Masturbarea este un obicei nesănătos din punct de vedere spiritual, întrucât duce la atitudini care încurajează egocentrismul şi care corup mintea. De asemenea, cel ce se masturbează poate ajunge să-i considere pe alţii simple obiecte sexuale, sau instrumente pentru obţinerea plăcerii sexuale. Sexul ajunge să nu mai fie o manifestare a iubirii dintre un bărbat şi o femeie, ci un simplu act fizic, care produce o plăcere de moment, şi o modalitate de eliberare a tensiunii sexuale. Dar această eliberare nu este decât temporară. În realitate, în loc să omoare mădularele corpului „în ce priveşte fornicaţia, necurăţia, pofta sexuală" nepotrivită, masturbarea le stârneşte (Coloseni 3:5).
(Psalmul 14:1). . . Nebunul spune în inima lui: „Nu există Iehova". . .(numele lui Dumnezeu este Iehova).
Creația demonstrează contrariul, adică că a fost nevoie de o inteligență superioară nouă pentru a fi făcute toate acestea. Dar tu, fiind gen crede și nu cerceta, nu cred că ai prea multe cercetări făcute cu privire la evoluție/creație. Din ce în ce mai mulți oameni de știință afirmă că viața a fost creată, că este imposibil să fie rezultatul hazardului (haosului, dezordine).
Apoi, există o distincție clară : există religia falsă (totalitatea religiilor care nu pun în practică ce spune Biblia) și una adevărată. După faptele lor se recunosc aceste religii.
Deci, în al 2lea rând nu trebuie puși toți în aceiași oală.
"Tensiunea sexuala creste cu cat momentele de abstinenta sunt mai mari si nu invers!" Ok asta stiam. Dar daca mai adaugam si filme pornografice constant dependenta de sex va creste.
Nu stiu ce spui tu acolo cu Dumnezeu. Eu aici spuneam lucruri serioase. Chiar nu puteam sa vorbim fara sa il implicam pe Dumnezeu in subiect?
Cum spuneam : Evolutia trebuie sa mearga mai departe. Placerea ne trage in urma si trebuie inlocuita cu ratiunea. Ca sunt zone unde nu sunt oameni, aia e altceva. Asa si in desertul Sahara nu vezi picior de om, dar este putin probabil sa se construiasca acolo orase. Nu poti sa construiesti orase peste noapte, mai ales in zone extreme. Si la polul nor nu sunt multi oameni.
Problema este ca in loc sa ne inmultim uniform pe toata suprafata Pamantului, ne inmultim ca prostii. Suntem 2 miliarde de oameni intr-o parte si in cealalta nu vezi nici-un om. De ce crezi ca se intampla asa? Pentru ca suntem o rasa de ***** de aia. Daca am lasa placerea de o parte si am privii spre viitor...
Atunci inseamna ca nu mai te poti numi un om liber, ci un om sub stapanire, condus de propriile-ti ganduri, condus de pofta si de firea ta.
Daca nu as cunoaste barbati care sunt in stare sa nu intoarca,,, capul daca vad un fund sau un picior gol m-as gandi de 2 ori la acel verset, insa fiindca ii stiu si ii cunosc atunci pot spune ca este posibil sa treci pe langa o fata si sa nu te uiti la ea.
Dar doar cu ajutorul lui Dumnezeu, caci El este Singurul care elibereaza omul de aceste patimi.
Daca ne uitam si in alte versete in Biblie gasim: in Iacov 1:14 Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit.
15 Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea.
Deci totul pleaca din mintea ta si din cauza ca nu esti stapan pe situatie si nici atat de liber precum crezi!
"țara noastră ar putea avea cel puțin 150 de milioane de locuitori! și Ungaria la fel. " Nu asta e problema. ASa daca ne ighesuim incapem si mai multi. Problema e maancarea, de unde atat de multa mancare. ne trebuie locuri si pentru plantat nu numai sa ne ingramadim.
Suprapopularea excesiva duce la foamete si razboi.
In timp ce citeam raspunsurile de aici, aud la stiri, la Prima: "un tembel de cretin (ca sa spun asa), avea obiceiul sa se urce in tramvaiele aglomerate si sa inghesuie o gagica. Isi dadea pantalonii jos si o freca virtos pe sub palton (ca gagica oricum nu banuia de ce o inghesuie si se freaca ala de ea, din moment ce oricum era aglomeratie)"
Nu am spus asta ca Dumnezeu iti raspunde in mod direct, dar daca te rogi cu credinta El iti va raspunde prin diferite moduri...
Daca vreti sa stiti cum e cu masturbarea, intrebati-l pe doctorandus. El stie cum e.
In Biblie nu scrie nicaieri ca masturbarea ar fi pacat, de fapt Biblia nici macar nu o pomeneste. Problema asta s-a discutat pe larg la alta intrebare, la care am categorisit-o pe EmaS drept analfabeta functionala pentru ca masluieste mesajul Bibliei, ea pretinzand ca a citit in Biblie lucruri care pur si simplu nu sunt acolo.
Daca tu n-ai citit Biblia sau ai citit-o dar n-ai inteles-o nu inseamna ca nu scrie, uite ca scrie si despre masturbare:
1 Corinteni 6 Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici MALEAHII, nici sodomiţii.
MALAHÍE s. v. masturbare, masturbație, onanie, onanism.
Este cea mai mare prostie scrisa vreodata ( poza ta este antiiluminista si tu aci reclama lor?) Omul este o creatie =cu sentimente si ratiune, SIMTE, SIMTE, SIMTE SI MAI GANDESTE, DECI cultiva sentimentele ca sunt marete, ratiunea o au toti (daca nu prea o folosecs, asta e altceva)...
Cornilescu a tradus prost. O traducere exacta este pe http://www.biblegateway.com/passage/?search=1%20Corinteni+6:9&version=YLT si pe http://www.biblegateway.com/......?/passage/
Ce a tradus Cornilescu prin malahi se traduce corect drept barbati efeminati. Dar un barbat care se masturbeaza nu e musai efeminat.
Nu imi sta in caracter sa ma contrazic pe biblie, pentru ca nu e nici bine si nici frumos. Asadar esti liber sa crezi si sa faci ce vrei tu!
Insa nu vei avea nici o scuza ca n-ai stiut sau ca n-ai auzit!
Bun, daca un traducator a zis o prostie, trebuie sa te iei de-a-n boulea dupa el? Sau verifici scripturile conform unor traduceri de calitate, renumite pentru exactitatea lor? Pastorii le folosesc pentru a aprofunda intelesul scripturilor. Dar tu strambi din nas la ele, ca cineva lipsit de orice pricepere in ce priveste studiul serios al Bibliei.
In primul rand invata sa vorbesti civilizat, respectuos deoarece nu am citit amandoi aceleasi carti (impreuna) si da dovada de un om cu educatie, asta in cazul in care ai primit-o. Daca ai crescut in mahala atunci te inteleg si nu mai am nici o pretentie de la tine.
In al doilea rand nu am zis ca traducerea cornilescu este perfecta si nici n-am contestat ca ceea ce mi-ai dat tu nu este tradus mai bine, insa nu pot spune ca masturbarea este un lucru placut inaintea lui Dumnezeu pentru ca la fel cum ziceam si in primul comentariu, masturbarea este un preludiu inaintea actului sexual care se creaza in urma unor imagini deloc cuminti.
"de-a-nboulea expr. prostește, în mod stupid" (Dicționar de argou al limbii române).
De lipsa de pricepere ziceam pentru ca nu cunosti nici greaca veche, nici ebraica, nici nu te lasi convins(a) de traduceri respectate de pastori pentru calitatea si exactitatea lor.
Poti sa crezi ce vrei despre masturbare, insa Biblia nici macar nu o pomeneste. Asta este un fapt obiectiv, care se refera la materialul empiric constituit de textul Bibliei, adica de manuscrisele ei vechi si de calitate, ca fiecare astfel de manuscris are alta versiune a textului biblic. Si asta tot fapt obiectiv e. De exemplu in Nestle Aland apare textul grecesc al Noului Testament si la fiecare verset scrie in ce manuscrise de incredere apare si in care nu apare. Exista si versete din traducerea Cornilescu pe care Nestle-Aland le infiereaza ca apocrife (si nu ma refer la cartile numite apocrife de protestanti, pentru ca traducerea Cornilescu nu le cuprinde, asa cum e publicata si utilizata de neoprotestanti). 1 Cor. 6:9 apare intr-un singur manuscris de incredere, ceea ce-l face intrucatva suspect de a fi un fals.
Cat despre problemele ridicate de traducerea cuvantului malakoi vezi http://www.religioustolerance.org/hom_bibc1.htm Conform acestui articol, malakoi a fost tradus gresit drept efeminati, el insemnand mai degraba flexibili (din punct de vedere moral) sau neetici.
Asa ca oricum ai da-o, tot nu are nici in clin, nici in maneca cu masturbarea, la fel cum cuvantul mancare nu desemneaza gripa.