Dumnezeu sa ne intareasca in acele momente sa nu primim acest cip.Vedem in Biblie ca acei ce nu primesc cipul de dragul lui Dumnezeu, vor fi mantuiti si vor ajunge in cer.Dar cei ce vor primi cip-ul se vor umple de o buba rea, si vor fi aruncati in iazul cel de foc impreuna cu fiara.,,„Şi al treilea înger a venit după ei, strigând cu glas puternic: Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui,
Va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.
Şi fumul chinului lor se siue în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei.
Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus. „
Nu pot să spun altceva în legătură cu acesta decât să ma repet: NU TE LĂSA MARCAT! Acesta este un lucru ceea ce trebuie luat în serios! ÎN CAZUL ÎN CARE TE-AI LĂSAT MARCAT NU MAI POŢI SĂ DAI ÎNAPOI!,,
Asta e o porcarie cu semnul diavolului, 666, etc.
De ce nu sunt jucarii ale diavolului implanturile de inimi artficiale, protezele dentare sau proteze ale membrelor, bypass-ul?!
Daca autoritatile doresc sa va implanteze cipuri o sa o faca si impotriva vointei voastre, mare smecherie sa va anestezieze si sa va bage un cip, daca vor cu ardoare pot sa vi-l bage si in creier. Oricum eu nu cred ca o sa se ajunga la implantarea de cipuri.
Poate tu nu te uiti la tv ai vazut ce a patit amaritul ala din Moldova cum a fost umflat si dus in franta si anchetat, degeaba striga el in gura mare ca in perioada aia el munce cu contract la stat ca are si martori.Ce a tras sufletul lui a venit ca un golan in 8 zile fara bani fara nimic.Pai daca amaritul ala a tras ca unul ii folosise datele lui luate de pe internet dar cu cipul ai dat de dracu. Cind vine rindul de pensie act cipul si la 2 luni faci hic pe strada si nici cei de la Smurd nu au leac.Pui cipul la opozitie si or sa inceapa sa moara subit, mai umbli la program si ala chit ca statea legat cu lantul ca Dan Iosif de portile Parlamentului cipul va zice ca era la furat in honolulu.Pai daca erau cipurile nu mai apelau astia la masina de vot si turism electoral apasau doar un buton si ieseau cu 99, 9 Cipul inseamna controlul total al vietii noastre asa ca pot ei sa se turceasca si nu ma intereseaza de cipul lor sa il bea cu apa neinceputa si sa il puna ei cu familia lor pe post de supozitor, pe toti prietenii o sa ii sfatuiesc sa se potoleasca ca viata lor va fi praf.O sa sara unii de fund in sus ca este bun si face numai bine, ia sa se potoleasca ca bine cu forta nu faci ia uite cit bine avem din privatizari.Pai nu doreau sa puna cip la animalele din batatura omului si a sarit lumea de la tara (niste primitivi) cu gura mare ca uite zice unul scroafa ii face 12 purcei de unde bani de cipuri la toti 12 ca abia are de impozit si tot asa o tin aia cu gura mare.ba era si o directiva sa puna la porc in loc de belciug inele cum poarta tinerii de pe TPU in nas dar musai din titan, pai taranii si aici au sarit cu gura mare ca ii costa "Extreme Body Piercing" cit tot porcul si ei se aleg cu praful de pe toba.
DeProfundis99 întreabă: