De ce nu pot merge la Biserica. La biserică se întâmplă multe lucruri. Unul din ele este participarea la ritual, care este printre multe altele o invitație la ordine, disciplină, care sunt baza traiului printre oameni. Atunci când nu reușești, cu toate că te strădui, asta arată că dta refuzi ceva din viața ta, așa cum este ea acum, vrei altceva, mai multă libertate.
Femonele din cameră sunt legate foarte probabil tot de tine. Se numesc poltergeist, adică spiridușul de sub pernă. Tensiunile din tine se imprimă în obiect și le mișcă.
Dar s-ar putea ca și apartamentul să fie bântuit de spirite - adică tot tensiuni lăsate de altcineva care a locuit înaintea ta în el.
Cand locuiesti in apartament de bloc este perfect normal sa auzi zgiomote noaptea, fiindca vecinii merg la toaleta au ies sa bea apa, ori merg pe balcon. Este absolut nromal sa auzi zgomote la bloc!
Nu exista farmece sau alte porcarii inventate de imaginatie si oamenii limitati, ca nu mai esti copil mic, gandeste logic ca un om matur!
Ba tin sa te contrazic aici ca nu exista. Din contra ca nu stau singura in apartament si se intampla lucruri busituri inteleg cand sunt de la vecini dar sa iti pice lucruri de pe masa cum ar fi farfuriile care sunt asezate si ele unde trebui lumina sa se stinga si lucruri de genul nu cred ca vecinul o face. Cum am spus sunt multe altele care se intampla De ce in 2 luni am cazut la pat odata am stat o saptamana in pat ca fara sa mai pot sa ma mai ridic de rau iar la mai putin de 3 saptamani am cazut din nou la pat din cauza ca am alunecat pe scari si mi am rupt mana. in afara de asta Se misca cheile de la dulap fara sa fie atinse si pe langa asta am pus foina pe jos si era ca si cum ceva a suft in ea desi geamurile le am inchis faina era ca si disparuta intr-adevar nu am pus in exces dar nu avea unde sa plece de acolo apoi la o perioada am lasat camera de la laptop aprinsa pe inregistrare si cu lumina aprinsa iar lumina la 2 h si 10 min se stingea si se aprindea fara ca sa fie un motiv sau pana de curent. Poate nu crezi in asta dar chiar sunt lucruri care s-au intamplat si inca se intampla si sunt multe altele pe care imi este greu sa le mai scriu pur si simplu am ramas socata.
Nu exista farmece. Ba există, se fac cu biocâmp. Eu am făcut și s-o putut.
Probabil treci printr-o perioada mai grea in viata. Poate niste sedinte la psiholog ar ajuta.
Cheama un preot sa faca sfescanie ( sfintirea casei) si Sfantul Maslu..Nu e nevoie neaparat sa mergi dimineata la biserica daca nu poti ajunge.Intrebi pe doamna de la lumanari cand poti il poti gasi pe preot.De obicei nr lor de telefon sunt afisate la intrarea. Suna, expune problema... cine stie.
Pe de alta parte poti merge si la pshiatru, sunt multe persoane aflate in perioade stresate.
Este printre putinele dati cand sunt de acord cu Jassmina. Zgomote se tot aud daca esti inconjurata de vecini.Cel mai mult le vei auzi noaptea, cand nu este asa mult zgomot de fundal.Cat despre "spiritism", cred ca a fost autosugestie.Iar taximetristul era doar un alt religios, doar ca mai fanatic decat tine si atunci, ti-a atras atentia.
Daca totusi tu simti ca nu e vorba de zgomote din apartamentele vecine si esti atat de convinsa ca aceste lucruri se intampla cu adevarat si te urmaresc in mod special, poate ar fi o idee buna sa vezi un medic psihiatru cat mai curand...Si nu, nu e "hate" cum ai zis tu! Este un sfat pe care ti-l dau la modul cel mai serios.Nu este nicio rusine si nicio tragedie.Iti tratezi mintea la fel cum ti-ai trata o parte a corpului.Este normal atunci cand acea parte a corpului are mai mici sau mai mari probleme.
Poate ca de cand te-ai mutat ai trait situatii mai stresante, poate a existat ceva care a declansat aceste scenarii. Uneori mintea ne joaca feste, chiar si din cele mai mici motive, iar tu, daca spui ca in ultimul timp nu prea dormi bine, oboseala ar putea fi un factor.
Mergi la medicul psihiatru.Nu ai nimic de pierdut, din contra!
Tin sa mentionez ca am fost si mi sau dat pastile din plante naturale cum arz fii total calm si un fel de sticluta adusa din afara care la fel contine ceva din plante este ca o apa si trebui sa pun pe limba de 4 ori pe zi. Si mi s-a spus sa ma mut de aici sau sa merg la un preot am mers si cu filmare ca nu cumva sa ma scoata nebuna sau ca am luat o eu razna si a spus ca am mai intalnit persoane si ca nu este de gluma in schimb mi-a zis ca sa iau pastilele asta timp de 2 luni si daca nu ma simt ok sa merg din nou. sunt aproape 2 saptamani iar pastilele nu isi fac efectul nici acea apa ce mi-a dat o si lucrurile sunt la fel. Tin sa mai mentionez ca in urma cu 11-12 ani in matusa mea (sora lui mama) a intrat satana in ea din cauza unui blestem acum dupa toate lucrurile intamplate tin sa cred ca acest blestem s-a pus asupra mea si a intregi famili deoarece mama este plecata in Spania de 10 ani si este intr o suferinta continua cu barbatul cu care s-a recasatorit iar tatal meu nu s-a mai recasatorit de cand s-a despartit de ea iar eu nu am niciun pic de noroc si cand zic noroc nu ma refer la (banii) ci doar in viata de zi cu zi mereu imi merg toate pe dos in afara de asta mentionez ca merg la un psihatru de cand aveam 18 ani pentru ca din cauza ca bunica mea a murit si am vista ceva ca un fel de tunel negru cu o lumina foarte puternica si plangeam si dadeam din picioare tatal meu a aruncat o galeata de apa pe mine ca sa ma trezesc iar eu am ramas cu un atac de panica si eu in momentul de fata nu le mai le am avut o perioada de timp lunga si am reusit sa trec peste acum nu mai am atac de panica nu ma sperie de faptul ca se aud zgomote ma sperie de ceea ce se intampla in casa cum am spus si mai sus lui Jassmina farfurile care pica din suport cheile care se misca de la dulapuri lumina care se stinge si aprinde si in afara de asta o femeie m-a invatat sa pun faina jos si am pus gen am intinso ca pe un fund pentru ca am gresia neagra si cand m-am dus a 2 zis sa vad daca a foat ceva faina nu mai era era dar foarte putina si cand am mutat masina de spalat si frigiderul dupa hol faina era mai mult pe acolo si ce crezi geamurile inchise. iar intr o zi sau auzit mai multe zgomote pe la sertarul de linguri si furculite am plecat la prietena mea si cand am vrut sa ma intorc acasa am cazut pe scari de 2 ori in mai putin de o luna am cazut la pat. Este ceva ce nu am o explicatie daca este legat de mine sau de casa de acea am venit cu aceasta intrebare. si pentru faptul ca de la o perioada din cauza lucrurilor care se intampla in jurul meu mereu ma gandesc sa imi fac rau si nu ma refer la rau sa ma tai pe maini ci sa ma omor dar ceva imi zice fa o iar ceva ma da inapoi. Nu e depresie pentru ca am vorbit cu psihiatru si mi-a zis ca asta este ceva ce ma marcat pe mine in viata de ma face sa am gandurile astea iar in afara de moartea bunici nu ma marcat nimic.
Scuza-ma daca gresesc, dar ma indoiesc ca ai mers la un medic psihiatru, in cadrul unui spital de psihiatrie, i-ai povesti toate astea si ti-a sugerat sa mergi la preot si sa iei tratament din plante.In psihiatrie nu exista tratament din plante, mai ales daca ceea ce povestesti aici, i-ai spus si respectivului medic (daca ai fost cu adevarat).
Nu vreau sa te supar, dar tu ai probleme psihice destul de serioase. Daca ar veni cineva la mine si mi-ar povesti astea, nu as ezita nici macar o secunda in privinta diagnosticului de schizofrenie paranoida si a unui tratament cu antipsihotice.Nu as pune diagnosticul din prima, evident, deoarece m-as gandi ca ar putea avea doar episoade psihotice acute, i-as sugera tratament cu antipsihotice, dar daca toata povestea ar dura mai mult de 6 luni si lucrurile nu s-ar imbunatati, cu siguranta asta ar fi diagnosticul pe care l-ar primi.
Desigur, faci cum doresti, este viata ta, dar cu cat amani mai mult si negi ca ceea ce ti se intampla nu este produsul unei minti, poate doar stresate sau obosite, cu atat iti minimizezi sansele de a avea rezultate bune in urma unui tratament.
Schizofrenia poate fi latenta in cazul persoanelor cu aceasta predispozitie, dar poate fi declansata de un episod traumatic, aici sunt de acord cu ceea ce zici ca spus psihiatrul. Poate ca noi nu il percepem ca atare, dar creierul face anumite legaturi, uneori sinistre, greu de inteles si chiar defectuoase si interpreteaza un eveniment ca fiind destul de traumatic si ca avand legatura cu ideile latente.
In cazul in care episoadele sunt doar episoade psihotice acute, cu tratamentul adecvat, ar putea sa dispara pentru totdeauna.Dar lasate la voia intamplarii, devin cronice si diagnosticul de schizofrenie paranoida devine inevitabil.
De aceea, primele 3-6 luni sunt esentiale si poate ar fi bine sa consulti si un alt medic psihiatru pentru o a doua opinie.
Nu poti trai acest cosmar, imi imaginez ca trebuie sa iti fie foarte greu, de aceea trebuie sa iei atitudine si sa cauti ajutor specializat.Vezi tu, aici este problema, ca ii etichetam pe cei cu probleme psihice ca fiind "nebuni". Aceasta prejudecata ar trebui sa dispara.Sunt oameni cu o afectiune la fel ca oricare alta (diabet, hepatita, sinuzita etc.).
Incearca sa te relaxezi zilele astea, profita ca e sfarsit de saptamana si gandeste-te bine la ceea ce vei face in continuare.Eu ti-am spus, fara rautate si la modul cel mai sincer, mergi la psihiatru. Daca ai mai fost, mergi la altul, cere o alta opinie.Trebuie sa se gaseasca o solutie, deoarece nimeni nu merita sa traiasca o astfel de situatie de cosmar.
Si psihoterapeutul iti da pastile, psihiatrul nu se incurca cu naturiste. Mie nu mi s-a intamplat asa ceva, cu toate ca mi-a murit o bunica in 2015 care era ca o mama pentru mine. Plus ca a murit tata anul trecut. Ce a scris ea ca i se intampla, doar in fenomene stranii am vazut. Ca troll imi e greu sa cred ca este
Am mai fost la unul pana acum 2 ani aproape ca am avut problemele pe care le-am zis mai sus iar acum am fost la altul si cauta pe net din ce este facut total calm si ai sa vezi ca este ceea ce iti spun eu iar din sticluta aia sunt ca cele din care ies abur si miroase frumos in camera nu stiu sa ma explic dar intereseaza te nu aveam de ce sa mint...
Psihoterapeutul iti da tratament doar daca este medic psihiatru.
Dar, un psiholog specializat in psihoterapie, de exemplu, nu poate prescrie tratament, deci da, ai dreptate, dar depinde daca psihoterapeutul este medic sau psiholog si da, clar un psihiatru nu iti va da plante si nu te va trimite la preot, aici ai mare dreptate.
Imi pare rau ca ai trecut prin astfel de pierderi, din pacate inevitabile in viata si sincer, mi-as dori sa fie o persoana care se tine de glume si nu cineva care chiar trece printr-un colaps psihic atat de serios.
E in imaginatia ta, nu exista fantome sau spirite. Asta li se intampla probabil celor ce nu au credinta eu unul nu am auzit sau vazut nimic straniu inca si am 32 ani. Roaga-te si mergi la Biserica neaparat. Nu e necesar sa mergi de la bun inceput, eu mergeam la ora 10, 10:30 chiar, slujba incepe la 9.