Bună, am o întrebare, ce spune Biblia despre a da spre adopție un copil nou născut? Este păcat mare? Se mai poate ierta?

Daca nu ma insel, in Biblie nu scrie nici ca adoptia e rea, nici ca e buna.

E mult mai bine decat sa il pmori prin avort.

Dumnezeu e "atotputernic, nemuritor și iubitor", dar în același timp e invizibil, orb și surdomut. Prin urmare nu poate confirma sau infirma nimic din ce se spune despre el sau în numele lui. Ce ne spune lucrul ăsta? Ne spune că Dumnezeu nu există. E doar un personaj imaginar de poveste primitivă, puerilă și absurdă bună pentru prostirea naivilor creduli și neștiutori. Tot ce spune cineva despre sau în numele lui Dumnezeu are valoarea egală cu zero. Păcatul e relativ la un Dumnezeu care nu există, deci nu există nici păcatul și nici iertarea.
Ce avem în schimb?
Avem rațiune, avem știință, avem adevăr și nu avem nevoie de fantezie primitivă ca să știm ce e bine și ce e rău.
Omul e o viețuitoare și ca orice viețuitoare trăiește, strânge resurse, se înmulțește și moare. Selecția naturală a păstrat exemplarele de viețuitoare care se înmulțesc, deci omul e programat să se înmulțească, dar dacă nu e capabil să își crească copilul, atunci adopția e un lucru pozitiv. Pentru o viețuitoare "binele" înseamnă supraviețuire, strângere de resurse și înmulțire. Copilul crescut de alți părinți înseamnă tot înmulțire, deci viețuitoarea care reușește să se înmulțească își îndeplinește (parțial) programul de viețuitoare generat de selecția naturală.

Toate păcatele se pot ierta, depinde cum te raportezi tu la ceea ce au făcut

Nu, nu e păcat, dacă nu furi sau dacă nu adopți copilul împotriva voinței rudelor sale, sau dacă nu ai intenții rele cu copilul.

Totuși, trebuie să faci o slujbă de adopție în Biserica Ortodoxă, dacă vrei o adopție serioasă.
În acea slujbă scurtă, din ce îmi amintesc, se citește versetul din psalmul 2: „Fiul meu ești tu, eu astăzi te-am născut", precum Domnul ne naște din nou din apă și din Duh și ne învrednicim a fi fii ai lui Dumnezeu, așa și omul este învrednicit a naște fii, chiar fără de sămânță, prin adopție și prin slujba la biserică de adopție.

Cred ca depinde mult de motivele pe care le ai. Dacă faci asta din cauza faptului ca, după multe încercări, ai realizat ca nu poți avea grija de copilul acela și ca lui i-ar fi mult mai bine acolo decât langa tine, atunci nu este ceva greșit în asta. Cât timp acea decizie ar fi luată pentru binele copilului și ai făcut tot ce ți-a stat în putința pentru ca lui sa ii fie bine. Și, de asemenea, l-ai iubi în continuare pe acel copil și i-ai dori tot binele din lume. Dar, dacă un copil ar fi dat spre adopție din simplul motiv ca părinții vor doar sa se scape de o belea și sa isi vadă mai departe liniștiti de viața lor, doar ca sa le fie lor bine… Ei bine atunci asta e o greșeală și chiar un păcat, dacă ei realizeaza ca asta este o greșeală și totuși aleg sa facă asta. Important este sa iti asculți inima. Și sa vorbești cu Dumnezeu. Chiar sa încerci sa iei o alegere împreună cu El. Cu acordul Lui. Pana la urma, intr-o astfel de situație ar fi viața unui om în joc.
Cred ca Biblia vorbește despre asta, chiar prin partea în care Isus a vorbit despre primirea Lui în inimile noastre și despre cum ar trebui sa iubim precum El. Și cum ar putea o astfel de iubire sa întoarcă spatele unei ființe? Iar daca un păcat sau dacă acest păcat se iartă sau nu, asta depinde doar de om. Dacă el se schimba și isi dorește sa fie altfel, sa duca o viață alături de Dumnezeu, atunci sigur ca se iartă. Dar cât timp omul sta împotriva lui Dumnezeu, atunci acesta nu poate fi iertat, pentru ca el însuși nu accepta iertarea, prin faptul ca alege sa rămână departe de Dumnezeu.

Se poate ierta orice păcat, dar depinde in ce situație se afla acea persoană. De ce o face? Care este motivul și ce pricina ar putea fi atât de mare încât sa își dea propriul copil. Poziția Bisericii nu este una prea buna vizavi de acest aspect, dar filozofând asupra acestui aspect se pot trage multe concluzii. Orice ar fi, acel copil va creste și se va descurca singur la un moment dat. Poate nu va ști niciodată de acest lucru și va trăi fără sa aibă cunoștință de părinții lui biologici. El poate se va realiza foarte bine și va trăi o viață bună. Vor fi alegerile lui. Dar părinții care l-au lăsat in urmă ar trebui sa se roage pentru el și sa se caiască o viata întreagă. Sa nu uite niciodată ca au abandonat un copil, chiar dacă așa ar fi fost mai bine pentru el și dacă au făcut alegerea potrivită.