Nu e vorba de nici o inchinare, ci doar cinstire acordata acelor sfinti, modelului lor de viata.
- Trupurilor sfiţilor, la fel ca şi amintirii lor, li se oferă un anumit respect, mai ales ca sunt facatoare de minuni:
"Apoi a murit Elisei şi l-au îngropat, iar în anul următor au intrat în ţară cete de moabiţi. Dar iată, odată când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi speriindu-se au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela S-A ATINS DE OASELE LUI ELISEI ȘI A ÎNVIAT şi s-a sculat pe picioarele sale" ( IV.Regi13,20-22).
- Vizitam sute muzee şi atingem (sau nu avem cum dar am arde de nerabdare sa atingem) exponate, obiecte care poate au fost descoperite in morminte, pentru că astfel avem sentimentul unei conoasteri directe parcă însaşi a istoriei prin mijlocire directa cu obiectul care a facut acea istorie...
Este un lucru esenţial faptul că sfinţilor li se acordă doar "CINSTIRE" şi "NU ÎNCHINARE" (nu divinaţie ca lui Dumnezeu)!
Deşi CINSTIREA sfinţilor este numită uneori "ÎNCHINARE", asta nu este decât o confuzie cauzată de polisemia termenului, foarte gravă sub aspect lingvistic, terminologic. Confuzie explicată probabil prin faptul că acest termen provine din latinescul lat."inclinare" – înclinare.
Ori ştim foarte bine că ne înclinăm în sute de moduri diferite, spre arăta în general politeţea sau respectul, dar nu în toate aceste sute de cazuri divinizăm pe cei din faţa noastră. Astfel, nu ne divinizăm nici părinţii, nici bunicii, nici profesorii, etc… Nu există nici o "speranţă" pentru cârcotaşi de a-L confunda pe Dumnezeu cu creaţia Sa minunată…
Nu te mai duce la sectantii aia. Daca vrei sa te apropii de Dumnezeu mergi la o biserica Ortodoxa.
Ai grijă să nu ieşi din turmă şi să nu carecumva să ţi se deschidă ochii şi să vezi realitatea!
Oricum ai numi-o (cinstire, venerare, închinare) NU este permisă de Dumnezeu!
Domnul ne spune că închinarea adevărată şi plăcută Lui este doar aceea făcută în Duh şi Adevăr.
Tu nu trebuie să crezi ceea ce ai auzit la cea biserica, trebuie doar să pui mâna pe Biblie şi să vezi dacă ceea ce au spus este adevărat sau nu şi oridecâteori auzi ceva în legătură cu Dumnezeu, verifică Scriptura!
Draga mea,temeiul meu este unul biblic, nu religios! Dacă frecventez aceste biserici o fac doar din cauză că aici eu L-am descoperit pe Dumnezeu cu adevărat, aici am văzut cum Dumnezeu lucrează, cum vindecă oamenii bolnavi de boli incurabile, cum lucrează la vieţile oamenilor căzuţi, am văzut multe minuni!
Spre deosebire de voi, care vă bateţi cu pumnul în piept şi spuneţi că sunteţi religia adevărată şi că doar ortodocşii au şanse de a ajunge în cer, eu spun că doar acei ce respectă Scriptura în totalitate şi fac Voia Lui Dumnezeu, pot ajunge în Cer!
Eu nu merg la o biserică aşa a proasta sau stau într-o religie că aşa m-au învăţat alţii că asta e cea bună şi corectă sau să cred orbeşte în ceva!
Ideea ar fi să nu te abaţi de la subiect şi să îmi arăţi argumente biblice, clare, în care ni se spune să venerăm oamenii după ce mor!
Sfantul Elisei a putu face o minune a INVIERII desi el nu mai era in viata...
"Apoi a murit Elisei şi l-au îngropat, iar în anul următor au intrat în ţară cete de moabiţi. Dar iată, odată când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi speriindu-se au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela S-A ATINS DE OASELE LUI ELISEI ȘI A ÎNVIAT şi s-a sculat pe picioarele sale" (IV.Regi13,20-22).
În primul rând i-am cerut ei argument,iar în al doilea rând nu mai lua texte din context!
Plus că şi aşa nu văd niciunde să îl fi venerat careva pe Elisei sau să îi fi adus vreo mulţumire.
Iar dacă aş veni şi eu acum cu multitudinea de versete din VT în care Dumnezeu este împotriva cioplirii unui chip omenesc,vii şi spui că acele versete au fost doar pentru oamenii de atunci.
Deci cu alte cuvinte, ce versete îţi convin sunt valabile şi azi, iar care nu îţi convin, nu mai sunt valabile
Interesantă abordarea şi interpretarea ta, haioasă şi tristă în acelaşi timp!
Daca unii spun acest lucru, nu inseamna ca o spun toti.
Ba din contra, eu spun ca voi va bateti cu pumnul in piept si va spuneti "pocaiti". In religia mea, voi ii vedeti doar pe cei care nu-l venereaza pe Dumnezeu, va uitati doar la uscaciuni. Voi nu vedeti pe cei drepti, fiindca ei poarta dreptatea in suflet. Nu ai cum sa-ti dai seama cum suntem noi, doar prin ceea ce auzi, ce vei in videoclipuri si ceea ce iti imaginezi tu, dincolo de usa bisericii. Noi suntem mai maleabili. Adica sa iti spun un lucru. Am o matusa penticostala. Cand i-a murit mama, adica bunica mea, nu a intrat in biesrica, atunci cand trupul i-a fost dus acolo. Ce atitudine e asta? Ce credeti, ca in mijlocul Bisercii danseaza diavolii? Nu, noi il iubim la fel ca voi pe Dumnezeu. Doar ca, il cinstim intr-un mod diferit pe El si pe toti cei sfinti ai Lui. Nu am vrut sa am o astfel de discutie, sa ma abat de la subiect, insa mi s-a parut atat de ciudat sa faca referire la cum il veneram noi pe Dumnezeu/ Pana la urma, ce va doare? Fiecare cum crede ca e mai bine.
Eu nu vorbesc de ce aud şi văd în videoclipuri, doar trăiesc într-o ţară majoritar ortodoxă, vecinii mei toţi sunt ortodocşi, biserica ortodoxă este la 2 paşi de mine... Deci,îmi pare rău!
Din partea mea poţi să te închini şi la stâlp, pe mine nu mă deranjează, ideea în principiu, ar fi să ne închinăm aşa cum ne cere Hristos, altfel închinarea devine una falsă şi Dumnezeu nici nu ia aminte la ea(asta legat de întrebarea ta)
Eu cam atât am avut de spus, argumente biblice nu am primit, aşa că nu are rost să o mai lungim atât!
O zi plăcută în continuare şi dezbatere uşoară
Bravo Lyndsey, ai inteles corect problema icoanelor! Icoanele nu stau intre om si Dumnezeu, inlocuindu-L pe Dumnezeu. Ele il apropie pe om de Dumnezeu cel adevarat. Finalitatea rugaciunilor noastre nu este icoana in sine ci Domnul Hristos, sau sfintul reprezentat in icoana. Catre ei se indreapta gindurile noastre atunci cind ne rugam in fata icoanelor.
Referitor la matusa ta penticostala careia i-a murit mama si nu a vrut sa intre in biserica... Dezgustator! Ma intreb, ce se intimpla daca intra si participa la slujba ortodoxa de inmormintare? O omora cineva? Sau lua râie? Eu stiu un caz asemenator al unor penticostali converiti de la ortodocsi si care de vreo 25 de ani nu au mai trecut pe la mormintul parintilor morti! Mormintul parintilor arata deplorabil, din simplul motiv ca fiica lor si cu ginerele sau trecut la penticostali si isi reneaga trecutul si parintii ortodocsi!
E adevarat, mortii nu pot sa ne vorbeasca dar noi nu din acest motiv le cinstim amintirea. Ei sunt suflete vii aflate inaintea lui Dumnezeu iar rugaciunile lor către Acesta sunt primite mai uşor decât ale noastre...
- „În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca MIJLOCITORI, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!" (II Corinteni, 5, 20)
- „Şi a venit un alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu RUGĂCIUNILE TUTUROR SFINŢILOR, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor." (Apocalipsa 8, 3-4), etc...
In totalitate ei au dorit sa ramana in anonimat intreaga viata, inclusiv dupa sfarsitul biologic, dar Dumnezeu este Cel care a dorit sa Şi-i facă cunoscuţi pe sfintii Sai... (vezi cazul sf. necunoscut de la M-rea Neamt, cel in cazul caruia dalele de beton de deasupra lui s-au spart de trei ori, si asta in timpul comunismului).
Dumnezeu este Cel cinstit in primul rand atunci cand noi ne aducem aminte de modelul de viata al sfintilor.
"Cu ce-l ajuta pe d-zeu asta?" Nu-mi vine sa cred ca noi oamenii chiar il putem ajuta pe creatorul intregului univers, pe cel atotputernic si atotstiutor, cu ceva
Inchinarea la morti este inselatoria lui Satana. Biblia spune clar ca omul atunci cand moare nu mai stie nimic. Ba inca ne este interzisa inchinarea chiar si la ingeri. Apostolul Ioan a vrut sa se inchine in doua ocazii ingerului:
"Si m-am aruncat la picioarele lui ca sa ma inchin lui. Dar el mi-a zis: "Fereste-te sa faci una ca aceasta! Eu sunt un impreuna-slujitor cu tine si cu fratii tai care pastreaza marturia lui Isus. Lui Dumnezeu inchina-te!""(Apocalipsa.19:10)
"Dar el mi-a zis: "Fereste-te sa faci una ca aceasta! Eu sunt un impreuna-slujitor cu tine si cu fratii tai, prorocii, si cu cei ce pazesc cuvintele din cartea aceasta. Inchina-te lui Dumnezeu."" (Apocalipsa.22:9)
Ca sa ne prinda in cursa lui, vrajmasul nostru lasa lucrurile sa para ca merg bine chiar si daca incalcam poruncile lui Dumnezeu. El(Satana) poate sa faca si "exorcizari" -caci el poate comanda ingerilor lui sa iasa din omul demonizat; si face aceasta ca sa ne induca in eroare ca omul respectiv are putere de la Dumnezeu.
La fel se intampla si in cazul vindecarilor. Cu toate ca nu are puterea sa vindece, vrajmasul poate sa de-a o stare de bine celui ce apeleaza la serviciile lui prin agentii lui omenesti(vezi vracii, cei ce umbla cu magia neagra dar si alba, vindecatorii moderni -adica bioenergeticienii). Spiritismul este arma lui ce-a mai ascunsa.
Ce importanta unde te rogi in interesul tau sau cui, faza cu moaste a inviat si te-a ajutat sau cum?
Incă o dată trebuie subliniat faptul că sfinţilor li se acordă doar "CINSTIRE" şi "NU ÎNCHINARE" (nu divinaţie ca lui Dumnezeu)!
Deşi CINSTIREA sfinţilor este numită uneori "ÎNCHINARE", asta nu este decât o confuzie cauzată de polisemia termenului, foarte gravă sub aspect lingvistic, terminologic. Confuzie explicată probabil prin faptul că acest termen provine din latinescul lat."inclinare" – înclinare.
Ori ştim foarte bine că ne ÎNCLINĂM în sute de moduri diferite, spre arăta în general politeţea sau respectul, dar în toate aceste sute de cazuri noi NU DIVINIZĂM pe cei din faţa noastră. Astfel, nu ne divinizăm nici părinţii, nici bunicii, nici profesorii, etc…
Nu există nici o "speranţă" pentru cârcotaşi happy de a-L confunda pe Dumnezeu cu creaţia Sa minunată…
Noi credem ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu.
Tu îţi faci semnul crucii în faţa unei icoane în care este un chip omenesc, o pupi, mai zici şi câte o rugăciune către sfântul respectiv, apoi vii şi spui că tu nu te închini la icoană, ci la ce reprezintă ea. Păi tu vezi vreo LOGICĂ în asta?
Şi ce reprezintă acea icoană, îL reprezintă pe Dumnezeu? Atunci de ce nu te rogi DIRECT lui Dumnezeu, de ce trebuie să te rogi prin intermediul cuiva?
Ai găsit tu scris undeva în Biblie să spună să te rogi prin X-ulescu că îL reprezintă pe Dumnezeu?