In Proverbe8:30,31 este prezentat Isus ca fiind alături de Dumnezeu. Aceste versete sunt în armonie cu Coloseni1:15-17.
Se refera la intelepciune.
În versetul 22, înţelepciunea spune: „ m-a adus în existenţă ca început al căii sale, prima dintre lucrările lui de demult". Este limpede că aici nu e vorba despre înţelepciune, pentru că această calitate nu a fost niciodată ‘adusă în existenţă’. Ea nu are început, deoarece Dumnezeu a existat dintotdeauna şi a fost dintotdeauna înţelept. Psalmul 90:2. Fiul lui Dumnezeu însă a fost adus în existenţă, Coloseni 1:15. După cum arată cartea Proverbele8:22-31 Isus exista înainte de a fi fost create pământul şi cerurile.
Este limpede in functie de interpretare.
Creatorul nu avea nevoie de un copil din flori cu o minora logodita.
Isus a existat dinainte, a fost transferat în uterul Mariei cu scopul de a veni pe pământ și sa moara pentru păcatele noastre. A fost aleasa Maria datorita spiritualității ei.
Ca sa vezi.
Din toate femeile de pe glob, minora logodita cu Iosif era cea mai spirituala.
Putea sa-si faca una la comanda, dar a preferat sa-i bage mortul in casa bietului Iosif.
Acesta nu a fost prea incantat de eveniment.A vrut sa-i dea papucii Mariei dar a venit ingerul si l-a mai calmat.
Isus însuși ne spune că profețiile din isaia referitoare la Mesia de fapt se referă la El.
I- s-a dar cartea prorocului Isaia, a deschis-o... unde era scris- Duhul Domnului este peste Mine pentru că M-a uns ca să vestesc săracilor evanghelia.M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită să propovăduiesc prinșilor de război eliberarea, orbilor căpătarea vederii. să dau drumul celor apăsați și să vestesc anul de îndurare al Domnului...Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură pe care le-ați auzit(Luca 4)
Anonimul care a scris Evanghelia dupa Luca a scris din aduceri aminte si din inchipuiri.
Luca 1-1-2
Pentru că mulți s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunțită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi după cum ni le-au încredințat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început și au ajuns slujitori ai cuvântului, am găsit și eu cu cale,, după ce am făctu cercetări cu deamănuntul asupra acestor lucruri de la obârșia lor, să țile scriu.
Autorul nu pretinde că a fost martor ocular dar se vede că valorizează mărturiile martorilor oculari și sușține că a făcut cercetări amănunțite. Dacă tu crezi că scrie din imaginație, e alegerea ta convingerea mea e că scrie cu bună credință.Ai citit vreodată toată Ecanghelia după Luca?
Dupa 60 de ani de la evenimente, in alta tara si in alta limba este ca si cum ati incerca acum sa scrieti despre cucerirea Jurchen-ului.
Exact.
Suna ma sa ti pot explica
Nu cred ca esti in stare.
Bine dude, sper. Mai jos sunt corelatii, poti cauta mai multe sau incepand cu 16:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/......stos-mesia
Sute de teologi si-au stors mintile ca sa gaseasca corelatii.
Dar nimic despre fiul lui YHWH care exista inainte de toti vecii.
Stiai ca Isaia au fost 3 intr-unul?
Si ca au scris in arcul a 250 de ani? Si ca unele profetii au fost redactate post eventum?
Asta nu scrie pe site-ul pe care mi l-ai trimis.
Cumva trebuie sa recunosc, imi place cum gandesti. Stii foarte multe, interesant. Sa mi spui si sursa.
Sa vedem ce scrie pe site ul ala:
Numit Fiul lui Dumnezeu
Profetia
[Iasaia 9:5] Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie.
[Psalmi 2:7] Domnul a zis către Mine: "Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut! …
Implinirea
[Matei 3:17] Şi iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit".
Teoria asta despre Isaia ( eu am absolvit teologie -asistență socială ) și am învățat despre deutero și trito Isaia,) a fost inventată de teologii liberali care au pornit de la premisa că tot ce e profeție în Biblie s-a scris de fapt după întâmplarea evenimentelor, așa că au inventat atâția autori în fucție de câți erau necesari pentru ca să scrie despre evenimentele profețite după ce au avut loc.Au ciopârțit toată Biblia, cică au demitizat-o ca să se potrivească cu premisa lor că adevăr înseamnă lipsa supranaturalui, inexistența unui creator, etc.
Dupa cum zice si " s-a pogorat din ceruri si s-a intrupat".
IIsus traia de inainte sa se nasca, era inger in rai si a fost trimis.
Nelamuriri sau curiozitati sau orice fel de intrebari legate de biserica la 0735526615
Mesaj pe whatsapp sau Facebook: Lupu Andrei
Da-mi bre si mie pasajul unde scrie de fiul lui Dumnezeu in Vechiul Testament.