Ati avut experiente cu Dumnezeu? si daca puteti sa-mi dati un exemplu?

P.S: Acesta raspunde la rugaciunile voastre, atunci cand le spuneti din toata inima?

O sa iti spun cum l-am cunoscut eu pe Dumnezeu la 33 de ani, o sa te ajute mai ales daca treci prin momente grele. Eu nu prea credeam in Dumnezeu, nu citisem niciodata biblia, nu credeam deloc in Rai, iad pana acum 1 an. Am suferit 12 ani de asa-zisa boala psihica tulburare obsesiv-compulsiva, adica venirea involuntara de ganduri groaznice si incercarea de a le opri pentru a nu se intampla in realitate acele ganduri prin efectuarea unor ritualuri, la mine si la majoritatea obsesiv-compulsivilor ritualul a fost prin spalarea pe maini de zeci de ori pe zi ca sa dispara gandurile, era de fapt o incercare de curatare de rau. Si acum 1 an, cand m-am mutat cu chirie intr-un apartament de langa cimitirul bellu, brusc gandurile urate n-au mai fost doar ganduri ci o prezenta fizica in mine care imi stia cele mai mari frici si in doar 3 luni am ajuns sa-mi spal aceleasi haine de cateva ori pe zi sau le aruncam la gunoi ca sa ma decontaminez de rau, nu-mi mai dadeam sa mai mananc ca sa ma pedepsesc, ma loveam peste fata si in final am ajuns la gandul de sinucidere ca sa opresc fiinta rea care era in mine si ca sa ma pedepsesc. Si simteam o durere foarte mare, o durere a unui loc, era o simtire a putin din iad, era durerea oamenilor care murisera inecati in mlastina pe care se construise cartierul in care stateam eu cu chirie. Nu mai aveam memorie, dar aveam luciditate stiam ca ce mi se intampla era real, era o realitate dubla in care blocurile cu apartamente aratau ca niste stanci cu cripte, cu familiile moarte in ele, era o senzatie de moarte peste tot. Simteam numai ganduri groaznice, fiinte langa mine care imi faceau rau, durere, moarte si nu ma mai gandeam decat la sinucidere ca pedepsire si ca oprire a tot raul din jurul meu.

Si atunci cu ultima speranta am ascultat chemarea lui Dumnezeu in care nu prea credeam si m-am dus la biserica chiar daca il injuram incontinuu pe Dumnzeu in biserica, Dumnezeu m-a linistit ca nu era de la mine, am fost la zeci de slujbe de Maslu pentru alungarea demonilor, am citit pentru prima data in viata mea Noul Testament dar mai presus de toate am inceput sa-mi spovedesc pacatele din cei 33 de ani pentru prima data in viata mea si am vazut cum ma schimbasera pacatele in rau. Asa vin diavolii, prin pacatele proprii si in final intra efectiv in oameni si ii chinuie cum vor ei cu toate manifestarile urate din bolile psihice.

Majoritatea bolnavilor psihici sfarsesc intr-o viata de spitalizare continua o data la cateva luni, medicamente psihiatrice care sa ii amorteasca pana nu mai simt nimic si in final multi isi iau si viata asa as fi ajuns si eu. Dar eu in acel moment maxim al posedarii prin aceasta psihoza a bolii pe care o purtam de 12 ani am raspuns chemarii lui Dumnezeu de a ma salva, nu am raspuns indemnului diavolului de a ma sinucide. Si Dumnezeu m-a scapat si de diavolul pe care il simteam langa mine deci si de boala psihica cu toate gandurile urate involuntare care mi-au venit in toti 12 ani nenorociti si m-a scapat de toate ritualurile si de toate spalarile astea pe maini care imi luau ore zilnic si Dumnezeu a facut mai mult de atat mi-a schimbat viata in bine si in final mi-a dat si siguranta vietii vesnice. Mi-am cerut iertare de la oamenii cu care ma certasem si ei m-au iertat si am reinceput sa ajut oamenii, mi-am recapatat si personalitatea modificata de acest moment de criza, si asa am redevenit si omul deschis dinainte de acesti ani de ratacire. A fost momentul in care l-am cunoscut si eu pe Dumnezeu, asa tarziu la 33 de ani si intr-un mod urat, dar l-am cunoscut pentru totdeauna!

Acest moment nenorocit din viata mea a fost un motiv sa ma intorc la Dumnezeu sa-mi marturisesc greselile din viata si sa o iau iarasi de la capat cu o viata noua schimbata in bine pentru ca Dumnezeu mi-a aratat unde gresisem. Pentru ca departarea de Dumnezeu aduce boala psihica, desi in realitate boala psihica este de fapt o boala sufleteasca, este o departare de Dumnezeu prin care omul pleaca de la dezorientare in viata, manie, depresie, sila de viata si in final multi ajung chiar la sinucidere. Asta inseamna sa stai departe de Dumnezeu si asta am inteles si eu prin propria mea experienta de viata. Asa am trait eu ce a spus Iisus: "Eu sunt Lumina lumii; cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii"!

Si nu exista om care sa il cunoasca pe Dumnezeu si sa spuna ca se simte rau, cunoastere adevarata nu formala, cunoastere care schimba viata si care nu se rezuma la efectuarea mecanica a unor ritualuri fara sens si a acceptarii a orice neadevar din biblie. Si acum stiu ca schimbarea in bine este nu doar a vietii aici pe pamant ci se continua si mai departe, dupa moarte, intr-o viata vesnica intr-o lume buna!

Doamne ajuta!