| Jocelyne a întrebat:

Am si eu o nelamurire.
"Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele"
Imi este de ajuns sa citesc. Din cate vad eu icoanele aurite si bisericile impozante nu-si prea au rostul, nu e asa? Deduc ca reprezentarile lui Isus( stiu ca voua va place sa scrieti cu doi "i", dar eu vorbesc si scriu romaneste)sunt si ele chip cioplit. Porunca acesta imi sugereaza ca toate obiectele de factura religioasa sunt de prisos.O casa cu icoana nu e cu nimic mai buna decat o casa fara.Deci, vreo opinie?

14 răspunsuri:
| EmaS a răspuns:

Inchinatorii adevarati se vor inchina in Duh si Adevar. Poti sa te rogi lui Dumnezeu in orice loc.Atitudinea inimii conteaza.

| morningstar a răspuns:

Total de-acord cu tine. Dar bineinteles ca ortodocsii vor spune ca traditia este motivul pentru care au recurs la icoane. Si apoi neaga faptul ca pentru ei traditia este mai importanta decat religia in sine.

| Andrei7520152 a răspuns:

Iconoclasti vs Iconoduli. e o veche controversa. exista argumente pentru ambele parti. dupa parerea mea e o controversa inutila, pentru ca biblia se contrazice in mai multe locuri. daca istoria urma alta directie, arta crestina de la bizantini incoace era mai mult o arta abstracta, nonfigurativa, asemanatoare artei islamice si crestinii de astazi nu mai sarutau icoane, ba eu cred ca argumentau cu aceeasi hotarare impotriva icoanelor ca asa le spune traditia, ca asa scrie in biblie samd laughing no offense pentru nimeni, da de la crestinii de pe TPU am si mai putine pretentii pentru ca vreo 80% sunt copii de 13 ani si judeca ca atare.

| danay72 a răspuns:

O casa fara icoane este mai buna decat una cu, pentru ca asa respecti porunca data de Dumnezeu. Totusi interesant mi se pare ca la ora de religie preotul ii indeamna sa respecte cele 10 porunci, iar aceasta este una din ele. pacat ca nu aplica si ei ca preoti porunca. Exod20:4,5

| Musique a răspuns:

L-am întrebat şi eu despre icoane pe profesorul de religie,dar mi-a spus că-n mod normal,atunci când ne închinăm lor ne închinăm şi lui Dumnezeu.N-am înţeles prea multe,să nu ne facem chip cioplit, să nu ne închinăm lui, dar totuşi, există icoanele-chip cioplit pentru Dumnezeu, şi ne închinăm lor.
RELIGIA!

| LineGuide a răspuns (pentru Musique):

Numai catolicii se mai inchina la statui, ortodocsi le-au scos de cam 1000 sau mai mult de ani.
Cand ne inchinam la icoane ne inchnam la personajul biblec reprezentat acolo...
E greu sa intelegi daca nu-ti pui capul la contributie...
Hristos a inviat!

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Sa sti ca aceasta chiar este o problema in crestinism. Parerea mea.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Da.toate sunt facute pentru bani.dar dumnezeu nu poate fi nici vandut nici cumparat.iar inchinarea nu o primeste icoana sau lemnul ori imaginea, fiindca acestea sunt reprezentari fara suflet.

| RaduMD a răspuns:

Porunca aceasta interzice idolatria. Iniţial monoteişti, închinându-se Unicului Dumnezeu, oamenii ajunseseră în vremea lui Moise să venereze înfăţişări de animale. Chiar când Moise era pe munte, ca să primească Legea, unii dintre cei rămaşi la baza muntelui făceau asta, după cum aflăm din Carte. Apoi, periodic, oamenii s-au închinat la boi, şerpi, etc. Dumnezeu a urât şi urăşte acest lucru aşa de mult, încât l-a pedepsit până şi pe Solomon, înţeleptul fiu al lui David, mult iubit de El, pentru greşeli de acest fel.

Cam în al optulea secol al Bisercii, unii oameni credeau că folosirea reprezentărilor lui Dumnezeu şi sfinţilor Săi în cult este încălcare a Poruncii a Doua, în timp ce alţii susţineau că nu este încălcare. Atunci, după multe certuri între ei, au hotărât să se întâlnească laolaltă. După ce au dezbătut o lungă sesiune, învărtindu-se problema pe toate feţele, Biserica a hotărât că dreptatea este de partea celor care folosesc icoane. De atunci, aceasta este o problemă închisă (dogmatică, ireformabilă).

| bogdan1004 a răspuns:

NU dragul meu IIsus se scrie cu 2 de ii din vremea lu dracu'n prasla intelegi cand scrie isus fara 2 ii inseamna porc sau magar nu mai stiu bine.Nu icoanele nu sunt chip cioplit.Tu daca/sau cand mergi la Biserica si te inchini unei icoane nu te inchini sa zic aurului sau materialului folosit tu te inchini portretului(pozei) persoanei care este reprezentata in icoana.Referitor la o casa cu sau fara icoane da nu e mai buna sa nu. Icoana da un spirit mai linistitor in casa nu caci daca tu vi la mine in casa si casa e impodobita cu icoane e biserica sau sunt Dumnezeu sau vreun sfant intelegi da un spirit mai aparte nu alta

| Loyd06 a răspuns:

Toate lucrurile astea sunt de prisos. Daca credinta ta sta in ele, atunci aia nu mai e credinta. "Sa nu ai alti dumnezei in afara de Mine". " Sa nu faceti dumnezei de argint si dumnezei de aur, ca sa-i puneti alaturi de Mine". Cand Dumnezeu a scos copiii Israelului din Egipt, ei ce au facut cand au vazut ca Moise zaboveste sa se pogoare de pe munte? Si-au facut un Vitel de aur. Ei au spus lui Aaron :"Haide! Fa-ne un dumnezeu care sa mearga inaintea noastra". Doamnul cand a vazut asta I-a zis lui Moise :"Scoala-te si pogoara-te; caci poporul scos din tara Egiptului s-a stricat. Foarte curand s-au abatut de la calea pe care le-o poruncisem Eu; si-au facut un vitel turnat, s-au inchinat pana la pamant inaintea lui, i-au adus jertfe..." Sper ca am fost de ajutor.

| kriystina19 a răspuns:

Da ai dreptate o casa cu icoane nu este mai de pret ca o casa fara icoane si porunca zice clar sa nu ne inchinam la ele si sa nu ne facem chip cioplit se refera tot la icoane sculptate sau tot felul de idoli cruci si asa mai departe.
Cei care ne consideram crestini ar trebui sa ne rugam cu gandul doar la dumnezeu fara sa incercam sa nil inchipuim cum arata sau cum ar fi pentru ca nu este necesar.
Trebuie doar sa fim convinsi ca el exista si ne asculta in orice moment.
Eu ma rog sa iti dea dumnezeu intelepciunea necesara ca sa poti intelege biblia si poruncile din ea asa cum le-a last Dumnezeu.Hristos A Inviat.

| Nosam a răspuns:

Una din intrebarile care demasca falsitatea crestinismului! Generatio venientem Antichristus!

| Grasu_Catalin_1984 a răspuns:

Aici ai dreptate, in cele 10 porunci este scris exodul(esirea)20, si eu sunt contra, nu exista un alt mijlocitor intre noii si dumnezeu decat iisus