"Legea ne-a fost călăuză spre Hristos" - adică ea ne-a condus la Mesia Isus ( ne-a dovedit că suntem păcătoși și că avem nevoie de un Mântuitor )
"pentru ca să ne îndreptăm din credință" - tocmai asta era rolul Legii, credința este venită de la Dumnezeu către om, se primește. Iar acest dar putea veni doar dacă Isus a fost pe cruce, în epistola către galateni Pavel le vorbea creștinilor că nu pot să fie îndreptățiți ( socotiți neprihăniți ) prin faptele Legii, ci doar prin credință pe parcursul vieții creștine. Îndreptățirea aparține doar celor ce sunt copii de Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu îi fac așa pe baza sângelui de la jertfire.
" iar dacă a venit credința " - Legea ne-a fost călăuză către Hristos, toate acestea pentru a ne îndrepta prin credință. Hristos a venit, deci acum este și credința care îndreptățește ( să fim neprihăniți ) deja aleșii Domnului pot să devină copiii lui Dumnezeu, adică se poate trăi o viață creștină
"nu mai suntem sub călăuză" - adică călăuza Legii, Legea și-a încetat rolul de a ne arăta drumul către Mântuitor. Evreii au fost singurii care s-au născut sub Lege și care știau că vor veni Mesia, Legea mărturisea despre Isus. De aici, de când Hristos a venit Legea nu mai are putere, căci doar Hristos poate mântui și da credință nu Legea. Acum trebuie să mergem la Hristos.
Diferența între a fi sub Lege și a nu fi - cred că ți-ai dat seama din ce am scris mai sus dacă nu recitește
Ce este păcatul - actul când nu asculți de Dumnezeu, călcarea Legii lui Dumnezeu care ne desparte de El. Așa a fost la primii oameni, iar de la ei noi ne concepem păcătoși și avem nevoie de Dumnezeu. Dar Dumnezeu ne poate curăți de păcat, dacă ne aduce la El ( căci și dorința de a te întoarce la El vine clar de la Dumnezeu, travaliul nașterii din nou îl putem numi care nu poate avea loc dacă Domnul nu atrage oamenii aleși din veșnicie să fie mântuiți, oricum e pentru altă discuție ).
https://www.youtube.com/watch?v=yh3lycpHrF4
Cauta un dobitoc sa-ti explice toate ineptiile aberantului Pavel. Un om normal la cap nu poate pricepe.
DeProfundis99 întreabă: