Atasamenetele ne fac sa suferim, asadar sunt inutile.totusi ne atasam iar atunci cand pierdem pe cineva drag, unii dintre noi ajungem sane pierdem credinta in divinitate desi asta e cursul natural al lucrurilor: unii mor altii se nasc.de ce facem astfel de prostii, sa ne departam de divin? pentru un motiv ca asta nici nu are sens.de ce o facem, de ce nu realizam ca pana la urma viata isi urmeaza cursul natural?
Salut. Ai dreptate când spui că ne naştem, trăim şi murim. Dar gândeşte-te: A dorit într-adevăr Creatorul nostru ca viaţa noastră să fie de 70 sau 80 de ani? Vreau să-ţi spun ce m-a ajutat pe mine să înţeleg răspunsul.
1. Dorinţa firească a omului de a trăi. Orice om ce se bucură de condiţii decente de viaţă nu doreşte ca să moară, nu-i aşa? Dar dacă am fi fost creaţi ca să murim, această dorinţi ar trebui să vină normal spre sfârşitul vieţii, dar nu – chiar şi oamenii bătrâni îşi doresc să mai trăiască.
2. Capacităţile omului. Cum crezi reuşeşte un om timp de 70-80 de ani să realizeze tot de ce ar fi în stare? Eşti de părere că o viaţă, care durează şaptezeci sau potzeci de ani, este suficientă pentru ca tot ceea ce ai dori să faci, să poţi face, tot ceea ce ai dori să înveţi, să poţi învăţa, tot ceea ce ai dori să vezi, să poţi vedea şi, prin aceasta, să-ţi poţi dezvolta talentele şi capacităţile tale, aşa cum doreşte inima ta? Crezi că este logic ca Creatorul nostru să ne înzestreze cu capacităţi minunate, dar să nu avem suficient timp să ne folosim de ele? Ar fi lipsit de orice logică, nu?
3. Corpul uman. Corpul nostru are o uluitoare capacitate de a se reînoi. În fiecare secundă în corpul nostru aproximativ 25 de milioane de celule sunt înlocuite de altele noi. Acest proces face că peste câţiva ani să fim „cu totul alt om", în sensul că majoritatea atomilor din organismul nostru vor fi alţii. Astfel, chiar şi oamenii de ştiinţă consideră că corpul uman a fost proiectat să trăiască veşnic. Ei nu înţeleg de ce la un anumit moment dat orgamismul opreşte acest ciclu de reînoire.
4. Biblia, cea mai veche carte care vorbeşte despre crearea omului, spune că oamenii au fost creaţi cu perspectiva de a trăi veşnic. Iată ce se spune în Eclesiastul 3:11: El (Dumnezeu) a făcut orice lucru frumos la timpul lui. A pus în inima oamenilor chiar şi veşnicia.
Este adevărat că noi nu am văzut ca oamenii să trăiască veşnic, iar asta face ca să ne vină greu să credem. Dar există şi alte lucururi pe care nu le vedem, dar datorită dovezilor ce atestă existenţa lor, credem că există. De exemplu, undele magnetice, electircitatea, vântul ş.a.
În mod asemănător, chiar dacă astăzi oamenii nu trăiesc veşnic, există motive întemeiate care demonstrează că noi nu am creaţi ca să murim. Iar dacă a existat un Creator capabil să ne creeze, cu siguranţă că el poate îndrepta acel lucru care ne face să îmbătrânim şi să murim.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Te departezi de divin" cum zici tu = te apropii de oameni.Ce alegi? Divin sau oameni?
Răspunde
Salut. Dar nu te-ai gândit de ce oamenilor le este fică de moarte, dacă acesta este cursul natural al vieţii?
Nu are treaba cu moartea.aici era vorba de aatasamente
Da, dar există multe dovezi că "cursul natural al vieţii" din prezent, nu este cel care la dorit Creatorul de la început. Dumnezeu nu ne-a creat ca să murim iar dacă acest lucru ar fi valabil şi azi nu ne-am mai pune întrebări de genul care ai pus.
Creatorul nu ne-a creeat ca sa murim. de unde ai scos-o? evident ca nu ne'a creacat 'ca sa murim' doar ca orice fiindta se naste traieste si moare.Nu inteleg ce ai vrut sa spui poate imi explici
Salut. Ai dreptate când spui că ne naştem, trăim şi murim. Dar gândeşte-te: A dorit într-adevăr Creatorul nostru ca viaţa noastră să fie de 70 sau 80 de ani? Vreau să-ţi spun ce m-a ajutat pe mine să înţeleg răspunsul.
1. Dorinţa firească a omului de a trăi. Orice om ce se bucură de condiţii decente de viaţă nu doreşte ca să moară, nu-i aşa? Dar dacă am fi fost creaţi ca să murim, această dorinţi ar trebui să vină normal spre sfârşitul vieţii, dar nu – chiar şi oamenii bătrâni îşi doresc să mai trăiască.
2. Capacităţile omului. Cum crezi reuşeşte un om timp de 70-80 de ani să realizeze tot de ce ar fi în stare? Eşti de părere că o viaţă, care durează şaptezeci sau potzeci de ani, este suficientă pentru ca tot ceea ce ai dori să faci, să poţi face, tot ceea ce ai dori să înveţi, să poţi învăţa, tot ceea ce ai dori să vezi, să poţi vedea şi, prin aceasta, să-ţi poţi dezvolta talentele şi capacităţile tale, aşa cum doreşte inima ta? Crezi că este logic ca Creatorul nostru să ne înzestreze cu capacităţi minunate, dar să nu avem suficient timp să ne folosim de ele? Ar fi lipsit de orice logică, nu?
3. Corpul uman. Corpul nostru are o uluitoare capacitate de a se reînoi. În fiecare secundă în corpul nostru aproximativ 25 de milioane de celule sunt înlocuite de altele noi. Acest proces face că peste câţiva ani să fim „cu totul alt om", în sensul că majoritatea atomilor din organismul nostru vor fi alţii. Astfel, chiar şi oamenii de ştiinţă consideră că corpul uman a fost proiectat să trăiască veşnic. Ei nu înţeleg de ce la un anumit moment dat orgamismul opreşte acest ciclu de reînoire.
4. Biblia, cea mai veche carte care vorbeşte despre crearea omului, spune că oamenii au fost creaţi cu perspectiva de a trăi veşnic. Iată ce se spune în Eclesiastul 3:11: El (Dumnezeu) a făcut orice lucru frumos la timpul lui. A pus în inima oamenilor chiar şi veşnicia.
Este adevărat că noi nu am văzut ca oamenii să trăiască veşnic, iar asta face ca să ne vină greu să credem. Dar există şi alte lucururi pe care nu le vedem, dar datorită dovezilor ce atestă existenţa lor, credem că există. De exemplu, undele magnetice, electircitatea, vântul ş.a.
În mod asemănător, chiar dacă astăzi oamenii nu trăiesc veşnic, există motive întemeiate care demonstrează că noi nu am creaţi ca să murim. Iar dacă a existat un Creator capabil să ne creeze, cu siguranţă că el poate îndrepta acel lucru care ne face să îmbătrânim şi să murim.
Cine se indeparteaza de divinitate din motivul invocat de tine, nu este credincios decat declarativ.Cine crede intr-adevar, are cu totul alte repere.Dar cum de ai ajuns tu la concluzia exprimata in intrebare?
Am vazut multe persoana enuntand acest motiv.eram curioasa care e faza cu asta
Nu stiu ce sa zic, eu cred ca nu gandim si de aceea ne indepartam, cand pierdem pe cineva drag dam vina pe Dumnezeu ca ni l-a luat de langa noi, ar trebui sa intelegem ca acesta este ciclul vietii 
Viata isi urmeaza cursul natural indiferent daca credem sau nu in divinitate. Totusi, am putea duce o viata mult mai implinita daca nu ne-am preocupa cu superstitii si credinte primitive. Crezi ca o fiinta atat de evoluata incat sa creeze universul ar permite sa existe atata suferinta in lume doar pentru ca sa vada cum jucam dupa niste reguli (printre care poti citi foarte detaliat sacrificarea animalelor si pacatul de a sta pe acelasi scaun unde a sezut o femeie cu "scurgeri")? Traieste-ti viata mai bine, cu toate atasamentele astea care ne fac sa suferim, sunt doar parte din ea!
În creştinism, momentul trecerii din această viaţă ar trebui să fie unul de bucurie, deoarece, persoana decedată se întâlneşte cu divinitatea.
Ataşamentul, mai ales faţă de rude poate fi şi unul genetic.
Tristeţea e de multe ori, o reacţie semi-egoistă deoarece, omul nu se gândeşte la faptul că, acea persoană a scăpat de chinurile vieţii, văzute sau lăuntrice.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
