Cam de la 11 ani. Si-n principal datorita documentarelor stiintifice de la tv, care m-au facut sa realizez adevarul, macar partial, despre lumea in care traiesc.
Nu-s ateu, doar datorita faptului ca nici un ateu, n-a reusit sa-mi spuna niste dovezi pe care le-as putea crede
"Ce va,, impins'' sa deveniti atei?" Faptul ca n-am fost niciodata credincios.
Tinand cont de faptul ca in absenta unor premise, axiome aposteriori, nu se poate demonstra absolut nimic, nu pot exista motive reale pentru care nu am crede in Dumnezeu sau chiar in Zeus.
Pana si credinta in Mos Craciun poate fi justificata din acest punct de vedere.
Daca eu am un creion pe care-l las sa cada pe birou, nu se poate demonstra motivul pentru care a cauzut, nu o demonstratie integral apriorica.
Desigur, plecam de la premisa veridicitatii simturilor.
Chiar si asa, putem adresa intrebarea "De ce?" mereu, pana cand raspunsul va fi: "Pentru ca pur si simplu asa se intampla."
De exemplu:
De ce cade creionul?
Datorita gravitatiei.
De ce-l atrage gravitatia?
Datorita masei.
De ce are masa?
Datorita campului Higgs?
De ce exista campul Higgs?
Pentru ca exista. Din punct de vedere stiintific nu exista o explicatie pentru care exista aceste particule (bosoni), si nu altele.
Zeii nu raspund la intrebari, ei doar sfideaza ratiunea, iar eu nu pot accepta asa ceva.
La 28.
Faptul ca din nimic nu poate aparea un zeu care din nimic sa creeze ceva asa complex precum universul, iar basmele din vt sunt clar miturii furate din alte mituri, mereu am cautat explicati bazate pe ratiune si logica asta m-a impins cel mai mult si ma impinge si desigur stiinta, suferinta din lume care daca ar exista un zeu bun nu ar exista in fiecare an mor 9 milioane de copii, si desigur si crestini din jurul meu m-au convins ca de fapt nimeni nu crede pe bune in biblie adica am fost in biserica aia vb de materialism dar ei aveau vila si mercedes, imi place de iisus ca filozifie dar nu-mi plac crestini
Ai o minge. Desenezi un semn pe o parte, mingea executa o rotatie completa pana cand semnul pe care l-ai desenat ajunge inapoi in dreptul tau.
Acum, daca am transpune semnul si inelul pe care sefera a executat rotatia am avea un cerc si un punct.
Dupa o rotatie de 360 de grade semnul ar trebui sa ajunga in locul din care a plecat.
Asta spune ratiunea cel putin.
Iar acest lucru se intampla cu o minge, dar nu si cu un electron.
Daca am desena un semn pe un electron ar fi nevoie de doua rotatii complete pentru a ajunge in punctul din care a plecat. Iar acest lucru sfideaza ratiunea. Realitatea sfideaza ratiunea.
Dumneata pleci de la premisa eronata a infailibilitatii simturilor si ratiunii.
Este doar un exemplu.
Am devenit ateu la varsta de 13 ani, datorita documentarelor stiintifice cu Stephen Hawking, si din cauza unui incident care m-a marcat toata viata, desigur din cauza religiei astea de **** cu tot Dzeul lor care nu face nimic pentru creatia lui, oricum aproape distrusa.
Pai parintiii sau bunicii tai nu sunt crestini? Nu te-au influentat?
Orbecaie stiinta aici? Nicidecum. Spinul este un lucru cert.
Problema este cat se poate de clara,electronul se roteste in jurul axei sale, numai ca este nevoie de doua rotatii complete pentru a ajun in pozitia din care a plecat.
Lucru ilogic.
Dar realitatea este prin ea o aberatie logica,caci logica este subsumata realitatii,nu realitatea logicii.
Cu alte cuvinte realitatea nu joaca dupa regulile logicii sau ale ratiunii,caci o transcende.
Alt exemplu este lumina, care poate fi simultan si unda si particula. Ori ratiunea ne spune cat se poate de clar ca acest lucru este imposibil, proprietatile unei unde discordand cu cele ale unei particule si invers.
In ciuda acestui lucru, realitatea nu prea pune pret pe ratiune sfidand-o.
Intreaga fizica cuantica reprezinta o sfidare a ratiunii si logicii.
Teoria relativitatii este o sfidare a ratiunii, ea este valabil din punct de vedere matematic, dar nu si intuitiv.
A patra dimensiune este o sfidare a ratiunii, este imposibil sa concepi un hipercub, cu toate acestea matematica ne spune ca poate exista.
Buna!
Am inceput sa observ, de fapt sa constientizez lumea, pe la 24, adica dupa ce am terminat cu scolile si am avut timp pentru mine. Nu mai stiu ordinea "evenimentelor", dar cele mai importante dintre ele sunt descoperirea autosugestiei, intelegerea ei (efectul placebo/nocebo) si constientizarea constiintei animalelor (constient, subconstient, sentimente, "suflet").
Dar nici un preot nu-ti poate dovedi ca exista Dumnezeu, dar ce sa mai vorbim...tu ramai la stadiul de oita.
Nu stiu...pur si simplu am ajuns sa il urasc pe D-zeu. Mi-am dat seama ca pana acum am crezut numai in baliverne...
Sunt crestini, dar nu m-au influentat nici in cel mai mic fel.
Un prieten pe scari de la etajul 10 iar cand mi-am revenit dupa multipe contuzii suferita la cap am ajuns la aceasta concluzie. Glumeam (mi-a placut ideea de "impins")!
Am inceput sa devin din ce in ce mai sceptic cu privire la ideea existentei unei divinitati pe la vreo 14 ani. Am inceput sa caut cat mai multe dovezi ale existentei ei la inceput; negasind nimic clar/logic (fara povesti ca in biblie) am inceput sa citesc articole stiintifice in functie de nedumeririle pe care le aveam despre religii si absurditatile acesteia. Apoi am inceput sa gandesc cat mai rational/real fiecare informatie primita fara sa mai folosesc raspunsuri ridicole precum : "Asa a facut/vrut dumnezeu", "Dumnezeu stie" etc. Stiinta iti da mult mai multe raspunsuri decat religia si cu certitudine au un fundament real!
Aici e dovada! si ateii stiu. :)
http://fbcdn-sphotos-d-a.akamaihd.net/......1131_n.jpg
DeProfundis99 întreabă: