, suntem afectati insa nu prea mult, in cazul celor mari, cei ce le-au comis stiu cit de mari probleme pot pune unei vieti de om o constiinta incarcata. Sa zicem ca cineva a facut o greseala la locul de munca, o greseala grava care a costat vieti de oameni. Dupa accident, el mereu va avea probleme datorita constiintei. Isi va aduce mereu aminte de ce a fost, mereu va trait sub umbra a ce s-a intimplat. Noaptea poate avea cosmaruri cu ce a fost, ziua poate "vedea" chipurile celor omoriti de el. Linistea sufleteasca s-a dus. Unii, mai labili psihic, pot ajunge la dereglari serioase ale psihicului, la boli psihice. Si vine cineva si ii spune acelui om ca Isus Hristos a murit si pentru el, si pentru acea greseala a lui. Omul crede, accepta acest lucru, si descopera imediat un fapt uluitor: constiinta ii devine curata, totul este sters (in sensul ca nu mai e afectat de ce s-a intimplat), si isi poate continua viata ca inainte de a se fi intimplat totul. Psihologia de azi nu are nici un raspuns la acest tip de probleme. Oamenii ramin, oricit ar fi de tratati de psihologi sau psihiatri, cu vina ce apasa pe sufletul lor, pentru ca stiu ca ce au gresit, a fost real, chiar daca psihologia spune ca totul e doar o chestie in mintea lor si ca nu trebuie sa se invinovateasca.
In fond, acesta este al doilea pas al crestinismului. Primul este sa recunosti ca ai gresit, ca gresesti, si ca din aceasta cauza esti rau. Acesta e primul pas al omului catre Dumnezeu. Al doilea pas, a doua miscare ii apartine lui Dumnezeu, care asigura iertare omului pentru tot ce a facut rau. Nu e ceva care e doar in mintea omului, este ceva real, ce poate elibera orice constiinta, oricit de incarcata ar fi ea.
Un contraargument serios imi va explica de ce atunci cind omul crede si ii pare rau de ce a facut, chiar atunci constiinta ii e eliberata. Si aici nu vorbesc de putine cazuri, ci de fiecare caz de credincios care incearca sa isi traiasca credinta cu adevarat, care incearca sa ii fie placut lui Dumnezeu. E o experienta universala. Desigur ca unii au o constiinta mai incarcata ca altii, dar toti experimenteaza acelasi lucru: iertarea lui Dumnezeu. Si aceasta experienta e atit de reala, incit provoaca o schimbare reala in viata de zi cu zi: omul devine mai bucuros, mai binedispus, mai "lejer" ca niciodata. E unul din beneficiile crestinismului de care ateilor ar trebui sa le para rau ca nu il au in viata lor.

Mai termina odata omule cu cacaturile astea. Te raportez pentru spam ca deja nu se mai poate.

Cristi,
1::Ar trebui sa schimbi titlul.Eu nu vad nici un argument in favoarea existentei lui Dumnezeu.
2:ovestea cu omul care a ucis din neatentie multi oameni si pe urma constiinta ii este eliberata, traind ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic...Pai, nu-mi lasa o impresie prea buna.
3:ai scuze, dar cat timp am fost crestin, nu am experimentat deloc acea stare de "lejeritate". Iertare, iertare, iertare... pentru ce dracu' sa-mi cer iertare? Ca, m-am nascut? Ca, sunt om si fac ceea fe fac alti oameni?
Iertare ar trebui sa-si ceara cei care promoveaza ideea ca, "vaii, daca bebe nu e botezat, se duce in iad.". Sick.

_________________( Păcatul Non Creației. ) _______________

Sunt și alte tipuri de păcate, despre care preotul nu îți va vorbii. Mă refer la păcatul non creației, care în spate are alte serii întregi de forme de păcătuire.
Nu este nici momentul și nici locul să abordez probleme serioase privind păcatul non creației.
Păcatul Non Creației cunoscut de foarte mulți, ar cam, lăsa muritori de foame, 90% din prelații, de pe planeta asta, care predică religii (incomplete), unde nici nu se vorbește explicit, despre păcatul non creației.

Și religia trebuie înțeleasă ca ceva, care trebuie perfecționat și îmbunătățit mereu.

Toți oamenii independent de religia în care cred, au fost hărăziți de Creator cu harul creației.

Evident că nu de idiot ce, este Creatorul i-a hărăzit, pe oameni cu harul Creației.

Ci pentru că oamenii trebuie să creeze, fiecare după puterile și capacitățile sale.

Extinzând raționamentul cu Creatorul ne idiot, putem pune problema obligației oamenilor de a crea și chiar despre păcatul non creației.
Pentru că fiecare om are datoria și obligația creației.

Ca după puterile sale să pună cărămiduțele lui la edificiul abstract de cunoaștere, progres și prosperitate al omenirii.

Ai obligația / datoria creație, ai obligația ( încă nescrisă în cărțile religioase, ale religiilor incomplete,) de a așeza cărămiduțele tale, după puterile tale individuale, la maiestosul edificiu abstract, dar necesar, cel de prosperitate și progres al Umanității.

Dacă careva ți-ar fi predicat din evanghelia creației, ( care nu apare ca evanghelie explicită în nici o religie incompletă ), ai fi înțeles că ai obligația creației.

Deci ai datoria să trăiești, să înveți permanent și pe parcursul vieții tale să pui și tu, după puterile tale, cărămiduțele tale, la edificiul abstract de progres și de prosperitate al Omenirii.

Că nu de cretin ce este, Creatorul, te-a hărăzit și pe tine, cu harul creației, așa cum a hărăzit, pe toți oamenii indiferent că sunt creștini, necreștini, sau atei cu harul creației, cu capacitatea de a crea.
Nu ai știut, că ai obligația / datoria creației, dar acum știi!

Ăsta este rostu vieții tale, să creezi pentru a așeza și tu cărămiduțele tale, după puterile și după capacitatea ta, la impozantul edificiu de cunoaștere, creație, progres și prosperitate al Umanității.

Asta este calea cea adevărată, ăsta este drumul de urmat, în rest nu sunt decât vorbe.

Te-am ajutat, prin ceia că ți-am indicat drumul pe care TU trebuie să mergi, ți-am indicat și motivația de a trăii.

Păcatul non creației este un păcat grav.

Caută să nu păcătuiești, prin non creație.

Sunt evident și multe alte păcate, despre care se mai vorbește în / prin diverse religii.

A păcătui înseamnă de fapt, a face rău cu gândul sau cu fapta, voluntar sau involuntar, asupra a ce are suflet.

Chestia drăguță este că și ne viul are suflet.

Dacă acceptăm că și ne viul are suflet, aspectele legate de ecologie și de valorificarea energiilor neconvenționale capătă niște valențe filozofico- religioase teribil de interesante, în acest context.

Și evident o altă justificare și ar necesita o altă abordare la nivelul acțiunilor și non acțiunilor umane.

Ideea este că trebuie să demonstrăm / să probăm iubire pentru tot ce are suflet.


Caută să nu păcătuiești în general.

Că păcatele nu au iertare.
Sunt și religii mincinoase care vorbesc despre iertarea păcatelor.

( Nu există burete pentru șters /spălat păcatele/radieră pentru șters păcatele, iar dacă vrei să cumperi „ indulgențe",, este ca și cum ai arunca banii la gunoi".)

Iar păcatele tale vor atârna ca niște pietre de moară în toate planurile existențiale prin care va trece sufletul și spiritul tău.

Tot păcatele tale vor implica / vor genera o predestinare mizerabilă, în toate existențele tale ulterioare, cu trup material.


Păcatul non creației, este o formă particulară de păcătuire, specifică numai ființelor, care au fost hărăzite / dăruite/ cadorisite de Creator cu capacitatea de a crea.

Nu am spus că trebuie să faci neapărat, statui ca Michelangelo, picturi ca Rafael sau ca Leonardo sau lucruri de astea, cu totul ieșite din comun.

Am spus numai de cărămiduțele tale, după puterile și capacitățile tale.

Dacă vei lucra într-un domeniu tehnic sau științific și vei face o descoperire epocală cu atât mai bine.

După ce vei face asta, vei putea spune spune astea sunt cărămiduțele, puse de mine, și vei avea o mulțumire a ceva bine făcut.

Dumnezeu vine de la latinescul Dominus Deus /
/ Șeful/stăpânul zeilor.

Am voie să îi spun, despre o Divinitate de Ordin Suprem al Întregului Univers?

Aceasta în condițiile în care am definit, ca fiind Univers suma a tot cea ce există.
În aceste condiții cea ce alții denumesc Universuri capătă denumirea de porțiuni, zone de Univers.

Sub aspect terminologic nu mai putem să mai vorbim de universuri papalele ci vorbim de zone de univers în care au loc fenomene similare.

Nu mai vorbim de expansiunea universului ci de modificări de poziție relativă a unor ansambluri de corpuri, în cadrul aceluiași univers etc. ////


Cred că a apus epoca filozofiilor religioase statice, declarate mincinos, că sunt de sorginte divinică, în favoarea filozofiilor religioase dinamice, permanent perfectibile, în funcție de gradul de cunoaștere al Umanității.

///// Ideea este să nu păcătuiești la modul general și să nu păcătuiești în particular cu Păcatul Non Creație, că în măreția sa Creatorul, în speță Divinitatea de Ordin Suprem A Universului, i-a hărăzit pe toți oamenii, independent de apartenența la o religie sau alta, sau non apartenenta la o religie sau alta,
( că și ateism-ele sunt tot ca niște religii dar cu panteon divinic vid și simultan cu panteon malefic vid )
cu cu harul creației.

Și nu a făcut-o de prost ce este!


/ Îți recomand să citești Istoria credințelor și ideilor religioase carte în trei volume de Mircea Eliade și "Filozofia esoterica a Indiei " Autor: CHATTERJI C. J. (Format: 13 x 20 cm număr de pagini: 144 )

Poate misiunea ta, sau rolul tău pe acest Pământ, ar putea fi să pui și tu cărămiduțele tale la imensul edificiu imaterial, de prosperitate, progres și cunoaștere al Umanității!

( Chiar ce zici, de ideea asta, cu cărămiduțele, este bună sau rea?)

Ce a ce ți-am spus eu : să creezi, să nu păcătuiești și să dovedești iubire sunt corecte și în situația limită de panteon divinic vid & simultan de panteon malefic vid.

Deci chiar dacă nu există nici un fel de Dumnezeu, astea rămân valabile oricum.

Ți-am scris data trecută, de caracterul divinic al ființei umane, evident că dacă fiecare om fiind un epsilon Dumnezeu nu există nici o iertare a păcatelor!

@FuckMeAndMyLife:
1) Daca tu nu vezi, nu inseamna ca nu exista un argument.
2) Nu am spus ca omului ce a ucis din neatentie pe altii nu ii pare rau de ceea ce s-a intimplat. Daca citeai mai atent, intelegeai. Primul lucru in crestinism e sa iti para rau pentru ce ai facut. Acea parere de rau ramine pentru toata viata. Ceea ce dispare e acel efect negativ pe care o constiinta incarcata il lasa asupra sufletului. Iti pare rau pentru ce ai facut, si cel mai adesea iti pare rau mai mult ca inainte, insa asta nu te mai afecteaza negativ, dimpotriva, iti da puterea si determinarea de a-ti trai viata frumos, cautind sa nu mai faci greseli.
3) Sa fim seriosi! Ai fost crestin? Si nu ai avut de-a face cu iertarea? Ma tem ca ai fost un crestin care doar merge la biserica, se inchina, face acte caritabile si cam atit, ca multi altii, si multi de aici cred ca asta inseamna a fi crestin. Iata esenta crestinismului: omul face rau, ajunge la un moment dat sa realizeze asta, si sa ii para rau. Ajunge sa cunoasca sacrificiul lui Hristos pe Cruce pentru el, pentru raul pe care l-a facut. Isi cere iertare si renunta la a mai face rau, cautind sa faca ce e bine. Daca nu ai avut de-a face cu aceste lucruri, si nu ai avut, dupa cum te exprimi ("Iertare, iertare, iertare... pentru ce d... sa-mi cer iertare?"), atunci nici nu ai fost crestin vreodata cu adevarat, si de aceea nu ai experimentat acea pace a inimii pe care numai Dumnezeu o poate da.
@Mihaidavidoglu1954:
Sunt intrutotul de acord cu ideea cu "caramidutele". Fiecare ar trebui sa creeze ceva, dupa capacitatea lui. De aceea am fost creati. Si eu, inainte de a fi credincios, nu aveam pic de creativitate, acum insa, pot crea oricind ceva in domeniile in care ma pricep. Daca mi se da si o tema dupa care sa creez, imi e si mai usor - nu duc lipsa deloc de creativitate.
Nu sunt insa de acord cu ideea ca nu exista iertare de pacate. Daca e asa, de ce vietile a mii de oameni sunt schimbate datorita iertarii primite de la Dumnezeu? Iertarea produce cel putin doua lucruri: te face sa il iubesti pe Dumnezeu, incit sa ajungi si sa mori pentru El, (e ca si cind un om te iarta pentru ceva grav - nu poti ramine indiferent fata de el, il vei simpatiza cel putin), si in al doilea rind, te determina sa faci tot posibilul sa nu mai gresesti. Indiferent de conditiile de viata, de anturaj, de influente, aceste lucruri apar in viata celor iertati de Dumnezeu.

Mda.dupa ce ai recunoscut greselile din episodul doi si trei nu ma asteptam sa mai vad si episodul patru.
Ideea de aici este o idee pe care o aplica orice psiholog. Pentru cineva cu probleme primul lucru pe care il determini sa-l faca este sa comunice si sa fie sincer in a-si expune problemele. E mai util si eficienta discutia cu un psiholog decat una cu o fiinta imaginara, creata de oameni. Aceste principii sanatoase aplicate de atei le aduc mai multe beneficii decat crestinilor. Un ateu e o persoana mai responsabila, mai realista, mai adaptata societatii, tocmai pentru ca nu are nevoie de "iertarea lui d-zeu".
Referitor la pasii unui om catre d-zeu. Acestia se fac in primii ani de viata cand esti naiv si nestiutor. Si crezi tot. Crezi in mos craciun si in d-zeu.

Pe mine ma uimeste foarte tare existenta povestii cu isus cristos, ca e "fiul lui d-zeu". E incredibil, e cea mai irationala poveste posibila si culmea e ca mai exista cativa oameni ce o cred.
Va dura putin dar sa vedem o foarte mica parte din ilogica povestii. Hai sa ne punem niste intrebari.
Sa incepem cu spinoasa problemă a vârstei. Tot aceiași care spun că Iisus este fiul lui Dumnezeu, spun în același timp că Iisus a existat dintotdeauna, la fel ca și Dumnezeu. Ce fel de fiu este acela care are o vârstă similară cu a tatălui său? Și cam cum ar arăta un consiliu de familie, între Dumnezeu-tatăl și Dumnezeu-fiul, în care tatăl îi spune cam așa: „Fii atent, băiete, acum îl trimit pe Sfântul Duh să o lase gravidă pe maică-ta, Maria, ca să te naști tu peste 9 luni"? Are sens?
))))))
Isus s-a nascut dintr-o fecioara, lasata gravida de D-zeu. Deci era virgina, a fost insarcinata de Dumnezeu prin sfantul duh. Sfantul duh e energie nu e material, nu are sperma, nu are ADN. Un copil are jumate din ADN-ul mamei si jumate de la tata. Cum tatal nu i-a dat ADN inseamna ca era copia fidela a lui masa. Deci Isus era cam femeie si nu avea testicole. De fapt asta se vede si dupa doctrina promovat.
Ce nu inteleg e de ce d-zeu nu a avut mai multi copii.
De ce doar un copil si nu 8 de exemplu, ce nu mai fost potent?
))))
Hai sa vorbim acum despre invierea lui Isus. Așadar, se spune că acest om-dumnezeu-fiu de dumnezeu s-a sacrificat pentru iertarea păcatelor. Care ar fi problemele cu o asemenea idee năstrușnică? Voi enumera câteva în cele ce urmează.
De ce ar fi ales Dumnezeu tocmai acel moment și acea locație pentru un asemenea spectacol ieftin? Abia atunci a realizat că oamenii sunt păcătoși? Doar ei erau de la Adam și Eva încoace. A așteptat ca populația să ajungă la un anumit prag numeric? Nu era mai simplu să facă figura asta pe vremea lui Cain și Abel? Sau imediat după potop? Ar fi avut o audiență de 100% din populația Globului, și ar fi fost foarte convingător.
)

Cel mai serios semn de întrebare de ordin rațional este pentru cine anume s-a sacrificat Iisus? Pentru Dumnezeu, adică pentru el însuși? S-a sacrificat pentru a se autoimpresiona? Cine anume i-a solicitat așa ceva, tatăl său care era tot el de fapt? Sau a fost o inițiativă proprie? Cam cum a decurs dialogul, dacă a existat? Dumnezeu-tatăl i-a spus ceva de genul „Sunt șucărit rău pe păcătoșii ăștia de oameni … cred că singurul lucru care m-ar îmbuna ar fi să te naști tu printre ei și să mori ca un criminal de drept comun … apoi cred că i-aș putea ierta". Are vreun sens? Nu are. )))))))))))
Ce fel de sacrificiu este acela făcut de un individ cu puteri nelimitate (după cum reiese din miracolele săvârșite de el în timpul vieții)? Nu este clar că un individ care poate reînvia morții și restaura vederea, un individ pentru care orice miracol medical este un fleac, poate foarte simplu să-și blocheze căile nervoase astfel încât să nu simtă durerea în timpul torturii? Și atunci în ce constă suferința sa? Chiar presupunând că a ales să nu-și folosească acele capacități magice, ce anume a realizat el prin suportarea unei dureri nenecesare? Vroia să-și demonstreze lui însuși că e un mare stoic? Există oameni care au fost torturați într-un mod incomparabil mai crud, și pe durate mult mai lungi de timp. Inchiziția, provenită tocmai din rândurile celor care cred acest mit, ne-a lăsat ca amintire niște instrumente de tortură de cea mai bună calitate, de un rafinament care ar încânta orice sadic. Dacă Iisus dorea să fie special, putea să se lase omorât într-un mod mult mai spectaculos, deși tot nu văd ce legătură ar avea cu păcatele omenirii. ))))))))
Si daca e cineva interesat, pot continua astfel de exemple de ilogica a povestii biblice. In fine, e amuzanta si hilara.

Ce... logic.

Prin elucubratiile astea, nu ai dovedit in nici un fel existenta lui Dumnezeu. Nu faci decit sa bati cimpii. Daca-i trece cuiva si nu mai are remuscari, doar pentru ca si-a recunoscut vina in fata unui duhovnic, nu inseamna nici ca exista si nici ca nu exista Dumnezeu. Inseamna doar ca aluia nu-i mai pasa de cel pe care l-a bagat in mormint. Si iertarea pacatelor de catre un popa, nu inseamna de asemenea nimic. Cel pe care l-a omorit ramine in continuare mort, oricit s-ar cai sau nu s-ar cai asasinul. Asasinul isi va continua viata bine mersi si mortul va ramine mort.
In principiu, sa te duci la biserica si sa-ti recunosti pacatele, nu te absolva de nimic si nu capeti nici o iertare, decit in mintea ta si a duhovniculi care spune ca-ti sterge pacatele cu buretele. Dar raul pe fcare l-ai facut, ramine facut. Iar "iertarea" asta, nu dovedeste existenta lui Dumnezeu. De altfel, mergind pe rationamentul tau pueril, de ce ar dovedi existenta lui Dumnezeu si nu a lui Alah sau a lui Buda?

Deci iata ca porcii au facut ceia ce stiu ei mai bine.au calcat diamantele si safirele in picioare,ingropandu-le in noroiul atat de placut lor.le-au acoperit intr-adevar dar,ele totusi stralucesc,in noroi,si vor straluci mereu, infiderent cat le vor calca porcii.dar ei nu vor remarca asta niciodata fiindca ei cunosc doar noroiul lor. diamantele si safirele, la ce sa le foloseasca? mie mi-e mila de bietii porci.la craciun au o moarte foarte cruda.mor de cutit.e ingrozitor.dar diamantele si safirele vor straluci mereu.

Dragă ramona,

Văd că nu duci lipsă de imaginație:
'' Ce fel de fiu este acela care are o vârstă similară cu a tatălui său? Și cam cum ar arăta un consiliu de familie, între Dumnezeu-tatăl și Dumnezeu-fiul, în care tatăl îi spune cam așa: „Fii atent, băiete, acum îl trimit pe Sfântul Duh să o lase gravidă pe maică-ta, Maria, ca să te naști tu peste 9 luni...''

Biblia î-L descrie pe Dumnezeu Creatorul tuturor lucrurilor, El nu e limitat ca noi, tot ce face El pentru noi reprezintă minuni, iar o minune nu poate fi explicată dpdv omenesc. Orice minune care poate fi dovedită nu se mai numește minune. Dumnezeu zice și se face:

'' Caci el zice, și se face; poruncește și ce poruncește ia ființă.'' Ps.33:9.

Asta se numește minune. Mai exact; Dumnezeu nu are nevoie de un contact fizic, tot ce poruncește ia ființă și nu încerca să demonstrezi asta, tocmai ți-am explicat cum stă treaba cu minunile. Alt aspect, Biblia î-L descrie pe Dumnezeu ca fiind Duh:

'' Ce este născut din carne, este carne, și ce este născut din Duh, este duh.'' Ioan 3:6
'' Dumnezeu este Duh;... '' Ioan 4:24.

Dacă noi oamenii nu înțelegem anumite lucruri sau nu reușim să avem o explicație după logica umană, ăsta nu e un lucru demonstrat că nu există.
Din punctul tău de vedere ce e mai logic: Să apară ceva creeat de cineva sau să apară ceva din nimic?
Știu că nu vei ocolii să-mi răspunzi, îți mulțumesc anticipat.

Să răspund la '' întrebare ''. Da, la prima vedere titlul nu prea se potrivește cu subiectul, dar în contextul întregului subiect se potrivește. Oamenii au nevoie de iertare sufleteasca, iar iertarea Noului Testament nu se capătă decât prin Domnul Isus Hristos:

'' Isus i-a zis: "Eu sunt calea, adevărul și viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.'' Ioan 14:6.

Să dau un exemplu de iertare concret din partea Lui Dumnezeu și totodată o minune. Poporul Evreu, cât a nesocotit el poruncile Lui Dumnezeu, totuși Domnul la iertat și începând din anul 1948 Israel este într-o expansiune minunată. Vă las pe voi să socotiți dacă cele ce urmează sunt minuni dumnezeiești sau nu:

Este o minune că cei dintâi coloniști iudei au putut să se stabilească începând din 1870 în Palestina, care era stăpânită de turci!
Este o minune că, până în 1948, au imigrat în Palestina peste 600000 de iudei, tot atâția câți bărbați în stare să poarte arme au ieșit conduși de Moise din Egipt!
Este o minune că, în ciuda holocaustului groaznic din timpul lui Hitler, iudeii au supraviețuit, iar la 3 ani de la sfârșitul celui de-al II-lea război mondial, la 14 mai 1948, s-a înființat statul Israel!
Este o minune că, în anul 1947, Adunarea generala O.N.U., a decis împărțirea Palestinei, spre a putea lua ființă statul Israel!
Este o minune că, în cruntele războaie de până acum, Israel n-a putut fi învins, cu toată superioritatea numerică a dușmanilor săi!
Este o minune că în Israel, în timpul războiului din Golf din anul 1991, au fost numai 74 de victime, deși cele 39 de rachete Scud trase din Irak au cauzat distrugeri mari. Distrugând peste 7000 de case și locuințe.
Pe pământul Ţării Sfinte se întâmplă minuni după minuni și pot continua şirul minunilor. Este de netăgăduit că Dumnezeu lucrează iarăși prin minuni cu poporul Său.

Frăţică, mai uşurel cu spamul că iar cade TPU!
cristi202, serios, tu chiar ai foarte mult timp liber!

''Să apară ceva creeat de cineva sau să apară ceva din nimic?''
Doar ca acel cineva trebuia si el creat de altcineva, nu?

@Gstefan:
In primul rind, lucrurile astea sunt lucruri de valoare pentru mii de oameni, nu sunt ceea ce tu le faci. De ce sa ma raportezi pentru spam? Ai idee ce inseamna "spam"? Si chiar nu se mai poate? Multi gasesc chestia asta binevenita, asa ca daca pentru tine nu se mai poate, este destul loc pe net pentru noi ca sa traim in pace, poti sa vizitezi alte locuri de pe TPU (ca doar are atitea domenii) sau de pe net, daca nu iti place ce vezi aici. Eu nu te oblig sa imi citesti argumentele. Poti sa faci ce vrei, sa nu le bagi in seama, sa le ignori, fiecare are dreptul sa faca ce vrea, dar cred ca cel mai frumos ar fi sa ne respectam unul pe altul, acordindu-ne suficienta libertate pentru a face fiecare ce doreste.

@kongeriket:
Da, am f mult timp liber, pentru ca stiu sa mi-l fac!
Chiar crezi ca e spam ce fac eu aici?

@chelstone:
Dumnezeu nu trebuie sa fie creat de cineva. Daca ar fi asa ar fi o simpla creatura, ce tine de universul nostru. Ca sa fie creat, presupune ca a existat un timp in care Dumnezeu nu a exista, a fost un moment in care a fost creat, iar apoi a fost un timp de cind a existat. Insa e o mare problema aici - timpul. Timpul e o caracteristica a acestui Univers. Deci practic il faci pe Dumnezeu sa se limiteze la timp, la acest Univers, ceea ce inseamna ca nu mai este ceea ce se presupune a fi, Cel ce a creat Universul, Cel ce a creat timpul. Si, odata ce e in afara acestui Univers, in afara timpului, ceea ce noi nu prea putem pricepe, e clar ca nu mai poate fi vorba ca cineva sa-L fi creat si pe el, caci procesul creatiei e strict legat de timp.

Dragă chestone,

Nu ești fair-play. În primul rând, întrebarea nu ți-a fost adresată ție. Si 2. Tu nu ai un răspuns concret pentru credința ta și vrei să critici credința mea, pe ce bază o faci? Prima dată dă-ți singur un răspuns la filozofia ta despre aceasta întrebare, expuneți argumentul și poți discuta pe marginea lui. Aşa e corect.

Mulţumim, Cristi. Foarte interesantă postarea asta.
Mă bucur că mai sunt şi oameni care cred în Dumnezeu şi vor să o dovedească.
Mulţumim încă o dată!
Numai bine şi un an nou cu împliniri!