"Fenomenul Big Bang ar fi putut să apară pur şi simplu ca un rezultat al legilor fizicii. Nu a fost nevoie de intervenţia divină. Până la urmă, ar fi putut fi şi rezultatul unui experiment al unui puşti dintr-un alt univers." Filippenko
Exista doar un singur Univers care este infinit, etern, unic si necreat, parerea mea. Insa daca luam posibilitatea ca acest spatiu infinit poate cazdui m atoai multimi, iar acei atomi pot cazdui lumi foarte mici, exista o posibilitatea ca acele lumi sa fie alte lumi universale si de asemnea noi am putea sa fim o astfel de lume in camera unui pusti, deci teoretic si prin simpla scapare pe covor a unor substante ( magneziu lichid sa zic, sau orice alta substanta care s-ar gasi intr-o supernova ) putem da nastere unui univers.
Sper ca ai inteles la ce m-am referit.
Nu in atomi, se cunosc componentele atomilor, dar daca ne gandim bine, noi nu stim din ce este format electronul, nu stim din ce sunt formate quarcurile, teoretic dimensiunile unui quarc sunt 0, dar fizica cuantica ne spune ca nu pot exista particule existente cu dimensiunea 0. Deci, daca intram putin pe taramul imaginatiei este interesant sa ne gandim, cel putin ca idee ca exista lumi microscopice, un fel de "nano-lumi". Si aceste lumi pot fi guvernate de niste "nano-fiinte" si chiar si aceste nano-lumi sa contina alte nano-lumi, ca un tablou in tablou. Iar daca exista nan-lumi, de ce n-ar exista si macro-lumi, mai mari ca lumea noastra? E interesanta ideea, trebuie sa recunosc.
Nu m-am referic ca acele lumi s-ar afla in atomi, ci ar fi chiar mai mici decat atomi, ar fi niste nano-lumi, cum ai zis tu, iar noi am fi o asemenea nano-lume mai mica cu foarte mult si decat un atom intr-o macro-lume.
"...ate daca apeleaza la minciuni si aberatii..." Daca gasesti o minciuna sau o aberatie in ce am scris mai sus ai funda.
Nu cunosc nici o forta sa se numeasca Dumnezeu, poate doar particula Higgs care se mai numeste si particula Lui Dumnezeu, dar aceea nu este o forta.
E ucunosc doar 4 forte fundamentale si nici una nu poarta numele de Dumnezeu.
Si ceea ce spui tu tine de domeniul basmelor, si al irealitatii, macar eu imi asum raspunderea ca ceea ce zic este o banuiala adunata din mai multe surse, cu care am fondat acest ''SF", dar tu nu o sa iti asumi ca teoriile tale sunt niste basme.
Ma daca dumnezeu a creat universul, da-mi informatii despre toate planetele din unvers, cifre, specii.
Nu numai ca crezi in prostii, da incerci sa convingi si pe altii
"Un numar infinit de evenimente ar duce la aberatii sau contraziceri!"
Ce prostie, nu are legatura cu asta.
Spatiul se extinde la infinit.
Aha, deci este ceva care actioneaza SUBTIL.
Se pare ca ajungem la o divinitate ce capata un oarecare sens, daca putem sa spunem asa.
Si ce vrea aceasta divinitate?
"Poti vedea doar efectele puterii Lui!"
Cand faci o afirmatie trebuie sa te bazezi pe ceva, pe ce te bazezi cand spui ca acest univers exista datorita efectelor puterii lui?
Exact, sa-mi produca mie un mercedes sau un bmw din nimic ca doar e fizica nu?
"Mai bine spus unde nu vezi interventia lui Dumnezeu? "
Corectie, mai bine spus unde o vezi.
Daca-mi dai un singur exemplu in care apare Dumnezeu, atunci dau si eu un exemplu in care nu apare, dar desigur nu poti da, pentru ca nu exista.
"...ca doar e fizica..."
Nu, nu este fizica, construirea unui BMW nu tine de fizica ci de mecanica.
"Fluctuaţiile aleatorii la nivel subatomi pot produce materiale şi energie din nimic"
"Viata provine doar din viata"
Iar argumentul adus acestei afirmatii este, incredibil, argumentul este :"nu este nici un caz inregistrat"
Doar pentru ca tu nu calatoresti in spatiu, nu esti pe fiecare planeta in mod simultan si nu poti sa traiesti decat 80-90 de ani, asta nu inseamna ca nu se intampla.
Daca ai putea da timpul cu repeziciune si ai urmarii evenimentele, ai observa ca evenimente de acest gen au loc la perioade mari de timp.
Tu stai intr-o "camera dintr-un bloc cu 100 de etaje si la fiecare dintre etaje sunt 1000 de camere si te miri ca nu vezi si alti oameni.
"nergia este eterna, universul nu este etren! Energia nu poate fi distrusa ci doar transformata! "
Conform pricipiului incertitudinii al lui Heisenberg la nivel cuantic energia poate fi imprumutata din nimic, dar numai pe perioade scurte de timp.
Si este o CONSTATARE nu o ipoteza.
"Pe logica, stiinta si credinta!"
un raspuns vag, ce nu spune nimic. Care logica, care stiinta?
De ce tot te ascunzi dupa asemenea lucruri?
"Logica si stiinta sunt adevarate daca sunt din adevar! "
Poate asa este, dar eu nu ti-am cerut definitia logicii si cand sunt ele adevarate.
Oricum, logica incearca sa explice fenomenul din punct de vedere logic, iar stiinta din punct de vedere stiintific, cu toate ca logica este inclusa in stiinta.
"Ce constatare care se clatina si cade"
Jalnic... nici nu ai habar si vorbesti. Stii maca ce se intampla daca presupunem prin absur ca aceasta constatare cade? (Cu toate ca este imposibil ca o CONSTATARE sa cada)
Daca aceasta constatare cade,atunci e echivalent cu caderea principiilor termodinamicii.
Daca aceasta constatae cade. Cade modelul atomic bohr, cade electromagnetismul,forta nucleara dare, forta nucleara slaba, cade principiul incertitudinii. Cade toata mecanica cuantica si trage toata stiinta, pentru ca toata stiinta se bazeaza pe ea.
Dar nu are cum sa cada, pentru ca este o constatare.
Imagineaza-ti ca arunci o piatra in pamant si se sfarma in doua bucati. Tu ai CONSTATAT ca acea bucata s-a sfaramat si probabilitatea ca aceasta constatare sa cada e nula, pentru ca e o CONSTATARE.
Am uitat sa enumara ca daca aceasta constatare cade, cade si bosonul higgs ce a fost descoperit si cade si radiatia howkings ce a fost si ea detectata si multe altele.
Aceasta constatare e piatra de temelie a stiintei. Daca ea se duce, se duce si fizica cuantica si cum totul e format din particule se duce toata stiinta.
"Si poate ca nu stii... dar stiinta este tot parte din creatia lui Dumnezeu si prin stiinta se poate ajunge la Dumnezeu! "
Deci acum se poate ajunge la Dumnezeu si prin stiinta?
Ce/cine este Dumnezeu pentru tine?
CracanelTrasPrintrunInel întreabă: